David Logan despre leadership-ul tribal

Vom vorbi de fapt azi, aici, despre "cum". Ok, deci cum anume creăm această inovație care, să spunem așa, zguduie lumea? Ei bine, vreau să vă spun o poveste scurtă. Ne vom întoarce cu ceva mai mult de un an în urmă. De fapt, data - sunt curios să aflu dacă vreo unul dintre voi știe ce s-a întâmplat în această zi crucială - era 3 februarie 2008. Își amintește cineva ce s-a întâmplat pe 3 februarie 2008? Super Bowl. Am auzit acolo. E data la care are a avut loc Super Bowl.

Și motivul pentru care această dată era crucială ține de ceea ce colegii mei, John King și Hailey Fischer-Wright și cu mine am observat pe măsură ce am făcut debriefing-uri la petrecerile de Super Bowl. Ni se părea că pe tot cuprinsul Statelor Unite consilii tribale, dacă vreți, se întruniseră. Și discutaseră lucruri de mare importanță națională. De tipul "Ne place reclama la Budweiser?" Și "ne place nachos (mâncare mexicană)? Și "Cine va câștiga?" Au vorbit, de asemenea, și despre candidatul pe care aveau să-l sprijine.

Și dacă mergem înapoi pe 3 februarie, atunci părea că Hillary Clinton avea să primească nominalizarea democraților. Erau chiar unele sondaje care spuneau că va câștiga alegerile. Dar când am discutat cu oamenii, ne-am dat seama că un efect de pâlnie avusese loc în aceste triburi de pe tot curprinsul Statelor Unite. Ei bine, ce e un trib? Tribul e un grup de aproape 20 - adică mai mare decât echipă - deci de 20 până la aproximativ 150 de oameni. Și în interiorul acestor triburi e dus la bun sfârșit tot ceea ce facem. Nu e vorba doar de muncă. În interiorul acestor triburi societățile sunt construite, și lucrurile importante se întâmplă.

Așa că am discutat cu, dacă vreți, reprezentanți din diverse consilii tribale care se întruniseră, cunoscute sub numele de petreceri de Super Bowl, și am trimis următorul email la 40 de redactori-șefi de ziare în ziua următoare. Pe 4 februarie, l-am postat pe site-ul nostru. Era înainte de Super Tuesday (zi-cheie în alegerile primare). Am spus: "Triburile pe care le-am consultat spun că va fi Obama". Motivul pentru care știam acest lucru era acela că ne petrecusem ultimii 10 ani studiind triburile, aceste grupuri care se adună laolaltă natural.

Cu toții sunteți membri ai unor triburi. Când ați ieșit în pauză, mulți dintre voi ați întâlnit membri ai tribului vostru. Și ați discutat cu ei. Și mulți dintre voi ați făcut ceea ce marii lideri tribali fac, adică ați găsit pe cineva care e membru al unui trib și ați găsit pe altcineva care e membru al altui trib și le-ați făcut cunoștință. Asta e, de fapt, ceea ce marii lideri tribali fac.

Așa că iată concluzia. Dacă vă focalizați pe un grup ca acesta -- aici se întâmplă să fie o partidă UFC -- și faceți zoom cu una dintre acele camere prin satelit și măriți astfel încât să vedeți pe fiecare individ în parte, de fapt nu veți vedea o singură mulțime, așa cum aici nu e o singură mulțime, ci veți vedea aceste triburi care în acel moment s-au adunat. De la distanță pare să fie un singur grup. Și astfel oamenii formează triburi. Întotdeauna au făcut-o. Întotdeauna o vor face. Așa cum peștii înoată și păsările zboară, oamenii formează triburi. Pur și simplu asta fac. Dar iată care e problema. Nu toate triburile sunt la fel. Și ceea ce face diferența e cultura.

Și iată care e ieșirea. Sunteți cu toții membri ai unor triburi. Dacă puteți găsi o cale de a lua triburile din care faceți parte și de a le împinge înainte de-a lungul acestor stadii tribale către ceea ce noi numim Stadiul al 5-lea, care e vârful muntelui. Dar vom începe cu ceea ce numim Stadiul 1. Acesta e cel mai de jos dintre stadii. Nu vreți asta. Ok? E o imagine greu de pus pe ecran. Dar cred că e una din care trebuie să învățăm.

