Chris Anderson: Cum promovează filmele postate pe internet inovaţia globală

De-ar fi doar asta, cel puţin am aflat prin ce trec prezentatorii noştri: palme transpirate, nopţi nedormite, o frică anormală de ceasuri. Vreau să spun, e destul de brutal.

Şi de asemena sunt puţin îngrijorat despre acest lucru. Avem nouă miliarde de oameni în faţa noastră. Până şi cele mai optimiste speranţe pălesc în faţa perspectivei oamenilor care prăduiesc planeta. Însă recent am fost uimit de un alt fel de a ne gândi la masele de oameni, deoarece există situaţii în care ei chiar pot să facă lucruri deosebite. E un fenomen la care fiecare organizaţie sau individ ar trebui să apeleze. A influenţat felul în care gândim viitorul lui TED, şi probabil al întregii lumi în general.

Deci, hai să vedem. Povestea începe cu doar o singură persoană, un copil, care se comportă cam ciudat. Copilul e cunoscut online ca Lil Demon. Face tricuri, tricuri de dans, de care puştii de 6 ani nu erau în stare înainte. Cum le-a învăţat? Şi ce l-a făcut să piardă sute de ore de exerciţiu - cred că atât i-a luat - Iată un indiciu.

(Video) Lil Demon: ♫Step your game up. Oh. Oh. ♫ ♫Step your game up. Oh. Oh. ♫

Chris Anderson: Mi l-a trimis un tip, un regizor, Jonathan Chu, care mi-a spus că atunci a înţeles că Internetul duce la evoluţia dansului. Asta a spus el la TED în februarie. În esenţă, dansatorii se provocau reciproc online să devină mai buni, mişcări noi de dans au fost inventate, chiar şi puştanii de 6 ani participă la asta. Seamănă cu o revoluţie. Şi Jon a avut o idee extraordinară: Să îi recruteze pe cei mai buni dansatori de pe YouTube ca să facă trupa asta de dans - - The League of Extraordinary Dancers, LXD. Copii ăştia sunt instruiţi prin internet, dar sunt aşa de buni, că au fost invitaţi la Oscaruri anul ăsta. Au fost şi la TED în februarie, pasiunea şi stralucirea lor ne-au tăiat respiraţia.

Aşadar, povestea aceasta a evoluţiei dansului îmi pare ciudat de cunoscută. La început, chiar după ce TEDTalks au luat avânt, am observat că prezentatorii au început să se pregătească mai cu atenţie. Prezentări incredibile asemenea acestora două au rezultat. ....luni de pregătire înghesuite în 18 minute, ridicând ştacheta pentru următoarea generaţie de prezentatori, cu efectele pe care le vedem chiar săptămâna asta. Nu e ca şi cum J.J. şi Jill ar fi încheiat spunând, "Acum daţi mai mult", dar la fel de bine ar fi putut s-o facă. Deci, în ambele cazuri, avem aceste cicluri de îmbunătăţire, aparent provocate de cei care urmăresc filmele pe internet.

Ce se întâmplă aici? Cred că e ultima etapă a unui fenomen pe care-l putem numi "inovaţie de grup accelerată". Ai nevoie de doar trei lucruri ca să o pui în mişcare. Poţi să te gândeşti la ele ca la trei butoane pe o roată uriaşă. Întorci butonul, roata începe să se mişte. Primul lucru de care ai nevoie este...o mulţime. un grup de oameni cu un interes comun. Cu cât e mai mare grupul, cu atât mai mulţi potenţiali inovatori ai. E important, dar majoritatea celor din mulţime au alte roluri. Creează ecosistemul din care apare inovaţia. Al doilea lucru necesar e lumina. Ai nevoie să vezi clar ce pot să facă cei mai buni din grup, pentru că aşa afli cum să atragi participarea. În al treilea rând, îţi trebuie dorinţă. Inovaţia e muncă grea. Are la bază sute de ore de cercetare, de practică. Fără dorinţă, nu se întâmplă nimic.

Un exemplu de dinainte de Internet -- al acestei maşini în mişcare. Dansatori la un colţ de stradă - - e un grup, unul mic, vedem clar ce poate să facă fiecare dintre ei. Partea cu dorinţa vine, zic eu, din statutul social, zic bine? Cei mai buni merg ţanţoş, au cele mai bune fete. Poate o să fie şi ceva inovaţie aici. Dar pe web, toate butoanele sunt la maximum. Comunitatea dansatorilor e acum globală. Milioane sunt conectaţi. Şi culmea, tot poţi să vezi ce poate să facă fiecare cel mai bine, pentru că grupul însuşi pune reflectorul pe ei, fie direct, prin comentarii şi evaluări, email, Facebook, Twitter, sau indirect, prin numărul de vizualizări, prin linkuri care direcţionează Google acolo. Aşa că e uşor să găseşti lucrurile bune, când le-ai găsit, te uiţi la ele, iar şi iar. şi citeşti comentariile a sute de alţi tipi. Asta înseamnă multă atenţie.

