Edward Tenner: Consecințe neprevăzute

Nu întotdeauna mi-au plăcut consecințele neprevăzute, dar am învățat să le apreciez. Am învățat că ele sunt esența a ceea ce determină progresul, chiar atunci când par dezastruoase. Aș vrea să analizez în ce fel consecințele neprevăzute joacă rolul pe care îl au.

Haideți să mergem cu 40.000 de ani înainte de prezent, la momentul exploziei culturale, când muzica, arta, tehnologia, atâtea dintre lucrurile de care ne bucurăm azi, atâtea dintre lucrurile demonstrate la TED s-au născut. Iar antropologul Randall White a făcut o observație foarte interesantă, și anume că: dacă strămoșii noștri, acum 40.000 de ani, ar fi fost în stare să vadă ce au făcut, nu prea ar fi înțeles nimic. Ei răspundeau unor nevoi imediate. Ei ne-au creat posibilitatea să facem ce făceau ei și totuși, nu prea înțelegeau cum au făcut asta.

Acum haideți să ne întoarcem cu 10.000 de ani în urmă. Și aici devin lucrurile interesante. Cum stau lucrurile cu domesticirea grâului? Dar cu originile agriculturii? Ce ar fi spus strămoșii noștri acum 10.000 de ani dacă ar fi putut evalua decoperirile tehnologice? Și chiar îmi imaginez comitetele raportând unde va duce agricultura oamenirea, cel puțin în umătoarele sute de ani. Ar fi fost, într-adevăr, vești proaste. Mai întâi, o nutriție mai slabă, probabil o durată de viață scăzută. Era pur și simplu groaznic pentru femei. Rămășițele arheologice din acea perioadă au arătat că măcinau grăunțe din zi și până-n noapte. Și din punct de vedere politic era groaznic. Era începutul unei mai mari inegalități între oameni. Dacă s-ar fi făcut atunci o evaluare rațională a descoperirilor tehnologice, cred că ar fi spus foarte bine, "Hai să lăsăm baltă toată treaba".

Chiar și acum, alegerile noastre au consecințe neprevăzute. Pe plan istoric, de exemplu, bețișoarele japoneze - potrivit unui antropolog japonez care a scris o disertație pe tema aceasta la universitatea din Michigan au produs schimbări pe termen lung în dentiția publicului japonez. Și noi ne modificăm dinții chiar acum. Există dovezi că gura și dinții omului se micșorează în continuu. Aceasta nu este neapărat o consecință neprevăzută negativă. Dar cred că un Nenderthal, ar fi fost foarte dezamăgit de bieții noștri dințișori. Așa că aceste lucruri depind de perspectiva noastră sau a strămoșilor noștri.

În perioada antică erau foarte apreciate consecințele neprevăzute, și exista un simț foarte dezvoltat al precauției, reflectat în Pomul Cunoașterii, în Cutia Pandorei, dar mai ales în mitul lui Prometeu care a fost atât de important în metaforele actuale despre tehnologie. Iar toate acestea sunt foarte adevărate. Medicii lumii antice -- mai ales egiptenii, care au inventat medicina așa cum o știm noi -- erau foarte conștienți de ceea ce nu puteau trata. Iar traducerile textelor rămase spun: "Nu voi vindeca asta. Nu pot trata asta." Erau foarte conștienți. La fel erau și urmașii lui Hippocrate. Și manuscrisele hippocratice -- în mod repetat, potrivit studiilor recente -- arată cât de important este să nu faci rău. Mai recent, Harvey Cushing, care a dezvoltat neurochirurgia așa cum o cunoaștem, care a transformat-o dintr-un domeniu al medicinei cu o majoritate de morți provocate de operații într-una în care se regăsea o perspectiva optimistă, era foarte conștient că nu avea să facă mereu lucrul potrivit. Dar și-a dat toată silința și a păstrat însemnări meticuloase care i-au permis să transforme această branșă a medicinei.

Dacă privim puțin înainte la secolul al XIX-lea, găsim un nou stil de tehnologie. Ceea ce găsim este asta: nu mai întâlnim unelte simple, ci sisteme. Găsim din ce în ce mai multe aranjamente de mașini din cauza cărora este din ce în ce mai greu să ne dăm seama ce se întâmplă. Iar primii oameni care au înțeles asta erau telegrafiștii de la mijlocul secolului al XIX-lea, care au fost primii hackeri. Thomas Edison s-ar fi simțit foarte, foarte comfortabil în atmosfera unei companii de software din zilele noastre. Iar acești hackeri aveau un cuvânt pentru acei misterioși gândaci ("bugs") din sistemele de telegraf pe care i-au numit bugs. Aceasta a fost originea cuvântului "bug". Și totuși această cunoştinţă se răspândea prea încet în rândul populației, chiar și printre cei care erau foarte, foarte bine informați.

