David Brooks: Animalul social

Când am obţinut postul pe care îl am acum, mi s-a dat un sfat bun, şi anume să intervievez trei politicieni în fiecare zi. Şi de la atâta contact cu politicienii, pot să vă spun că toţi au ciudăţeniile lor emoţionale într-un fel sau altul. Au ceea ce eu am numit demenţă logoreică, adică vorbesc atât de mult încât se înnebunesc pe ei înşişi. (Râsete) Dar ceea ce au într-adevăr, sunt abilităţi sociale incredibile. Când îi întâlneşti, te fixează, te privesc în ochi, îţi invadează spaţiul personal, îţi masează spatele capului.

Am luat cina cu un senator republican acum câteva luni, care şi-a ţinut mâna pe interiorul coapsei mele de-a lungul întregii seri -- strângând-o. Odată -- cu mulţi ani în urmă -- i-am văzut pe Ted Kennedy şi pe Dan Quayle întâlnindu-se la Senat. Erau prieteni şi s-au îmbrăţişat şi râdeau, iar feţele lor erau atât de aproape. Se mişcau şi se agitau şi-şi mişcau braţele în sus şi în jos pe celălalt. Îmi venea să le zic, ”Luaţi-vă o cameră. Nu vreau să văd asta.” Dar ei au acel talent de socializare.

Alt caz: Ultima rundă de alegeri, îl urmăream pe Mitt Romney prin New Hampshire. Participa la campanie cu cei cinci fii perfecţi ai lui: Bip, Chip, Rip, Zip, Lip şi Dip. (Râsete) Intră într-un restaurant. Şi în restaurant se prezintă unei familii şi zice, ”Din ce localitate din New Hampshire sunteţi?” Apoi descrie casa pe care o avea el în localitatea lor. Şi tot aşa, merge prin încăpere, iar când e gata să plece din restaurant, le spune pe numele mic aproape tuturor celor pe care abia îi întâlnise. Mi-am zis, ”Ei bine, ăsta e talent interpersonal”

Dar paradoxul e, când mulţi dintre oamenii ăştia intră în faza de făcut legi, că acea conştiinţă socială dispare şi încep să vorbească ca nişte contabili. De-a lungul carierei mele, am scris despre o serie de eşecuri. Am trimis economişti în Uniunea Sovietică cu planuri de privatizare, atunci când s-a destrămat iar ce le-a lipsit cel mai mult a fost încrederea oamenilor. Am invadat Irak-ul cu o armată oarbă la realităţile culturale şi psihologice. Am avut un regim de compensări financiare, bazat pe presupunerea că afaceriştii sunt creaturi raţionale care nu ar face nimic stupid. De 30 de ani, m-am ocupat de reforma şcolară şi practic noi am reorganizat cutiile birocratice -- statute, şcoli private, anexe -- dar am avut rezultate dezamăgitoare an după an. Şi adevărul e că oamenii învaţă de la oamenii pe care îi iubesc. Şi dacă nu vorbeşti despre relaţia individuală dintre un profesor şi un student, nu vorbeşti despre acea realitate, iar acea realitate e eliminată din procesul nostru de elaborare de strategii.

Şi asta a dus la o întrebare pentru mine: de ce acei oameni talentaţi din punct de vedere social sunt complet dezumanizaţi când se gândesc la strategie? Iar eu am ajuns la concluzia că acesta este un simptom al unei probleme mai mari. Şi anume că, timp de secole, am moştenit o perspectivă asupra naturii umane bazată pe noţiunea că sinele nostru este divizat, că raţiunea este separată de emoţii şi că societatea progresează în măsura în care raţiunea poate suprima pasiunile. Iar asta a dus la o viziune asupra naturii umane cum că am fi indivizi raţionali, care răspund în moduri clare şi directe la stimuli. Şi a mai dus la moduri de a vedea lumea în care oamenii încearcă să folosească ipotezele fizicii pentru a măsura comportamentul uman. Iar asta a produs o mare amputare, o perspectivă superficială asupra naturii umane.

Suntem foarte buni la a vorbi despre lucruri materiale, dar nu ne pricepem să vorbim despre emoţii. Suntem foarte buni la a vorbi despre competenţe şi siguranţă şi sănătate, dar nu ne pricepem să vorbim despre caracter. Alasdair MacIntyre, vestitul filozof, spunea că "Avem conceptele moralităţii antice ale virtuţii, onoarei, bunătăţii, dar nu mai avem un sistem prin care să le conectăm." Şi aşa s-a ajuns la un drum superficial în politică, dar şi într-o gamă largă de eforturi umane.

