Daniel Tammet: Cunoașterea are mai multe forme

Sunt savant, sau mai exact, sunt un savant autist de înalt nivel. Este o afecțiune rară. Și este și mai rară atunci când este însoțită, ca în cazul meu, de conștiința de sine și de stăpânirea limbajului. Adesea, când oamenii află că sunt autism, există un fel de stângăcie din partea lor. Pot să văd lucrul acesta în ochii lor. Vor să mă întrebe ceva. Și într-un final, destul de des, acest impuls este mai puternic decât ei și îndrăznesc să mă întrebe: ”Dacă îți spun care este data mea de naștere, poți să îmi spui în ce zi a săptămânii m-am născut?” (Râsete) Sau pomenesc de rădăcini pătrate sau mă roagă să recit un text lung sau un număr lung. Sper că mă veți ierta, dacă nu pun în scenă un show de savant pentru dvs. astăzi. În loc să fac asta, voi vorbi despre ceva mult mai interesant decât date de naștere și rădăcini pătrate- despre ceva mai profund și mult mai plăcut pentru mintea mea, decât aceste lucruri.

Vreau să vă vorbesc pe scurt despre percepție. Atunci când scria piesele de teatru și scurtele povestiri care îl vor face cunoscut, Anton Cehov ținea un jurnal în care își nota observațiile în legătură cu lumea din jurul lui - mici detalii pe care ceilalți oameni păreau că nu le văd. De fiecare dată când îl citesc pe Cehov și viziunea lui unică asupra vieții umane, îmi amintesc de ce am devenit și eu scriitor. În cărțile mele, analizez natura percepției și cum diferite moduri de percepție creează diferite tipuri de cunoaștere și înțelegere.

Iată trei întrebări extrase din cărțile mele. În loc să încercați să găsiți un răspuns, am să vă rog să luați în considerare pentru o clipă intuiția și instinctele pure care vă traversează mintea și inima în timp ce vă uitați la aceste întrebări. Să luăm, de exemplu, calculul. Puteți ”simți” în ce interval numeric este probabil să cadă soluția? Sau, uitați-vă la acel cuvânt necunoscut și sunetele lui. Vă puteți da seama cam ce ar putea însemna? Cât despre poezie, de ce folosește poetul cuvântul ”hare” (iepure de câmp) și nu ”rabbit” (iepure de casă)? Vă pun această întrebare pentru că eu cred că percepțiile noastre personale sunt esenţiale pentru modul în care noi acumulăm cunoștințe. Judecățile de ordin estetic, și mai puțin gândirea abstractă ghidează și modelează procesul prin care noi toți ajungem să știm ceea ce știm. Eu sunt un exemplu extrem al acestei teorii.

Lumea mea a cuvintelor și numerelor este plină de culoare, de emoție și de personalitate. Așa cum a spus și Juan, oamenii de știință numesc această afecțiune sinestezie, este o împletire neobișnuită a simțurilor. Iată numerele de la 1 la 12, așa cum le văd eu - fiecare cifră are propria ei formă și personalitate. Unu este un flash de lumină albă. Șase este o gaură neagră micuță și foarte tristă. Desenele sunt alb-negru aici, dar în mintea mea, numerele sunt colorate. Trei este verde. Patru este albastru. Cinci este galben.

Eu pictez de asemenea. Iată una dintre picturile mele. Este o înmulțire dintre două numere prime. Formele tridimensionale și spațiul pe care ele îl creează la mijloc dau naștere unei noi forme, rezultatul înmulțirii. Și ce se întâmplă cu numerele mari? Nu există un număr mai mare decât Pi, constanta matematică. Este un număr infinit - zecimalele lui nu se sfârșesc niciodată. În această pictură pe care am făcut-o și care reprezintă primele 20 de zecimale ale lui Pi, am luat culorile și emoția și textura și le-am adunat la un loc într-un fel de peisaj numeric care se rotește.

