David Kelley despre designul centrat pe om

Se întâmplă o mulţime de lucruri incitante în lumea designului şi la IDEO în ultimul an şi sunt încântat că am ocazia să împărtăşesc o parte dintre ele cu voi.

N-am participat la primul TED din 1984 dar am fost la o mulţime de alte ediţii de atunci încoace. Am considerat că e interesant să ne gândim din nou la acele vremuri în care Richard a pornit totul. Mulţumesc foarte mult, Richard, venitul aici a reprezentat un moment important şi plăcut din viaţa mea.

Şi astfel, gândindu-mă la acele vremuri, mi-am dat seama că noi, cei din Silicon Valley, eram cu adevărat concentraţi pe produse sau obiecte -- cu siguranţă pe obiecte tehnologice. Era super-distractiv în zilele acelea, iar unii dintre voi care sunteţi acum în public îmi eraţi clienţi. Veneam cu vreun prototip acoperit de o pânză neagră şi-l puneam pe masa de conferinţe, dădeam la o parte pânza şi toată lumea făcea "ooh" şi "ah". Erau vremuri cu adevărat bune.

Noi vom continua să ne concentrăm pe produse, ca întotdeauna. Dacă aţi fost aici anul trecut, probabil că v-am pus la podea şi am încercat să vă arăt noul meu EyeModule 2, care era o cameră ce se conecta la Handspring. Şi am făcut o mulţime de fotografii anul trecut; foarte puţină lume ştia ce urmăream, dar am făcut multe fotografii. Anul acesta -- poate puteţi arăta planşele -- anul acesta purtăm acest Treo, cu care am avut o mulţime de-a face şi i-am ajutat pe cei de la Handspring să-l proiecteze. De asemenea, deşi îl proiectasem cu câţiva ani în urmă -- a devenit omniprezent cam în ultimul an -- acest defibrilator Heartstream care salvează vieţi. Poate le-aţi văzut în aeroporturi? Par să fie pretutindeni acum. Salvează o mulţime de vieţi. Şi suntem pe cale să anunţăm produsul Zinio Reader, despre care cred că va face revistele şi mai plăcute de citit. Aşa că ne vom continua cu adevărat concentrarea pe produse.

Dar, în cei 18 ani de când Richard a pornit TED, s-a întâmplat ceva, şi anume că oamenii ca noi -- ştiu că oamenii din alte părţi făceau asta de multă vreme, dar pentru noi, de fapt abia am început să escaladăm niţel piramida lui Maslow -- iar acum ne concentrăm tot mai mult pe designul centrat pe om. Centrarea pe om este o abordare a designului. Ea înseamnă de fapt includerea comportamentelor şi personalităţii în designul produselor. Şi cred că începeţi să vedeţi asta, ceea ce nouă ne face munca şi mai plăcută.

Destul de interesant e că obişnuiam să construim în principal modele 3-D -- ştiţi, aţi văzut unele astăzi -- şi reprezentări 3-D. Apoi mergeam şi le arătam pentru a prezenta astfel ideile noastre. Dar firmele ca a noastră trebuie să ajungă la punctul în care obţin obiectele pe care le proiectăm şi le obţin în mişcare, arătând felul în care vor fi folosite. Aşa că, pentru a face asta, am format grupuri interne de producţie video, pentru a face acest tip de prototipuri experimentale care ilustrează eaxct ce vrem să spunem despre relaţia dintre om şi maşină. Şi e o cale mult mai bună de a vedea. Oarecum, este ca în cazul arhitecţilor care adaugă oameni în casele lor, în loc să le lase goale.

Aşa că m-am gândit să vă arăt câteva clipuri video pentru a prezenta această nouă şi mai largă definiţie a designului de produse, servicii şi ambiente. Am câteva -- nu durează mai mult de un minut sau un minut şi jumătate fiecare -- dar m-am gândit că s-ar putea să vă intereseze să vedeţi unele dintre lucrările noastre din ultimul an şi felul în care ele răspund în video.

Aşadar, Prada New York: am fost solicitaţi de Rem Koolhaas şi OMA să ajutăm la conceperea tehnologiei din magazinul lor din New York. El îşi dorea un altfel de magazin -- unul nou -- un magazin care să aibă atât un rol cultural cât şi unul de desfacere. Iar asta a însemnat practic proiectarea de tehnologie personalizată în loc să se cumpere lucruri gata făcute care să fie apoi folosite.

