Clay Shirky despre institutii versus colaborare

Cum duc grupurile ceva la bun sfarsit? Corect? Cum organizezi un grup de persoane astfel incat rezultatele grupului reprezinta ceva coerent si cu valoare durabila, si nu doar haos? Si cadrul economic al acelei probleme este numit costuri de coordonare. Si un cost de coordonare reprezinta, in esenta, toate dificultatile financiare si institutionale legate de aranjarea rezultatelor grupului. Si am avut un raspuns clasic pentru costurile de coordonare care este ca daca vrei sa coordonezi munca unui grup de persoane, creezi o institutie, corect? Aduni ceva resurse. Finantezi ceva. Poate fi o entitate privata sau publica. Poate fi orientat pe profit sau non-profit. Poate fi mare sau mica. Dar aceste resurse sunt puse laolalta. Ai creat o institutie, si folosesti aceasta institutie pentru a coordona activitatile grupului.

Mai recent, deoarece costurile de a permite grupurilor sa comunice cu celelalte au scazut dramatic-- iar costurile de comunicare sunt unul dintre marile input-uri la coordonare -- a fost dat un al doilea raspuns, care este acela de a pune cooperarea in infrastructura, de a crea sisteme care coordoneaza rezultatele unui grup ca un produs aditional al operarii sistemului fara legatura cu modelele institutionale. Despre acest subiect voi vorbi astazi. Am sa ilustrez acest subiect cu cateva exemple destul de concrete, dar facand intotdeauna trimitere la teme mai largi.

Deci voi incepe incercand sa raspund la intrebarea pe care stiu ca fiecare dintre voi si-a pus-o la un moment sau altul si pentru care Internet-ul este creat sa raspunda, si anume, de unde pot obtine o fotografie a sirenei care se da cu rolele? Deci, in New York, in prima sambata din fiecare vara, Coney Island, parcul nostru local de distractii inepuizabile, gazduieste Parada Sirenelor. Este o parada a amatorilor, vin oameni din tot orasul, toti imbracati in costume. Altii mai putin. Tineri si batrani, dansand pe strazi. Personaje colorate, si toti se distreaza. Si nu vreau sa va atrag atentia catre Parada Sirenelor in sine, oricat de fermecatoare ar fi, ci mai curand catre aceste fotografii. Nu le-am facut eu. Cum le-am obtinut? Raspunsul este: Le-am descarcat de pe Flickr.

Flickr este un serviciu de photo-sharing care permite oamenilor sa faca fotografii, sa le incarce, si sa le partajeze prin web si asa mai departe. Recent, Flickr a adaugat o functie aditionala numita tagging (etichetare). Tagging a fost creat de catre Del.icio.us si Joshua Schachter. Del.icio.us este un serviciu de book-marking social. Tagging este un raspuns de infrastructura cooperativa la clasificare. Corect? Daca as fi tinut acest discurs anul trecut, nu as fi putut face ceea ce am facut, fiindca nu as fi putut gasi aceste fotografii. Dar in loc sa spun, trebuie sa angajam bibliotecari profesionisti ca sa organizam aceste fotografii odata ce sunt incarcate, Flickr pur si simplu a dat utilizatorilor capacitatea sa descrie fotografiile. Deci am putut sa merg si sa descarc fotografiile care aveau tag-ul "Parada Sirenelor." Am gasit 3.100 fotografii facute de 118 fotografi, toate puse laolalta sub acest nume frumos, dispuse in ordine cronologica inversa. Si am putut sa ma duc si sa le obtin pentru a va putea arata aceasta mica prezentare.

Acum, ce problema dificila a fost rezolvata aici? Si este in cel mai schematic mod posibil, o problema de coordonare, corect? Este un numar mare de persoane pe Internet, o mica parte a acestora au fotografii de la Parada Sirenelor. Cum punem laolalta aceste persoane pentru a contribui la aceasta munca? Raspunsul clasic este formarea unei institutii, corect? Sa atragem aceste persoane intr-o structura pre-existenta care are scopuri explicite. Si va atrag atentia la cateva dintre efectele colaterale ale alegerii caii institutionale.