Samuel Clemens, Mark Twain, a investit mult în cea mai complexă mașinărie a tuturor timpurilor -- cel puțin până în 1918 -- înregistrată la Oficiul American de Brevete. Aceasta era mașina de cules litere Paige. Mașina de cules litere Paige avea 18.000 de componente. Brevetul conținea 64 de pagini de text și 271 de figuri. Era un aparat atât de deosebit pentru că făcea tot ce făcea un om în aranjarea blocurilor de litere -- inclusiv readucerea blocurilor la locul lor, ceea ce era un lucru foarte dificil. Iar Mark Twain, care știa totul despre culegerea literelor, chiar a fost dat gata de această mașină. Din nefericire, a fost dat gata în mai multe feluri, pentru că mașina l-a lăsat falit, și a trebuit să țină discursuri prin toată lumea ca să-și recupereze banii. Iar acesta a fost un lucru important despre tehnologia secolului al XIX-lea, că toate aceste legături dintre componente ar putea destrăma cea mai ingenioasă idee chiar atunci când este gândită de cei mai buni dintre experți.

Mai există totuși altceva la începutul secolului al XX-lea care a făcut lucrurile și mai complicate. Faptul acesta era că siguranța tehnologiei însăși putea fi sursa unor pericole. Lecția Titanicului, pentru mulți dintre contemporani, a fost că trebuie să ai destule bărci de salvare pentru toată lumea de pe navă. Iar aceasta a fost tragicul rezultat al pierderii vieților celor care nu au putut să urce în ele. Totuși, a mai fost un caz, Eastland-ul, o navă care s-a răsturnat în portul Chicago în 1915, și a ucis 841 de oameni -- cu 14 mai mult decât victimile provocate de Titanic. Tragedia a fost cauzată, în parte, de bărcile de salvare suplimentare care au făcut această navă deja instabilă și mai instabilă. Iar aceasta dovedește din nou că atunci când vorbim de consecințe neprevăzute, nu este atât de ușor de știut care lecții trebuie reținute. E chiar o chestiune a sistemului, cum a fost încărcată nava, balastul și multe altele.

Deci secolul XX, a văzut cât de complexă era realitatea de fapt, dar a văzut și o latură pozitivă. A văzut că inovația putea chiar să beneficieze de pe urma urgențelor. Putea beneficia de pe urma tragediilor. Iar exemplu meu preferat în acest sens -- care nu este tocmai foarte cunoscut drept un miracol tehnologic, dar ar putea fi unul dintre cele mai importante din toate timpurile, a fost producerea pe scară largă a penicilinei in al doilea război mondial. Penicilina a fost descoperită în 1928, dar chiar și până în 1940, nici o cantitate folositoare pe plan comercial sau medical nu era produsă. O serie de companii farmaceutice lucrau la ea. Lucrau independent, și nu ajungeau nicăieri. Iar Biroul de Stat pentru Cercetare a adus împreună reprezentanţii acestor companii şi le-a spus că acesta era un lucru care trebuia făcut. Şi nu numai că l-au făcut, dar în doi ani, au mărit producţia de penicilină de la prepararea în flacoane de 1l la cisterne de 38000 de litri. Atât de repede a fost produsă penicilina şi a devenit unul dintre cele mai importante progrese medicale ale tuturor timpurilor. Tot în al doilea război mondial existenţa radiaţiilor solare a fost demonstrată prin studierea interferenţelor detectate de către staţiile radar ale Marii Britanii. Deci au existat beneficii în calamităţi -- beneficii pentru ştiinţa pură, de asemenea pentru ştiinţa aplicată şi pentru medicină.

Când ajungem la perioada de după al doilea război mondial, consecinţele neprevăzute devin şi mai interesante. Iar exemplul meu preferat în această privinţă s-a petrecut începând cu anul 1976, când s-a descoperit că bacteria care producea legioneloza a fost mereu prezentă în apă, dar temperatura exactă a apei din sistemele de încălzire, de ventilaţie şi de aer condiţionat era cea care oferea temperatura potrivită reproducerii maxime a bacilului Legionella. Tehnologia ne poate salva. Aşadar chimiştii s-au pus pe treabă, şi au inventat un bactericid care a început să se folosească pe scară largă în acele sisteme.

Dar s-a întâmplat altceva la începuturile anilor 1980, şi anume o răspândire masivă a cazurilor de defectare a unităților de bandă peste tot în Statele Unite. Iar cei de la IBM, producătorii unităților, pur şi simplu nu ştiau ce să facă. I-au însărcinat pe cei mai buni dintre oamenii lor de ştiinţă să investigheze situaţia, şi ceea ce au descoperit a fost că toate aceste aparate erau situate în apropierea conductelor de ventilaţie. Ce se întâmplase era că bactericidul fusese preparat cu nişte cantităţi foarte mici de staniu. Iar aceste particule de staniu se depuneau pe capetele de citire a benzilor şi le distrugeau. Aşa că au schimbat formula bactericidului. Dar ceea ce mi se pare interesant e că acesta e primul caz când un dispozitiv mecanic suferă, măcar indirect, de o boală umană. Ceea ce demonstrează că suntem cu toţii implicaţi în asta.