Aşa că există o grămadă de lucruri. Toate au taguri RF: există taguri RF pe utilizator, pe carduri, există dispozitive pentru personal peste tot prin magazin. Le iei şi, când vezi ceva care te interesează, angajatul poate scana acele obiecte care pot fi apoi expuse pe orice ecran din magazin. Te poţi uita la culoare şi mărimi şi la cum arăta pe podium, sau orice altceva. Şi apoi obiectul -- marfa de care eşti interesat -- poate fi scanat. Este dus în cabina de probă iar acolo există scanere, ca să ştim exact ce articole de îmbrăcăminte aveţi în cabină. Putem afişa asta pe un ecran tactil cu care te poţi juca şi poţi obţine mai multe informaţii despre hainele care te interesează în timp ce le probezi. A fost folosit într-o mulţime de locuri, dar îmi place în mod special utilizarea de aici a ecranelor cu cristale lichide din cabina de probă.

Ultima dată când am fost să văd acest magazin era o imensă rumoare printre oamenii care stăteau afară şi se întrebau: "Chiar am să pot vedea oamenii probând haine aici?" Dar bineînţeles că dacă apeşi butonul, întreg peretele devine negru. Aşa că poţi încerca să primeşti sau nu aprobarea pentru orice porţi. Şi apoi una dintre facilităţile mele favorite ale tehnologiei este oglinda magică, unde te îmbraci. Există un ecran mare în oglindă şi te poţi întoarce -- dar apare o întârziere de trei secunde. Aşa încât priveşti şi poţi vedea cum arăţi de la spate sau de jur împrejur. (Aplauze)

Cam cu un an şi jumătate în urmă ni s-a cerut să proiectăm o instalaţie la muzeu -- aceasta este o nouă aripă de la Science Museum din Londra, care e în principal dedicată subiectelor digitale şi biomedicale. Şi un grup de la Itch, care face parte din IDEO, a proiectat acest perete interactiv care are aproape patru etaje înălţime. Nu ştiu dacă cineva a văzut asta -- e fără îndoială spectaculos în sală.

Oricum, se bazează pe sistemul de metrou din Londra. Şi astfel puteţi vedea că scopul este să aducem ceva din feedbackul pe care îl dau oamenii care merg la muzeu şi să-l punem pe perete ca să-l vadă toată lumea. Special pentru ca să-l vadă toţi. Aşadar introduci informaţie. Apoi, precum sistemul de metrou londonez, trenuleţele plimbă lucrurile la care te gândeşti. Iar când ajungi într-o staţie, aceasta se extinde astfel încât s-o poţi citi.

Apoi când ieşi din cinematograful IMAX de la etajul patru -- majoritatea celor care ies pe acolo sunt adolescenţi -- există acest mare spaţiu deschis cu aceste mese cu jocuri interactive destul de distractive, proiectate şi ele de Durrel [Bishop] şi Andrew [Hirniak] de la Itch. Iar temele includ lucruri pe care le abordează şi muzeul: fertilitatea masculină, alegerea sexului copilului tău sau cum ar pute arăta o maşină fără şofer. Există o grămadă de spaţiu, astfel că oamenii se pot apropia şi pot înţelege ce e înante să se implice.

Şi de asemenea, nu e arătat în clip, dar acestea sunt foarte frumoase. Urcă în vârful zidului şi când ajung acolo sus de tot, după ce au ricoşat, se dispersează în bucăţele şi se descarcă în atmosferă.

Următorul clip video nu e făcut de noi. E CBS Sunday Morning -- au difuzat-o cam acum două săptămâni. Scott Adams a venit la noi şi ne-a întrebat dacă n-am vrea să-l ajutăm să proiecteze compartimentul perfect pentru Dilbert, lucru care părea distractiv, aşa că n-am putut refuza. El a fost dintotdeauna interesat de tehnologia viitorului.

(Video: Scott Adams: Mi-am dat seama că la un moment dat aş putea să fiu primul expert din lume în materie de ce e greşit cu compartimentele. Astfel că ne-am zis: ei bine, n-ar fi distractiv să ne alăturăm unora dintre cei mai inteligenţi designeri din lume şi să încercăm să aflăm dacă putem face compartimentele să fie mai bune?