In primul rand, cand formezi o institutie, ai deja o problema de management, corect? Nu e destul sa angajezi personal. Trebuie sa angajezi si persoane care sa ii conduca pe acesti angajati si care sa indeplineasca scopurile acestei institutii si asa mai departe. In al doilea rand, trebuie sa creezi o structura. Corect? Trebuie sa ai o structura economica. Trebuie sa ai o structura juridica. Trebuie sa ai o structura fizica. Si asta creeaza costuri aditionale. In al treilea rand, formarea unei institutii este inerent exclusivista. Observati ca nu-i avem pe toti cei care au o fotografie. Nu poti sa angajezi pe toti intr-o companie, corect? Nu poti sa recrutezi pe toti intr-o organizatie guvernamentala. Trebuie sa excluzi anumite persoane. Si, in al patrulea rand, ca rezultat al excluderii, ai ca rezultat o clasa profesionala. Uitati-va aici la schimbare. Am trecut de la oameni cu fotografii la fotografi. Nu-i asa? Am creat o clasa profesionala de fotografi al carei scop este sa mearga si sa fotografieze Parada Sirenelor sau orice altceva sunt trimisi sa fotografieze.

Cand construiesti cooperarea intr-o infrastructura, care este raspunsul Flickr, poti sa lasi oamenii unde sunt si dai problema persoanelor decat sa muti indivizii catre problema. Coordonarea este aranjata intr-un grup si facand asta ai acelasi rezultat fara dificultati de ordin institutional. Imperativul institutional se pierde. Pierzi dreptul de a influenta munca oamenilor cand efortul este voluntar, dar ai eliminat costul institutional, care iti da mai multa flexibilitate. Flickr inlocuieste planificarea cu coordonarea. Si acesta este un aspect general al sistemelor cooperative.

Corect. Ati experimentat acest lucru in viata dumneavoastra cand ati cumparat primul telefon mobil, si ati incetat sa mai faceti planuri. Ati spus doar, te sun cand ajung. Suna-ma cand termini lucrul. Corect? Aceasta este o inlocuire punctuala a coordonarii cu planificarea. Corect. Acum putem face acelasi lucrurile cu grupurile. In loc sa facem un plan in avans, sa facem o proiectie pe cinci ani a unde va fi Wikipedia sau orice altceva, poti sa spui, hai sa coordonam efortul de grup, si hai sa ne ocupam de el pe parcurs, fiindca acum exista suficienta coordonare astfel incat nu trebuie sa ne mai ocupam de problema de a decide in avans ce sa facem.

Inca un exemplu. Acesta este unul mai trist. Aceste fotografii au tag-ul "Irak". Si tot ce era dificil cu privire la costurile de coordonare in cazul Paradei Sirenelor este si mai dificil aici. Sunt mai multe fotografii. Sunt mai multi fotografi. Fotografiile acopera o suprafata geografica mult mai mare. Aceste fotografii se intind pe o perioada mai mare de timp. Si, cel mai rau, acea cifra de jos, aproximativ 10 fotografi pe fotograf, este o minciuna. Este matematic corecta, dar nu spune nimic important fiindca in aceste sisteme, media nu este ceea ce conteaza cu adevarat.

Ceea ce conteaza este aceasta. Acesta este un graf al fotografiilor cu tag-ul "Irak" facute de 529 de fotografi care au contribuit cu 5445 fotografii. Si sunt aranjate in functie de numarul de fotografii facute de fiecare fotograf. Puteti vedea aici, la sfarsit, ca, cel mai prolific fotograf a facut aproximativ 350 de fotografii si puteti vedea ca sunt putine persoane care au facut sute de fotografii. Sunt duzine de oameni care au facut duzine de fotografii. Si cam cand noi ajungem aici, avem 10 sau mai putine fotografii, si apoi mai este aceasta coada lunga si plata. Si cand ajungem la mijloc, avem sute de oameni care au contribuit cu o singura fotografie.

Acesta se numeste o distributie dupa regula puterilor. Apare des in sisteme sociale neconstranse unde oamenilor li se permite sa contribuie cu cat de mult sau putin vor ei, si asta se intalneste des. Corect? Calculul din spatele distributiei regula puterilor este ca oricine ar fi la pozitia n face aproximativ 1/n din ceea ce este masurat, fata de persoana din prima pozitie. Deci este de asteptat ca al zecelea fotograf din punct de vedere al productivitatii sa fi contribuit cu o zecime din fotografii, iar fotograful aflat la pozitia 100 in ceea ce priveste productivitatea sa fi contribuit cu de o suta de ori mai putine fotografii fata de cel mai prolific fotograf. Deci varful curbei poate fi mai ascutit sau mai plat. Dar matematica aflata la baza raspunde atat pentru curba abrupta cat si pentru coada lunga, plata.

