Obezitatea + Foametea = o problemă mondială a alimentației

Sunt Ellen și sunt obsedată de alimentație. Dar la început nu eram așa. Am început prin a fi obsedată de politica securității globale deoarece locuiam în New York în timpul atentatelor din 9/11, și era evident un lucru foarte relevant. Am ajuns de la politica securității globale la alimentație pentru că mi-am dat seama că atunci când îmi e foame, sunt extrem de nervoasă. Și presupun că și restul lumii este la fel. Mai ales dacă îți este foame atât ție, cât și copiilor tăi, și copiilor vecinului tău și întregului cartier, atunci ești destul de nervos. Și, de fapt, se pare că zonele din lume unde există foamete sunt zonele care sunt destul de nesigure.

Așa că m-am angajat la ONU în cadrul Programului Mondial pentru Alimentație, ca un mod de a încerca să combat aceste probleme de securitate, prin intermediul problemelor de securitate a alimentației. În timp ce lucram acolo, am descoperit ce cred că este cel mai bun program al lor. Se numește School Feeding și este o idee foarte simplă, care te plasează în mijlocul ciclului de sărăcie și foamete, care continuă pentru mulți oameni din jurul lumii, și îl oprește. Oferindu-le copiilor o masă gratuită la școală, îi ține acolo, educația fiind, în mod evident, primul pas spre a ieși din sărăcie. Dar, de asemena, le oferă micronutrienții și macronutrienții de care au nevoie pentru a se putea dezvolta mintal și fizic.

În timp ce lucram la ONU, am cunoscut-o pe Lauren Bush. Și ea a avut această idee minunată să vindem sacoșa numită ”Feed Bag” (sacoșa cu mâncare) pe care, în mod ironic, chiar poți să o porți pe umăr. Dar fiecare sacoșă vândută ar însemna mâncarea unui elev timp de un an. Este așa de simplu și ne-am gândit că ar costa între 20 și 50 de dolari să oferi hrana necesară unui elev timp de un an. Am putea vinde sacoșele astea și am strânge o căruță de bani și am atrage atenția asupra Programului Mondial pentru Alimentație. Dar, evident, la ONU lucrurile se mișcă greu uneori și în mare au spus nu. Și noi ne-am gândit că e o idee atât de bună și că vom strânge atât de mulți bani. Așa că am zis, la naiba, o să ne facem compania noastră, ceea ce s-a și întâmplat, acum 3 ani. Deci acesta a fost primul meu vis: să fondez această companie numită FEED. Și iată o poză cu site-ul nostru. Am făcut această sacoșă pentru Haiti și am lansat-o la o lună după cutremur, pentru a oferi mese elevilor de acolo. FEED se descurcă de minune. Până acum am oferit 55 de milioane de mese copiilor din lumea întreagă prin vânzarea a 555.000 de sacoșe, foarte multe sacoșe, o tonă de sacoşe.

Este dificil să te gândești la foamete, pentru că, de fapt, ne gândim la acțiunea de a mânca. Iubesc mâncarea și mă gândesc mult la ea. Și ce este ciudat când vorbești despre foamete la nivel internațional și despre probleme internaționale, este că mulți vor să știe ce faci pentru America. Ce faci pentru copiii din America? Există cu siguranță foamete în America: 49 de milioane de oameni și 16,7 milioane de copii suferă din cauza asta. Este destul de dramatic pentru propria ta țară. Foametea înseamnă ceva puțin diferit în America față de restul lumii, însă este foarte important să combați foametea din țara ta. Dar, evident, problema mai mare de care ştim cu toţii e obezitatea, şi e dramatică. Cealaltă problemă dramatică este că obezitatea și foametea au crescut mult în ultimii 30 de ani. Din păcate, obezitatea nu este doar o problemă americană. De fapt, s-a răspândit în întreaga lume, în mare parte, prin sistemele noastre de alimentație pe care le exportăm. Numerele sunt destul de mari. Există un miliard de oameni obezi sau supraponderali și există un miliard de oameni înfometați.

