David Bolinsky animează celula

Sunt ilustrator medical și am puțin alt punct de vedere. Am tot urmărit, de când creșteam, exprimarea adevărului și frumuseții în arte și adevărul și frumusețea în știință. Și deși acestea sunt amândouă lucruri minunate -- ambele au nişte avantaje minunate -- adevărul și frumusețea ca idealuri ce pot fi privite de științe și de matematici sunt aproape ca gemenii siamezi ideali cu care un savant ar dori să se întâlnească. (Hohote de râs) Acestea sunt expresii ale adevărului ca lucruri zguduitoare, în sensul că sunt lucruri pe care le poți venera. Sunt idealuri intense, sunt ireductibile, sunt unice, sunt utile -- uneori, adesea multă vreme, post-factum. Puteți rula câteva imagini acum, fiindcă nu vreau să mă privesc pe mine pe ecran.

Adevărul și frumusețea sunt lucruri care sunt adesea opace oamenilor care nu se ocupă de știință. Sunt lucruri care descriu frumusețea așa încât adesea este accesibilă doar dacă înțelegi limbajul și sintaxa persoanei care studiază disciplina în care adevărul și frumusețea sunt exprimate. Dacă alegem matematica, E = mc pătrat, dacă priviți constanta cosmologică, unde există un ideal antropic, unde vedeți că viața a trebuit să evolueze din numerele care descriu universul -- acestea sunt lucruri într-adevăr dificil de înțeles.

Și ce am încercat să fac fiind instruit ca ilustrator medical -- și dat fiind c-am învățat animația de la tata, care a fost sculptor și mentorul meu vizual -- doream să găsesc un mod de a ajuta oamenii să înțeleagă adevărul și frumusețea din științele biologice utilizând animația, utilizând imagini, spunând poveşti. Așa ca lucruri care nu sunt neapărat evidente oamenilor să poate fi evidențiate, să poată fi predate, să poată fi înțelese.

Studenții de azi adesea sunt afundați într-un mediu în care ce învață sunt discipline cu adevăr și frumusețe în ele, dar modul în care li se predă este compartimentalizat și este tranșat până la punctul unde adevărul și frumusețea nu mai sunt tot-timpul evidente. E aproape ca acea reţetă veche pentru supă de pui, unde fierbi puiul până când gustul dispare. Nu vrem să facem așa ceva studenților noștri. Așa că avem ocazia să deschidem cu adevărat educația.

Am vorbit la telefon cu Rupert Lue de la Harvard, de la departamentul de biologie moleculară și celulară, acum câțiva ani. M-a întrebat dacă echipa mea și cu mine am fi interesați și gata într-adevăr să modificăm modul în care instruirea medicală și științifică se face la Harvard. Așa că ne-am angajat într-un proiect care să exploreze celula, care să exploreze adevărul și frumusețea inerentă în biologia moleculară și celulară astfel încât studenții să înțeleagă o arie mai mare cu care să asocieze toate fenomenele învățate. Își pot crea o imagine mentală a celulei ca un mare, neastâmpărat şi enorm de complicat oraș plin de micro-mașini.

Și aceste micro-mașini de fapt sunt în centrul vieții. Aceste micro-mașini care sunt invidia nano-tehnologilor din întreaga lume sunt dispozitive auto-conduse, puternice, precise, exacte formate din şiraguri de aminoacizi. Și aceste micro-mașini propulsează mişcarea celulei, propulsează replicarea celulei, propulsează inimile noastre, propulsează creierele noastre.

Ce ne doream era să găsim un mod de a transforma această poveste într-o animație care să fie piesa de rezistenţă a BioVisions de la Harvard, un website pe care Harvard îl are pentru studenții lor de la biologie moleculară și celulară şi care va -- în afară de toate informațiile textuale, pe lângă toate materialele didactice -- va aduce totul laolaltă vizual, astfel încât aceşti studenți să-şi însuşească o viziune despre ce reprezintă de fapt o celulă în tot adevărul și frumusețea ei, și să fie capabili să studieze cu această viziune în minte, pentru ca imaginațiile lor să sclipească pentru ca pasiunea lor să fie iscată şi pentru ca ei să fie capabili să continue și să utilizeze aceste viziuni în minţile lor pentru a face noi descoperiri și pentru a fi capabili să înțeleagă cum funcționează cu adevărat viața.