Stadiul 1 produce oameni care fac lucruri îngrozitoare. Acest puști e atacatorul de la Virginia Tech. Stadiul 1 e un grup în care oamenii taie sistematic relațiile cu triburile funcționale, și apoi se adună laolaltă cu oameni care gândesc asemeni lor. Stadiul 1 e literalmente o cultură de bandă, e cultura pușcăriilor. Nu avem de-a face frecvent cu Stadiul 1. Și vreau să subliniez că, ca membrii ai societății, e nevoie s-o facem. Nu e destul să îndepărtezi astfel de oameni.

Dar să trecem la Stadiul 2. Ei bine, Stadiul 1, veți observa, spune de fapt "Viața e oribilă". În cartea pe care Steve a menționat-o, care tocmai a apărut, intitulată "Cele trei legi ale performanței" colegul meu, Steve Zaffron, împreună cu mine, susținem că așa cum oamenii văd lumea, așa se vor și comporta. Ei bine, dacă oamenii văd lumea astfel încât viața li se pare oribilă comportamentul lor va decurge automat din asta. Va fi unul de ostilitate disperată. Vor face tot ce e nevoie pentru a supraviețui, chiar dacă asta înseamnă să lovească în alți oameni.

Ei bine, ziua mea e peste puțin timp, și îmi expiră permisul de conducere. Și motivul pentru care acest lucru e relevant e că foarte curând Mă voi îndrepta spre ceea ce numim un trib în Stadiul 2. Care arată așa. (Râsete) Spun eu oare că în orice departament auto de pe cuprinsul țării veți găsi o cultură de Stadiul 2? Nu. Dar în cel de lângă mine, unde va trebui să merg peste doar câteva zile, ce voi spune când voi sta la coadă va fi "Cum se poate ca oamenii să fie atât de stupizi și totuși să trăiască?" (Râsete)

Spun oare că oamenii care lucrează acolo sunt stupizi? De fapt nu - nu spun asta. Dar spun că cultura e cea care-i face pe oameni stupizi. Deci într-o cultură de Stadiul 2 -- pe care o regăsim în fel de fel de locuri -- o găsim, de fapt, în cele mai bune organizații din lume. O găsim în tot ceea ce înseamnă societate. M-am lovit de astfel de culturi în organizații pe care toată lumea le admiră ca fiind cele mai bune din categoria lor. Dar iată ce vreau să spun. Dacă ești convins și spui celor din tribul tău că, de fapt, "Viața mea e oribilă -- Vreau să spun, dacă m-aș duce la TEDx USC viața mea n-ar fi oribilă. Dar n-o fac. Așa că e oribilă". Dacă așa v-ați exprima, imaginați-vă ce fel de lucuri ați face de fapt. Ce fel de inovații ar fi duse la bun sfârșit? Câte comportamente care vor schimba lumea ar apărea? Practic nici unul.

Și acum mergem la Stadiul 3: e acel stadiu care pentru mulți dintre noi e definitoriu. Pentru că cei mai mulți dintre noi ajungem în Stadiul 3. Acolo parcăm. Și acolo rămânem. Stadiul 3 spune, "Eu sunt grozav. Dar tu nu ești". (Râsete) "Eu sunt grozav. Tu nu ești". Acum imaginați-vă o încăpere plină de oameni care spun "Eu sunt grozav. Tu nu ești". Sau, "Voi găsi o cale să concurez cu tine așa încât eu să ies în avantaj". E un întreg grup de oameni care comunică așa, vorbesc așa.

Știu că sună ca într-un banc. Trei doctori intră într-un bar. Dar, în cazul de față, trei doctori intră într-un lift. S-a nimerit să fiu în lift, când mă documentam pentru carte. Și unul dintre doctori le spune celorlalți "Mi-ați văzut articolul din 'New England Journal of Medicine'?" Și unul spune, "Nu. E grozav. Felicitări!"