Narator: Deşi lucrează într-un spaţiu de birouri larg deschis spectaculos situat sub podul Oakland Bay din San Francisco, echipa şi-a construit propriile compartimente pentru a experimenta pe deplin problemele acestora.

Femeie: O oglindă unidirecţională. Pot privi înafară; te poţi privi pe tine însuţi.

Narator: Au făcut fotografii.

Femeie: Te simţi atât de încolţit atunci când cineva se apleacă pe deasupra şi eşti într-un fel ţinut captiv acolo vreme de un minut.

SA: Până acum e haos, dar o mulţime de oameni fac lucruri, aşa că e bine. Vom vedea ce se întâmplă.

Narator: Primul grup construieşte un compartiment în care pereţii sunt ecrane pentru computer şi pentru poze de familie. În scenariul celui de-al doilea grup, pereţii sunt vii şi chiar îl îmbrăţişează în grup pe Dilbert. (Râsete) În spatele umorului este ideea de a face compartimentul mai uman.)

David Kelley: Iată rezultatul final, cu tot cu iluminare portocalie care urmăreşte soarele -- care urmăreşte traseul soarelui -- pe cer. Astfel că îl simţi la tine în compartiment. Şi caracteristica mea preferată e o floare într-o vază care se ofileşte de dezamăgire când pleci iar când te întorci se ridică să te salute, fericită să te vadă.

(SA: Depozitarea se face direct în perete.)

DK: Ştiţi, are tuşe casnice, precum un acvariu încastrat în perete sau ceva cu să poţi fi agresiv pentru a te descărca.

(SA: Personalizabil pentru şeful tău preferat.)

DK: Şi bineînţeles: un hamac pentru somnul tău de după-amiază, care se întinde dintr-o parte în alta a compartimentului.

(SA: Viaţa ar fi frumoasă într-un compartiment ca acesta.)

DK: În următorul proiect, ni s-a cerut să proiectăm un pavilion pentru a celebra reciclarea apei de pe Millenium Dome din Londra. Domul colectează o cantitate incredibilă de apă care se scurge de pe el, alături de apa reziduală. Astfel că această clădire celebrează de fapt apa aşa cum iese ea din staţia de epurare şi ajunge în stufăriş ca să fie filtrată pentru ultima dată.

Scopul designului pavilionului a fost ca acesta să fie cumva liniştit şi paşnic. În contrast cu domul, în care dacă intri este cam haotic şi nebunesc şi toată lumea învaţă tot felul de lucruri sau se prosteşte sau cine ştie ce mai face. Dar a fost gândit să fie destul de liniştit. Şi apoi te plimbi prin el şi aduni informaţie într-o manieră nemijlocită despre procesul de reciclare, despre ceea ce se face acolo şi despre cum se va reutiliza apa odată ce iese din staţie. Şi apoi, dacă aţi văzut, panourile chiar se rotesc. Astfel că obţineţi informaţii de pe partea frontală, dar pe măsură ce se rotesc puteţi vedea chiar staţia de epurare în spate, cu toate maşinile cum procesează apa în clipa aceea. Vedeţi: iată staţia. Acestea sunt toate clipuri cu buget foarte redus, ca nişte prototipuri rapide.

Şi anunţăm un produs nou în seara asta, aici, care este pentru prima dată expus public. Se cheamă Spyfish şi e vorba de o companie pe nume H2Eye, iniţiată de Nigel Jagger în Londra. E o companie care încearcă să aducă experienţa -- mulţi oameni au bărci, sau le place să fie în bărci, dar un foarte mic procent din oameni au realmente capacitatea sau interesul de a merge sub apă să vadă cu ochii lor ce se găseşte acolo şi să se bucure de ceea ce fac scafandrii. Acest produs are două camere. Îl arunci peste bordul bărcii şi practic te scufunzi fără să te uzi.

Acesta e obiectul. Pentru noi a însemnat două proiecte. Unul, să proiectăm interfaţa astfel încât ea să nu-ţi stea în cale. Poţi avea experienţa aceea imersivă de a te afla sub apă -- de a te simţi ca şi cum eşti sub apă -- văzând ce se întâmplă. Iar celălalt a fost să proiectăm obiectul şi să ne asigurăm că e un produs de consum şi nu un instrument de cercetare. Aşa că am petrecut o grămadă de timp -- a durat cam şapte sau opt ani, acest proiect -- şi tocmai [suntem] gata să începem să le fabricăm.

