Chris Bliss: Comedia este traducere

Gabriel Garcia Marquez este unul dintre scriitorii mei preferaţi, datorită modului în care povesteşte, dar mai mult decât atât, cred, datorită frumuseţii şi preciziei prozei sale. Şi, fie că este vorba despre fraza de început din "Un veac de singurătate" sau de fantasticul flux al conştiinţei din "Toamna Patriarhului" în care cuvintele se învălmăşesc, pagină cu pagină de neîntrerupte imagini luându-l pe cititor cu ele ca un râu învolburat care curge de-a lungul junglei primitive sud-americane, citindu-l pe Marquez este o experienţă viscerală. Aceasta mi-a lăsat o impresie remarcabilă în timpul uneia dintre sesiunile de lucru ale romanului, când mi-am dat seama că eram transpus în această călătorie vie, remarcabilă traducând.

În facultate m-am specializat în literatură comparată, care seamană cu o specializare în limba engleză, cu deosebirea că, în loc să fim blocaţi trei luni de zile studiindu-l pe Chaucer, am putut citi, traducând, marile opere literare din lumea întreagă. Şi,oricât de extraordinare ar fi fost aceste cărţi, puteai întodeauna să ghiceşti când te apropiai de punctul culminant. Dar nu şi cu Marquez care odată a lăudat versiunea translatorului său ca fiind mai bună decât a sa, ceea ce este un compliment extraordinar.

Aşa că, atunci când am aflat că translatorul, Gregory Rabassa, a scris o carte pe acest subiect, abia am aşteptat s-o citesc. Se numeşte, a propos de dictonul italian pe care l-am extras din prefaţă, "Dacă aceasta este trădare." Şi este o lectură fascinantă. Este recomandată tuturor celor interesaţi de arta traducerii. Dar motivul pentru care am menţionat-o este acela că, la început, Rabassa oferă această pespectivă elegant de simplă: "Fiecare act de comunicare este un act de traducere."

Poate că acest lucru vă este tuturor de mult evident, dar pentru mine, deşi m-am izbit zilnic de această dificultate, nu am văzut inerenta provocare a comunicării într-o lumină atât de clară. Din totdeauna, a gândi conştient la asemenea lucruri, la comunicare a fost marea mea pasiune. Chiar şi în copilărie, îmi amintesc că mă gândeam că ceea ce-mi doream cel mai mult în viaţă era să am puterea de a înţelege totul ca apoi să-l comunic tuturor. Deci, nicio problemă de ego. E ciudat, soţia mea Daisy, a cărei familie este plină de schizofrenici - la modul serios plină de ei - mi-a spus odată, "Chris, deja am un frate care se crede Dumnezeu. Nu am nevoie de un soţ care vrea să fie unul."

(Râsete)

Oricum, pe măsură ce treceam prin cei 20 de ani ai mei mai conştient ca niciodată de cât de imposibil de obţinut era ambiţia din prima parte a copilăriei mele, a doua parte a fost, aceea de a fi capabil să comunic celorlalţi orice cunoştinţă pe care o dobândeam, cea în care futilitatea căutării mele s-a instalat cu adevărat. De fiecare dată când eram pregătit să împărtăşesc un adevăr extraordinar unui viitor beneficiar recunoscător, se producea efectul opus. Este interesant că, atunci când deschideţi conversaţia cu, "Hei, ascultaţi-mă, pentru că sunt pe punctul de a vă revela nişte cunoştinţe serioase," este uimitor ce repede veţi descoperi ambele părţi, rece şi caldă.

În sfârşit, cam după 10 ani în care mi-am îndepărtat prietenii şi străinii deopotrivă, în sfârşit am înţeles, un nou adevăr personal doar al meu, acela că, dacă voi comunica vreodată bine cu alte persoane ideile pe care mi le însuşeam, va trebui să găsesc o modalitate diferită de-a o face. Acela a fost momentul în care am descoperit comedia.

