Cesar Harada: O inedită idee pentru curăţarea scurgerilor de petrol

În ocean, care este punctul comun, dintre petrol, plastic și radioactivitate?

Pe linia superioară este redată scurgerea de petrol a BP: miliarde de litri de petrol ţâşnind în Golful Mexic. Pe linia de mijloc sunt reprezentate milioane de tone de reziduuri din plastic care se acumulează în oceanul nostru, iar pe cea de-a treia linie este înfăţişat materialul radioactiv scurgându-se de la centrala nucleară Fukushima în Oceanul Pacific.

Ei bine, cele trei mari probleme au în comun faptul că ele sunt produse de om, dar sunt controlate de forţele naturale. Aceasta ar trebui să ne facă să ne simţim îngrozitor la fel de mult precum ar fi trebuit să facă sa ne simţim optimişti, pentru că dacă avem puterea de a crea aceste probleme, am putea la fel de bine să avem puterea să remediem aceste probleme.

Dar cum rămâne cu forţele naturale? Ei bine, asta este exact ceea ce vreau să vorbesc astăzi, cum să utilizăm aceste forţe naturale pentru a remedia aceste probleme cauzate de om. Când s-a întamplat scurgerea de petrol BP,

eu lucram la MIT, şi eram însărcinat să dezvolt o tehnologie care curăţă scurgerile de petrol. Şi am avut ocazia să merg în Golful Mexic şi să întâlnesc câţiva pescari şi să văd condiţiile îngrozitoare în care lucrau. Mai mult de 700 dintre aceste bărci, care sunt bărci de pescar modificate cu absorbant de petrol în alb şi un container de petrol în portocaliu, au fost folosite, dar au colectat doar trei procente din petrolul de la suprafaţă, iar sănătatea curăţătorilor a fost grav afectată.

Lucram la o tehnologie interesantă la MIT, dar era o viziune pe termen lung despre cum să dezvolţi o tehnologie, şi urma să fie o tehnologie foarte scumpă, şi de asemenea ar fi fost patentată. Aşa că doream să dezvolt ceva pe care l-am putea construi foarte rapid, care să fie ieftin, şi să fie cu sursă deschisă, deci, deoarece scurgerile de petrol nu se întâmplă numai în Golful Mexic, şi asta ar presupune utilizarea energiei din surse regenerabile. Aşa că am renunţat la slujba mea de vis, şi m-am mutat în New Orleans, şi am continuat să studiez cum se produceau scurgerile de petrol.

Momentan, ceea ce faceau ei era să utilizeze aceste bărci mici de pescari, şi trasau linii curate într-un ocean al mizeriei. Dacă utilizezi exact aceeaşi suprafaţă de absorbant de petrol, dar dai atenţie doar tiparului natural, şi dacă te mişti în bătaia vântului, poţi colecta mult mai mult material. Dacă măreşti velatura, aşadar multiplici câte straturi de absorbant foloseşti, poţi colecta mult mai mult. Dar este extrem de dificil să muţi absorbantul de petrol împotriva vântului, a curenţilor de suprafaţă şi a valurilor. Acestea sunt forţe enorme. Aşa că cea mai simplă idee a fost de a utiliza o tehnică antică de navigare si de urmărire a vântului pentru a capta sau intercepta petrolul care derivă împins de vant. Acestea nu necesită nici o invenţie. Am luat doar o barcă de navigaţie simplă şi am încercat să tragem ceva lung şi greu, dar în timp ce însăilam înainte şi înapoi, ce am pierdut au fost două lucruri: pierdeam puterea de tracţiune şi direcţia.

Atunci, m-am gândit, ce ar fi dacă am muta cârma din spatele bărcii, în faţa acesteia, oare am avea un control mai bun? Aşa că am construit acest mic robot de navigaţie având cârma în faţă, şi am încercat să trag ceva foarte lung şi greu, acesta este un obiect lung de patru metri doar pentru a-l tracta, şi am fost surprins, căci cu o cârmă de doar 14 centimetri, am putut controla patru metri de absorbant. Apoi am fost aşa de fericit, încat am început să mă joc cu robotul, şi, precum vedeţi, robotul are o cârmă în faţă aici. În mod normal este în spate. Şi, jucându-mă, am realizat că manevrabilitatea acestuia era chiar incredibilă, şi puteam să ocolesc un obstacol în ultima secundă, mai manevrabil decât o barcă normală.

