Esther Duflo: Experimente sociale pentru combaterea sărăciei

Deci, așa stau lucrurile: după cum puteți vedea, sunt scundă, sunt franțuzoaică, am un accent francez destul de puternic şi asta va fi clar imediat.

Poate un gând care ne trezeşte şi ceva ce toţi ştiţi. Şi cred că mulţi dintre voi au donat ceva populaţiei din Haiti anul acesta. Şi mai este ceva ce cred că, în mintea voastră îl ştiţi, de asemenea, şi anume că, în fiecare zi, 25.000 de copii mor din cauze care ar fi putut fi complet prevenite. Asta este cât un cutremur în Haiti la fiecare opt zile. Şi bănuiesc că mulţi dintre voi au dat probabil ceva şi pentru acea problemă dar totuşi nu a avut aceeaşi intensitate.

De ce? Ei bine, iată un experiment mintal pentru voi. Imaginaţi-vă că aţi strâns câteva milioane de dolari. Poate că sunteţi un politician într-o ţară în curs de dezvoltare şi aveţi un buget de cheltuit; vreţi să îl daţi celor săraci. Ce faceţi? Vă încredeţi în oamenii care vă spun că tot ceea ce trebuie să faceţi este să cheltuiţi bani, că ştim cum să eradicăm sărăcia, dar nu trebuie decât să facem mai mult? Sau credeţi oamenii care vă spun că ajutorul nu va fi de folos, ci, dimpotrivă, va dăuna, că ar putea exacerba corupţia, dependenţa, etc? Sau poate că vă întoarceţi în trecut. În definitiv, am cheltuit miliarde de dolari pe ajutoare. Poate că vă uitaţi în trecut şi vedeţi dacă a fost de folos.

Şi, din nefericire, nu ştim. Şi, ceea ce este cel mai rău, nu vom şti niciodată. Şi motivul este că, în cazul Africii, de exemplu, africanii au primit o cantitate mare de ajutoare. Acestea sunt liniile albastre. Şi PIB-ul în Africa nu a crescut prea mult. O.K, bine. Cum ştiţi ce s-ar fi întămplat fără ajutor? Poate că ar fi fost mai rău. Sau poate că ar fi fost mai bine. Nu ştim. Nu ştim care sunt argumentele contrare. Există o singură Africă.

Deci ce este de făcut? Să dăm ajutoare şi să sperăm şi să ne rugăm că va ieşi ceva? Sau să ne concentrăm pe viaţa de zi cu zi şi să lăsăm cutremurul să aibă loc la fiecare 8 zile? Problema este că, dacă nu ştim, dacă facem bine sau rău nu suntem mai buni decât doctorii medievali şi lipitorile lor. Câteodata pacientul se însănătoşește, câteodată pacientul moare. Din cauza lipitorilor? Din altă cauză? Nu ştim.

Deci mai sunt şi alte întrebări. Sunt întrebări punctuale, dar nu lipsite de importanţă. Imunizarea este calea cea mai ieftină de a salva viaţa unui copil. Şi lumea a cheltuit mulţi bani pentru ea. Fundaţiile GAVI si Gates dau mulţi bani pentru această cauză. Şi ţările în curs de dezvoltare au făcut mari eforturi în acest sens. Şi, totuşi, în fiecare an, cel puţin 25 de milioane de copii nu primesc imunizarea de care au nevoie. Aceasta se numeşte o problemă de ultim moment. Avem tehnologia. Avem infrastructura. Şi, totuşi, nu se întâmplă. Deci aveţi un milion. Cum folosiţi acest milion pentru a rezolva această problemă de ultim moment?

Şi mai este o întrebare: Malaria. Malaria ucide aproape 900.000 de oameni în fiecare an, cei mai mulţi dintre ei în Africa sub-Sahariană, cei mai mulţi dintre ei având sub 5 ani. În fapt, este cea mai importantă cauză de mortalitate la copii sub cinci ani. Ştim deja cum să eliminăm malaria, dar unii oameni vin la tine şi îţi spun: "Ai milioane. Ce spui de plase de pat?" Plasele de pat sunt foarte ieftine. Cu zece dolari, poţi produce şi livra plase de pat tratate cu insecticid şi poţi învăţa pe cineva să le folosească. Şi, nu numai că protejează oamenii care dorm sub ele, dar aduc mari beneficii în ceea ce privește contaminarea. Dacă jumătate dintr-o comunitate doarme sub o plasă şi cealaltă jumătate beneficiază fiindcă boala contagioasă nu se mai răspândeşte. Și, totuși, doar un sfert din copiii expuși riscului dorm sub o plasă. Societățile ar trebuie să fie dispuse să iasă și să subvenționeze plasele, să le dea gratis, sau, în acest scop, să plătească oamenii să le folosească din cauza beneficiilor de contaminare. "Nu vă grăbiți," spun alții. "Dacă dați plasele gratis oamenii nu le vor prețui. Nu le vor folosi sau cel puțin nu le vor folosi ca plase de pat, ci poate ca plase de pescuit." Deci, ce este de făcut? Să dăm plasele gratis, pentru a maximiza acoperirea? Sau să îi punem pe oameni să plătească astfel încât să aprecieze plasele? Cum știm?

