Dave Meslin: Antidotul la apatie

De câte ori auzim că oamenilor pur și simplu nu le pasă? De câte ori vi s-a spus că o schimbare adevărată, substanțială, nu este posibilă pentru că majoritatea oamenilor sunt prea egoiști, prea proști sau prea leneși ca să încerce să-și ajute comunitatea? Vreau să vă spun că apatia nu există cu adevărat și că oamenilor le pasă, numai că trăim într-o lume care descurajează implicarea, punând obstacole și bariere în fața noastră.

Și o să vă dau câteva exemple. Să începem cu primăria. Ați mai văzut așa ceva până acum? Aceasta este o reclamă într-un ziar. Este o notificare de construcție a unei noi clădiri de birouri, astfel încât cartierul să știe ce se întâmplă. După cum puteți vedea, nu se poate citi. Trebuie să te uiți jos de tot ca să poți vedea despre ce adresă este vorba și să te uiți și mai jos de atât, la un font de 10, ca să afli cum te poți implica. Imaginați-vă ce ar fi dacă sectorul privat și-ar face reclamă tot așa, dacă Nike ar vrea să vândă o pereche de pantofi și ar pune o asemenea reclamă într-un ziar. (Aplauze) Asta nu se va întâmpla niciodată. Nu veți vedea niciodată o asemenea reclamă pentru că Nike vrea să le cumpărați încălțămintea. Dar orașul Toronto nu vrea să vă implicați în faza de proiectare, pentru că, în caz contrar, reclamele ar arăta așa... cu toate informațiile vizibile și clare. Câtă vreme orașul pune astfel de afișe ca să-i motiveze pe locuitori, bineînțeles că oamenii nu se vor simți motivați. Dar asta nu e apatie. E excludere intenționată.

Spațiul public. (Aplauze) Felul în care ne batem joc de spațiile publice este un mare obstacol în calea oricărei schimbări politice progresive. Pentru că, practic am pus o etichetă pe libertatea de exprimare. Cine are cei mai mulți bani are și cea mai clară voce, dominând mediul vizual și mental. Problema cu acest model este că există niște mesaje extraordinare care trebuie spuse și care nu sunt profitabile. Așa că nu le veți vedea niciodată pe un panou publicitar.

Mass-media joacă un rol important în dezvoltarea relației noastre cu schimbarea politică, în principal prin ignorarea politicii și centrând atenția pe celebrități și scandaluri. Dar chiar și atunci când se vorbește despre subiecte politice importante, se face în așa fel încât să descurajeze implicarea. Și o să vă dau un exemplu. Revista Now de săptămâna trecută, care apare săptămânal în Toronto. Aceasta este povestea de pe copertă. Este un articol despre o reprezentație teatrală și începe cu câteva informații de bază, despre unde este, în caz că vreți să mergeți s-o vedeți după ce ați citit articolul. Locul, ora, site-ul. La fel și în acest caz. E o recenzie a unui film. O recenzie de artă. O recenzie a unei cărți. Citiți articolul în caz că vreți să mergeți. Un restaurant. Poate că nu vreți doar să citiți despre el. Poate că vreți să mergeți la restaurant. Așa că ei vă spun unde e, ce prețuri are, adresa, numărul de telefon etc.

Apoi ajungeți la articolele politice. Iată un articol despre o importantă cursă electorală. Vorbește despre candidați, e scris foarte bine, dar nu sunt informații suplimentare, nu sunt site-uri pentru campanie, nu sunt informații despre când au loc dezbaterile, unde e sediul de campanie. Iată un alt articol bun despre o nouă campanie despre privatizarea tranzitului, dar fără nicio informație de contact pentru campanie. Mesajul pare să fie că cititorii vor să mănânce, să citească o carte, să vadă un film, dar nu să se implice în comunitate. Și poate credeți că acesta e un aspect minor. Dar cred că e important pentru că dă tonul și reafirmă ideea periculoasă că politica este un sport cu spectatori.

Eroi: Cum vedem capacitatea de a conduce? Priviți aceste 10 filme. Ce au ele în comun? Știe cineva? Toate au eroi care au fost aleși. Cineva a venit la ei și le-a zis, "Tu ești cel ales." "Există o profeție. Trebuie să salvezi lumea." Și apoi cineva se duce și salvează lumea pentru că așa li s-a zis. Și sunt însoțiți de câțiva prieteni. Asta mă ajută să înțeleg de ce mulți oameni nu se văd în postura de lider. Pentru că asta transmite toate mesajele greșite despre ce înseamnă să fii lider. Un efort eroic este un efort colectiv, în primul rând. În al doilea rând, e imperfect. Nu arată bine. Și nu începe și se termină brusc. E un proces continuu, toată viața. Dar și mai important, e faptul că e voluntar. E voluntar. Câtă vreme ne învățăm copiii că eroismul începe când cineva îți face un semn pe frunte sau îți spune că ești parte a unei profeții, uităm cea mai importantă caracteristică a calității de lider, adică ceea ce vine din interior. Trebuie să-ți urmezi propriile visuri, neinvitat, și apoi să lucrezi cu alții ca să le faci să devină realitate.

Partidele politice: o, doamne! Partidele politice ar putea și ar trebui să fie unul din punctele de intrare principale pentru ca oamenii să se implice în politică. Din păcate, ele au ajuns să fie niște organizații lipsite de creativitate și de capacitatea de a inspira pe alții, care se bazează atât de mult pe sondarea pieții, pe efectuarea de sondaje și de grupuri țintă, încât ajung să spună același lucru. Practic ne redau ceea ce vrem deja să auzim, în loc să vină cu idei îndrăznețe și creative. Oamenii își dau seama. Și asta duce la cinism. (Aplauze)

Statutul caritabil. Grupurile care au statut caritabil în Canada nu au voie să-și facă lobby. Asta e o problemă majoră și un imens obstacol în calea schimbării, deoarece asta înseamnă că unele din cele mai pasionate și informate voci sunt reduse la tăcere, mai ales în perioada alegerilor. Asta mă duce la ultimul punct. Alegerile.

După cum poate ați observat, alegerile din Canada sunt o glumă. Folosim sisteme demodate, care sunt necinstite și care creează rezultate aleatorii. În prezent, Canada este condusă de un partid pe care majoritatea canadienilor nu l-au vrut. Cum putem să încurajăm oamenii să voteze dacă voturile nu contează în Canada? Dacă le punem pe toate cap la cap, normal că oamenii sunt apatici. E ca și cum ai încerca să dai cu capul de un zid.

Nu încerc să fiu pesimist vorbind despre toate aceste obstacole și explicând ce piedici avem. Dimpotrivă. Cred că oamenii sunt minunați și inteligenți și că le pasă. Dar, după cum am spus, trăim în acest mediu în care ne sunt puse în față o mulțime de obstacole. Câtă vreme credem că oamenii, vecinii noștri, sunt egoiști, proști sau leneși, nu există nicio rază de speranță. Dar putem schimba toate aceste lucruri pe care le-am menționat. Putem să deschidem primăria. Putem să reformăm sistemul electoral. Putem să democratizăm spațiul public.

Mesajul meu principal este, dacă putem să redefinim apatia, nu ca un fel de sindrom intern, ci ca o rețea complexă de bariere culturale care susțin neimplicarea și dacă putem să definim și să identificăm acele obstacole, atunci putem să lucrăm împreună pentru a trece peste ele și atunci totul e posibil.

Mulțumesc.

(Aplauze)