Comedia este percepută pe o lungime de undă diferită de alte forme lingvistice. Dacă ar trebui s-o plasez pe un spectru arbitrar, aş spune că se încadrează între poezie şi minciuni. Dar nu mă refer la întreaga comedie, pentru că, în mod clar, există destul umor care colorează sigur profunzimea direcţiilor a ceea ce deja gândim şi simţim. Vreau să vă vorbesc despre capacitatea unică pe care comedia şi satira de calitate o au de a eluda perspectivele noastra adânc înrădăcinate - comedia ca piatră filosofală. Ia materialul de bază al înţelepciunii noastre convenţionale şi îl transformă prin ridiculizare într-un mod diferit de a vedea şi,în cele din urmă, de a fi în lume. Pentru că, aceasta este ceea ce am extras din tema conferinţei: Dobândit prin traducere. Faptul că este vorba de comunicare ce nu are drept rezultat doar o mai bună înţelegere personală, dar care conduce la schimbare reală. Aceasta, din experienţă, înseamnă comunicarea ce reuşeşte să se adreseze şi să extindă conceptul nostru de interes personal. Sunt bun la a mă adresa interesului personal al oamenilor, pentru că suntem cu toţii conectaţi în acest sens. Face parte din bagajul nostru de supravieţuire şi de aceea a devenit atât de important pentru noi, acesta fiind motivul pentru care cu toţii suntem receptivi la acest nivel. Şi, de asemenea, pentru că acolo, în termenii interesului personal, începem, în sfârşit să ne folosim abilitatea de a transmite responsabilitatea noastră restului lumii.

În ceea ce priveşte semnificaţia pe care o au pentru mine comedia şi satira de calitate, este aceea a muncii care provine în primul rând şi mai ales dintr-un loc al onestităţii şi al integrităţii. Dacă vă amintiţi de rolurile Tinei Fey din "Saturday Night Life" care o interpreta pe noua candidată la postul de vice-preşedinte, Sarah Palin, au fost devastatoare. Fey a demonstrat mult mai bine decât oricare politician de profesie lipsa totală de seriozitate a candidatei, sedimentând o părere pe care majoritatea publicului american o mai păstrează şi astăzi. Iar detaliul principal al acestui lucru este faptul că scenariile lui Fey nu au fost scrise de ea şi nici de scriitorii SNL. Au fost luate textual din remarcile lui Palin. (Râsete) Aici era o personificare a lui Palin care o cita cuvânt cu cuvânt. Asta înseamnă onestitate şi integritate, fiind şi motivul pentru care interpretarea lui Fey a lăsat o impresie de durată.

În cealaltă parte a spectrului politic, prima dată când l-am auzit pe Rush Limbaugh referindu-se la canditatul la preşedinţie John Edwards cu apelativul de fetiţa Breck am ştiut că a făcut o aluzie directă. Rareori am să asociez cuvintele cinste şi integritate cu Limbaugh, dar e foarte greu să combaţi acea poantă. Descrierea a surprins perfect vanitatea lui Edward. Şi, ghiciţi ce? Aceasta s-a dovedit a fi tocmai trăsătura de personalitate care a stat în centru scandalului ce a pus capăt carierei sale politice.

The Daily Show cu John Stuart este de departe - (Aplauze) (Râsete) este de departe cel mai bine documentat exemplu al eficacităţii acestui gen de comedie. Sondaj după sondaj, de la Pew Reasearch până la Centrul Pentru Politici Publice Annenberg, au constatat că telespectaorii emisiunii Daily Show sunt mai bine informaţi despre evenimentele actuale decât telespectatorii tuturor emisiunilor de ştiri ale marilor reţele de televiziune şi cablu.

(Aplauze)

Fie că acest lucru spune mai multe despre conflictul dintre integritate şi profitabilitate al jurnalismului corporatist decât spune despre atenţia telespectatorilor lui Stewart, ideea principală rămâne aceea că materialul lui Stewart se întemeiază mereu pe fidelitatea sa faţă de fapte - nu pentru că intenţia sa ar fi să infomeze. Nu este. Intenţia sa este aceea de a fi amuzant. Se întâmplă doar ca brandul de amuzament al lui Stewart să nu funcţioneze decât dacă faptele sunt adevărate. Iar rezultatul este comedia de calitate, care este, de asemenea, un sistem de furnizare al informaţiilor cotat semnificativ mai bine în privinţa credibilităţii şi reţinerii decât presa profesionistă de ştiri. Este de două ori ironic, când vă gândiţi că ceea ce oferă comediei avantajul de a trece de pereţii oamenilor este modul în care foloseşte dezorientarea deliberată.