Dar nu văd doar numerele în culori. Pentru mine, cuvintele sunt și ele colorate și au emoții și texturi. Aceasta este o frază de la începutul romanului ”Lolita”. Nabokov avea și el sinestezie. Și puteți vedea aici cum modul în care eu percep sunetul ”L” mă ajută să descopăr imediat aliterația. Alt exemplu: un pic mai matematic. Sunt curios dacă unii dintre dvs. vor observa cum este construită propoziția din ”Marele Gatsby”. Există o înșiruire de silabe - prima, wheat (grâu); a doua, prairies (preerii); a treia, lost Swede towns (orașe suedeze pierdute) - un, doi, trei. Acest efect este foarte plăcut pentru minte, și ajută la curgerea fluentă a propoziției.

Să ne întoarcem la întrebările pe care vi le-am pus adineauri. 64 înmulțit cu 75. Dacă unii dintre dvs. jucați șah, știți deja că 64 este o rădăcină pătrată și de aceea, tablele de șah, opt cu opt, au 64 de pătrățele. Acest lucru ajută să ne imaginăm o formă, pe care o putem percepe. Dar despre 75? Păi, dacă 100, dacă ne gândim la 100 ca fiind un pătrat, 75 ar arăta așa. Ce ne rămâne de făcut acum este să suprapunem aceste două imagini în mintea noastră - ceva de genul acesta. 64 devine 6400. Și în colțul din dreapta nu trebuie să calculați nimic. 4 pătrățele pe diagonală, 4 sus și 4 jos- fac 16. Ceea ce trebuie, de fapt, să faceți este o adunare 16 plus 16 plus 16. E mult mai ușor decât ați învățat la școală, sunt sigur de asta. Avem 16+16+16=48. 4800 - 4800, este răspunsul la această înmulțire. Este simplu când știi cum să faci.

(Râsete)

A doua întrebare era despre un cuvânt în islandeză. Presupun că nu sunt mulți oameni în public care vorbesc islandeza. Voi reduce posibilitățile la două. Hnugginn: înseamnă ceva vesel sau ceva trist? Ce credeți? În regulă. Unii spuneți că este un cuvânt pozitiv. Majoritatea dintre dvs. spun că înseamnă ceva trist. Și cuvântul înseamnă de fapt ”trist”. (Râsete) De ce statisticile arată că majoritatea oamenilor spun că un cuvânt este trist, în acest caz, și încărcat, în alte cazuri? Am o teorie, limbajul evoluează astfel încât sunetele se potrivesc cu experiența subiectivă, cu experiența personală, intuitivă a ascultătorului.

Să ne uităm la a treia întrebare. Este un vers dintr-un poem de John Keats. Cuvintele, ca și numerele exprimă legături fundamentale dintre obiectele, întâmplările și forțele care formează lumea noastră. Este de la sine înțeles că noi, din moment ce existăm în lume ar trebui ca în timpul vieții să absorbim intuitiv aceste legături. Și poeții, ca și alți artiști, se joacă cu acele înțelegeri bazate pe intuiție. ”Hare” (iepure) este un sunet ambiguu în engleză. Poate de asemenea să însemne ”păr” (hair). Dacă luăm asta în considerare - să pun imaginea la loc - părul reprezintă vulnerabilitatea. El se mișcă la cea mai mică atingere, mișcare sau emoție. Deci, ceea ce rezultă este o atmosferă plină de vulnerabilitate și tensiune. Iepurele în sine, animalul - nu o pisică, nu un câine, ci un iepure - de ce tocmai iepurele? Gândiți-vă la imagine, nu la cuvânt, ci la imagine. Urechile prea lungi, picioarele prea lungi, ne ajută să ne imaginăm, intuitiv, ce înseamnă să șchiopătezi și să tremuri.

Așadar, în aceste câteva minute, sper că am reușit să vă împărtășesc o parte din viziunea mea asupra lucrurilor și să vă arăt că și cuvintele pot fi colorate și pot îngloba emoții, că numerele pot avea forme și personalități. Lumea este mai bogată, mai diversă, decât pare. Sper că am trezit în dvs. dorința de a învăța să vedeți lumea cu alți ochi.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)