Și a treia problemă: Educația. Poate că aceasta este soluția. Poate că ar trebui să trimitem copiii la școală. Dar cum să facem așa ceva? Să angajăm profesori? Să construim mai multe școli? Să oferim prânzul la școala? Cum să știm asta?

Deci asta este problema. Nu pot răspunde la marea întrebare, dacă ajutorul este bun sau nu, dar pot răspunde la aceste trei întrebări. Nu mai suntem în Evul Mediu. Suntem în secolul 21. Și în secolul 20, studii controlate, aleatorii au revoluționat medicina fiindcă ne-au permis să distingem între medicamente care funcționează și medicamente care nu funcționează. Și putem face aceleași studii controlate, aleatorii pentru politica socială. Putem supune inovațiile din domeniul social la aceleasi teste riguroase, științifice pe care le folosim în cazul medicamentelor. Și, în acest fel, putem indepărta ghicitul din actul decizional fiindcă știm ceea ce funcţionează și ceea ce nu funcţionează și de ce. Și am să vă dau câteva exemple cu aceste trei întrebări.

Am să încep cu imunizarea. Aici este districtul Udaipur, Rajasthan, minunat. Ei bine, când am început să lucrez acolo, aproape unu la sută dintre copii erau total imunizați. Asta este rău, dar sunt locuri ca acesta. Asta nu se întâmplă fiindcă nu ar avea vaccinuri. Sunt acolo și sunt gratuite. Și nu se întâmplă fiindcă părinților nu le pasă de copiii lor. Același copil care nu este imunizat împotriva pojarului, dacă face pojar, părinții vor cheltui mii de rupii ca să îl ajute. Deci avem aceste sub-centre goale din sate și spitale aglomerate. Care este problema? Ei bine, în mod sigur, oamenii care nu înțeleg sunt parte a problemei. În definitiv, în această țară tot felul de mituri și prejudecăți înconjoară imunizarea. Deci, dacă aceasta este situația, este dificil fiindcă este foarte dificil să îi convingi. Dar poate că există şi o altă problemă. Este vorba de trecerea de la intenție la acțiune. Imaginați-vă că sunteți o mamă în Rajasthan, districtul Udaipur. Trebuie să mergi câțiva kilometri pentru a-ți imuniza copiii. Și când ajungi acolo, iată ce afli. Centrul este închis și trebuie să te întorci. Ești ocupată și ai multe alte lucruri de făcut, și vei tinde întotdeauna să amâni și iar să amâni și, până la urmă este prea târziu. Ei bine, dacă aceasta este problema, atunci este mult mai ușor fiindcă, A, putem să ușurăm lucrurile și, B, poate putem să dăm oamenilor un motiv să acționeze astăzi, decât să aștepte până mâine.

Deci acestea sunt simple idei, dar noi nu le știam. Deci să le încercăm. Deci ce am făcut, am făcut un studiu controlat aleatoriu în 134 sate din districtul Udaipur. Punctele albastre sunt selectate la întâmplare. Am simplificat lucrurile. Vă voi spune imediat. Cu punctele roșii, am simplificat și am dat oamenilor un motiv să acționeze acum. Punctele albe sunt comparații, nimic nu s-a schimbat. Deci am făcut lucrurile mai ușoare prin organizarea acestei tabere lunare unde oamenii pot să își imunizeze copiii. Și apoi simplifici lucrurile și dai un motiv pentru a acționa acum prin oferirea unui kg de linte pentru fiecare imunizare. Un kilogram de linte este puțin. Nu vei convinge niciodată pe cineva sa facă ceva ce nu vrea să facă. Pe de altă parte, dacă problema ta este că tinzi să amâni, atunci s-ar putea să iți dea un motiv să acționezi astăzi, decât mai târziu.

