Edward Burtynsky despre peisaje fabricate

Plimbă-te timp de patru luni cu trei dorințe, și toate ideile vor începe să se filtreze. Cred că fiecare ar trebui s-o facă -- considerați că aveți trei dorințe. Și ce ar trebui să faceți? De fapt este un exercițiu minunat pentru a ajunge la lucrurile care simți că sunt importante și care se reflectă cu adevărat asupra lumii din jurul nostru. Și cu un astfel de gând, un individ poate să facă cu adevărat ceva, sau să vină cu ceva, care s-ar putea să prindă cu adevărat ceva tracțiune acolo și să facă o diferență? Inspirat de natură -- asta-i tema aici. Și cred, destul de sincer, că acolo am început.

Am devenit foarte interesat de peisaje ca și canadian. Avem acest Minunat Nord. Și era o populație destul de mică, iar tatăl meu era un pasionat al timpului petrecut în aer liber. Deci am avut un mare noroc să am această experiență. Și n-am putut niciodată să înțeleg cu adevărat ce era, sau cum mă forma. Dar ceea ce cred că-mi spunea era că noi suntem acest lucru trecător care se întâmplă. Și că natura pe care o vezi acolo -- litoralele neatinse, pădurea neatinsă pe care am putut s-o văd -- aduc cu adevărat un simț al acelei ere geologice, că aceasta durează de foarte mult timp, și că noi o trăim într-un mod diferit.

Și acesta, pentru mine, a fost un punct de referință pe care cred că a trebuit să-l am pentru a fi capabil să fac munca pe care am făcut-o. Și am fost pe-afară, și am făcut o fotografie a ierburilor care apar în primăvară, de-a lungul drumurilor. Această renaștere a ierbii. Și apoi am fost pe-afară cu anii încercând să fotografiez peisajele primitive. Dar ca un fotograf de artă am simțit cumva că asta nu va prinde -- că voi avea probleme încercând să fac din asta o carieră în artă. Și am tot fost absorbit de acest gen de imagini de calendar, sau ceva de acest fel, și nu puteam să scap. Și am început să mă gândesc la cum pot să regândesc peisajul? Am decis să regândesc peisajul ca fiind peisajul pe care noi l-am transformat.

Am avut o mică revelație când m-am pierdut prin Pennsylvania, și am luat-o la stânga încercând să mă întorc pe autostradă. Și am ajuns într-un oraș numit Frackville. Am ieșit din mașină, și m-am ridicat, și era un oraș minier. Am făcut o întoarcere de 360 de grade și acela a devenit unul din cele mai suprareale peisaje pe care le-am văzut. Complet transformat de om. Și asta m-a determinat să merg și să mă uit la mine ca asta, și să merg și să mă uit la cele mai industriale incursiuni în peisaj pe care le-am putut găsi. Și asta a devenit linia principală a ceea ce făceam. Și de asemenea a devenit tema de care am simțit că pot să mă țin, fără să trebuiască să mă reinventez pe mine însumi. Că această temă era suficient de largă pentru a deveni muncă pentru o viață -- să devină ceva în care să mă pot afunda și doar să cercetez și să găsesc unde se află aceste industrii.

Și cred că unul din lucrurile pe care de asemenea am vrut să le spun când am oferit mulțumiri, pe care l-am cam omis, a fost să mulțumesc tuturor corporațiilor care m-au ajutat să intru. Pentru că a fost nevoie de negocieri pentru aproape fiecare din aceste fotografii -- pentru a intra în acel loc pentru a face fotografii. Și dacă nu erau acești oameni care să mă lase să intru, toți acești șefi ai acelor corporații, n-aș fi făcut niciodată această lucrare. Așa că în acest sens, pentru mine, eu nu sunt împotriva corporației. Dețin o corporație. Lucrez cu ele, și simt că toți avem nevoie de ele și sunt importante. Dar sunt de asemenea și pentru sustenabilitate.

Deci există aceste forțe care mă trag în ambele direcții. Și nu e o acuzație apropo la ceea ce se întâmpla aici, dar este o evoluție lentă. Și am început să mă gândesc, ei bine, trăim în toate aceste epoci ale omului: Epoca de Piatră, și Epoca Fierului, și Epoca Cuprului. Și aceste epoci ale omului încă acționează și astăzi. Dar am pierdut complet legătura cu ele. Este ceva acolo ce nu vedem. Și este și un lucru care sperie. Pentru că atunci când începem să ne uităm la apetitul colectiv pentru stilurile noastre de viață, și ce facem acelui peisaj -- asta, pentru mine, este ceva care este un moment care mă trezește, care mă invită la contemplare.

