Devdutt Pattanaik: Orient contra Occident - miturile care înșală

Pentru a înțelege afacerea mitologiei și ceea ce trebuie să facă un Director General al Credinței trebuie să asculți povestea lui Ganesha, zeul cu cap de elefant, scribul tuturor povestitorilor, și a fratelui său, puternicul războinic zeu al tuturor zeilor, Kartikeya. Într-o zi, cei doi frați s-au hotărât să se întreacă, mergând de trei ori în jurul lumii. Kartikeya s-a urcat pe păunul său, și a zburat peste continente, peste munți și peste oceane. A zburat o dată, de două ori, de trei ori. Dar fratele său, Ganesha, pur şi simplu a mers în jurul părinților săi o dată, de două ori, de trei ori, după care a spus: “Am câștigat!” “Cum aşa?” a zis Kartikeya. Ganesha i-a răspuns: “Tu te-ai dus în jurul “lumii”, Eu, în jurul “lumii mele.” Ce are mai multă importanță?

Dacă înțelegeți diferența între “lume” și “lumea mea” veți înțelegeți diferența între logos și mytos. “Lumea” e un concept obiectiv, logic, universal, faptic, științific. “Lumea mea” e un concept subiectiv, emoțional, personal. Reunește percepții, gânduri, sentimente, visuri. Constituie sistemul de credințe pe care ne bazăm. Este mitul personal în care trăim.

“Lumea” ne explică cum funcționează universul, cum răsare soarele, cum ne-am născut. În timp ce “lumea mea” ne spune de ce răsare soarele, de ce ne-am născut. Fiecare cultură încearcă să se înțeleagă, “De ce existăm?” Și fiecare cultură are propia ei definiție asupra mecanismului vieții, oferă o versiune personalizată asupra mitologiei.

Cultura este o reacţie în faţa naturii și această manieră a strămoșilor de a înțelege lucrurile se transmite din generație în generație sub formă de povești, simboluri și ritualuri care sunt întotdeauna impasible in fața rațiunii. Așa că, în momentul în care studiezi mitologia, îți dai seama că oameni din diferite colțuri ale lumii au concepții diferite asupra acestei lumi. Oamenii văd lucrurile în mod distinct și au puncte de vedere diferite.

Pe de o parte e lumea MEA și pe de altă parte, există lumea TA, iar lumea mea e întotdeauna mai bună decât lumea ta, din cauză că, vedeţi dvs, lumea mea e rațională în timp ce lumea ta e plină de superstiții, credințe și e ilogică. Aceasta este originea conflictului dintre civilizații. A avut loc odată demult, în anul 326 î. Hr. pe malurile fluviului Ind care este acum în Pakistan. Numele de India provine de la acest râu. India. Ind.

Alexandru, un tânar din Macedonia, s-a întâlnit acolo cu un gimnosofist, cuvânt care înseamnă “ înțeleptul în pielea goală.” Nu știm cine era. Era probabil un călugăr jainist, ca și Bahubali (pe care îl vedeți aici), Gommateshvara Bahubali, a cărui statuie se întâlnește nu departe de Mysore. Sau era pur și simplu un yogin care stătea pe stăncă observând cerul, uitându-se la soare și la lună.

Alexandru l-a întrebat: “Ce faci aici?” iar gimnosofistul a răspuns: “Simt nimicul.” După care a întrebat: “Dar tu, ce faci aici?” Și Alexandru a răspuns: “Eu cuceresc lumea!” Și amândoi au început să râdă, pentru că fiecare dintre ei credea că celălalt era un prost. Gimnosofistul a zis: “Dar de ce cucerește lumea? N-are sens.” În timp ce Alexandru se întreba “De ce stă aici fară să facă nimic? Ce manieră de a-și irosi viața!”

Ca să putem înțelege aceste puncte de vedere distincte, trebuie să înțelegem adevărul subiectiv al lui Alexandru, mitul lui și sistemul mitologic care l-a creat. Mama lui Alexandru, părinții lui și profesorul lui, Aristotel, i-au istorisit povestea Iliadei de Homer. I-au povestit despre marele erou Ahile a cărui participare în bătălii asigura victoria și a cărui retragere din luptă provoca inevitabil înfrângerea. “Ahile era omul capabil de a schimba istoria, un om cu un destin special, și asta este ceea ce tu ar trebui să fii, Alexandru!” Asta este ceea ce i se spunea.