Deci, par a fi două probleme diferite, dar am început să mă gândesc la ce înseamnă obezitatea și foametea. Ce înseamnă amândouă? Ei bine, înseamnă alimentație. Și când te gândești la alimentație, baza alimentelor în ambele cazuri este o agricultură potențial problematică. Iar alimentele provin din agricultură. Ei bine, agricultura în America e foarte interesantă. E foarte stabilă. Iar recoltele produse se transformă în alimente cu care ne hrănim. Recoltele care se cultivă sunt, mai mult sau mai puțin, porumb, soia și grâu. După cum vedeți, asta reprezintă o treime din mâncarea cu care ne hrănim regulat, mâncare procesată și fast food. Din păcate, în ce privește agricultura, în ultimele 3 decenii nu am făcut o treabă prea bună în a exporta tehnologia noastră în lume. Agricultura din Africa, locul cel mai grav afectat de foamete din lume, a scăzut dramatic în timp ce foametea a crescut. Deci, într-un fel nu facem legătura între a exporta un sistem bun de agricultură care ar ajuta la hrănirea oamenilor din întreaga lume.

Cine se ocupă de agricultură? Asta mă întrebam. Așa că am mers în vest și m-am urcat pe un siloz mare. Nu m-a ajutat deloc să înțeleg cum funcționează agricultura, dar cred că am făcut o poză reușită. Realitatea e că, atunci când am fost în vest, am văzut că fermierii din America sunt destul de solizi, de obicei. Și fermele lor sunt mari. Dar fermierii din restul lumii sunt, de fapt, destul de slăbănogi, și asta pentru că mor de foame. Cei mai mulți flămânzi din lume sunt fermierii care practică o agricultură de subzistență. Și majoritatea sunt femei -- dar este un alt subiect pe care nu o să-l abordez acum, deși mi-ar plăcea să vorbesc despre feminism la un moment dat. Cred că e foarte interesant să privești agricultura din aceste două puncte de vedere. Există această agricultură de mari întinderi, stabilă, care a dus la ce mâncăm în America. Și a apărut abia pe la 1980, după criza petrolului, când, știți voi, a avut loc consolidarea în masă, exodul în masă al micilor fermieri în țara asta. Și tot în aceeași perioadă, i-am cam lăsat pe fermierii africani să se descurce singuri. Din păcate, ce producem ajunge să fie ce mâncăm. Iar în America, o mare parte din ceea ce mâncăm a dus la obezitate și la o schimbare reală în ceea ce privește dieta noastră din ultimii 30 de ani.

E o nebunie. O cincime din copiii sub doi ani beau băuturi acidulate. Hei, nu pui așa ceva în biberoane. Dar oamenii fac asta pentru că e foarte ieftin. Așa că tot sistemul nostru alimentar s-a schimbat mult în ultimii 30 de ani. Cred că nu e vorba doar de țara noastră și că, de fapt, exportăm sistemul acesta peste tot în lume. Și când te uiți la datele din țările cel mai puțin dezvoltate, mai ales din orașe, care cresc foarte repede, vezi că ei se hrănesc cu mâncare procesată americană. Iar în decursul unei generații, trec de la foamete și de la toate efectele dăunătoare ale acesteia, la obezitate și boli ca diabetul, probleme cu inima, toate într-o singură generație. Așa că alimentația problematică afectează atât foametea, cât și obezitatea. Fără să repet ce știți deja, ne confruntăm cu un sistem global al alimentație în care un miliard de oameni sunt flămânzi și un miliard sunt obezi. Cred că e singurul mod de a aborda problema. Și în loc să ne raportăm la ele ca la două probleme diferite, e important să le privim ca părți ale unui singur sistem. Multe din alimentele noastre provin de peste tot din lume. Și oameni de peste tot din lume importă sistemul nostru alimentar. Așa că e crucial să privim lucrurile dintr-o nouă perspectivă.