Și prin fotografiile mele, sper să fiu în stare să mobilizez publicul lucrărilor mele, și să se apropie de ele și să nu se simtă respinși imediat de imagine. Să nu spună, „Vai de mine, ce-i asta?”. Ci să se simtă provocați de ea. Să spună, „Uau, la un anumit nivel, avem de-a face cu ceva frumos. Dar la un alt nivel, asta-i ceva de speriat. N-ar trebui să-mi placă.” Asemeni unei plăceri interzise. Și este acea plăcere interzisă care cred că rezonează acolo, și face lumea să se uite la aceste lucruri, și face lumea să intre în acest univers. Și, de asemenea, într-un fel, definește și ceea ce simt. Sunt atras de o viață bună. Vreau casă, și vreau mașină. Dar există această consecință. Și cum încep să am acea atracție, repulsie? Chiar și în conștiința mea o am, iar aici,prin munca mea, încerc să creez același declanșator.

Aceste lucruri pe care le-am fotografiat -- această grămadă de cauciucuri de-aici avea 45 de milioane de cauciucuri în ea. Era cea mai mare. Era numai la o oră și jumătate depărtare de mine, și a ars acum aproximativ patru ani. Este pe lângă Westley, California, pe lângă Modesto. Și am decis să pornesc să mă uit la ceva care, pentru mine, avea -- dacă munca timpurie de privit la peisaje avea un element de tânguire pentru ceea ce facem naturii, în munca de reciclare pe care o vedeți aici începea să aibă direcție. Pentru mine, era răscumpărarea noastră. Și anume că în munca de reciclare pe care o făceam, urmăresc o practică -- o activitate umană care este sustenabilă. Aceea că dacă tot amânăm lucrurile, prin existența industrială și urbană, înapoi în sistem -- dacă facem asta -- putem să o facem în continuare. Bineînțeles, ascultând în această conferință, există multe, multe lucruri care se îndreaptă înspre noi. Bio-mimetism, și există multe alte lucruri care sunt pe drum -- nanotehnologia care e posibil să prevină necesitatea ca noi să ne ducem în acel peisaj și să-l distrugem. Și cu toții așteptăm acele lucruri.

Dar între timp, aceste lucruri cresc în volum. Aceste lucruri continuă să se aibă loc. Ce vedeți aici -- am fost în Bangladesh, deci am început să mă îndepărtez de America de Nord. Am început să mă uit global la lumea noastră. Și asta a ieșit -- aceste imagini ale Bangladesh-ului -- au ieșit dintr-un program de radio pe care-l ascultam. Vorbeau despre Exxon Valdez, și că va fi o supraproducție de petroliere datorită industriilor de asigurări. Și că acele petroliere trebuiau dezafectate, iar 2004 urma să fie punctul culminant. Și mi-am spus, „Dumnezeule, asta ar fi ceva!” Să vezi cele mai mari vase ale omenirii deconstruite de mână, la propriu, în țări din lumea a treia. Deci inițial doream să merg în India. Și mi s-a interzis accesul în India datorită unei probleme cu Greenpeace de acolo, și apoi am putut să intru în Bangladesh. Și am văzut pentru prima dată o lume a treia, un aspect al ei pe care niciodată nu l-am putut crede posibil. 130 de milioane de oameni trăind într-o zonă de dimensiunea Wisconsin-ului, oameni peste tot, poluarea era intensă, iar condițiile de muncă erau oribile.

Aici vedeți câteva câmpuri de petrol din California, câteva din cele mai mari câmpuri de petrol. Și din nou, am început să mă gândesc că -- era încă o revelație -- că întreaga lume în care trăiam era creată ca rezultat al plenitudinii petrolului. Și asta, pentru mine, era din nou ceva pe care am început să construiesc, și am continuat să construiesc. Deci asta este o serie pe care sper s-o termin în aproximativ doi sau trei ani, să zicem, sub semnul Partidului Petrolului. Deoarece consider că în tot ceea ce suntem implicați -- hainele noastre, mașinile noastre, drumurile noastre, și totul -- sunt o consecință directă. Voi continua cu câteva imagini ale Chinei. Și prin China -- am început s-o fotografiez acum patru ani, și China este cu adevărat o problemă de sustenabilitate în mintea mea.