Celălalt are un zâmbet disprețuitor pe chip și spune "Ei bine, în vreme ce tu îți făceai cercetările", observați tonul condescendent -- "În vreme ce tu te ocupai de cercetările tale, eu făceam mai multe operații decât oricine altcineva din departamentul de chirurgie al acestei instituții".

Și cel de-al treilea, care avea același zâmbet disprețuitor, spune "Ei bine, în vreme ce tu-ți făceai cercetările, și tu făceai operațiile tale pe bandă rulantă, pe care până la urmă și maimuțele vor învăța să le facă sau celulele, sau roboții, sau poate nici nu vom mai avea nevoie de ele, eu mă ocupam de viitorul programului de rezidență care e de fapt viitorul medicinei".

Și toți au râs și l-au bătut pe spate. Ușa liftului s-a deschis. Și au ieșit cu toții. Aceasta e o întâlnire de trib în Stadiul 3. O regăsim în locuri în care oameni cu adevărat inteligenți se întâlnesc. Cum ar fi, să zicem, TEDx USC. (Râsete).

Asta e cea mai mare provocare pe care o avem în a inova. E să evoluăm de la Stadiul 3 La Stadiul 4. Să urmărim o scurtă înregistrare video. E de la o companie care se numește Zappos, cu sediul lângă Las Vegas. Iar întrebarea mea, de cealaltă parte, va fi "Ce credeți că prețuiesc acești oameni?" Nu e perioada Crăciunului. Dar există un brad de Crăciun. Ăsta e holul lor. Angajații se oferă ca voluntari să facă consiliere telefonică. Observați că arată ca în benzile desenate Peanuts.

Ok, acum mergem pe culoar aici, la Zappos. E un call center. Observați cum e decorat. Observați cum ne aplaudă cei de-aici. Nu știu cine suntem și nici nu le pasă. Și dacă ar ști, probabil că n-ar aplauda. Dar vedeți felul în care se bucură. Observați, de asemenea, cum și-au decorat birourile. Ei bine, lucrurile care sunt importante pentru oamenii de la Zappos, s-ar putea să nu fie acelea care sunt importante pentru voi. Dar ei prețuiesc lucruri precum bucuria. Prețuiesc creativitatea. Una dintre valorile lor declarate e "fii un pic ciudat". Și observați că sunt un pic ciudați.

Așa că atunci când indivizii se adună împreună și găsesc ceva care-i unește care e mai mare decât competența lor individuală atunci ceva foarte important se petrece. Grupul se omogenizează. Și se schimbă dintr-un grup de oameni foarte motivați dar destul de centrați pe sine în ceva mai mare, într-un trib care devine conștient de propria lui existență. Triburile din Stadiul 4 fac lucruri remarcabile. Dar veți observa că încă n-au ajuns în vârful muntelui. Există, de fapt, încă un stadiu.

S-ar putea ca unii dintre voi să nu recunoască această scenă. Și dacă aruncați o privire la titlul Stadiului 5, care e "Viața e minunată" s-ar putea să pară că avem o mică incongruență. Aceasta e o scenă, un cadru de la procesul "Adevăr și reconciliere" din Africa de Sud pentru care Desmond Tutu a luat Premiul Nobel. Acum gândiți-vă la asta. Africa de Sud, atrocități teribile care s-au întâmplat în societate. Și oamenii s-au adunat laolaltă și s-au concentrat pe aceste două valori: adevăr și reconciliere. N-a existat o foaie de parcurs. Nimeni n-a făcut vreodată ceva asemănător.

Și în această atmosferă, în care singurul ghid erau valorile oamenilor, și cauza lor nobilă, ce a reușit acest grup are valoare istorică. Și oamenii, în acea perioadă, se temeau că Africa de Sud va sfârși prin a o apuca pe drumul Rwandei. Că va aluneca din conflict în conflict într-un război civil care părea nesfârșit. De fapt, Africa de Sud n-a apucat-o pe acel drum. În mare măsură pentru că oameni ca Desmond Tutu au inițiat un proces de Stadiul 5 în care a implicat mii, poate milioane de triburi din țară, pentru a le aduce pe toate laolaltă. Așa că oamenii aud de asta și ajung la următoarea concluzie, la care am ajuns și noi făcând studiul.