Dar elementul dorinţă e chiar activat la maxim. Adică, poţi să fii doar un puştan cu o cameră web, dar dacă faci ceva ce se răspândeşte ca un virus, ajungi să fii văzut de echivalentul unui stadion plin de oameni. Ai parte de sute de oameni care scriu cu entuziasm despre tine. Şi chiar dacă nu e cel mai elocvent lucru -- şi nu e -- chiar poate să îţi facă o zi bună. Şi cred că această ocazie să fii recunoscut la nivel mondial, cred, este un stimulent imens. Nu doar vedetele beneficiază: văzându-i pe cei mai buni, oricine poate învăţa de la ei.

În plus, sistemul se auto-întreţine. Grupul e cel ce evaluează şi alimentează dorinţa, iar atenţia şi dorinţa sunt o combinaţie mortală care atrag oameni noi în grup. Deci, acesta e un model pe care orice organizaţie îl poate folosi când îşi evaluează si dezvoltă propriul ciclu de inovaţie de grup accelerată. Invită oamenii, adu reflectoarele, şi stârneşte-le dorinţa. Cel mai dificil lucru aici e probabil lumina, pentru că asta presupune să fii deschis, trebuie să arăţi lumii ce ştii. Doar făcând public secretul tău cel mai sfânt milioane de oameni te pot ajuta să îl dezvolţi.

Şi din fericire, există oameni care nu pot folosi instrumentul ăsta. Partea întunecată a internetului este alergică la lumină. Nu cred că vom vedea terorişti, de exemplu, care să îşi publice planurile online şi să spună lumii, "Vă rugăm, ne puteţi ajuta să facem treaba să mergă de data asta?"

Dar poţi să îţi publici online lucrările. Şi dacă faci roata să se învârtă, eşti pe cai mari.

La TED suntem cam obsedaţi de ideea de deschidere. Colega mea, June Cohen, o numeşte "deschidere radicală", deoarece funcţionează pentru noi de fiecare dată. Am făcut publice conferinţele noastre, şi deodată milioane de oameni ne ajută să răspândim ideile prezentatorilor noştri, făcând astfel mai uşor pentru noi să recrutăm şi să motivăm următoarea generaţie de prezentatori. Deschizând programul nostru de traduceri, mii de voluntari eroi - - mulţi dintre ei ne urmăresc acum, şi vă mulţumesc! - - au tradus conferinţele noastre în mai bine de 70 de limbi, triplând astfel vizualizările în ţările ne-vorbitoare de engleză. Dând brandul nostru TEDx am avut brusc mii de experimente live în arta răspândirii ideilor. Şi aceşti organizatori, se caută unii pe alţii, învaţă unii de la alţii. Noi învăţăm de la ei. Avem conferinţe extraordinare de la ei. Roata se învârte.

Acum să facem un pas înapoi. Nu e o noutate faptul că inovaţia e generată în grupuri. Am auzit săptămâna asta - - că noţiunea romantică a geniului singuratic cu momentul "Evrika!" care schimbă lumea e greşită. Chiar el a spus asta, şi el ştie. Suntem o specie socială. Luăm scânteia unul de la celălalt. Nu e deloc nou să spunem că internetul a accelerat inovaţia. În ultimii 15 ani, comunităţi puternice au fost conectate online, inspirându-se reciproc. Programatorii, de exemplu întreaga mişcare open-source este o dovadă fantastică a inovaţiei de grup accelerată. Important aici este că, motivul pentru care aceste grupuri s-au putut conecta este că munca lor e de aşa natură încât poate fi uşor pusă la comun digital -- o fotografie, un fişier de muzică, un program. Şi de aceea sunt atât de entuziasmat de, şi cred că nu i se dă atenţia cuvenită, dezvoltarea semnificativă a filmelor online.