Se poate vedea în felul în care ne creştem copiii. Mergi la o şcoală elementară la trei după-amiaza şi îi priveşti pe copii ieşind, iar ei poartă aceste ghiozdane de 35 de kilograme. Iar dacă îi răstoarnă vântul, sunt ca gândacii, blocaţi pe jos. Vezi maşinile care se apropie -- de obicei sunt Saab-uri, Audi-uri şi Volvo-uri, pentru că în anumite cartiere este acceptabil social să ai o maşină de lux, atâta timp cât vine dintr-o ţară ostilă politicii externe a SUA -- asta e în regulă. Sunt luaţi de către aceste creaturi pe care le-am numit super-mame, care sunt femei de carieră de mare succes, care şi-au luat timp liber să se asigure că toţi copiii lor intră la Harvard. Şi de obicei îţi poţi da seama care sunt super-mamele, pentru că de fapt cântăresc mai puţin decât copiii lor. (Râsete) Aşa că în momentul conceperii, fac mici exerciţii cu fundul. Bebeluşii sar afară, le arată cartonaşe pentru învăţarea limbii chineze.

În timp ce îi duc acasă, îşi doresc să fie luminaţi, aşa că îi duc la firma de îngheţată Ben & Jerry, cu propria politică externă. Într-una din cărţile mele, glumesc că Ben & Jerry ar trebui să facă o pastă de dinţi pacifistă -- nu omoară microbii, doar le cere să plece. Ar face mari vânzări. (Râsete) Apoi se duc la Whole Foods pentru a-şi lua laptele praf. Whole Foods este una din acele băcănii progresive, unde toţi casierii arată de parcă sunt împrumutaţi de la Amnesty International. (Râsete) Cumpără aceste gustări bazate pe alge de mare, numite Veggie Booty cu napi, care sunt pentru copii care vin acasă şi spun: "Mamă, mamă, vreau o gustare care să ajute la prevenirea cancerului colono-rectal."

(Râsete)

Copiii sunt deci crescuţi într-un anumit fel, sărind prin cercuri ale realizării de lucruri pe care le putem măsura -- pregătiri pentru SAT, oboi, antrenament de fotbal. Intră la facultăţi competitive, obţin slujbe bune, şi uneori obţin succesul într-un mod superficial, şi fac o grămadă de bani. Uneori îi poţi vedea în locuri de vacanţă precum Jackson Hole sau Aspen. Iar ei au devenit eleganţi şi supli -- nu au cu adevărat coapse; au doar o pulpă elegantă deasupra altei pulpe. (Râsete) Au propriii lor copii, şi au atins un miracol genetic prin căsătoria cu oameni frumoşi, în aşa fel încât bunicile lor arată ca Gertrude Stein, fiicele lor arată ca Halle Berry -- nu ştiu cum au reuşit asta. Ajung acolo şi îşi dau seama că e la modă acum să ai câini mari cât o treime din înălţimea tavanului. Aşa că şi-au luat aceşti câini blănoşi de 75 de kilograme -- care arată ca velociraptori, toţi cu nume ale personajelor lui Jane Austen.

Iar apoi, când îmbătrânesc, nu şi-au construit de fapt o filozofie de viaţă, dar au decis: "Am avut succes la toate, aşa că pur şi simplu nu voi muri." Aşa că îşi angajează antrenori personali, înghit Cialis precum bomboanele de mentă. Îi vedeţi acolo sus pe munţi. Fac schi fond pe munte cu aceste feţe sumbre, care îl fac pe Dick Cheney să arate ca Jerry Lewis. (Râsete) Şi când ţâşnesc pe lângă tine, ai impresia că ai fost întrecut de o mică stafidă Raisinet de fier, care urcă dealul.