“Și cine nu ar trebui să fii? ”Nu ar trebui să fii Sisif, cel care împinge o stâncă pe munte în sus toată ziua doar ca să reia totul după ce stânca s-a rostogolit în jos în timpul nopții. Nu trăi o viată monotonă, mediocră, fără niciun sens. Fii extraordinar! ca și marii eroi greci, ca și Iason, care a străbătut mările cu Argonauții în căutarea lânii de aur. Fii ca și Tezeu, care a intrat în labirintul Minotaurului și l-a omorât. Dacă participi într-o întrecere, câștigă! - pentru că atunci când câștigi, bucuria victoriei este cel mai apropiat lucru de ambrozia zeilor!

Pentru că, vedeți dvs, grecii credeau că trăim o singură dată și că atunci când mori, trebuie să treci râul Styx și în cazul în care ai trăit o viață extraordinară, vei fi binevenit în Câmpiile Elizee, -sau ceea ce francezii numesc “Champs-Élysées” (Râsete) paradisul eroilor.

Dar aceste povești nu erau cele pe care le auzise gimnosofistul. El auzise o poveste total diferită. El auzise de un om pe nume Bharat, și de la numele căruia vine şi denumirea Indiei de Bhārata. Bharat a cucerit de asemenea lumea. Şi după aceea s-a urcat pe vârful cel mai înalt al celui mai mare munte din mijlocul lumii, Meru. Acolo dorea să înfingă steagul său, mărturie că "Eu am ajuns primul." Dar când a ajuns în vârful muntelui, l-a găsit acoperit cu nenumărate steaguri, lăsate de alți cuceritori de lumi care ajunseseră acolo înaintea lui, fiecare dintre ei pretinzând că “el ajunsese primul” sau cel puțin asta era ceea ce credeau până când ajungeau acolo. Și dintr-odată, în fața acestei imagini a infinitului, Bharat s-a simțit insignifiant. Asta era mitologia gimnosofistului.

Și el avea eroii săi, de exemplu Rama, Raghupati Rama sau Krishna, Govinda Hare. Dar aceștia nu erau două personaje din două aventuri diferite. Erau două vieți ale aceluiași erou. În momentul în care Ramayana se termină, începe Mahabharata. Când Rama moare, Krishna se naște. Când Krishna va muri, se va reîncarna ca Rama.

Vedeți dvs, și indienii aveau un râu care separa lumea viilor de cea a morților. Dar acest râu nu se trece o singură dată. Ci o dată, și încă o dată, și încă o dată.... Se numește Vaitarna și se trece de nenumărate ori pentru că, nimic în India nu durează pentru totdeauna, nici măcar moartea. Așa că avem aceste ritualuri magnifice prin care creăm nişte figuri grandioase ale zeițelor-mamă care sunt venerate timp de 10 zile... Și ce se întâmplă cu ele după 10 zile? Sunt aruncate în râu. Pentru că totul are un sfârșit. Și anul viitor se vor întoarce. Roata vieții se învârtește, iar regula asta nu se aplică doar oamenilor, ci și zeilor. Pentru că vedeți dvs, zeitățile trebuie să se reîncarneze ciclic ca și Rama, ca și Krishna. Nu numai că ei trăiesc de nenumărate ori, ci aceeași viață este trăită de nenumărate ori până când fiecare ajunge să-i înțeleagă sensul. Ca în filmul Ziua Cârtiței. (Râsete)

Două mitologii diferite. Care dintre ele este cea corectă? Două mitologii diferite, două feluri diferite de a privi lumea. Una dintre ele este lineară, iar cealaltă ciclică. Una crede că există o unică viață. Cealaltă susține că viața pe care o trăim e una din multe altele pe care le avem. Așa că numitorul vieții lui Alexandru este unu. Valoarea vieții lui este totalul realizărilor sale. Numitorul vieții gimnosofistului este infinitul. Așa că, indiferent ce ar fi făcut, era mereu zero. Și sunt convins că această paradigmă mitologică este cea care i-a condus pe matematicienii indieni la descoperirea numărului zero. Cine știe?