Nu mai vorbim că China, de asemenea, are un efect puternic asupra industriilor lângă care am crescut. Deoarece mă trag dintr-un oraș de muncitori, un oraș al GM, și tatăl meu a lucrat la GM. Deci eram foarte familiarizat cu acel tip de industrie. Și asta mi-a influențat munca. Dar știți, să vezi China și scala la care evoluează, este cu adevărat ceva. Deci ce vedeți aici este Barajul celor trei Defileuri, iar acesta este cel mai mare baraj, cu 50 %, încercat vreodată de om. Și majoritatea inginerilor din lume au renunțat la proiect deoarece au spus că „este pur și simplu prea mare.”. De fapt, când l-au umplut totuși cu apă, acum un an și jumătate, au putut măsura o oscilație în pământ pe măsură ce se învârtea. A durat cincisprezece zile să-l umple. Și asta a creat un rezervor lung de 600 de kilometri, unul dintre cele mai mari rezervoare create vreodată. Și ce a mai fost de asemenea unul din marele proiecte de atunci a fost mutarea a 13 orașe complete afară din rezervor, și nivelarea tuturor clădirilor astfel ca să poată face loc navelor.

Asta este un înainte și după. Deci asta a fost înainte. Și asta este cam la 10 săptămâni, demolată manual. Cred că la 11 clădiri au folosit dinamită, restul s-a făcut manual. Asta era după 10 săptămâni. Și asta vă conferă o idee. Din nou, cu -- și erau toți oamenii care au locuit în acele case, ei erau aceia care le demontau de fapt și munceau, și erau plătiți la cărămidă pentru a-și demonta orașele. Iar acestea sunt câteva imagini de atunci. Deci am făcut trei drumuri la Barajul celor trei Defileuri ca să văd acea transformare masivă a unui peisaj. Și arată ca un peisaj bombardat, dar nu este. Ceea ce este, este un peisaj care este unul intenționat. Este o nevoie de energie, și sunt dispuși să treacă prin această transformare masivă, la această scală, pentru a căpăta acea energie.

Și din nou, de fapt este o alinare pentru ceea ce se întâmplă în China deoarece cred că acum se plănuiește construirea a 27 de centrale nucleare. În America de Nord nu s-a construit una de 20 de ani din cauza problemei NICM - nu în curtea mea. Dar în China spun, „Nu, instalăm 27 în următorii 10 ani.” Iar furnalele de ardere a cărbunelui merg acolo pentru energie hidroelectrică, săptămânal, la propriu. Deci cărbunele însuși este probabil una din cele mai mari probleme. Și unul din lucrurile care s-au întâmplat în Cele Trei Defileuri -- o mulțime de teren agricol pe care-l vedeți acolo la stânga a fost de asemenea pierdut. Unele din cele mai fertile terenuri agricole a fost pierdut atunci. Și la un anumit moment, două milioane de oameni au fost mutați, depinde de statisticele pe care le folosiți. Și asta este ceea ce construiau.

Acesta este Wushan, unul dintre cele mai mari orașe care a fost mutat. Acesta este sediul central, sau primăria, pentru oraș. Și din nou, reconstruirea orașului. Pentru mine era trist să văd că nu au prins mai nimic din, cred, ceea ce cunoaștem aici, în termeni de planificare urbană. Nu existau parcuri, nu existau spații verzi. O densitate foarte mare de locuitori pe panta unui deal. Și aici au avut șansa să reconstruiască orașe de la temelie, dar cumva noi nu intrăm pe aceeași lungime de undă cu ei.

Iată aici un semn care, tradus, spune, „Supune-te legii controlului natalității. Construiește știința noastră. Ideea avansată și civilizată a căsătoriei și a nașterii.” Deci aici, dacă vă uitați la acest poster, are toate capcanele culturii vestice. Vedeți smochingurile, buchetele. Dar ce este cu adevărat, pentru mine, înspăimântător referitor la imagine și la acest panou, este rafinăria din fundal. Deci este ca și cum a-i pune laolaltă toate lucrurile pe care le avem și este o adaptare a modului nostru de viață, punct. Și din nou, când începi să vezi acel tip de acceptare, și începi să te uiți la ei ducând un stil de viață foarte rural cu o amprentă foarte, foarte mică și mutându-se într-un stil de viață urban cu o amprentă mult mai mare, începe să te dezmeticească.