(Râsete)

Aceasta e o parte din ceea ce e viaţa, dar nu e tot ce înseamnă viaţa. Iar în ultimii ani, cred că ne-a fost dăruită o perspectivă mai adâncă asupra naturii umane şi o cunoaştere mai bună a propriei noastre identităţi. Şi nu se bazează pe teologie sau filozofie, ci pe studiul minţii, prin toate aceste sfere de cercetare, de la neuro-ştiinţe la ştiinţele cognitive, economişti comportamentali, psihologi, sociologi, dezvoltăm o revoluţie în conştiinţă. Şi când sintetizezi totul, ne dă o nouă viziune asupra naturii umane. Departe de o perspectivă rece şi matrialistă a naturii, e un nou umanism, e o nouă încântare. Şi cred că, atunci când sintetizezi această cercetare, începi cu trei descoperiri cheie.

Prima descoperire este că, în timp ce mintea conştientă scrie autobiografia speciei noastre, inconştientul face cea mai mare parte din muncă. Un fel de a formula asta e că mintea umană poate percepe milioane de bucăţi de informaţie pe minut, dintre care poate fi conştientă de cam 40. Şi asta creează tot felul de ciudăţenii. Una din preferatele mele e că oamenii cu numele de Dennis au şanse disproporţionat de mari să devină dentişti, cei numiţi Lawrence devin avocaţi (lawyer), pentru că, în mod inconştient, gravităm către lucruri care sună familiar, şi de-asta mi-am numit fiica Preşedintele Statelor Unite Brooks. (Râsete) O altă descoperire este că inconştientul, departe de a fi prost şi sexualizat, e de fapt destul de deştept. Unul din lucrurile cele mai solicitante din punct de vedere cognitiv pe care le facem e să cumpărăm mobilă. E foarte greu să îţi imaginezi o canapea, cum va arăta în casa ta. Iar felul în care ar trebui să faci asta e să studiezi mobila, să o laşi la marinat în mintea ta, să te detaşezi, şi apoi, câteva zile mai târziu, să mergi pe instinct, pentru că, în mod inconştient, ţi-ai dat seama deja.

A doua descoperire cheie este că emoţiile sunt centrul gândirii noastre. Oamenii cu atacuri cerebrale şi leziuni în părţile creierului care procesează emoţiile nu sunt foarte deştepţi, ci de fapt sunt câteodată chiar neajutoraţi. Iar gigantul acestui domeniu este în sală în această seară şi va vorbi mâine dimineaţă -- Antonio Damasio. Unul din lucrurile pe care el ni le-a arătat este că emoţiile nu sunt separate de raţiune, ci sunt fundaţia raţiunii pentru că ele ne spun ce să apreciem. Aşa că cititul şi educarea emoţiilor sunt activităţile centrale ale înţelepciunii.

Eu sunt un tip de vârstă mijlocie; nu sunt exact confortabil cu emoţiile. Una din poveştile mele preferate despre creier îi descrie pe aceşti tipi de vârstă mijlocie. Îi pun într-un aparat de scanare a creierului -- nu e autentică, apropo, dar nu îmi pasă -- şi îi pun să privească un film de groază, şi apoi îi pun să îşi descrie sentimentele faţă de soţiile lor. Iar rezultatele scanării creierului au fost identice în ambele activităţi. Era teroare pură. Aşa că eu vorbind despre emoţii e ca şi Gandhi vorbind despre lăcomie, dar e procesul central de organizare a felului în care gândim. Ne spune ce să imprimăm. Creierul este înregistrarea sentimentelor unei vieţi.

Iar a treia descoperire cheie este că nu suntem în primul rând indivizi auto-conţinuţi. Suntem animale sociale, nu animale raţionale. Ne ivim din relaţii, şi suntem adânc inter-penetraţi, unii cu alţii. Când vedem o altă persoană, redăm în minţile noastre ceea ce vedem în minţile lor. Când privim o urmărire cu maşini într-un film, e aproape ca şi cum am fi noi, în mod subtil, într-o urmărire cu maşini. Când privim pornografie, e un pic ca şi când am face sex, deşi probabil nu la fel de bine. Şi vedem asta când îndrăgostiţii merg pe stradă, când o mulţime din Egipt sau Tunisia este prinsă într-o contagiune emoţională, această adâncă inter-penetrare. Iar această revoluţie despre cine suntem ne dă un mod diferit de a vedea, cred, politica, un mod diferit, cel mai important, de a vedea capitalul uman.