Atunci am început să o public on-line, şi câţiva prieteni din Coreea au început să fie interesaţi de acesta, şi am creat o barcă care are o cârmă în faţă şi una în spate, așa că am început să operăm cu aceasta, şi era puţin mai bună, deşi era foarte mică şi puţin dezechilibrată, dar apoi ne-am gândit, ce-ar fi dacă am avea mai mult de două puncte de control? Ce-ar fi dacă întreaga barcă ar deveni un punct de control? Ce-ar fi dacă toata barca şi-ar modifica forma?

Astfel -- (Aplauze)

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)

Şi acesta este începutul lui Protei, prima barcă din istorie care a modificat complet forma carenei în vederea controlării sale, iar proprietăţile navigării pe care le-am obţinut sunt mult superioare comparativ cu o barcă normală. Când cotim, avem senzaţia surfingului, şi modul în care merge contra vântului este foarte eficient. Aceasta este o viteză mică, vinteza vântului mică, şi manevrabilitatea este cu mult crescută, iar aici o să maschez o velă, şi priviţi poziţia velei. Ce se intâmplă este că, din cauză că barca îşi schimbă forma, poziţia velei din fată şi a velei principale sunt diferite împotriva vântului. Prindem vânt din ambele părţi. Şi aceasta este exact ceea ce căutam dacă dorim să tragem ceva lung şi greu. Nu vrem să pierdem puterea de tracţiune, nici direcţia. Aşa că voiam sa ştiu dacă era posibil să aducem aceasta la un nivel industrial, astfel că am realizat o barcă mare cu o velă mare, şi cu o foarte uşoară carenă, gonflabilă, lăsând o mică urmă, pentru a avea un raport mare de putere - dimensiune.

După aceasta, am dorit să vedem dacă puteam implementa aceasta şi automatiza sistemul, astfel că am folosit acelaşi sistem, dar am adăugat o structură pentru a putea activa mecanismul. Astfel, am folosit acelaşi sistem de cameră gonflabilă şi l-am luat la testat. Aceasta s-a întamplat în Olanda. Am încercat-o în apă fără să-i punem strat protector sau balast, doar pentru a vedea cum funcţionează. Iar apoi am montat o cameră pentru a o controla, dar am observat repede că vom avea nevoie de mult mai multă greutate la bază, aşa că am adus-o înapoi în laborator, şi apoi i-am creat un înveliş, am pus baterii, controale fără fir, iar apoi am pus-o în apă şi apoi am lăsat-o în apă şi am observat cât de bine merge, am lăsat o frânghie afară, şi am sperat că o să meargă, şi a mers bine, dar totuşi mai avem de parcurs un drum lung. Micul nostru prototip ne-a oferit o bună întelegere că merge foarte bine, dar tot mai trebuie să mai lucrăm destul de mult la acesta.

Deci ceea ce facem este o evoluţie accelerată a tehnologiei de navigaţie. Am pornit de la o cârmă în spate la o cârmă în faţă de la două cârme la multiple cârme la schimbarea întreagă a formei bărcii, şi cu atât cu cât ne mişcăm înainte, cu atât mai mult desingul arată mai simplu şi drăguţ. (Râsete)

Dar am vrut să vă arăt un peşte deoarece -- De fapt, este foarte diferit de un peşte. Un peşte se va mişca datorită -- modificându-se aşa, dar barca noastră este încă propulsată de către vânt, şi carena controlează traiectoria.

Aşa că am adus-o pentru prima oară pe scena TED Protei Numărul Opt. Nu este ultima, dar este numai bună pentru făcut demonstraţii.