Și astfel ajungem la mitologia afacerilor. Dacă convingerile lui Alexandru i-au influențat comportamentul, iar convingerile gimnosofistului i-au influențat comportamentul, atunci erau imposibil să nu influențeze și afacerile în care erau implicați. Pentru că, vedeți dvs, afacerile nu sunt altceva decât rezultatul comportamentului pieței și al felului de a se comporta al organizaţiei. Și dacă observați cu atenție culturile lumii tot ce trebuie să înțelegeți este mitologia. Și așa veți înțelege cum se comportă și cum fac afaceri.

Uitați-vă aici. Dacă se trăiește doar o dată, în culturile care cred acest lucru, veți observa obsesia faţă de logica binară, adevărul universal, standardizarea, totalitatea și modelul linear. Dar dacă luați culturile care se bazează pe credința într-o viață ciclică și infinită, veți nota ușurința cu care promovează o logică întortocheată, puterea opiniei personale, gândirea contextuală, tot ceea ce este relativ, ceva de genul-- (Râsete) în mare parte. (Râsete).

Uitați-vă la artă. Observați balerina. Ce lineară este interpretarea ei! Și dupa aceea, uitați-vă la dansatorul clasic indian, la dansatorul Kuchipudi sau Bharatanatyam. cu mișcări sinuoase. (Râsete)

Și după aceea, observați lumea afacerilor. Modelul standard în afaceri: viziune, misiune, valori, procese. Se aseamănă foarte mult cu călătoria în căutarea pământului sfânt, cu poruncile aduse de conducător. Și dacă li te supui, ajungi în Rai.

În schimb în India, nu există UN pământ sfânt. Ci MULTE pământuri sfânte, în funcție de poziția fiecăruia în societate, de etapa vieții în care se află fiecare. Vedeți dvs, afacerile nu sunt conduse ca și instituțiile, de către idiosincrasiile indivizilor. Ci de către gust. Și întotdeauna e vorba de gustul meu.

De exemplu, în muzica indiană nu există conceptul de armonie. Nu există niciun dirijor de orchestră. Nu ai decât un interpret, și toți ceilalți care îl urmează. Și de aceea, interpretarea nu se poate repeta de două ori. Nu e vorba de acte și contracte. E vorba de conversație și convingere. Nu e vorba de conformitate. Ci de “un tot”, de a-ți face treaba, ajustând sau chiar încălcând regulile-- aruncați o privire la indienii care sunt în sală, îi veți vedea zâmbind; ei înțeleg la ce mă refer. (Râsete) Și apoi uitați-vă la cei care au făcut afaceri în India, o să îi recunoașteți după exasperarea de pe chipul lor. (Râsete) (Aplauze)

Vedeți dvs, așa e India de astăzi. Realitatea se bazează pe un punct de vedere ciclic. De aceea se schimbă atât de repede și este extrem de diversă, haotică, ambiguă, imprevizibilă. Și pe oameni nu îi deranjează. Dar ai și globalizarea și cerințele conforme cu gândirea instituțională modernă care este înrădăcinată într-o cultură bazată pe credința într-o singură viață. Ca urmare, va avea loc o confruntare ca aceea de pe malul fluviului Ind. Este inevitabilă.

Eu am trăit-o. Eu sunt de profesie medic. Nu am dorit să studiez chirurgia. Nu mă întrebați de ce. Mă pasionează mitologia prea mult. Am vrut să învăț mitologie. Dar nu ai unde să o studiezi. Așa că am învățat-o pe cont propriu. Și nu poți să trăiești din mitologie. Bine...până acum. (Râsete) Așa că trebuia să-mi caut o slujbă. Am lucrat în industria farmaceutică. Am lucrat în domeniul sănătăţii. Și am fost tipul de la marketing și tipul de la vânzări, și tipul care știa de toate și tipul care facea specializări. Am fost chiar și consultant, făceam partea de strategie și tactică. Și am fost martorul exasperării simțite de colegii mei din Statele Unite și Europa când abordau tema Indiei.

Exemplu: Vă rugăm să ne descrieți procesul prin care putem să facturăm spitalele. Pasul numărul unu. Pasul numărul doi. Pasul numărul trei. În cea mai mare parte. (Râsete) Cum se poate măsura “în cea mai mare parte”? Cum se poate introduce într-un program de software? Nu se poate.