Asta e tehnologia care permite restului talentelor lumii să fie puse în comun digital, lansând astfel un nou ciclu de inovaţie de grup accelerată. Primii ani pe web au fost fără filme, pentru că fişierele video sunt imense, web-ul nu le făcea faţă. Dar în ultimii 10 ani, lăţimea de bandă a crescut de sute de ori. Brusc, suntem aici. Omenirea urmăreşte 80 de milioane de ore de YouTube în fiecare zi. Cisco estimează că în următorii 4 ani, mai mult de 90% din datele de web vor fi video. De-or să conţină doar căţei, porno si piraterie, ne-am dus naibii. Nu cred că o să fie aşa. Filmele au o lăţime de bandă mare cu un motiv. Împachetează o cantitate uriaşă de date, şi creierul nostru e special dotat să le poată decoda.

Aici, să vi-l prezint pe Sam Haber. Este uniciclist. Înainte de YouTube, nu avea cum să descopere adevăratul potenţial al sportului său. pentru că nu poţi comunica asta în cuvinte, nu? Dar uitându-se la filmele postate de alţii, o lume de posibilităţi i se deschide. Deodată începe să fie inspirat şi apoi inovează. Şi unicicliştii se descoperă unii pe alţii online, şi se inspiră reciproc pentru mai bine. Mii de alte exemple similare au loc - - care duc la evoluţia îndemânărilor, de la cele fizice, până la cele din artă. Şi trebuie să vă spun, ca fost editor de reviste pentru amatori, asta mi se pare teribil de frumos. E pasiune multă pe ecranul ăsta.

Dar dacă maşinile Rube Goldberg şi poezia video nu-s rupte din tine, ce zici de asta. Jove este un site care îi încurajează pe cercetători să îşi publice cercetările pentru revizuire în format video. E o problemă cu lucrările ştiinţifice tradiţionale. Un cercetător din alt laborator are nevoie de luni întregi ca să priceapă cum să repete experimentele descrise în lucrările tipărite. Aici avem un astfel de om de ştiinţă frustrat, Moshe Pristker, fondatorul lui Jove. Îmi spunea că se pierd miliarde de dolari din cauza asta. Dar uitaţi-vă la acest video. Dacă poţi să arăţi în loc să descrii, problema dispare. Deci nu e aşa exagerat să spui că, la un moment dat, filmele online vor accelera teribil dezvoltarea ştiinţei.

Iată aici alt exemplu, drag nouă celor de la TED, unde filmele sunt uneori mai preţuite decât tipăriturile - - împărtaşirea unei idei. De ce le place oamenilor să urmărească TEDTalks? Toate ideile există deja tipărite. E mai rapid să le citeşti decât să le vezi. De ce s-ar deranja cineva? Păi avem spectacol, şi ceva povestire. Chiar dacă e gol ecranul, şi tot se transmite mai mult decât cuvintele. În partea asta non-verbală, aici e magia. Undeva ascunse în gesturile fizice, în ritmul vocii, în expresiile faciale, în contactul vizual, pasiunea, un ciudat limbaj englezesc al corpului, simţi cum reacţionează publicul, sunt sute de indicii subconştiente care arată cât de bine înţelegi, şi dacă eşti inspirat - - partea cu lumina, dacă vrei , şi dorinţa. Incredibil, toate astea se pot comunica pe doar câţiva centrimetri pătraţi de ecran.

Cititul şi scrisul sunt de fapt invenţii destul de recente. Comunicarea faţă-în-faţă a fost rafinată în milioane de ani de evoluţie. De aceea e un lucru atât de misterios şi puternic. Cineva vorbeşte, apare o rezonanţă în toate creierele receptoare, grupul acţionează ca un întreg. Ăsta e ţesutul conectiv al superorganismului uman în acţiune. A impulsionat timp de milenii cultura noastră. Acum 500 de ani, a dat peste un competitor cu un avantaj letal. E chiar aici. Tipăriturile au invadat lumea. Cei mai ambiţiosi inovatori şi influenţatori ai lumii îşi puteau răspândi ideile în lung şi-n lat, astfel că arta cuvântului vorbit oarecum s-a veştejit. Dar acum, într-o clipită, jocul se schimbă iarăşi. Nu e exagerat să spui că ceea ce a făcut Gutenberg pentru scris, fac filmele online pentru comunicarea faţă-în-faţă. Acel mediu primar, la care creierul nostru e minunat adaptat... a devenit global.

Asta e tare. Poate că e necesar să reinventăm o artă antică. Azi o persoană care vorbeşte, poate fi văzută de milioane de oameni, aducând lumină asupra unor idei cu potenţial, creând dorinţă intensă pentru învăţătură şi pentru răspuns -- şi aici, pentru râs. Pentru prima oară în istoria omenirii, studenţii talentaţi nu trebuie să îşi lase potenţialul şi visurile date de-o parte de profesori de doi bani. Pot să stea drepţi în faţa celor mai buni.