Aşa că primul lucru, după cum v-am arătat în videoclip, este că noi am putea controla mai bine traiectoria unei bărci de navigaţie, sau putem să nu fim niciodată în bătaia vântului, deci să nu fim cu faţa la vânt, putem mereu să prindem vântul din ambele părţi. Dar există noi proprietăţi ale bărcilor de navigaţie. Dacă vă uitaţi la barcă din această poziţie, poate să vă reamintească de un profil de avion. Un avion, când vă mişcaţi în această direcţie, începe să se ridice, şi aşa îşi ia zborul. Acum, dacă luaţi acelaşi sistem, şi îl puneţi vertical, îl îndoiţi, iar dacă vă mişcaţi înainte în această direcţie, instinctul poate să vă spună că vă mișcați în această parte, dar dacă te mişti îndeajuns de repede, poţi crea ceea ce numim ridicare laterală, astfel ne putem apropia sau depărta de vânt.

Alte proprietăţi sunt acestea: O barcă normală are un centru de greutate aici şi o cârmă în spate, iar aceste două lucruri sunt cele ce creează rezistenţă şi turbulenţe în spatele bărcii, dar deoarece aceasta nu are nici un centru de greutate sau o cârmă, sperăm că dacă vom continua să lucrăm la designul carenei putem să îmbunătăţim şi să avem o mai mică rezistenţă.

Alt lucru este că majoritatea bărcilor, când ajung la o anumită viteză, și merg pe valuri, încep să lovească şi să plesnească suprafaţa apei, şi multă din energia de înaintare este pierdută. Dar dacă mergem în direcţia curentului, dacă acordăm atenţie tiparului natural în loc să încercăm să fim puternici, dacă mergem în direcţia curentului, putem absorbi mult din "zgomotul" mediului, deci energia valurilor, pentru a economisi ceva energie ca să ne mişcăm înainte.

Deci poate că am dezvoltat tehnologia care este foarte eficientă pentru a tracta ceva lung şi greu, dar ideea este care este rostul tehnologiei dacă nu ajunge în mâinile în care trebuie?

Tehnologia obişnuită sau inovaţia survin astfel: Cineva are o idee interesantă, alt om de ştiinţă sau inginer, o aduce la nivelul următor, creează o teorie despre ea şi poate o patentează, iar apoi o anumită industrie realizează un contract pentru exclusivitatea producerii şi vânzării sale, şi după aceea, eventual, un cumpărător o va achiziţiona, şi noi sperăm că o vor utiliza pentru un scop bun. Ceea ce dorim cu adevărat este ca această inovaţie să se întâmple continuu. Inventatorul sau inginerul, ca şi producătorii și toată lumea lucrează în acelaşi timp, dar aceasta ar fi steril dacă s-ar întâmpla într-un proces paralel şi depărtat. Ceea ce vrei cu adevărat este o dezvoltare care nu e nici serială, nici paralelă. Vrei să ai o reţea de inovaţie. Vrei ca toată lumea, ca ceea ce facem acum, să lucreze în acelaşi timp, iar asta se poate întâmpla dacă aceşti oameni laolaltă decid sa împartă informaţia, şi asta este exact ceea ce reprezintă "hardware"-ul deschis. Este să înlocuiască competiţia cu colaborarea. Este să transforme orice produs nou într-o nouă piaţă. Deci ce este hardware-ul deschis? În esenţă, hardware-ul deschis este o licenţă. Este doar o proprietate intelectuală. Înseamnă că fiecare este liber să utilizeze, modifice sau distribuie, iar în schimb cerem doar două lucruri: Numele este creditat -- numele proiectului -- şi de asemenea persoanele care aduc o îmbunătăţire, ele împartăşesc înapoi cu comunitatea. Aşadar este o condiţie foarte simplă.