Si, in mod curios, in aceste sisteme, cu cat cresc mai mari, sistemele nu converg, ci diverg mai mult. In sistemele mai mari, capul devine mai mare, si coada devine mai lunga, deci dezechilibrul creste. Se poate vedea ca curba este, in mod evident, puternic inclinata catre stanga. Iata cat de mult. Daca luam primii 10% dintre fotografii care contribuie la sistem, ei au realizat trei sferturi din fotografiile facute -- doar primii 10% cei mai prolifici fotografi. Daca coboram la 5%, ei au realizat 60% din fotografii. Daca coboram la un procent, excludem 99% din efortul de grup, avem aproape 1/4 din fotografii. Si datorita acestei inclinari la stanga, media este aici, mult in stanga. Si asta suna ciudat, dar ceea ce rezulta este ca 80% din contributori au contribuit cu o cantitate sub medie. Asta suna ciudat fiindca ne asteptam ca media si mijlocul sa fie acelasi, dar nu sunt deloc asa.

Acest calcul sta la baza regulii 80/20. Corect? Ori de cate ori auziti pe cineva vorbind de regula lui 80/20, asta se intampla. Corect? 20% din marfa reprezinta 80% din venit, 20% din utilizatori folosesc 80% din resurse -- acesta este forma despre care vorbesc oamenii atunci cand se intampla asa ceva. Institutiile au doar doua instrumente: recompense si sanctiuni. Si zona 80% este o zone fara recompense si fara sanctiuni. Costurile pentru a conduce o institutie inseamna ca nu se poate include usor munca acelor oameni intr-un cadru institutional. Modelul institutional impinge intotdeauna catre stanga, tratand aceste persoane ca angajati. Raspunsul institutional este, pot obtine 75% din valoare angajand doar 10% -- perfect. Asta voi face. Modelul infrastructurii cooperative spune, de ce vrei sa renunti la un sfert din valoare? Daca sistemul tau este creat astfel incat trebuie sa renunti la un sfert din valoare, re-construieste sistemul. Nu prelua costul care te impiedica sa ajungi la contributiile acestor oameni, construieste sistemul astfel incat oricine poate contribui cu orice cantitate.

Deci raspunsul coordonat nu intreaba cum se comporta acesti oameni ca angajati, ci mai curand, cum este contributia lor? Corect? Il avem aici pe Psycho Milt, un utilizator Flickr, care a contribuit cu o singura fotografie cu tag-ul "Iraq". Si iata aici fotografia. Corect. Intitulata, "O zi proasta la munca." Corect? Deci intrebarea este, vreti fotografia asta? Da sau nu. Intrebarea nu este, este Psycho Milt un bun angajat?

Si tensiunea aici este intre institutia ca facilitator si institutia ca obstacol. Cand avem de-a face cu partea din stanga a uneia dintre aceste distributii, cand ai de-a face cu oameni care petrec mult timp producand mult din materialul pe care il vrei, atunci institutia este o lume care faciliteaza. Poti angaja acesti oameni, le poti coordona munca si poti obtine ceva rezultate. Dar cand esti aici jos unde toti Psycho Milts din lume adauga o singura fotografie, atunci institutia este un obstacol.

Institutiile urasc sa li se spuna ca sunt obstacole. Unul din primele lucruri care se intampla cand institutionalizezi o problema este ca primul scop al unei institutii se muta imediat de la scopul nominal, oricare era acesta, la conservarea de sine. Si scopul actual al institutiei merge de la 2 la n Corect? Deci cand institutiilor li se spune ca sunt obstacole, si ca sunt alte modalitati pentru a coordona valoarea, ele trec prin ceva asemanator stadiilor Kubler-Ross -- (Rasete) ale reactiei la vestea ca ai o boala letala: negare, furie, negociere, acceptare. Multe dintre sistemele cooperative pe care le-am vazut nu au existat suficient de mult timp pentru a ajunge la faza de acceptare.

Multe, multe institutii sunt inca in faza de negare, dar am vazut recent atat multa furie cit si negociere. Exista un mic, minunat exemplu chiar acum. In Franta, o firma de autobuze da in judecata persoanele care au format o asociatie de masini, corect, fiindca faptul ca ei s-au coordonat pentru a crea valoare cooperativa lipseste firma de autobuze de venit. Puteti citi despre asta in the Guardian. Este chiar destul de distractiv.