Eu le spuneam punctele mele de vedere dar nimeni nu era dornic să le asculte. Asta până când am făcut cunoștință cu Kishore Biyani de la “Future Group”. El a pus bazele celui mai mare lanț de magazine, numit “Big Bazaar” care astazi are mai mult de 200 de magazine în 50 de orașe și orășele prin India. Făcea afaceri cu pieţele internaționale diversificate și dinamice și știa, intuitiv, că cele mai bune stratageme dezvoltate în Japonia și China și Europa și America nu vor funcționa în India. El a înțeles că o gândire instituțională nu funcționează în India. Răspunsul era gândirea individuală. Înțelegea instinctiv structura mitică a Indiei.

Așa că m-a rugat să fiu Directorul General al Credinței și mi-a spus: “Tot ceea ce vreau de la tine e să aliniezi credința.” Sună atât de simplu... Dar credința nu se poate măsura. Nu se poate măsura. Nu se poate administra. Deci, cum construiești credința? Cum faci ca lumea să fie mai receptivă la ceea ce vine din India? Chiar și atunci când ești din India, acest lucru nu e ceva foarte explicit, foarte evident.

Așa că am încercat să mă concentrez asupra modelului standard al culturii adică să dezvolt povești, simboluri și ritualuri. Și am să împart unul dintre aceste ritualuri cu voi. Este bazat pe un ritual hindus numit Darshan. Hindușii nu am conceptul poruncilor, așa că nimic din ceea ce faci în viață e bine sau rău. Ca urmare, nu ești foarte sigur ce părere are Dumnezeu despre tine. Când te duci la templu, tot ce poți spera este o audiență cu Dumnezeu. Vrei să-l vezi pe Dumnezeu și speri ca Dumnezeu să te vadă pe tine. De aceea zeitățile au ochii foarte mari, ochi mari care nu clipesc, -câteodată făcuți din argint- să se poată uita la tine. Pentru că nu știi dacă ai făcut ceva bine sau rău și pentru că tot ce cauți este simpatia divină. “Vreau să ştii de unde vin și de ce am facut jacquardul” (Râsete) “De ce am făcut ajustări și de ce nu m-am preocupat de procese, pur și simplu înțelege-mă, te rog.”

Bazându-ne pe această atitudine, creăm un ritual pentru lideri. După ce un lider termină specializarea și e pe punctul de a prelua conducerea unui magazin, îl legăm la ochi și așezăm toți acționarii, clienții, familia, toată echipa și șeful în jurul lui. Îi citim toate responsabilităţile, îi dăm cheile și după aceea îl dezlegăm la ochi. Și mereu suntem martorii lacrimilor sale, pentru că își dă seama de ceva. Își dă seama că, pentru a triumfa nu e nevoie să fie doar un profesionist, nu e nevoie să-și înfrângă toate sentimentele, ci să îi ia pe toți în considerare să îi includă pe toți în universul lui, să îi facă fericiți să-l mulțumească pe șef, să-i mulțumească pe toți. Clientul trebuie să fie mulțumit, pentru că el e Dumnezeu.

Avem nevoie de această sensibilitate. Când această credință devine convingere va aduce cu ea un anume comportament și afacerile vor avea loc. Și așa a fost. Acum, să ne întoarcem la Alexandru și la gimnosofist. Toată lumea mă întreabă: “Care este calea corectă? Este asta, este cealaltă?” Și cred că este o întrebare foarte periculoasă pentru că duce la fanatism și violență. Așa că nu voi răspunde la întrebare. Ceea ce vă voi oferi în schimb, este un răspuns în stilul indian adică, să dau din cap. (Râsete) (Aplauze)

Depinzând de context, și depinzând de consecințe alegeți-vă paradigma, pentru că amândouă paradigmele sunt construcții umane sunt creații culturale și nu fenomene naturale. Ca urmare, data viitoare când o să întâlniți pe cineva, un străin, vă rog un singur lucru: Înțelegeţi că voi trăiţi într-un adevăr subiectiv și el la fel. Înțelegeţi acest lucru. Pentru că atunci când îl veţi înțelege, veţi descoperi ceva extraordinar. Veţi descoperi că adevărul universal se găsește în această infinitate de mituri personale. Cine vede totul? Varuna are doar o mie de ochi. Indira, o sută. Eu și voi, doar doi. Vă mulțumesc. (Aplauze)