Deci ce am descoperit? Ei bine, înainte, totul este la fel. Aceasta este frumusețea hazardului. După, tabăra, doar tabăra, crește imunizarea de la 6 procente la 17 procente. Aceasta este imunizare totală. Nu este rău. Este o îmbunătățire substanțială. Adăugați lintea și ajungeţi la 38 la sută. Deci acesta este răspunsul. Simplifică lucrurile și dă un kilogram de linte și multiplici rata imunizării de șase ori. Acum, ați putea spune:" Ei bine, dar nu este sustenabil. Nu puteam da linte oamenilor la nesfârșit." Ei bine, se dovedește că este un calcul greșit fiindcă este mai ieftin să dai linte decât să nu dai. Fiindcă trebuie să plătești oricum asistenta, costul imunizării sfârșește prin a fi mai mic dacă dai stimulente decât dacă nu dai.

Cum rămâne cu plasele de pat? Ar trebui să fie date gratis sau ar trebui să cerem oamenilor să plătească pentru ele? Deci răspunsul depinde de răspunsul la aceste trei întrebări simple. Unul este: Dacă oamenii trebuie să plătească pentru o plasă de pat, le vor cumpăra? A doua este: Dacă plasele de pat se distribuie gratis le vor folosi oamenii? A treia este: Plasele de pat gratis descurajează achizițiile viitoare? A treia este importantă fiindcă, dacă credem că oamenii se obișnuiesc cu lucruri gratis ar putea distruge piețele să distribuie plase de pat gratis. Aceasta este o dezbatere care a generat multă emoție si retorică furioasă. Este mai mult ideologică decât practică, dar răspunde la o întrebare simplă. Putem ști răspunsul la această întrebare. Putem face un experiment. Și multe alte experimente și toate conduc la același rezultat, deci vă voi vorbi doar despre unul.

Acesta a avut loc în Kenya, au mers și au distribuit oamenilor vouchere, vouchere cu reducere. Deci oamenii cu voucherele lor ar putea să ia plasele de pat din farmaciile locale. Și unii oameni au reducere 100% si unii oameni au reduceri de 20 la sută, iar unii oameni primesc 50% reducere etc. Și acum putea vedea ceea ce se întâmplă. Deci, ce este cu achiziția? Ei bine, ceea ce puteți vedea este că atunci când oamenii trebuie să plătească pentru plasele de pat rata de acoperire realmente scade foarte mult. Deci chiar și cu o subvenție parțială trei dolari nu este încă costul total al unei plase de pat. Acum avem doar 20% din totalul oamenilor cu plase de pat, pierdem scopul sanitar, nu e bine. Al doilea lucru este tineretul. Ei bine, vestea bună este că oamenii, dacă au plase de pat, vor folosi plasele de pat indiferent de felul în care le-au obținut. Dacă le primesc gratis, le vor folosi. Dacă trebuie să plătească pentru acestea, le vor folosi. Dar pe termen lung? Pe termen lung oamenilor care au primit gratis plasele de pat, un an mai târziu, li s-a oferit posibilitatea să dobândească o plasă de pat cu doi dolari. Și oamenii care au primit una gratis erau de fapt mult mai doritori să achiziționeze o a doua, decât cei care nu au primit una gratis. Deci oamenii nu se obișnuiesc cu lucruri gratis; ei se obișnuiesc cu plase. Poate că trebuie să le acordăm mai mult credit.

Deci asta este cu plasele. Deci veți gândi "Grozav. Stiți cum să imunizați, știți cum să dați plase de pat." Dar politicienii au nevoie de o multitudine de opțiuni. Ei trebuie să știe: Din toate lucrurile pe care le fac, care este cea mai bună cale pentru a-mi atinge scopurile? Deci să presupunem că scopul este să trimitem copiii la școală. Sunt mai multe lucruri care pot fi făcute. S-ar putea plăti pentru uniforme, s-ar putea elimina taxele, s-ar putea construi toalete, s-ar putea da fetelor tampoane sanitare etc., etc. Care este cea mai bună? Ei bine, la un anumit nivel, credem că toate aceste lucruri ar putea funcționa. Deci este suficient, dacă credem că ei ar trebui să lucreze intuitiv ar trebui să le aplicăm? Ei bine, in afaceri, în mod sigur nu se face așa.

Gândiți-vă, de exemplu, la transportul bunurilor. Înainte de inventarea canalelor în Marea Britanie, înainte de Revoluția Industrială, bunurile erau transportate cu căruțe cu cai. Apoi au fost construite canalele și cu același călăreț și același cal se putea căra de zece ori mai multa marfă. Deci dacă ar fi trebuit să continue să care bunurile cu căruțele cu cai, pe pământ, ar fi ajuns acolo? Ei bine, dacă era așa nu ar mai fi fost Revoluția Industrială. De ce nu am face la fel cu politica socială? În tehnologie, cheltuim atât de mult timp experimentând, reglând, căutând cea mai ieftină cale de a face ceva, deci de ce nu facem la fel cu politica socială?