Ce am învățat este că -- iar cei din domeniul tehnic care sunt aici, eu nu sunt una dintre ei -- se pare că trebuie să treacă 30 de ani ca multe din tehnologii să ne devină familiare, cum ar fi mouse-ul, Internetul și Windows. Știți, e vorba de cicluri de 30 de ani. Cred că 2010 poate fi un an foarte interesant. Pentru că e sfârșitul unui ciclu de 30 de ani. Și este aniversarea sistemului global de alimentație. Asta este prima aniversare despre care vreau să vorbesc. Dacă ne gândim că aceasta s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, atunci există speranță. E a treizecea aniversare a recoltelor modificate genetic, a băuturilor uriașe, a Chicken McNuggets, a îndulcitorilor artificiali, a crizei fermierilor din America și a schimbării modului în care ne-am ocupat de agricultură pe plan internațional. Deci există multe motive să luăm acești 30 de ani ca perioada în care a fost creat acest noul sistem de alimentație. Nu sunt singura obsedată de acești 30 de ani. Oameni importanți precum Michael Pollan și Jamie Oliver, în discursul lui de la TED Prize, s-au referit la ultimele trei decade ca la o perioadă importantă în schimbarea sistemului nostru de alimentație. Ei bine, mie chiar îmi pasă de 1980, deoarce anul acesta împlinesc 30 de ani. Așa că în decursul vieții mele multe din ce se întâmplă în lume -- și fiind obsedată de alimentație -- multe dintre acestea s-au schimbat enorm.

Așa că cel de-al doilea vis al meu este să ne gândim la următorii 30 de ani ca la o perioadă în care putem să schimbăm iar sistemul de alimentație. Știm ce s-a întâmplat în trecut, așa că dacă începem din nou, acum, și ne folosim de tehnologiile și îmbunătățirile din sistemul de alimentație, pe termen lung, am putea recrea sistemul de alimentație. Așa că atunci când o să am 60 de ani și voi ține un nou discurs TED, o să pot spune că a fost un succes. Anunț azi înființarea unei noi organizații, un nou fond în cadrul fundației FEED, care se numește Proiectul 30. Iar Proiectul 30 este axat pe aceste idei pe termen lung care vor schimba sistemul de alimentație. Şi cred că, prin colaborarea susţinătorilor internaţionali ai eradicării foametei cu susţinătorii interni ai eradicării obezității, putem să găsim soluții pe termen lung care vor îmbunătăți sistemul de alimentație pentru toată lumea.

Cu toții avem tendința să credem că aceste sisteme sunt foarte diferite. Lumea se întreabă dacă produsele organice pot hrăni întreaga lume. Dar dacă privim acești 30 de ani în ansamblu, există mai multă speranță în ideile născute din colaborare. Sper că dacă prin unirea unor organizații disparate, cum ar fi campania ONE și Slow Food, care nu par a avea prea multe în comun, vom putea vorbi de soluții globale, de lungă durată, care vor îmbunătății alimentația pentru toată lumea. Unele idei pe care l-am avut au fost de genul, copiii din South Bronx au nevoie de mere și de morcovi și la fel au și copiii din Botswana. Cum vom putea face ca acele alimente hrănitoare să ajungă la acei copii?

Un alt lucru care a devenit cât se poate de global este producția de carne și pește. Înțelegând cum să producem proteine într-un mod care este bun atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru oameni, va fi un pas foarte important în rezolvarea unor probleme precum schimbarea climei și a modului în care folosim îngrășămintele petrochimice. Acestea sunt niște teme relevante, importante și de lungă durată atât pentru micii fermieri africani, cât și pentru fermierii și consumatorii americani.

Și cred că putem să ne gândim la mâncarea procesată într-un nou mod, prin care să luăm în calcul elementele externe negative, cum ar fi substanțele petrochimice și îngrășămintele, în prețul unei pungi cu chipsuri. Ei bine, dacă acea pungă cu chipsuri este din start mai scumpă decât un măr, atunci poate că e timpul unei schimbări în ce privește responsabilitatea personală când e vorba de alegerea alimentelor, deoarece alegerile sunt totuși alegeri și contează când o treime din produsele alimentare au la bază porumb, soia sau grâu.

Am lansat deja proiectul 30Project.org și, pentru început, am cooptat câteva organizații. Proiectul va crește în următoarele luni. Sper că o să vă gândiți la moduri în care puteți să găsiți soluții pe termen lung unor probleme precum sistemul de alimentație și să schimbați ceva.

(Aplauze)