(Narator: Spyfish este o cameră video subacvatică revoluţionară. Se poate scufunda la 150 de metri, acolo unde lumina soarelui nu pătrunde şi este echipată cu lumini puternice. Devine ochii şi urechile tale când te aventurezi în adâncuri. Alimentat cu baterii, Spyfish trimite un flux video live printr-un cablu subţire.)

DK: Acest cablu subţire a însemnat un imens avans tehnologic şi a permis întreg aparatului să aibă mărimea pe care o are.

(Narator: Şi această cutie centrală conectează întreg sistemul. Manevrarea aparatului Spyfish este simplă cu ajutorul telecomenzii fără fir. Urmăriţi videoclipul cu grafica suprapusă care vă indică adâncimea şi orientarea geografică. Grafica fluidă şi sunetele ambientale se combină pentru a vă ajuta să vă cufundaţi complet în apă.) (Aplauze)

DK: Iar ultimul lucru despre care voi vorbi este ApproTEC, un proiect despre care sunt foarte încântat. ApproTEC e o companie iniţiată de Dr. Martin Fisher, un bun prieten al meu cu doctoratul făcut la Stanford. El s-a trezit în Kenia cu o bursă Fulbright şi a făcut o constatare foarte interesantă, care este cum spunea el: "Trebuie să existe antreprenori în Kenia; trebuie să existe peste tot." Şi a observat că pentru nunţile şi înmormântările de acolo se puteau aduna bani pentru a face ceva. Astfel că s-a hotărât să înceapă fabricarea de produse în Kenia cu producători kenieni -- proiectate de oameni ca noi, dar preluate acolo. Şi până astăzi -- e plecat de doar câţiva ani -- el a pornit 19.000 de firme. A creat 30.000 de noi locuri de muncă. Şi doar vânzările produselor -- e vorba despre o organizaţie non-profit -- vânzările acestor produse înseamnă acum 0,6% din PIB-ul Keniei. Un singur om face asta. E un lucru cu totul extraordinar.

Aşa că în prezent îi ajutăm să proiecteze pompe manuale de adâncime, ieftine, pentru ca oamenii aceştia care au zece ari de pământ să-l poată cultiva şi în afara sezonului. Ceea ce fac acum: ei pot cultiva pământul în sezonul ploios dar nu şi în cel secetos. Şi făcând asta, femeia pe care aţi văzut-o în primul exemplu -- e profesoară -- şi-a dorit dintotdeauna să-şi trimită copiii la facultate şi va putea s-o facă datorită acestor lucruri. Astfel, cu storcătoare de seminţe şi pompe şi colectoare de fân şi alte lucruri foarte practice pe care le proiectăm -- studenţii mei de la Stanford le fac ca proiecte de studiu iar IDEO a donat timpul angajaţilor pentru a face acest gen de muncă -- e cu adevărat nemaipomenit să-i vezi succesul, succesul lui Martin.

Ne-am gândit şi la experienţa lui Richard şi astfel -- (Râsete) -- am proiectat această pălărie, fiindcă ştiam că voi fi ultimul pe ziua de azi şi trebuia să mă ocup de el. Aşa că doar un lucru mai am de spus. (Râsete) Îl puteţi citi? (Râsete) Ei bine, întotdeauna e distractiv când apare şi bântuie el. N-ai vrea să fii nepoliticos cu el şi nu vrei să te simţi vinovat, aşa că mi-am zis că asta ar rezolva problema, eu doar stând aici. (Râsete) (Aplauze)

Aşadar, am văzut cum se proiectează o mulţime de lucruri interesante în sesiunea de azi, prezentate de toţi vorbitorii. Şi din propria mea experienţă, de la produs la ApproTEC, e cu adevărat incitant că adoptăm o abordare mai centrată pe om a designului, că includem comportamente şi personalităţi în lucrurile pe care le facem, şi cred că asta e un lucru mare. Designerilor li se acordă mai multă încredere şi sunt mai integraţi în strategia de afaceri a companiilor, iar eu unul, trebuie s-o spun, mă simt foarte norocos pentru progresul pe care designul l-a făcut de la primul TED. Mulţumesc mult.