Danny Hillis: Inapoi in viitor (din 1994)

Pentru ca imi asum de obicei rolul de a incerca sa explic oamenilor cat de extraordinare vor fi noile tehnologii care vor aparea si m-am gandit ca, fiind intre prieteni aici, sa va spun ce cred cu adevarat si sa incerc sa privesc inapoi si sa inteleg ce se intampla de fapt aici cu aceste salturi extraordinare in tehnologie care se deruleaza asa de repede incat abia mai putem tine pasul cu ele.

Asa ca voi incepe prin a arata o prezentare despre tehnologie. Si apoi, daca puteti da drumul prezentarii. Aceasta prezentare este una aleasa la intamplare. Ceea ce vreau sa va arat nu sunt atat detaliile prezentarii, ci forma ei generala. Aceasta prezentare se refera la o analiza facuta despre puterea microprocesoarelor RISC contra puterii retelelor locale. Si ce este interesant la prezentare este ca aceasta, ca multe altele de felul ei cu care suntem obisnuiti, este o linie dreapta intr-un grafic semilogaritmic. Cu alte cuvinte, fiecare pas de aici reprezinta o magnitudine pe scara performantei. Si acesta este un lucru nou sa vorbim despre tehnologie pe grafice semilogaritmice. ` Si despre asta voi vorbi de fapt.

Deci, daca puteti lumina sus. Daca puteti lumina mai sus, pentru ca voi folosi o bucata de hartie. Acum de ce desenam grafice tehnologice in grafice semilogaritmice? Ei bine raspunsul este, daca as desena pe un grafic normal unde, sa spunem, acestia sunt anii, acesta este un fel de timp, si aceasta este masura tehnologiei pe care incerc sa o desenez, diagramele par stupide. Arata cam asa. Si nu ne spun prea multe. Acum daca desenez, de exemplu, alte tehnologii, de exemplu tehnologia transportului, pe un tabel semilogaritmic, ar arata foarte stupid, ca o linie dreapta. Dar cand se intampla ceva de genul acesta, calitatea lucrurilor se imbunatateste. Deci daca tehnologia transportului s-ar dezvolta la fel de repede ca cea a microprocesoarelor, atunci poimaine, as putea sa ma urc intr-un taxi si sa ajung in Tokio in 30 de secunde. Nu se intampla asa. Si nu exista precedent in istoria dezvoltarii tehnologice a unei astfel de auto-crestere unde vorbim de magnitudine la fiecare cativa ani.

Acum intrebarea mea este, daca te uiti la aceste grafice exponentiale nu continua la nesfarsit. Lucrurile nu pot fi intr-o continua schimbare in ritmul alert in care o fac. Unul din doua lucruri se va intampla. Fie se va transforma intr-un grafic in forma de S ca acesta, pana cand apare ceva cu totul diferit, sau poate va face asta. Asta este cam tot ce poate face. Eu sunt un optimist, deci cred ca va fi cam asa. Daca este asa, suntem in mijlocul unei tranzitii. Suntem pe aceasta linie in tranzitia dintre cum era lumea si noua ei forma. Si ceea ce incerc sa intreb, ce m-am intrebat pe mine insumi, este cum este aceasta noua lume? Care este acea stare noua catre care se indreapta lumea? Pentru ca tranzitia pare foarte derutanta cand suntem exact in mijlocul ei.

Cand eram copil, viitorul era ca anul 2000, si oamenii vorbeau despre ce se va intampla in 2000. Aceasta este o conferinta in care oamenii vorbesc despre viitor, si remarcati ca viitorul face referire tot la anul 2000. Cam atat de departe mergem. Cu alte cuvinte viitorul s-a cam micsorat an dupa an pe parcursul intregii mele vieti. Cred ca motivul este ca simtim cu totii ca se va intampla ceva acolo. Acea tranzitie se petrece. Cu totii o simtim. Si stim ca nu are prea mult sens sa ne gandim peste 30, 50 de ani pentru ca totul va fi asa de diferit ca o simpla extrapolare a ceea ce facem nu are nici un sens.

Deci as dori sa vorbesc despre ce ar putea fi, ce ar putea fi acea tranzitie prin ceea ce trecem. Pentru a putea face asta va trebui sa vorbesc despre multe lucruri care nu au de a face cu tehnologia si computerele. Deoarece cred ca singurul mod de a intelege asta este sa faci un pas inapoi si sa privesti lucrurile prin dimensiunea timpului. Deci scara temporala la care as dori sa privim este aceea a vietii pe pamant. Deci cred ca aceasta imagine are sens daca facem referire la ea odata la cateva miliarde de ani.