Așa că am început examinând cum sunt construite aceste molecule. Am lucrat cu o temă care este, aveţi macrofagele ce se deplasează prin capilare și ating suprafața peretelui capilar, și colectează informații de la celulele din peretele capilar, și li se transmite informația că există o inflamație undeva în afară, unde ele nu pot vedea sau simți. Dar ele primesc informația care le face să se oprească, le face să realizeze că trebuie să construiască toate piesele necesare care le vor face să-și modifice forma, și să încerce să iasă din aceste capilare și să afle ce se întâmplă.

Aceste motoare moleculare -- a trebuit să lucrăm cu savanții de la Harvard și modele de bănci de date ale moleculelor corecte la scară atomică şi să ne lămurim cum se deplasează și ce fac. Și a trebuit să aflăm cum să facem asta într-un fel care să fie realist în sensul că lasă să se vadă ce se întâmplă, dar nu atât de realist încât aglomerația compactă din celulă să împiedice vizualizarea.

Așa că în trei minute urmează să vă arăt versiunea rezumativă a primului aspect din filmul pe care l-am produs. Este un proiect în derulare care va continua alți 4-5 ani. Și vreau să priviți și să vedeți căile pe care celula le fabrică -- aceste minuscule mașini plimbătoare numite kinezine -- și care apucă aceste sarcini imense care, în termeni relativi, ar pune o furnică la grea încercare. Rulați filmul, vă rog.

Dar aceste mașini care animează interiorul celulelor sunt într-adevăr uluitoare și ele chiar sunt bazele întregii vieți. Deoarece toate aceste mașini interacționează între ele. Transmit informații de la una la alta; fac să se întâmple diferite lucruri în interiorul celulei. Și ca urmare celula produce piesele de care are nevoie în timp real, în baza informației aduse de la nucleu de către molecule care citesc genele. Nici o formă de viață, de la cea mai mică până la toţi cei de aici, n-ar fi posibilă fără aceste minuscule micro-mașini. De fapt, absența acestor mașini ar fi făcut ca prezența de aici, Chris, să fie foarte redusă. (Hohote de râs) (Muzică)

Acesta este curierul FedEx al celulelor: acest micuţ se cheamă kinezină și cară un sac plin de proteine proaspăt fabricate oriunde e nevoie de ele în celulă -- poate spre membrană, poate spre un organit, poate pentru a construi sau repara ceva. Și fiecare din noi are aproximativ 100.000 de asemenea mașini alergând încoace şi încolo, chiar acum, în fiecare din cele 100 trilioane celule ale lui. Așa că oricât de lene vă este, de fapt nu stați absolut degeaba. (Hohote de râs)

Ce-aș vrea să faceți când ajungeți acasă e să vă gândiți la asta, să vă gândiți cât de puternice sunt celulele noastre, și să meditați asupra unor lucruri pe care le învățăm despre mecanica celulară. Când vom înțelege totul ce se întâmplă -- și credeți-mă, știm aproape un procent din ce se întâmplă -- odată ce înțelegem ce se întâmplă, chiar că vom fi în stare să avem control asupra a ceea ce facem cu sănătatea noastră, asupra a ceea ce facem cu viitoarele generații, asupra duratei vieților noastre. Și sper că vom fi capabili să utilizăm asta pentru a descoperi și mai mult adevăr și frumusețe. (Muzică)

Dar e absolut uluitor că aceste celule, aceste micro-mașini sunt conștiente de ce are nevoie celula și că își fac treaba lor. Lucrează împreună; determină celula să facă ceea ce e nevoie să facă. Și colaborarea lor ajută corpurilor noastre -- entități enorme pe ele care nu le vor vedea vreodată -- să funcționeze normal. Savurați restul filmului. Mulțumesc. (Aplauze)