(Râsete)

De fapt, ni se mai arată ceva interesant, anume că, deşi capacităţile şi tehnologia noastră s-au dezvoltat geometric, din păcate, abilitatea noastră de a le modela acţiunile pe termen lung, care s-a mărit de asemenea, a crescut doar artimetic. Deci una dintre problemele caracteristice ale vremurilor noastre este cum să anulăm această distanţă dintre capacităţi şi abilitatea de prevedere. O altă consecință pozitivă a tehnologiei secolului al XX-lea a fost felul în care altfel de calamități pot duce la progres. Există doi istorici ai afacerilor la Universitatea din Maryland, Brent Goldfarb și David Kirsch, care au făcut niște cercetări foarte interesante, în mare parte încă nepublicate, despre istoria marilor inovații. Ei au combinat lista marilor inovații, și au descoperit că numărul cel mai mare, decada cea mai importantă, pentru inovații fundamentale, așa cum se reflectă în toate listele făcute de ceilalți -- un număr de liste pe care le-au combinat -- a fost Marea criză economică.

Și nimeni nu știe de ce a fost așa, dar o poveste poate ilustra ceva din asta. Anul trecut s-a celebrat a 50-a aniversare a inventării copiatorului Xerox. Iar Chester Carlson, inventatorul său, era un consilier de brevete. El nu prea își dorea să lucreze în cercetarea brevetelor, dar nu a putut găsi o slujbă alternativă legată de tehnică. Așa că asta a fost cea mai bună pe care a putut s-o găsească. Era nemulțumit de calitatea mică și de costurile mari ale reproducerilor de brevete deja existente, așa că a început să producă un sistem de fotocopiere uscată, pe care l-a brevetat la sfârșitul anilor 1930 -- și care a devenit primul fotocopiator uscat care s-a folosit pe plan comercial în 1960. Deci vedem că uneori, ca un rezultat al acestor dislocări, ca urmare a activității celor care și-au părăsit cariera inițială pentru a aborda alt domeniu unde creativitatea lor a putut schimba ceva, iar crizele economice și tot felul de alte evenimente nefericite pot avea, în mod paradoxal, un efect stimulativ asupra creativității.

Ce înseamnă asta? Înseamnă, cred eu, că trăim într-o perioadă a posibilităților neașteptate. Gândiți-vă la lumea financiară, spre exemplu. Mentorul lui Warren Buffet, Benjamin Graham, și-a dezvoltat sistemul de investiție în valori ca urmare propriilor pierderi în criza din 1929. Și a publicat acea carte la începutul anilor 1930, iar cartea încă există reeditată și este încă un manual fundamental. Așadar multe lucruri importante și creative se pot întâmpla când oamenii învață din dezastre.

Gândiți-vă la micile și marile bătăi de cap de acum -- ploșnițe, albine africane, spam -- și este foarte posibil ca soluțiile acestora să se extindă mult dincolo de chestiunea imediată. Dacă ne gândim, spre exemplu, la Louis Pasteur, căruia în anii 1860 i-a fost cerut să studieze bolile viermilor de mătase pentru industria mătăsii, iar descoperirile lui au fost începutul teoriei patogenetice a bolii. Deci foarte des, un anumit tip de dezastru -- uneori consecința, spre exemplu, a creșterii peste măsură a viermilor de mătase, care era o problemă pe atunci în Europa -- poate fi soluția la o problemă mai mare.

Aceasta înseamnă că trebuie să privim altfel consecințele neprevăzute. Trebuie să abordăm o perspectivă pozitivă. Trebuie să vedem cum ne pot ajuta. Trebuie să învățăm de la acele personalități pe care le-am menționat. Trebuie să învățăm, spre exemplu, de la doctorul Cushing, care a ucis pacienți în timpul primelor sale operații. Trebuia să facă niște greșeli. Și a învățat meticulos din greșelile sale. Iar ca rezultat, când spunem "Asta nu e o operație pe creier" ne aducem aminte cât de greu a fost pentru cineva să învețe din greșelile sale într-un domeniu al medicinei al cărui viitor a fost considerat atât de descurajator. Ne putem aminti de asemenea cum companiile famarceutice au fost dispuse să-și adune cunoștiințele, să-și pună în comun cunoștiințele în fața unei urgențe, lucru pe care nu-l mai făcuseră de ani de zile. Ar fi putut să o facă mai devreme.

Deci, mesajul pentru mine, cu privire la consecințele neprevăzute, este că haosul se întâmplă; haideți să-l folosim mai bine.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)