Şi am început acest proiect singur într-un garaj din New Orleans, dar la puţin timp după am dorit să public şi să împărtăşesc această informaţie, aşa că am făcut un Kickstarter, care este o platformă publică de strângere de fonduri, iar în aproape o lună de zile am strâns 30.000 de dolari. Cu aceşti bani, am angajat o echipă de ingineri din toate colţurile lumii, şi am închiriat o fabrică în Rotterdam, în Olanda. Am învăţat reciproc, am făcut inginerie, am creat lucruri, prototipuri, dar cel mai important am încercat prototipurile noastre în apă cât de des posibil, pentru a eşua cât de repede posibil, pentru a învăţa din aceasta. Acesta este un mândru membru al Protei din Coreea, iar în partea dreaptă este un design cu multiple catarge propus de o echipă din Mexic. Această idee i-a surâs Gabriellei Levine în New York, şi astfel ea a decis sa producă un prototip al acestei idei pe care a văzut-o, a documentat fiecare pas din proces, şi a publicat-o pe Instructables, care este un sit pentru a împărtăşi invenţii. La mai puţin de o săptămână după, aceasta este echipa din Eindhoven, este o şcoală de ingineri. Ei au făcut-o, dar au publicat în cele din urmă un design simplificat. Au făcut-o de asemenea într-un Instructable, şi în mai puţin de o săptămână, ei au avut aproape 10.000 de vizualizări, şi şi-au făcut mulţi alţi prieteni. Lucrăm şi la o tehnologie mai simplă, nu la fel de complexă, cu tineri şi de asemenea cu vârstnici, cum ar fi acest dinozaur din Mexic. (Râsete)

Deci Protei este acum o reţea internaţională de inovaţie pentru a vinde tehnologie folosind acest cadru ce-şi schimbă forma. Şi ce ne adună laolaltă este faptul că, cel puțin, toți avem aceeași idee despre ce este cuvântul "afacere", sau despre ce ar trebui să fie. Astfel lucrează majoritatea în prezent. Afacerile spun ca de obicei, că ce este mai important este să faci cât mai mult profit, şi o să foloseşti tehnologie pentru asta, iar oamenii vor fi forţa ta de muncă, instrumentalizată, iar mediul este de obicei ultima prioritate. O să fie doar un mod pentru, să spunem, a-ţi înşela audienţa că firma ta este verde şi, să spunem, a-ţi creşte valoarea.

Ce încercăm să facem, sau ce credem, deoarece aşa credem că merge lumea cu adevărat, este aceea că fără mediu noi nu avem nimic. Avem oamenii aşa că trebuie să ne protejăm unii pe alţii, într-adevăr, şi suntem o companie de tehnologie, iar profitul este necesar pentru a face aceasta să meargă. (Aplauze)

Mulţumesc foarte mult. (Aplauze)

Dacă avem curajul să înţelegem sau să acceptăm că acesta este modul în care lumea funcţionează cu adevărat, şi că aceasta este ordinea priorităţilor pe care trebuie să le alegem, atunci devine evident de ce trebuie să alegem "hardware"-ul deschis pentru a dezvolta tehnologia de mediu, deoarece avem nevoie să partajăm informaţia.

Ce urmează pentru noi?

Cu această mică maşină pe care aţi văzut-o, sperăm să putem crea mici jucării ca Protei-ul controlat de la un metru distanţă pe care îl poţi îmbunătăţi ulterior-- astfel poţi înlocui piesele de control la distanţă cu dispozitive Android, deci telefonul mobil, şi un microcontroler Arduino, şi ai putea controla aceasta din telefonul tău mobil sau tableta ta. Apoi ceea ce am vrea să facem este să construim versiuni de șase metri pentru a putea testa performanţa maximă a acestor maşini, pentru a putea merge la viteze foarte, foarte mari. Deci imaginează-te. Stai întins într-o torpilă flexibilă, navigând la viteze mari, controlând forma cadrului cu picioarele tale şi controlând vela cu mâinile tale. Deci asta este ceea ce dorim să dezvoltăm. (Aplauze)

Şi înlocuim omul -- pentru a merge, de exemplu, să măsoare radioactivitatea, nu doreşti ca un om să navigheze acei roboţi -- cu baterii, motoare, microcontrolere şi senzori. Aceasta este ceea ce colegii noştri visează seara. Sperăm să curăţăm cândva scurgerile de petrol, sau să strângem plasticul din ocean, sau să avem o mulţime dintre maşinile noastre controlate de motoare de jocuri video cu paricipanți multipli pentru a controla aceste maşini, să monitorizeze reciful de corali sau să monitorizeze pescăriile.

Speranţa noastră este că putem utiliza tehnologia "hardware"-ului deschis pentru a întelege mai bine şi a ne proteja oceanele.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze) (Aplauze)