Deci daca mergi inapoi acum doua miliarde si jumatate de ani, Pamantul era o bucata mare de roca sterila cu multe chimicale plutind in jurul sau. Iar daca privim felul in care chimicalele s-au organizat, incepem sa intelegem destul de bine cum o fac. Si cred ca sunt teorii care incep sa inteleaga cum a inceput RNA dar voi spune o poveste simpla despre asta, si anume, ca la acea data erau picaturi mici de ulei care pluteau cu tot felul de diferite retete chimice in ele. Si unele dintre acele stropi de ulei aveau o combinatie de chimicale mai deosebita care a cauzat incorporarea chimicalelor exterioare si cresterea picaturilor de ulei. Si cele care erau asa au inceput sa se separe si sa se divida. Si acelea au fost cele mai primitive celule intr-un fel, acele picaturi de ulei.

Dar acele picaturi nu erau cu adevarat in viata, cum spunem acum, pentru ca fiecare dintre ele era o reteta de chimicale aleatorie. Si ori de cate ori se diviza, aveau o diviziune inegala a chimicalelor din interior. Deci fiecare picatura era putin diferita. De fapt picaturile care erau diferite intr-un fel care le facea sa fie mai bune la incorporarea chimicalelor din jurul lor, cresteau mai mult si incorporau mai multe chimicale divizandu-se mai mult. Deci cele mai longevive, sunt mai exprimate.

Acesta este o simpla forma chimica de viata, dar lucrurile au devenit interesante cand aceste picaturi au invatat ce inseamna abstractia. Cumva, prin moduri pe care nu le prea intelegem, aceste picaturi au invatat sa scrie informatia. Au invatat sa inregistreze informatia care era reteta celulei pe o anume chimicala numita ADN. Cu alte cuvinte, au creat, in evolutia lor haotica, o forma a scrisului care le permite sa transmita ce erau fiind posibila copierea. Uimitor este faptul ca acea forma de scriere pare sa fi ramas stabila de la evolutia sa de acum doua miliarde si jumatate de ani. De fapt reteta genelor noastre, este exact acelasi cod scris in acelasi fel. In fapt codul fiecarei creaturi este scris cu aceleasi litere care sunt la fel.

De fapt, unul dintre lucrurile pe care le-am facut, doar pentru amuzament, este ca putem sa scriem lucruri in acest cod. Am aici 100 micrograme de pudra alba, pe care incerc sa o ascund de paza din aeroport. (hohote de ras) Dar aceasta contine-- ce am facut a fost sa iau acest cod-- codul are litere standard folosite pentru a-l simboliza-- si mi-am scris cartea de vizita pe o bucata de ADN si am amplificat-o de 10 pana la 22 de ori. Daca doreste cineva o suta de milioane de copii ale cartii mele de vizita, am destule pentru toti cei de aici, si pentru intreaga populatie, chiar aici. (hohote de ras) Daca as fi fost intr-adevar un egocentric, l-as fi pus intr-un virus si l-as fi eliberat in incapere.

(hohote de ras)

Deci care era urmatorul pas? Scrierea ADN-ului a fost interesanta. Si a dus la aparitia acestor celule-- lucru care le-a bucurat inca un miliard de ani. Dar a existat un alt pas foarte interesant cand lucrurile s-au schimbat complet, adica momentul in care celulele au inceput sa comunice si sa faca schimb de informatii, creand comunitati de celule. Nu stiu daca stiti, dar bacteriile pot chiar si sa schimbe ADN-ul. De aceea, spre exemplu, rezistenta la antibiotice a evoluat. Unele bacterii si-au dat seama cum sa se fereasca de penicilina, si a inceput sa isi creeze propria mini informatie ADN cu alte bacterii, avand acum multe bacterii rezistente la penicilina, pentru ca bacteriile comunica. Aceasta comunicare a permis formarea de comunitati aflate , oarecum, in aceeasi barca fiind sinergetice. Deci au supravietuit sau au dat gres impreuna, adica daca o comunitate avea mult succes, toti indivizii acelei comunitati se multiplicau si erau favorizati de evolutie.

Punctul de tranzitie a urmat cand aceste comunitati s-au apropiat asa de mult incat, de fapt, s-au reunit si au decis sa scrie intreaga reteta pentru comunitate pe un singur ADN. Urmatorul pas interesant al vietii a durat un alt miliard de ani. In aceasta etapa, avem comunitati multi-celulare, comunitati cu multe tipuri diferite de celule, care lucreaza impreuna ca un singur organism. Si de fapt, suntem o astfel de comunitate multicelulara. Avem multe celule care nu mai sunt independente. Celula pielii este nefolositoare fara o celula a inimii, a muschilor, a creierului si asa mai departe. Deci aceste comunitati au inceput sa evolueze in asa fel incat nivelul interesant la care lua loc evolutia nu mai era celula, .