Acesta este un cadru în una din cele mai mari pieți din Guangdong -- și aici este unde o mulțime din muncitorii migratori vin de la țară. Și există aproximativ 130 de milioane de oameni în migrație încercând tot timpul să intre în centrele urbane. Iar în următorii 10 - 15 ani, se așteaptă ca alte 400 - 500 de milioane de oameni să migreze în centre urbane asemeni Shanghai-ului și a centrelor din industria manufacturieră. Producătorii sunt -- domesticii sunt de obicei -- puteți deosebi o fabrică domestică după faptul că toți folosesc uniforme de aceeași culoare. Deci aici este o uniformă roz în această fabrică. Este o fabrică de pantofi. Și au dormitoare pentru muncitori. Deci îi aduc din țară și-i pun în dormitoare.

Aceasta este una dintre cele mai mari fabrici de pantofi, fabrica de pantofi din Yuyuan aproape de Shenzhen. Are 90.000 de angajați fabricând pantofi. Acesta este un schimb de tură, unul din cele trei. La fiecare schimbare -- există două fabrici de această dimensiune în același oraș. Aceasta este una cu 45.000. Deci la fiecare prânz, sunt aproximativ 12.000 venind pentru prânz. Se așează, au aproximativ 20 de minute. Următoarea rundă vine înăuntru. Este o forță de muncă incredibilă care se construiește acolo. Shanghai -- mă uit la reînnoirea urbană în Shanghai, și aceasta este o zonă care va fi nivelată complet și transformată în zgârie-nori în următorii cinci ani.

Ce se mai întâmplă în Shanghai este -- China se schimbă deoarece asta nu s-ar fi întâmplat acum cinci ani, de exemplu. Acesta este un protest. Se numesc dengzahoos -- seamănă cu niște pioneze pe pământ. Nu se mișcă. Nu negociază. Nu primesc destul, deci nu se vor mișca. Și astfel stau în grevă pînă cînd ajung la o înțelegere cu ei. Și au avut destul de multe succese în obținerea unor înțelegeri mai bune deoarece majoritatea dintre ei primesc un alt contract. Sunt dați afară pentru două ore -- comunitățile care au existat pentru sute de ani la propriu, sau poate chiar mii de ani, sunt dezbinate și răsfirate prin zonele suburbane în afara Shanghai-ului. Dar aceștia sunt o serie întreagă de tipi care protestează împotriva acestei reconstruiri a Shanghai-ului. Probabil cel mai mare proiect de reînnoire urbană, cred, încercat vreodată pe planetă.

Și apoi adoptarea lucrurilor cu care le înlocuiesc -- din nou, una din dorințele mele, și n-am ajuns niciodată acolo, a fost să le spun cumva că există moduri mai bune de a construi o casă. Modurile de coliziune a stilurilor și a lucrurilor era ceva, și acestea se numeau vile. Și de asemenea, ca acum, tocmai se mută. Schelele sunt încă montate, și aceasta este o zonă cu deșeuri electronice, și dacă v-ați uita în prim planul din tiparul mare, ați vedea că industria -- industria lor -- toți reciclează. Deci industria crește deja în jurul acestor dezvoltări noi.

Acesta este un pod de cinci nivele în Shanghai. Shanghai este un oraș foarte intrigant -- explodează la un nivel care nu cred că a fost trăit de vreun alt oraș. De fapt, chiar Shenzhen, zona industrială, sau economică -- una din primele -- acum 15 ani era de aproximativ 100.000 de oameni, și acum se mândrește cu aproximativ 10 - 11 milioane. Deci asta vă oferă o idee despre tipurile de migrații și de viteza cu care -- acestea sunt doar taxiuri construite de Volkswagen. Sunt 9.000 aici, și sunt construite pentru majoritatea orașelor mari, Beijing și Shanghai, Shenzhen. Și aceasta nu este nici măcar piața de mașini domestice, aceasta este piața de taxiuri. Și ce am vedea aici drept un tip suburban de dezvoltare -- un lucru similar, dar toate sunt blocuri turn. Deci construiesc 20 sau 40 odată, și se ridică în același mod în care o locuință pentru o singură familie s-ar ridica aici în zonă.