Suntem acum copiii Iluminismului francez. Credem că raţiunea este cea mai înaltă din facultăţi. Dar eu cred că această cercetare arată că Iluminismul britanic, sau Iluminismul scoţian, cu David Hume, Adam Smith, de fapt aveau o mai bună înţelegere a cine suntem -- că raţiunea e des slabă, în timp ce sentimentele noastre sunt puternice, iar sentimenele noastre sunt des de încredere. Iar această lucrare corectează acea prejudecată din cultura noastră, acea prejudecată adând dezumanizantă. Ne dă un mai bun simţ a ce anume e nevoie de fapt pentru ca noi să prosperăm în această viaţă. Când vorbim despre capitalul uman, ne gândim la lucrurile pe care le putem măsura cu uşurinţă -- lucruri precum notele, SAT, titluri, numărul de ani de şcolarizare. Ceea ce avem nevoie de fapt pentru a o duce bine, pentru a trăi o viaţă cu rost, sunt lucrurile care sunt mai adânci, lucruri pentru care nu prea avem cuvinte. Aşa că daţi-mi voie să menţionez doar o parte din lucrurile pe care cred că această cercetare ne îndeamnă să le înţelegem.

Primul dar, sau talent, este pătrunderea minţii -- abilitatea de a intra în minţile altor oameni şi de a învăţa ce au ei de oferit. Bebeluşii au această abilitate. Meltzoff, de la Universitatea din Washington, s-a aplecat asupra unui bebeluş care avea 43 de minute. Şi-a scos limba către bebeluş. Fetiţa şi-a scos şi ea limba la el. Bebeluşii se nasc cu abilitatea de a inter-penetra mintea mamei lor şi a descărca ceea ce găsesc acolo -- modelele lor pentru înţelegerea realităţii. În Statele Unite, 55 procente din bebeluşi au adânci conversaţii în ambele sensuri cu mamele şi învaţă modele despre cum să relaţioneze cu alţi oameni. Iar acei oameni care au modele despre cum să relaţioneze au un imens start în viaţă. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Minnesota au realizat un studiu în care au putut prezice cu o acurateţe de 77 de procente, la vârsta de 18 luni, cine va absolvi liceul, bazându-se pe cine avea un ataşament bun cu mama. 20 de procente din copii nu au acele relaţii. Ei sunt ceea ce noi numim ataşaţi cu evitare. Au probleme în relaţionarea cu ceilalţi oameni. Ei trec prin viaţă precum bărcile cu pânze, schimbându-se după vânt -- dorind să se apropie de oameni, dar neavând modelele pentru a face asta. Aceasta e o abilitate de a prelua cunoştinţe, unii de la alţii.

O a doua abilitate e calmul egal. Abilitatea de a avea liniştea de a citi prejudecăţile şi ratările din propriile noastre minţi. Aşa suntem, de exemplu, maşini de supra-siguranţă de sine. 95 de procente din profesorii noştri susţin că sunt profesori peste medie. 96 de procente din studenţii de facultate spun că au abilităţi sociale peste medie. Revista Time i-a întrebat pe americani: "Sunteţi în primii unu la sută ca venit?" 19 la sută din americani sunt printre primii unu la sută ca venit. (Râsete) Această trăsătură este legată de sexul persoanei. Bărbaţii se îneacă de două ori mai des decât femeile, pentru că bărbaţii cred că ei pot trece lacul înot. Dar unii oameni au abilitatea şi conştienţa propriilor lor prejudecăţi, a propriei supra-siguranţe de sine. Au o modestie epistemologică. Mintea lor este deschisă în faţa ambiguităţii. Sunt capabili să îşi ajusteze tăria concluziilor după tăria dovezilor lor. Sunt curioşi. Şi aceste trăsături sunt des fără legătură şi necorelate cu IQ-ul.

A treia trăsătură este "medes", ceea ce am putea numi înţelepciune de stradă -- e un cuvânt grecesc. E o sensibilitate la mediul fizic, abilitatea de a identifica modele într-un mediu -- de a obţine o esenţă. Unul din colegii mei de la Times a realizat un excelent reportaj despre soldaţii din Irak, care se puteau uita de-a lungul unei străzi şi detecta cumva dacă era vreun IED, o mină, pe stradă. Nu îţi puteau spune cum o făceau, dar simţeau frig, simţeau o răceală, şi aveau dreptate mai des decât greşeau. A treia este ceea ce am putea numi solidaritate, abilitatea de a lucra în cadrul grupurilor. Asta e deosebit de folositoare, pentru că grupurile sunt mai deştepte decât indivizii -- iar grupurile care se întâlnesc fizic sunt mult mai deştepte decât grupurile care comunică electronic, pentru că 90 la sută din comunicarea noastră este non-verbală. Iar eficacitatea unui grup nu e determinată de IQ-ul grupului, ci de cât de bine comunică între ei, de cât de des le vine rândul în conversaţii.