Urmatoarea schimbare a avut loc in aceste comunitati. Aceste comunitati de celule, au inceput din nou sa extraga informatii. Si au inceput sa construiasca structuri foarte speciale care nu faceau nimic in afara procesarii informatiilor in comunitate. Si acelea sunt structurile neurologice. Deci neuronii reprezinta dispozitivul procesator de informatie construit de comunitatile de celule. Si au inceput sa aiba specialisti in comunitate si structuri speciale care erau responsabile cu inregistrarea, intelegerea, invatarea informatiilor. Si acelea reprezentau creierul si sistemul nervos al acelor comunitati. Acest lucru le-a dat un avantaj evolutionar. Deoarece in acest punct, un individ-- procesul de invatare putea avea loc in intervalul de timp al unui singur organism, in loc de intervalul de timp al evolutiei.

Deci un organism, ar putea spre exemplu, sa invete sa nu manance un anumit fel de fruct pentru ca avea gust rau si l-a imbolnavit data trecuta cand l-a mancat. Acel lucru s-ar putea intampla de-a lungul vietii unui singur organism, pe cand inainte ar fi construit aceste structuri speciale de procesare a informatiilor, care ar fi trebuit sa fie invatate evolutionar de-a lungul a sute de mii de ani de catre indivizii care au murit pentru ca au mancat acel tip de fruct. Deci acel sistem nervos, faptul ca au construit aceste structuri speciale de informatie, a grabit mult intreg procesul de evolutie. Pentru ca evolutia se putea manifesta acum in individ. S-ar putea intampla in perioade de invatare

Dar ce s-a petrecut apoi a fost faptul ca indivizii au creat, desigur, trucuri pentru a comunica. Si spre exemplu, cea mai sofisticata versiune pe care o cunoastem este limbajul uman. Este de fapt o inventie destul de remarcabila daca te gandesti. Am o foarte complicata, dezordonata, confuza idee in cap. Stau aici mormaind practic, si sper sa creez o idee la fel de dezordonata si confuza in capul vostru care are o oarecare analogie. Dar luam ceva foarte complicat, il transformam in sunete, secvente de sunete, si producem ceva foarte complicat in creierul tau. Deci asta ne permite acum sa incepem sa functionam ca un singur organism.

Ceea ce am facut, de fapt, este ca noi umanitatea, am inceput sa extragem. trecem prin aceleasi etape prin care au trecut si organismele multi-celulare-- prin crearea propriilor metode de inregistrare, prezentare, procesare de informatii. Deci, spre exemplu, inventia limbajului a fost un pas minuscul in acea directie. Telefonia, computerele, casetele video, CD-ROMurile, si asa mai departe sunt toate mecanismele noastre specializate pe care le-am construit in societatea noastra pentru a lucra cu acea informatie. Si ne conecteaza unii cu altii in ceva care este mult mai mare si mult mai rapid si capabil de evolutie decat ce am fost inainte. Asa ca acum evolutia poate avea loc pe o scara a microsecundelor. Si ati vazut micul exemplu evolutionar al lui Ty unde a exersat putin evolutia in cadrul programului Convolution sub privirea noastra.

Si am accelerat scara temporala din nou. Primii pasi ai povestii pe care tocmai v-am spus-o au durat un miliard de ani fiecare. Si urmatorii pasi, cum ar fi sistemele nervoase si creierele au durat cateva sute de milioane de ani. Asa ca urmatorii pasi, ca limba si altele, au durat mai putin de un milion de ani. Si acesti pasi care urmeaza precum electronica, par sa dureze doar cateva decenii. Procesul se hraneste din sine insusi si devine, cred, autocatalitic este cuvantul corect-- cand ceva isi consolideaza modul de dezvoltare. Cu cat se schimba mai mult cu atat se schimba mai repede. Si cred ca asta vedem aici in explozia acestei diagrame. Vedem cum acest proces se autodezvolta.