O bucată bună de comedie este un truc verbal magic, care credeţi că vrea să meargă în acea direcţie iar apoi, dintr-o dată sunteţi transpuşi în alta. Şi în asta constă acea plăcere mentală urmată de răspunsul fizic al râsului, care, fără a fi întâmplător, secretă endorfină în creier. Şi astfel aţi fost seduşi de o nouă perspectivă asupra unui lucru, pentru că endorfina v-a făcut să lăsaţi garda jos. Este exact opusul felului în care furia şi panica, toate acele reacţii de fugă sau luptă funcţionează. Fuga sau lupta secretă adrenalină, care întăreşte sistemul nostru de apărare. Iar comedia, de asemenea, se preocupă de multe din zonele în care sistemele noastre de apărare sunt cele mai puternice - rasă, religie, politică, sexualitate - dar, abordându-le cu umor în loc de adrenalină, primim endorfină iar apoi, alchimia râsului ne transformă zidurile în ferestre, revelând un nou şi neaşteptat punct de vedere.

Lăsaţi-mă să vă ofer un exemplu cu privire la prestaţia mea. Deţin ceva material despre aşa-numita agenda radicală a homosexualilor, care începe cu întrebarea, cât de radicală este agenda homosexualilor? Pentru că, din observaţiile mele, cele trei lucruri pe care homosexualii americani par să le vrea în mod deosebit sunt de a se înrola în armată, a se căsători şi a întemeia o familie. (Râsete) Trei lucruri pe care am încercat să le evit întreaga mea viaţă. (Râsete) Luaţi-le, radicali nemernici. Terenul e-al vostru.

(Râsete)

Şi aceste lucruri sunt urmate de aceste rânduri despre adopţia homosexualilor: Care este problema cu adopţia homosexualilor? De ce este atât de controversată? Dacă aveţi un copil şi credeţi că este homosexual, ar trebui să vi se permită să îl daţi spre adopţie. (Râsete) Aţi dat naştere la o monstruozitate. Îndepărtaţi-o din casa voastră. Luând epitetul biblic "monstruozitate" şi ataşându-l imaginii fundamentale a inocenţei, un copil, această glumă scurtcircuiteză reţeaua emoţională din spatele dezbaterii şi dă audienţei oportunitatea, prin intermediul râsului, să-i pună la îndoială validitatea.

Dezorientarea nu este singurul truc pe care comedia îl foloseşte din plin. Economia limbajului este o altă caracteristică importantă a comediei de calitate. Există câteva fraze care alcătuiesc o doză mai concentrată de subiect şi simbol decât poanta perfectă. Bill Hicks - şi dacă nu-i cunoaşteţi opera chiar ar trebui să-l căutaţi pe Google - Hicks avea o rutină de stand-up despre acele fanfaronade ale copiilor de la locul de joacă, când, în sfârşit celălalt copil îi spune, "Ha? Ei bine, tatăl meu poate să-l bată pe al tău," la care Hicks răspunde, "Serios? Cât de repede?" (Râsete) Este o întreagă copilărie în trei cuvinte. (Râsete) Să nu mai vorbim despre ceea ce arată despre adultul care le vorbeşte.

Şi un ultim atribut puternic pe care comedia îl are în calitate de comunicare este acela de a fi, în mod inerent, virală. Oamenii abia aşteaptă să transmită acea grozavă glumă nouă. Iar acesta nu este un fenomen nou al lumii noastre ciudate. Comedia străbătea ţările cu viteză extraordinară cu mult înaintea internetului, mediei sociale, chiar a televiziunii prin cablu. În 1980, când comedianul Richard Pryor şi-a dat, accidental, foc într-un accident cauzat de o ţigare. Eram în Los Angeles, la o zi după accident iar apoi am fost în Washington, la două zile după asta. Şi am auzit exact aceleaşi poante în ambele locuri - ceva legat de Fondul Colegiului Negrilor Incendiaţi. Sigur, nu a provenit dintr-un monolog din Tonight Show. Şi, cred eu - deşi nu am nicio dovadă a acestui lucru - că, dacă aţi reevalua situaţia şi v-aţi documenta asupra ei, aţi descoperi că, comedia este a doua cea mai veche profesie virală. Mai întâi au fost tobele şi apoi glumele cioc-cioc.