Iar densitatea este de-a dreptul incredibilă. Și unul din lucrurile din această imagine pe care am vrut să-l evidențiez este că atunci când am văzut aceste tipuri de clădiri, am fost șocat să văd că nu folosesc un sistem centralizat de aer condiționat. Fiecare fereastră are un aer condiționat în ea. Și sunt sigur că există oameni aici care probabil știu mai multe decât mine despre eficiențe, dar nu-mi pot imagina că fiecare apartament având propriul aer condiționat este un mod foarte eficient de a răci o clădire de asemenea dimensiune. Și atunci când începi să te uiți la acest aspect, și începi să factorizezi într-un oraș de dimensiunea Shanghai-ului, este, la propriu, o pădure de zgârie-nori. Îți taie respirația, în termeni de viteza la care acest oraș se transformă. Și puteți vedea în prim planul acestei imagini, este încă una din ultimele zone care mai era ținută în picioare. Acum este curățată complet -- asta s-a întâmplat acum opt luni, și acum se construiesc blocuri turn în acel loc central. Deci un zgârie-nori este construit, la propriu, peste noapte în Shanghai.

Foarte recent am fost, și am început să mă uit la unele din cele mai mari industrii din China. Și aceasta este Baosteel, la ieșirea din Shanghai. Aceasta este sursa de cărbune pentru fabrica de oțel -- 18 kilometri pătrați. Este o activitate incredibil de masivă, cred că sunt 15.000 de muncitori, cinci cupole, iar a șasea apare aici. Deci construiesc furnale foarte mari pentru a încerca să facă față cererii de oțel din China. Deci aici sunt trei din furnalele vizibile din acea imagine. Și din nou, privind la aceste imagini, este această pâclă constantă pe care o vedeți. Asta vă va arăta, în timp real, un asamblor. Este vorba de o siguranță. 10 ore pe zi la această viteză. Cred că una din problemele cu care noi, cei de aici, ne confruntăm în ceea ce privește China, este că folosesc o mulțime din noile tehnologii de producție.

În aceea, erau 400 de oameni care lucrau la nivelul acela. Și l-am rugat pe manager să-mi arate cinci din cei mai rapizi producători, și apoi m-am dus și m-am uitat la fiecare dintre ei timp de aproximativ 15 sau 20 de minute, și am ales această femeie. Și era incredibil de rapidă, modul în care lucra era aproape de necrezut. Dar ăsta e trucul pe care-l au în acest moment, cu care câștigă, este acela că se folosesc de toate tehnologiile de ultimă oră și de mașini de extrudare, și adună toate componentele, dar asamblarea este locul unde câștigă de fapt -- muncitorii de la țară sunt foarte doritori de muncă. Vor să muncească. Există o mulțime de oameni care-și doresc slujbele lor. Această condiție va fi acolo pentru următorii 10 - 15 ani dacă își dau seama că ceea ce doresc, și anume, știți, 400 - 500 de milioane de oameni în plus care să vină în orașe.

În acest caz particular -- aceasta este linia de asamblare pe care ați văzut-o, și aceasta este o poză cu ea. A trebuit să folosesc o apertură foarte mică pentru a obține profunzimea câmpului. A trebuit să-i îngheț pentru 10 secunde pentru a obține această imagine. Mi-au trebuit cinci încercări pentru că pur și simplu nu aveau stare. Să-i încetinesc era la propriu imposibil. Erau pur și simplu neastâmpărați făcând aceste lucruri toată ziua, până când managerul a trebuit să spună, cu o voce aspră, „Bun, toată lumea, opriți-vă.” N-a fost atât de rău, dar sunt mânați să producă aceste lucruri la o viteză incredibilă.

Aceasta este o fabrică textilă ce produce mătase sintetică, un derivat al petrolului. Și ce vedeți aici este, din nou, una din cele mai moderne fabrici de textile. Există 500 de astfel de mașini, valorează aproximativ 200.000 de dolari fiecare. Deci ai aproximativ 12 oameni administrând-o, și ei doar o inspectează -- și patrulează pe linii. Toate mașinile funcționează, este absolut incredibil să vezi care-i scala industriilor. Și am început să intru mai departe și mai departe în fabrici. Și asta este un diptic, deci fac o mulțime de juxtapuneri pentru a încerca să prind dimensiunile acestor locuri. Aceasta este o linie unde prind firele și le rotesc împreună, ante-mergătoare în fabricile de textile.

Iată ceva care este mult mai intensiv din punct de vedere al muncii, care este fabricarea pantofilor. Acest nivel are aproximativ 1.500 de muncitori. Compania însăși are aproximativ 10.000 de angajați, și fac pantofi domestici. A fost foarte greu să intru în companiile internaționale deoarece a trebuit să primesc permisiune de la companii ca Nike și Adidas, și asta e foarte greu de obținut. Și ei nu vor să mă lase înăuntru. Dar domesticii au fost mai ușor de convins. Îți dă pur și simplu un sentiment de, iar -- și atunci, cu adevărat, a început migrația locurilor de muncă a început în China și executarea pantofilor. Nike a fost unul din cei timpurii. Și a fost foarte -- a fost o componentă a muncii atît de mare încît a fost foarte logic să urmărești acea piață a muncii.