Ei bine, cu experimentele, ceea ce se poate face este să răspundem la o întrebare simplă. Să presupunem că avem 100 de dolari de cheltuit pe diferite intervenții. Câți ani de educație în plus primești pentru 100 de dolari? Acum am să vă arăt ceea ce primim cu diferite intervenții în educație. Deci, dacă vreți, primele sunt "suspecții obișnuiți" angajarea profesorilor, mese, uniforme școlare, burse. Și nu este rău. Pentru o sută de dolari primești între 1 și 3 ani de educație în plus. Lucrul care nu funcționează atât de bine este mituirea părinților, doar fiindcă atât de mulți copii deja merg la școală astfel încât cheltuiți o mulțime de bani. Și aici sunt rezultatele cele mai surprinzătoare. Spune-le oamenilor despre beneficiile educației. Costă foarte puțin. Pentru fiecare 100 de dolari pe care îi cheltuiești făcând asta, primești 40 de ani de educație în plus. Și, în locurile unde se află viermi, viermi intestinali, vindeci copiii de viermi. Și pentru fiecare sută de dolari primești aproape 30 de ani de educație în plus. Deci asta nu este intuiția voastră. Asta nu este ceea ce oamenii ar fi făcut, și, totuși, acestea sunt programele care funcționează. Avem nevoie de acest tip de informație. Avem nevoie de mai multă informație. Și apoi trebuie să ghidăm politica.

Am început de la întrebarea mare și nu am putut să ofer un răspuns. Am împărțit-o în întrebări mai mici și am răspunsul la aceste întrebări mai mici. Sunt răspunsuri bune, științifice, robuste.

Deci să ne intoarcem în Haiti pentru o secundă. În Haiti, aproape 200.000 de oameni au murit. De fapt, un pic mai mult după ultimele estimări. Și răspunsul lumii a fost imens. S-au strâns 2 miliarde de dolari doar luna trecută. Deci aproape 10.000 de dolari pe deces. Dacă ne gândim bine, nu pare prea mult. Dar dacă vrem să cheltuim 10.000 de dolari pentru fiecare copil sub 5 ani care moare asta ar însemna 90 de miliarde pe an doar pentru această problemă. Și totuși nu se întâmplă. De ce? Ei bine, cred că parte a problemei este că în Haiti, deși problema este enormă, cumva o înțelegem, este localizată. Dai bani către "Doctori fără frontiere" donezi bani către "Parteneri in Sănătate", și ei vor trimite acolo doctori, si vor trimite cherestea și trimit lucruri cu elicopterele. Problema sărăciei este diferită. În primul rând, este invizibilă. În al doilea rând, este enormă. În al treilea rând, nu știm dacă facem lucrul corect. Nu există soluţie ideală. Nu putem scăpa oamenii de sărăcie cu elicopterele. Și asta este foarte frustrant.

Dar uitați-vă la ceea ce am făcut astăzi. V-am dat trei răspunsuri simple la trei întrebări. Dați linte pentru a imuniza oamenii, furnizați plase de pat gratis, deparazitați copiii. Cu imunizare sau plase de pat, puteți salva o viață cu 300 de dolari. Cu deparazitarea, puteți primi un an de educație în plus cu trei dolari. Deci nu putem eradica sărăcia încă, dar putem începe. Și poate putem începe cu pași mici cu lucruri care știm că sunt efective.

Iată un exemplu despre cum acesta poate avea un impact puternic. Deparazitarea. Viermii au o mică problemă în a atrage atenția Nu sunt frumoși și nu omoară pe nimeni. Și totuși când tânărul lider global în Davos a arătat numerele pe care vi le-am dat eu au înființat "Deworm the World". Și mulțumită "Deworm the World" și efortului multor guverne și fundații, 20 de milioane de școlari au fost deparazitați în 2009. Este o probă puternică. Poate determina acțiune.

Ar trebui să începem acum. Nu va fi ușor. Este un proces foarte lent. Trebuie să continuăm să experimentăm, și câteodată ideologia trebuie să fie învinsă de practică. Și câteodată ceea ce merge într-o parte nu merge în alta. Deci este un proces lent, dar nu există o altă cale. Această analiză economică pe care o propun, este ca medicina secolului 20. Este un proces lent, deliberativ de descoperire. Nu există o soluție miraculoasă, dar medicina modernă salvează milioane de vieți în fiecare an, și noi putem face același lucru.

Și acum, poate, ne putem întoarce la întrebarea mai mare cu care am început. Nu pot să vă spun dacă ajutorul pe care l-am dat în trecut a însemnat ceva, dar ne putem întoarce aici peste 30 de ani şi să spunem: "Ceea ce am făcut, a determinat o schimbare reală in bine." Cred că putem și sper că o vom face.

Vă mulțumesc.

Aplauze.