Eu proiectez computere ca meserie, si stiu ca mecanismele pe care le folosesc pentru a proiecta computere nu ar putea exista fara descoperirile recente in materie de computere. Deci ce fac acum este sa proiectez obiecte de asa o complexitate incat este imposibil ca eu sa le proiectez in sensul traditional. Nu stiu ce face fiecare tranzistor al masinariei. Sunt miliarde. In schimb, ceea ce fac si ce fac proiectantii de la Thinking Machines este sa gandim la un nivel abstract si apoi lasam totul pe mana masinariei si aceasta duce totul la un punct mult mai indepartat decat am putea noi sa o facem vreodata, mai departe si mai repede decat am putea noi s-o facem. Si de fapt uneori o face prin metode pe care nu le prea intelegem.

O metoda deosebit de interesanta pe care o folosesc mult in ultimul timp este insasi evolutia. Ceea ce facem este sa punem in interiorul masinariei un proces de evolutie care are loc in timpul unei microsecunde. Deci spre exemplu, in cele mai extreme cazuri, putem evolua un program incepand cu secvente de instructiuni aleatorii. Sa spunem," Computer, vrei sa faci te rog o suta de milioane de succesiuni de instructiuni aleatorii. Acum te rog sa rulezi aceste instructiuni, aceste programe, si sa le alegi pe cele care au fost cele mai apropiate de ceea ce cautam eu." Cu alte cuvinte, definesc ceea ce voiam. Sa spunem ca vreau sa sortez numere, ca un exemplu a cum am facut-o. Gaseste programele cele mai apropiate de sortarea numerelor.

Desigur, secventele de instructiuni aleatorii au putine sanse sa sorteze numere, deci niciuna n-o va face cu adevarat. Dar una dintre ele, cu putin noroc, ar putea pune doua numere in ordinea corecta. Si eu spun,"Computer, ia acum cele 10 la suta din acele succesiuni aleatorii care au facut cea mai buna treaba. Salveaza-le pe acelea. Distruge-le pe restul. Si acum sa le reproducem pe cele care au sortat numerele cel mai bine. Si sa le reproducem printr-un proces de recombinare asemanator cu sexul." Luam doua programe si ele produc copii facand schimb de subprograme, si copiii mostenesc trasaturile ambelor subprograme. Deci am o noua generatie de programe care sunt produse prin combinarea programelor care au facut o treaba putin mai buna. Spunem,"Te rog repeta procesul." Sortam din nou. Introducem poate unele mutatii. Si incercam asta din nou facand-o pentru alta generatie.

Fiecare generatie necesita cateva milisecunde. Deci pot face echivalentul a milioane de ani de evolutie astfel pe un computer in cateva minute, sau in cazurile complicate, in cateva ore. La sfarsit am programe care sunt absolut perfecte la sortarea numerelor. Sunt, in fapt, programe care sunt mult mai eficiente decat cele pe care as fi putut sa le scriu manual.

Daca ma uit la acele programe, nu va pot spune cum functioneaza. Am incercat sa le studiez si sa va spun cum functioneaza. Sunt programe obscure, ciudate. Dar isi fac meseria. Si stiu, in fapt, sunt convins ca-si fac treaba pentru ca provin dintr-o serie de sute de mii de programe care si-au facut treaba. De fapt, viata lor depindea de infaptuirea scopului.

(hohote de ras)

Mergeam odata intr-un avion 747 cu Marvin Minski, si el scoate un card si spune," Priveste. Spune, " Acest avion are sute de mii de parti minuscule care lucreaza impreuna pentru un zbor sigur." Nu te face sa te simti increzator?"

(hohote de ras)

Stim ca procesul tehnologic nu functioneaza foarte bine cand devine complicat. Deci incepem sa depindem de computere sa faca un procedeu foarte diferit de cel ingineresc. Si ne permite sa producem lucruri mult mai complexe decat ne permite ingineria normala. Si totusi, nu intelegem pe deplin optiunile sale. Deci pe de-o parte ne-o ia inainte. Acum folosim acele programe pentru a face computere mult mai rapide pentru a putea rula acest proces mult mai repede. Deci se auto dezvolta. Devine mai rapid si de aceea cred ca produce confuzie. Pentru ca toate aceste tehnologii se autodezvolta. Decolam.

Si suntem intr-un punct in timp analog cu acela in care organismele unicelulare se transformau in organisme multicelulare. Suntem amibele si nu ne prea putem da seama ce naiba cream. Suntem in punctul de tranzitie. Dar cred ca este cu adevarat ceva ce urmeaza dupa noi. Cred ca este arogant din partea noastra sa credem ca suntem produsul finit al evolutiei. Si cred ca toti cei de aici sunt o parte a producerii urmatorului lucru, indiferent care va fi acela. Se apropie pranzul, si cred ca ma voi opri in acest punct inainte sa fiu indepartat.

(Aplauze)