Acum TED este doar o mică parte în asta. Universităţile lumii îşi deschid cursurile. Mii de indivizi şi de organizaţii pun la comun cunoştinţele şi datele online. Mii de oameni găsesc moduri noi de a învăţa şi, esenţial, să răspundă, completând acest ciclu. Şi cum ne gândeam la asta, a devenit foarte clar pentru noi care e următoarea etapă de evoluţie pentru TED. TEDTalks nu poate fi doar un proces unilateral, de tip unu-mai mulţi. Viitorul nostru este mai mulţi-la-mai mulţi. Visăm la metode prin care să facem mai uşor pentru voi, comunitatea globală TED, să răspundeţi prezentatorilor, să contribuiţi cu ideile voastre, chiar cu propriile voastre conferinţe TEDTalks, şi să aducem la lumină tot ce e mai bun. Dacă aducem la suprafaţă ce e mai bun, dintr-un număr şi mai mare de oameni, roata se învârte.

Oare ne putem imagina ca un proces asemănător acestuia, să aibă loc la nivelul educaţiei globale? Chiar trebuie ca educaţia să fie acest proces dureros cu abordare de sus în jos? De ce n-ar fi un ciclu cu auto-alimentare la care să putem participa toţi? Doar suntem în era participării, nu? Nu putem izola şcolile. Nu putem să încetăm să mai învăţăm la 21 de ani. Ce-ar fi dacă mulţimea de 9 miliarde de oameni ar putea să înveţe îndeajuns încât să fie contributori la internet şi nu jefuitori de internet? Asta schimbă totul, nu? Am avea mai mulţi profesori decât am avut vreodată. Vestea bună e că ei sunt deja acolo. Sunt în mulţime, şi mulţimea aprinde reflectoarele, şi putem să îi vedem pentru prima oară, nu ca pe o masă amorfă de străini, ci de indivizi de la care putem învăţa. Cine este profesorul? Tu eşti profesorul. Tu eşti parte din mulţime şi poţi să fii pe punctul de a lansa cel mai mare ciclu de învăţare din istoria umanităţii, un ciclu capabil să ne poarte pe toţi către un loc mai deştept, mai înţelept, mai frumos.

Aici avem un grup de copii dintr-un sat din Pakistan lângă care am crescut eu. În cinci ani, fiecare dintre ei va avea acces la un telefon capabil să redea un film de pe internet şi să încarce un film pe internet. Chiar e o nebunie să crezi că fata asta, din spate, în dreapta, peste vreo 15 ani, ar putea să aibă idei care vor face lumea frumoasă pentru nepoţii noştri? Nu e nebunie, se întâmplă chiar acum.

Vreau să vă prezint un bun prieten al lui TED care trăieşte în cea mai mare periferie de cocioabe din Africa.

(Video) Christopher Makau: Bună. Numele meu este Christopher Makau. Sunt unul din organizatorii TEDxKibera. Sunt atât de multe lucruri bune care se întâmplă aici în Kibera. Avem un grup de auto-ajutorare. Am transformat un loc de gunoaie într-o grădină. Înainte era un loc al crimei unde oamenii erau jefuiţi. Am folosit acelaşi gunoi ca să facem gunoi ecologic. Aceeaşi groapă de gunoi asigură existenţa a mai mult de 30 de familii. Avem propria noastră şcoală de film. Folosim camere Flip pentru înregistrare, editare, şi comunicare cu propriul canal, Kibera TV. Din cauza lipsei de pământ, folosim saci ca să creştem legume şi astfel reducem costurile de subzistenţă. Schimbările vin atunci când privim lucrurile altfel. Azi, văd Kibera cu alţi ochi. Mesajul meu către TEDGlobal şi către întreaga lume este acesta: Kibera este un focar de inovaţie şi de idei.

(Aplauze)

CA: Ştiţi ce? Pun pariu că Chris a fost mereu un tip entuziast. Ce e nou - - şi asta e tare de tot - - e că pentru prima oară, putem să-l vedem, şi el ne poate vedea pe noi. Chiar acum, Chris şi Kevin şi Dennis şi Dickson şi prietenii lor se uită la noi, în Nairobi, chiar acum. Dragii mei, am învăţat de la voi azi. Vă mulţumesc.

Şi vă mulţumesc.

(Aplauze)