Intrebarea principala este, ce faci cu valoarea de aici de jos? Corect? Cum o capturezi? Si institutiile, dupa cum am spus, sunt impiedicate sa o captureze. Steve Ballmer, acum CEO la Microsoft, critica Linux acum cativa ani, si a spus, oh, aceasta afacere a mii de programatori care contribuie la Linux, este un mit. Corect? Ne-am uitat la cei care au contribuit la Linux, si multe dintre parti au fost produse de programatori care au facut doar un singur lucru.Corect? Aceasta critica se refera la acest tip de distributie. Si puteti vedea de ce, din punctul de vedere al lui Ballmer, asta este o idee proasta, nu-i asa? Am angajat acest programator, a venit, ne-a baut Coca-Cola a jucat Foosball trei ani si a avut o singura idee. (Rasete) Corect. Un angajat prost. Corect? (Rasete)

Intrebare gen "Psycho Milt" este, a fost o idee buna? Daca a fost o parte referitoare la securitate? Dar daca a fost un program de securitate pentru buffer overflow exploit, din care Windows are nu citeva -- ci foarte multe? Vreti acel program, corect? Faptul ca un singur programator poate, fara a trebui sa intre intr-o relatie profesionala cu o institutie, imbunatati Linux o data pentru a nu mai fi vazut din nou, ar trebui sa il ingrozeasca pe Ballmer. Fiindca acest tip de valoare nu poate fi realizat in cadre institutionale clasice, ci este parte al sistemelor cooperative de software open source, file sharing

Wikipedia. Am folosit multe example de la Flickr, dar, de fapt, exista acest tip de povesti peste tot. Meetup, un serviciu creat astfel incat utilizatorii sa poata gasi persoane in zona lor locala care impartasesc aceleasi interese si afinitati si sa se poate intalni offline in lumea reala intr-o cafenea sau bar sau orice altceva. Cand Scott Heiferman a creat Meetup, a crezut ca ar putea putea fi folosit, stiti, de catre cei care pindesc trenurile si crescatori de pisici -- grupurile clasice cu aceleasi afinitati. Inventatorii nu stiu care este inventia. Grupul numarul unu pe Meetup acum, cele mai multe filiale in cele mai multe orase cu cei mai multi membri, cei mai activi? Mamele casnice. Corect? In Statele Unite, suburbanizate, cu venituri duale, mamelor casnice le lipseste de fapt infrastructura sociala care se naste dintr-o familie extinsa si comunitati locale mici. Deci ele o reinventeaza folosind aceste instrumente. Meetup este platforma, dar valoarea aici este in infrastructura sociala. Daca vreti sa stiti ce tehnologie va schimba lumea, nu dati atentie baietilor de 13 ani -- dati atentie mamelor tinere, fiindca ele nu au un gram de suport pentru tehnologia care nu le imbunatateste material viata. Acesta este mult mai important decat Xbox, dar este mult mai putin stralucitor.

Cred ca este o revolutie. Cred ca este o schimbare profunda in modul in care problemele umane se rezolva. Si folosesc acest cuvant cu prudenta. Este o revolutie in sensul ca este o schimbare in echilibru. Este un nou mod de a face lucrurile care include si noi efecte adverse. Chiar acum, in Statele Unite, o femeie pe nume Judith Miller, este in inchisoare pentru ca nu a dat unui Mare Juriu Federal sursele ei -- ea este un reporter la New York Times -- sursele ei intr-un caz foarte abstract si dificil de urmarit. Si ziaristii sunt in strada demonstrand pentru a imbunatati legile scut. Legile scut sunt legile noastre -- cam ca un amestec de legi statale -- care impiedica un jurnalist sa-si tradeze o sursa. Aceasta se intampla, totusi, pe fundalul raspindirii blog-ului. Blog-ul este un exemplu clasic de amatorizare in masa. Publicarea este deprofesionalizata. Vrei sa publici la nivel global orice gandesti astazi? Trebuie doar sa apesi pe un buton si o poti face gratis. Aceasta a trimis clasa profesionala a publicistilor jos in randul amatorilor in masa. Si deci legea scutului, oricat am dori noi -- noi dorim o clasa profesionala de oameni care spun adevarul -- devine din ce in ce mai incoerenta deoarece institutia devine incoerenta. Sunt oameni in Statele Unite chiar acum nedumeriti si incercand sa inteleaga daca bloggerii sunt jurnalisti sau nu. Si raspunsul la aceasta intrebare este, nu conteaza, fiindca nu aceasta este intrebarea corecta. Jurnalismul a fost raspunsul la o intrebare mult mai importanta, care este, cum va fi societatea informata? Cum vor fi impartasite ideile si opiniile? Si daca exista la asta un raspuns care este in afara cadrului profesional al jurnalismului, nu are nici un sens sa luam o metafora profesionala si sa o aplicam la aceasta clasa distribuita. Deci oricat de mult ne dorim legi scut, fundalul -- institutia la care sunt ele atasate devine incoerenta.