Ok, am înțeles. Nu vreau să fiu în Stadiul 1. Adică în "Viața e oribilă". Cine vrea să se simtă așa? Nu vreau să vorbesc ca cei de la departamenul auto care e aproape de locuința lui Dave. Și nu vreau să spun doar "Eu sunt grozav". Pentru că sună narcisist. Și atunci n-aș mai avea nici un prieten. A spune "noi suntem grozavi" - asta sună destul de bine. Dar trebuie oare să fiu în Stadiul 5? "Viața e minunată".

Ei bine, de fapt sunt câteva descoperiri contra-intuitive care reies din toată povestea asta. Prima dintre ele, dacă vă uitați la Declarația de Independență și o citiți cu adevărat, fraza care ne-a intrat la mulți în minte se referă la lucruri legate de drepturile inalienabile. Adică Stadiul 5, corect? Viața e minunată, ghidată doar de valorile noastre, fără vreo altă călăuză. De fapt, cea mai mare parte a documentului e scris la Stadiul 2. "Viața mea e oribilă pentru că sunt condus de un tiran, cunoscut și sub numele de Regele George. Noi suntem grozavi! Cine nu e grozav? Anglia!" Scuze. (Râsete)

Dar cum e cu alți lideri de excepție? Cum e cu Ghandi? Cum e cu Martin Luther King? Fără îndoială, sunt doar oameni care au predicat că "viața e minunată". Corect? Doar câteva momente de fericire și bucurie unele după altele. De fapt, cele mai celebre vorbe ale lui Martin Luther King sunt de Stadiul 3. N-a spus "Noi avem un vis". A spus "Eu am un vis". De ce a făcut asta? Pentru că cei mai mulți dintre oameni nu sunt în Stadiul 5.

Două procente sunt în Stadiul 1. Circa 25% sunt în Stadiul 2, și spun "Viața mea e oribilă". 48% dintre triburile care muncesc spun, astea sunt triburi de angajați, "Eu sunt grozav și tu nu ești". Și ne luptăm cu asta în fiecare zi. Așa că recurgem la politică. Doar circa 22% dintre triburi sunt în Stadiul 4, ghidate de valorile proprii, spunând "Suntem grozavi. Și valorile noastre încep să ne unească". Doar 2% - doar două procente din triburi ajung în Stadiul 5. Și acestea sunt cele care schimbă lumea.

Așa că prima mică descoperire din povestea asta e că liderii trebuie să fie capabili să parcurgă toate nivelele astfel încât să poată avea impact asupra tuturor oamenilor din societate. Dar nu-i lași acolo unde i-ai descoperit. Ok? Triburile pot recepta doar un nivel mai jos și unul mai sus față de cel în care sunt. Așa că trebuie să avem capacitatea de a vorbi la toate nivelurile, să ajungem acolo unde ei se află. Apoi, liderii împing oamenii din triburile în care sunt spre nivelul următor. Aș vrea să vă arăt câteva exemple legate de asta.

Unul dintre cei pe care i-am intervievat e Frank Jordan, fostul primar al San Francisco. Înainte de asta a fost șeful poliției din San Francisco. Iar el a crescut, practic, în Stadiul 1. Și știți ce i-a schimbat viața? A intrat într-unul dintre cluburile "Boys and Girls" (rețea de organizații pentru tineret) Și iată ce i s-a întâmplat acestui tip care în cele din urmă a ajuns primarul San Francisco. A pornit de la a fi viu și pasional în Stadiul 1 - să ne amintim, "Viața e oribilă, ostilitate disperată, voi face tot ce e necesar pentru a supraviețui" -- a intrat într-un club "Boys and Girls", și-a încrucișat brațele, așezat pe un scaun, și a spus: "Wow. Viața mea e oribilă. Nu cunosc pe nimeni. Adică, dacă aș face box, ca ei, atunci viața mea n-ar fi oribilă. Dar nu fac. Așa că e oribilă. Așa că o să stau aici, pe scaun, și n-o să fac nimic".

