Cesar Kuriyama: O secundă pe zi

Sunt artist. Trăiesc în New York și lucrez în publicitate de când am terminat cu școala, acum șapte - opt ani, A fost epuizant. Lucram până noaptea târziu. Lucram mult în weekend și vedeam că nu am niciodată timp pentru toate proiectele pe care doream să le fac eu însumi.

Într-una din zile eram la lucru și am văzut la TED un discurs de Stefan Sagmeister, ce se numea: „Puterea pauzei”. El vorbea despre faptul că din 7 în 7 ani își ia o pauză de un an să se ocupe de propriile proiecte creative. Asta m-a prins pe loc și mi-am zis: „Trebuie să fac asta. Trebuie să-mi iau liber un an. Am nevoie de timp să călătoresc și să fiu alături de familie, să-mi dezvolt propriile idei creative.”

Primul dintre aceste proiecte a fost ceva de genul „O secundă pe zi.” În principiu, îmi înregistrez o secundă pe zi până la sfârșitul vieții, adunând cronologic aceste bucățele de viață de câte o secundă într-un singur video continuu până când, știți, nu voi mai putea înregistra.

Motivația pentru acest proiect e una singură: Urăsc să nu-mi amintesc de lucrurile pe care le-am făcut în trecut. Sunt multe lucruri pe care le-am făcut în viață de care nu-mi amintesc dacă nu sunt aduse la suprafață de cineva și uneori îmi zic: „Oh, da, am făcut așa ceva .” Și mi-am dat seama chiar de la început că dacă nu făceam ceva interesant, uitam să mă înregistrez. Deci în ziua în care am uitat prima dată, chiar m-a durut pentru că era ceva ce vroiam cu-adevărat – de când am împlinit 30 de ani, am vrut să fac acest proiect neîntrerupt și, pierzând acea secundă am realizat -- ceva s-a întâmplat în mintea mea și n-am mai uitat niciodată.

Dacă voi trăi 80 de ani, voi avea un video de cinci ore ce va cuprinde 50 de ani de viață. La 40 de ani, voi avea un video de o oră care va include doar anii cu prefixul 3. Acest fapt m-a ținut pe fază zi-de-zi, când mă trezeam, pentru a face ceva interesant în acea zi.

Unul din lucrurile de care m-am poticnit a fost că odată cu trecerea săptămânilor și lunilor, timpul părea să înceapă să se estompeze, să se contopească și uram asta. Vizualizarea readuce memoria. Pentru mine, acest proiect e un mod de a astupa golul și de a-mi aminti tot ce am făcut. Această unică secundă îmi permite să-mi amintesc tot ce-am mai făcut în acea zi. Uneori e greu de ales acea secundă. Într-o zi bună, poate am trei sau patru secunde pe care le-aș alege, dar trebuie să le reduc la una, dar chiar reducându-le la una mă ajută să-mi amintesc și de celelalte trei.

De-asemenea e un fel de protest personal împotriva culturii contemporane în care oamenii merg la concerte cu celularul, înregistrându-l în întregime și deranjând pe cei din jur. Nici măcar nu le place concertul. Se uită la concert prin celular. Urăsc asta. Recunosc, am fost o astfel de persoană și am decis că cea mai bună metodă pentru mine de a capta și a păstra memoria vizuală a vieții fără a fi acea persoană e să înregistrez acea unică secundă care-mi va permite să accesez amintirea: „Da, acel concert a fost uimitor. Mi-a plăcut foarte mult.“ Durează doar o singură secundă.

Am făcut o tură de trei luni astă vară. Am visat toată viața să fac asta, să conduc prin SUA și Canada și să plănuiesc doar încotro s-o iau a doua zi. A fost ceva ieșit din comun. De fapt mi s-au terminat banii, am cheltuit prea mult din economiile făcute pentru anul de pauză, așa că a trebuit să merg la Seattle unde am petrecut un timp cu prietenii lucrând la un proiect isteț. Unul din motivele pentru care mi-am luat un an liber a fost să petrec mai mult timp cu familia și s-a întâmplat ceva tragic. Cumnata mea a făcut o încurcătură de intestine, am dus-o la urgență și era foarte rău. Aproape că am pierdut-o de câteva ori și eu eram acolo în fiecare zi cu fratele meu. M-a ajutat să-mi dau seama de ceva în acest proiect. Că înregistrarea acelei unice secunde a unei zile foarte proaste e extrem de dificilă. Avem tendința să ne luăm camera când facem lucruri extraordinare. Sau: „Oh, da, petrecerea asta, ia să fac o poză.” Dar rare ori atunci cănd avem o zi proastă, când se întâmplă ceva oribil. Am constatat că, de fapt, e extrem de important să înregistrăm acea unică secundă a unui moment cu totul neplăcut. Ajută să apreciezi momentele bune. Nu fiecare zi e bună, deci când ai una proastă, cred că-i important să ți-o amintești, în aceeași măsură în care e important să-ți amintești de zilele bune.

Printre altele, nu folosesc niciun fel de filtru, Încerc să prind momentul pe cât posibil așa cum îl văd. Am început cu legea perspectivei la persoana întâi. La-nceput, cred că am avut câteva înregistrări în care apăream eu, dar mi-am dat seamacă nu așa se face. Ca să-mi amintesc cu-adevărat ce am văzut, trebuia să înregistrez ceea ce văd efectiv.

Câteva lucruri la care mă gândescîn legătură cu acest proiect sunt: n-ar fi interesant dacă ar face asta mii de persoane? Am împlinit 31 de ani săptămâna trecută, e acolo. Cred că ar fi interesant de văzut ce face fiecare într-un asemenea proiect. Cred că fiecare ar avea o interpretare diferită. Cred că toată lumea ar beneficia dacă ar avea acea secundă unică de amintire pe zi. Personal, sunt obosit de atâta uitare, asta e foarte ușor de făcut. Adică, cu toții avem în buzunar o cameră HD – pariez că majoritatea celor prezenți – și e ceva – Nu mai vreau să uit nicio zi pe care o trăiesc, iar acesta e felul meu de-a face asta și ar fi chiar interesant să vedem și dacă s-ar putea căuta pe un website „18 iunie 2018” și s-ar putea vedea viața oamenilor din întreaga lume la acea dată.

Și, nu știu, cred că există o mulțime de posibilități, vă îndemn pe toți să vă înregistrați doar o părticică din viața de zi-de-zi pentru a nu uita niciodată acea zi pe care o trăiți.

Mulțumesc.

(Aplauze)