Iata un alt exemplu. Pro-ana, grupurile Pro-ana. Sunt grupuri de adolescente care au creat bloguri, buletine informative, alte tipuri de infrastructuri cooperative, si au folosit-o pentru a sustine grupuri pentru a ramane anorexice in mod deliberat. Posteaza fotografii ale unor modele slabe, pe care le cheama Thinspiration. Au mici sloganuri, ca Salvare prin Infometare, au chiar bratari tip Lance Armstrong, acele bratari rosii, care semnifica, in acest mic grup, Incerc sa imi mentin dezechilibrul alimentar. Ele schimba sfaturi, cum ar fi, daca ai pofta sa mananci ceva curata o toaleta sau cutia animalului. Pofta va disparea.

Suntem obisnuiti ca grupurile de suport sa fie benefice. Consideram ca grupurile de suport sunt benefice in mod natural. Dar rezulta ca logica grupului de sprijin nu are valoare in sine. Un grup de sprijin este doar un mic grup care vrea sa mentina un stil de viata in contextul unui grup mai mare. Acum, cand grupul mai mare este o adunatura de betivi si grupul mic vrea sa ramana treaz, atunci noi credem, ca este un grup de sprijin perfect. Dar cand micul grup este format din adolescente care aleg sa ramana anorexice, atunci suntem ingroziti. Ceea ce se intampla este ca scopurile normative ale grupurilor de sprijin cu care eram obisnuiti veneau din institutii care le incadrau, si nu din infrastructura. Odata ce infrastructura devine disponibila in mod generic, logica grupurilor de sprijin s-a dovedit a fi accesibila oricui, inclusiv persoanelor care urmaresc acest tip de scopuri.

Deci sunt neajunsuri semnificative ale acestor schimbari ca si efecte pozitive. Si, bineinteles, in mediul actual, trebuie sa ne referim doar putin la activitatea actorilor non-statali care incearca sa influenteze problemele globale si sa profite de acestea. Aceasta este o harta sociala a teroristilor si a asociatilor lor care au savarsit atacul din 11 septembrie 2001. A fost facuta prin analiza modelelor de comunicatii folosind multe dintre aceste instrumente. Si, fara indoiala, comunitatile de informatii ale lumii fac aceeasi activitate astazi pentru atacurile de saptamana trecuta.

Acum, aceasta este partea discursului unde va spun care va fi rezultatul acestei situatii, dar mi se termina timpul, ceea ce este bine, fiindca nu stiu. (Rasete) Corect. Cum a fost si in cazul tiparului, daca este realmente o revolutie, nu ne duce de la Punctul A la Punctul B. Ne duce de la Punctul A la haos. Tiparul a adus 200 de ani de haos, mutandu-ne de la o lume in care Biserica Catolica era un fel de forta politica organizatoare la Tratatul de la Westphalia cand am vazut in sfarsit care era noua entitate: statul national.

Acum, nu prezic 200 de ani de haos ca rezultat al acesteia. 50. 50 de ani in care grupuri slab coordonate vor dobandi tot mai multa influenta si cu cat mai multe dintre aceste grupuri vor anticipa imperativele institutionale traditionale ca deciderea in avans a ceea ce urmeaza sa se intample, sau motivatia profitului -- cu atit mai multa influenta vor primi. Si institutiile vor suporta din ce in ce mai multa presiune si cu cit sunt conduse mai rigid, si cu cat mai mult se vor baza pe monopoluri informationale, cu atat mai mare va fi presiunea. Si aceasta se va intampla cu fiecare arena, cu fiecare institutie. Fortele sunt generale, dar rezultatele vor fi specifice.

Deci ideea aici nu este, "este minunat" sau "vom vedea o tranzitie de la doar institutii la doar cadre cooperative." Va fi mult mai complicat de atat. Dar idea este ca va fi o readaptare masiva. Si deoarece o putem vedea in avans si stim ca va avea loc, argumentul meu este, in esenta, ca am putea sa ne descurcam bine, de asemenea. Va multumesc foarte mult. (Aplauze)