(Râsete)

Dar, atunci când uneşti aceste elemente e momentul în care obţii trăsătura virală a unei glume de calitate cu o poantă puternică care provine din cinste şi integritate, aceasta poate avea un impact mondial real în schimbarea unei conversaţii. Am un prieten apropiat, Joel Pett, care este editorul caricaturist al Lexington Herald-Leader. Şi era, odată, redactorul de luni dimineaţa al USA Today. Eram în vizită la Joel în weekendul de dinaintea deschiderii Conferinţei de la Copenhaga asupra Schimbărilor Climatice, în decembrie 2009. Iar Joel îmi explica faptul că, deoarece USA Today era unul din cele patru ziare americane corespondente acolo, va fi citit de toţi participanţii la conferinţă, ceea ce însemna că, dacă caricatura lui era publicată luni, ziua în care se deschidea conferinţa, putea să ajungă la cel mai înalt nivel, la cei care iau decizii.

Deci, am început să vorbim despre schimbările climatice. Şi am ajuns la concuzia că şi Joel şi cu mine eram preocupaţi de acelaş lucru, adică, de faptul că cea mai mare parte din dezbatere era, încă, concentrată asuptra ştiinţei şi cât era sau nu de completă, ceea ce amândurora ni se părea o divagare intenţionată de la subiect. Pentru că, înainte de toate, există această falsă premisă cum că ar exista ştiinţă completă. Guvernatorul statului Texas care m-a adoptat recent, Perry, mergea pe aceeaşi linie vara trecută, la începutul nefericitei sale campanii pentru nominalizarea candidatului republican la prezidenţiale, proclamând la nesfârşit faptul că, ştiinţa nu este completă în momentul în care 250 din 254 de state din Texas erau incendiate. Iar soluţia politică a lui Perry era aceea de a le cere locuitorilor Texasului să se roage pentru ploaie. Personal, mă rugam pentru încă patru incendii ca să putem, în sfârşit, completa afurisita de ştiinţă.

(Râsete)

Dar atunci, în 2009, întrebarea la care ne tot întorceam Joel şi cu mine era de ce după atâta timp se consuma atâta energie vorbind despre ştiinţă, când politicile necesare pentru contracarea schimbărilor climatice erau, univoc, benefice pe termen lung întregii umanităţi, independent de ştiinţă. Aşa că, am întors problema pe toate părţile, până când lui Joel i-a venit ideea asta: Caricatura: "Şi dacă totul este o mare farsă, iar noi creăm degeaba o lume mai bună?" (Râsete) Imposibil să nu vă placă ideea. (Aplauze) Ce ziceţi de asta? Ce ziceţi dacă am creea o lume mai bună degeaba? Nu pentru Dumnezeu, nici pentru ţară, nici pentru profit - doar ca un sistem metric de bază pentru luarea deciziilor la nivel global.

Iar această caricatură a pus punctul pe i. La scurt timp după terminarea conferinţei, lui Joel i s-a cerut o copie cu autograf de către şeful EPA din Washington, pe peretele căruia atârnă acum. Şi, la scurt timp după aceea a mai primit o cerere pentru o copie de la şeful EPA din California, care a folosit-o ca o parte a prezentării sale la o conferinţă internaţională asupra schimbărilor climatice, anul trecut, la Sacramento. Iar lucrurile nu s-au oprit aici. Până azi, Joel a primit cereri de la peste 40 de organizaţii de mediu din Statele Unite, Canada şi Europa. La începutul acestui an, a primit o cerere de la Partidul Verde din Australia, care a folosit caricatura în campania sa devenind parte a unei dezbateri ce s-a tradus în parlamentul australian prin adoptarea celui mai riguros regim de taxe pe carbon din întreaga lume. (Aplauze) Este o poantă foarte bună pentru 14 cuvinte.

Deci, vă sugerez tuturor celor care vreţi, cu adevărat să creaţi o lume mai bună să vă faceţi timp în fiecare zi şi să practicaţi gânditul amuzant, pentru că e posbil să găsiţi întrebările pe care le căutaţi.

Mulţumesc

(Aplauze)