Acesta este un telefon mobil de tehnologie înaltă. Telefonul mobil Bird, unul din cei mai mari constructori de telefoane mobile din China. Cred că companiile de telefoane mobile apar, la propriu, în fiecare săptămână, și au o creștere explozivă în telefoane mobile. Aceasta este o fabrică de textile unde confecționează cămăși. Youngor, cea mai mare fabrică de cămăși și îmbrăcăminte din China. Și această imagine de aici este una din sălile de mese. Totul este foarte eficient. În timp ce am pregătit această imagine, oamenii petreceau în medie 8 - 10 minute luând masa. Aceasta a fost una din cele mai mari fabrici pe care le-am văzut. Aici fabrică cafetiere, cel mai mare fabricant de cafetiere și cel mai mare fabricant de fiare de călcat. Confecționează 20 de milioane. Sunt 21.000 de angajați. Această fabrică -- și au avut mai multe -- este lungă de jumătate de kilometru. Acestea sunt proaspăt făcute -- tocmai m-am întors acum o lună, deci sunteți primii care le văd, aceste imagini noi din fabrică pe care le-am făcut.

Și mi-a luat aproape un an ca să capăt acces în aceste locuri. Alt aspect a ceea ce se întâmplă în China este că există o nevoie reală de materiale acolo. Deci o mulțime din materialele reciclate care sunt colectate aici sunt reciclate și duse în China cu vaporul. Acela este metal cubic. Acestea sunt armături, armături electrice, de unde își extrag cuprul și oțelul de calitate înaltă din motoare electrice, și le reciclează. Asta este cu siguranță conectată cu California și Silicon Valley. Dar asta este ceea ce se întâmplă cu majoritatea calculatoarelor. 50 de procente din calculatoarele lumii ajung în China pentru a fi reciclate.

Se numesc deșeuri electronice acolo. Și există o mică problemă. Modalitatea prin care reciclează plăcile este că folosesc de fapt brichete de cărbuni, care sunt folosite peste tot în China, dar încălzesc plăcile, și cu perechi de clești scot toate componentele. Încearcă să extragă toate metalele de valoare din acele componente. Dar mirosurile toxice -- când ajungi într-un oraș care face efectiv această ardere a plăcilor, le puteți simți de la 10 kilometri înainte de a ajunge acolo. Iată încă o exploatare. Toate sunt industrii mici, deci nu sunt locuri mari -- totul se află pe terasa oamenilor, în curțile din spate, chiar și în casele lor ard plăci.

Dacă este o îngrijorare pentru cineva care vine aici -- pentru că în China este considerată ilegală arderea, dar nu pot opri produsul să sosească. Acest portret -- nu sunt faimos de obicei pentru portrete, dar n-am putut rezista la acesta, când a trecut prin Mao, și a trecut și prin Marele Salt Înainte, și prin Revoluția Culturală, iar acum șede în fața casei cu acest deșeu electronic lângă ea. Este cu adevărat ceva. Aici este un drum marcat de plăci de calculatoare în unul din cele mai mari orașe unde se reciclează. Deci astea sunt fotografiile pe care am vrut să vi le arăt.

(Aplauze)

Vreau să dedic dorințele mele celor două fetițe ale mele. Au fost în mintea mea tot timpul cât m-am gândit. Una este Megan, cea din dreapta, și Katja aici. Și pentru mine, tot conceptul -- lucrurile pe care le fotografiez sunt de o mare îngrijorare despre scara progresului nostru și ce numim noi progres. Și atât timp cât sunt lucruri mărețe care vin -- și sunt palpabile în această cameră -- din toate lucrurile care sunt pe măsură să apară care pot rezolva atât de multe probleme, sper cu adevărat că acele lucruri se vor răspândi prin lume. Și vor începe să aibă un efect pozitiv. Și nu este ceva ce nu afectează doar lumea noastră, dar începe să se adune -- deoarece cred că putem începe să corectăm amprenta noastră și s-o reducem -- dar există o amprentă în creștere asta are loc în Asia, și crește într-un ritm foarte rapid, și astfel nu cred că o putem echilibra. Deci strategia ultimă, cred, aici, este că trebuie să fim foarte îngrijorați de evoluția lor. Deoarece va fi legată și de evoluția noastră.