De fapt, acesta e un progres. Împingem oamenii din Stadiul 1 în Stadiul 2 ducându-i într-un nou trib. Și apoi, în timp, îi facem să se conecteze. Și atunci, cum facem să-i ducem din Stadiul 3 în Stadiul 4? Vreau să vă conving că asta facem noi chiar acum. TED reprezintă un set de valori. Și pe măsură ce ne unim în jurul acelor valori, ceva foarte interesant începe să apară.

Dacă vreți ca această experiență să continue ca ceva istoric, atunci vă încurajez ca la recepția de diseară să faceți ceva dincolo de ceea ce oamenii fac în mod obișnuit, pe care îl numesc networking. Care nu înseamnă doar să cunoști oameni noi să-ți mărești cercul și să-ți extinzi influența. În loc de asta, găsiți o persoană pe care n-o cunoașteți și apoi o altă persoană pe care n-o cunoașteți și faceți-le cunoștință. Asta se numește o relație triadică.

Vedeți, oamenii care construiesc triburi care schimbă lumea asta fac. Extind acoperirea triburilor lor conectându-le unele cu celelalte, nu doar cu ei înșiși, astfel încât doar cercul lor să fie mai mare. Mă conectez, în schimb, cu oameni care nu se cunosc între ei pentru a găsi ceva mai mare decât ei înșiși. Și, în cele din urmă, asta aduce un plus valorilor lor.

Dar încă nu am terminat. Pentru că, atunci, cum ajungem de la Stadiul 4, care e excelent, la Stadiul 5? Povestea cu care aș vrea să închei e asta. E despre un loc numit Gallup Organization. Îi știți, fac sondaje, da? Deci suntem în Stadiul 4. Suntem grozavi. Cine nu e grozav? Aproape toți ceilalți care fac sondaje. Dacă Gallup dă publicității un sondaj în aceeași zi în care NBC dă un sondaj oamenii vor fi atenți la sondajul Gallup. Ok, înțelegem asta. Prin urmare, erau plictisiți. Vroiau să schimbe lumea. Și iată întrebarea pe care a pus-o cineva.

"Cum am putea ca în loc doar să întrebăm cum gândește Asia sau cum gândesc Statele Unite, sau cine ce gândește despre Obama versus McCain, sau ceva e genul ăsta, să punem întrebarea ce gândește întreaga omenire?" Și au găsit o soluție să facă primul sondaj mondial din istorie. Au implicat oameni care erau laureați Nobel pentru economie, care spuneau că sunt plictisiți. Și deodată și-au scos notițele și au încercat să afle "cum putem face un studiu pe populația din Africa subsahariană?" Cum studiem populațiile care nu au acces la tehnologie și care vorbesc limbi pe care noi nu le vorbim, iar noi nu știm pe nimeni care să vorbească acele limbi. Pentru că pentru a duce la îndeplinire această misiune extraordinară trebuie să fim capabili să o facem. Cu putin noroc, au scos-o la capăt. Și au dat publicității primul sondaj mondial din istorie.

Aș vrea să vă las cu aceste gânduri. Primul: cu toții alcătuim triburi, cu toții. Sunteți aici în triburi. Să sperăm că extindeți acoperirea triburilor din care faceți parte. Dar problema pe care o avem pe masă e asta. Ce fel de impact au triburile din care faceți parte? Ascultați prezentare după prezentare adesea reprezentativă pentru un grup de persoane, un trib despre cum au schimbat el lumea. Dacă faceți lucrurile despre care am vorbit, veți fi atenți la cum oamenii comunică de fapt în triburile din care sunteți parte. Și nu-i lăsați acolo unde se află. Îi împingeți înainte. Vă amintiți că trebuie să vorbiți despre toate cele cinci stadii culturale. Pentru că avem oameni din toate cele cinci stadii în jurul nostru. Și întrebarea cu care aș vrea să vă las e asta: "Vor schimba triburile voastre lumea?" Mulțumesc foarte mult. (Aplauze)