Apoi, se poate vorbi despre o trăsătură numită amestecare. Orice copil poate spune "sunt un tigru", pretinzând că e un tigru. Pare atât de elementar. Dar, de fapt, e fenomenal de complicat să iei conceptul de "eu" şi conceptul de "tigru" şi să le amesteci. Dar aceasta este sursa inovaţiei. Ceea ce a făcut Picasso, de exemplu, a fost să ia conceptul artei vestice şi conceptul măştilor africane şi să le amestece -- nu doar geometria, ci sistemele morale conţinute de ele. Iar acestea sunt abilităţi, din nou, pe care nu le putem număra şi măsura.

Iar ultimul lucru pe care îl voi menţiona este ceva ce s-ar putea numi "limerence". Iar aceasta nu e o abilitate, ci e un impuls şi o motivaţie. Mintea conştientă e înfometată de succes şi prestigiu. Mintea inconştientă e înfometată de acele momente de transcendenţă când craniul dispare şi ne pierdem într-o provocare sau sarcină -- când un meşter se simte pierdut în meşteşugul lui, când un naturalist se simte una cu natura, când un credincios se simte una cu iubirea lui Dumnezeu. De asta e înfometată mintea inconştientă. Şi mulţi dintre noi o simt în dragoste, când îndrăgostiţii se simt lipiţi.

Iar una din cele mai frumoase descrieri peste care am dat în această cercetare despre cum minţile se inter-penetrează a fost scrisă de un mare teoretician şi om de ştiinţă numit Douglas Hofstadter de la Universtatea din Indiana. El era căsătorit cu o femeie pe nume Carol şi aveau o relaţie minunată. Când copiii lor aveau cinci şi doi ani, Carol a avut un atac cerebral şi o tumoare pe creier şi a murit subit. Iar Hofstadter a scris o carte numită "Sunt o buclă ciudată." În cadrul acelei cărţi, el descrie un moment -- câteva luni după moartea lui Carol -- el dă peste poza ei pe cămin, sau pe o noptieră în dormitorul lui.

Iată ce a scris: "M-am uitat la faţa ei, şi am privit atât de adânc încât am simţit că eram în spatele ochilor ei. Şi dintr-o dată m-am trezit spunând pe măsură ce lacrimile curgeau, 'Sunt eu. Sunt eu.' Iar acele simple cuvinte au readus multe din gândurile pe care le avusesem înainte, despre fuziunea sufletelor noastre într-o entitate de nivel mai înalt, despre faptul că în centrul sufletelor amândurora stau speranţele şi visele noastre identice pentru copiii noştri, despre noţiunea că acele speranţe nu erau speranţe separate sau distincte, ci erau doar o singură speranţă, un lucru clar care ne definea pe amândoi, care ne suda într-o unitate -- acel fel de unitate pe care doar mi-o imaginasem vag înainte de a mă căsători şi a avea copii. Mi-am dat seama că, deşi Carol murise, acea piesă centrală a ei nu murise deloc, ci trăia în continuare foarte clar în creierul meu."

Grecii spun că suferim în drumul nostru către înţelepciune. Prin suferinţa lui, Hofstadter a înţeles cât de adânc suntem inter-penetraţi. Prin eşecurile de strategie din ultimii 30 de ani, am ajuns să ne dăm seama, cred, de cât de superficială a fost perspectiva noastră asupra naturii umane. Iar acum, când ne dăm seama de superficialitatea şi de ratările care rezultă din inabilitatea noastră de a ajunge la adâncimile a cine suntem, vine această revoluţie a conştiinţei -- aceşti oameni din atât de multe domenii care explorează adâncimile naturii noastre şi vin cu acest încântător, acest nou umanism. Iar când Freud a descoperit simţul său al inconştientului, a avut un vast efect asupra climatului vremurilor. Acum descoperim o viziune mai exactă a inconştientului -- a persoanei care suntem în adâncul nostru. Şi asta va avea un efect minunat şi profund asupra culturii noastre.

Mulţumesc.

(Aplauze)