Deci o parte din gândurile mele, și o parte din dorințele mele, este să rămânem cu aceste gânduri în minte, și să ne gândim la, „Cum va fi viața lor când vor dori să aibă copii, sau când sunt pregătiți să se căsătorească peste 20 de ani -- indiferent ce, peste 15 ani?” Și pentru mine asta a fost miezul din spatele majorității gândirii mele. În munca mea, și de asemenea pentru această șansă incredibilă să am câteva dorințe. Dorința unu: schimbarea lumii. Doresc să-mi folosesc imaginile mele să conving milioane de oameni să se alăture conversației globale despre sustenabilitate. Și prin aceste comunicații de astăzi cred că nu este o idee fără legătură cu relitatea. Ah, și am plecat în căutare -- am vrut să pun ce am avut în minte, să-mi atașez ideea de ceva. N-am vrut o dorință doar ca să încep de nicăieri.

Pe una dintre ele o pornesc aproape din nimic, dar pe cealaltă, am vrut să găsesc ce are loc acum care și funcționează. Și Worldchanging.com este un blog fantastic, și acel blog este vizitat de aproape jumătate de milion de oameni într-o lună. Și abia a pornit acum 14 luni. Și frumusețea a ceea ce se întâmplă acolo este că tonul conversației este unul care-mi place. Ceea ce se întâmplă acolo este că ei nu -- eu cred că mișcarea ecologistă a eșuat în sensul că și-a folosit bățul prea mult. A folosit tonul apocaliptic prea mult. Nu a vândut aspectele pozitive ale preocupării pentru mediu și ale încercărilor de a rezolva problema, pe când conversația care are loc pe acest blog este despre mișcări pozitive. Despre cum să schimbi lumea noastră într-un mod mai bun, rapid. Și ia în considerare tehnologia, și ia în considerare noi dispozitive de conservare a energiei, și privește la cum să regândim și cum să refacem strategii despre mișcarea către sustenabilitate.

Și astfel, pentru mine, unul din lucrurile care am considerat că merită a fost să pun o parte din munca mea în serviciul promovării site-ului Worldchanging.com. Unii dintre voi s-ar putea să cunoască, este un participant la TED -- Stephen Sagmeister și cu mine lucrăm la niște proiecte. Și asta este încă în stagiile preliminare. Astea nu sunt finalele. Dar aceste imagini, cu Worldchanging.com, pot fi plasate în orice fel de media. Vor putea fi publicate pe Web, vor putea fi folosite ca un panou sau ca un adăpost de autobuz, sau orice de această natură. Deci ne uităm la asta ca la o încercare de construire. Și ceea ce am ajuns să discutăm a fost că în majoritatea cazurilor de media, primești cel mult o imagine cu o grămadă de text, și textul este transmis peste tot.

Ceea ce a fost neobișnuit este că mai puțin de cinci procente din reclame conduc cu imagini. Și astfel în acest caz, deoarece este vorba foarte mult despre aceste imagini și ceea ce reprezintă ele, și tipurile de întrebări pe care le ridică, ne-am gândit să lăsăm imaginile să vorbească de la sine și să facă pe cineva să zică, „Ei bine, ce vrea Worldchanging.com să facă cu aceste imagini?” Și sperăm să inspire oamenii să meargă pe acel website. Deci Worldchanging.com, și construirea acelui blog, și este un blog, și eu sper că nu este -- nu-l văd ca pe un fel de blog unde toți ne vom urma între noi până la moarte. Acesta este unul care va vorbi tare, și va ieși, și va începe să influențeze. Pentru că acum există conversații în India, în China, în America de Sud -- există contribuții venind din toată lumea. Eu cred că există șansa să avem un dialog, o conversație despre sustenabilitate la Worldchanging.com. Și orice ați putea face să promovați acest lucru ar fi fantastic.

Dorința doi este mai mult la bază, una cu care încerc să lucrez. Și aceasta este: doresc să lansez o competiție inovatoare care motivează copiii să investească idei despre, și să inventeze idei despre sustenabilitate. Și unul din lucrurile care a apărut -- Allison, care de fapt m-a nominalizat, a spus ceva mai devreme într-un brainstorm. A spus că reciclarea în Canada a avut o intrare fantastică în psihic prin copii între clasa a patra și a șasea. Și te gîndești la asta, știți, clasa a patra -- soția mea și cu mine, spunem că vîrsta de șapte ani este vîrsta rațiunii, deci ei sînt la vîrsta rațiunii. Și sînt pre-pubertate. Deci este această fereastră în care se află de fapt -- îi poți influența. Știți ce se întîmplă la pubertate? Știți, știm asta din prezentările anterioare.

Deci gîndirea mea este să încercăm să motivăm acei copii să aducă acasă idei. Să-i lăsăm să înțeleagă ce înseamnă sustenabilitate, și că au un interes întemeiat pentru ca aceasta să se întîmple. Și unul din modurile prin care m-am gîndit s-o fac este să folosesc premiul meu, deci voi lua 30.000 sau 40.000 de dolari din cîștiguri, iar restul va fi pentru administrarea acestui proiect. Dar pentru a folosi asta ca premii pentru copii pentru a ajunge în mîinile lor. Dar alt lucru la care m-am gîndit că ar fi fantastic a fost să creez astea -- numiți-le ținte de premii. Deci unul ar putea fi pentru cea mai bună idee de sustenabilitate pentru un proiect intrașcolar. Cel mai bun pentru un proiect de casă. Sau ar putea fi pentru cel mai bun proiect comunitar de sustenabilitate.

Și m-am gîndit de asemenea că ar trebui să existe un premiu pentru cea mai bună lucrare artistică pentru „În lumea mea”. Și ce se va întîmpla -- este un lucru scalabil. Și dacă putem convinge oamenii să contribuie lucruri -- fie că este echipament, ca un laborator media, sau bani pentru a face premiul suficient de însemnat -- și pentru a-l deschide către toate școlile care sînt școli publice, sau școli care au copii de acea vîrstă, și s-o facem o competiție deschisă pentru ei să urmărească acele premii și să facă propuneri. Iar premiul trebuie să fie un lucru verificabil, astfel încât nu este numai despre idei. Lucrările de artă sunt despre idei și cum le prezintă și le fac, dar lucrurile efective trebuie să fie verificabile. În acest fel, ceea ce se întâmplă este că motivăm o anumită grupă de vârstă să înceapă să gândească. Și vor începe să o promoveze, de la bază -- până, cred, în locuințe. Iar părinții vor reacționa la ele, și vor încerca să-i ajute cu proiectele.

Și cred că vor începe să fie motivați înspre sustenabilitate într-un mod foarte pozitiv, și va începe să-i învețe. Știu despre reciclare acum, dar nu prea, cred, înțeleg sustenabilitatea în toate lucrurile, și amprenta de energie, și cum contează ea. Și să-i învățăm, pentru mine, ar fi o dorință fantastică, și ar fi ceva la care cu siguranță aș pune umărul. Și din nou, în „Lumea mea”, competiția -- vom folosi lucrările de artă care rezultă din acea competiție pentru a o promova. Și îmi plac cuvintele, „În lumea mea”, deoarece atribuie posesiunea lumii persoanei care o face. Este lumea mea, nu este a altcuiva, vreau s-o ajut. Vreau să fac ceva cu ea. Deci cred că este o oportunitate importantă să captiveze imaginațiile -- și idei mărețe, cred, vin de la copii -- și să capteze imaginația lor într-un proiect, și să facă ceva pentru școli. Cred că tuturor școlilor le-ar prinde bine ceva echipament în plus, lichidități în plus -- va fi un stimulent pentru ei pentru a face asta. Și astea sunt câteva din ideile despre cum am putea promova „În lumea mea”.

Iar dorința trei este un film Imax. Deci mi s-a spus că ar trebui să fac unul singur, și totdeauna mi-am dorit să fiu implicat în a face ceva. Și scala muncii mele, și ideile cu care mă joc -- când am văzut prima dată un film Imax, imediat m-am gândit, „Există o rezonanță reală între ce încerc eu să fac, și scala a ceea ce încerc să fac ca fotograf.” Și cred că este o posibilitate reală pentru a face o puternică -- să accesez audiențe noi dacă aș avea ocazia. Deci caut, de fapt, un mentor, deoarece tocmai a fost ziua mea. Am 50 de ani, și nu am timp să mă întorc la școală acum -- sunt prea ocupat. Deci am nevoie de cineva care îmi poate da un curs intensiv despre cum să fac ceva de genul acesta, și să mă conducă prin labirintul a cum se poate face ceva de genul acesta. Ar fi fantastic. Deci acestea sunt cele trei dorințe ale mele.

(Aplauze)