Candy Chang: "Înainte să mor aș vrea să ........... "

Există multe feluri în care cei din jurul nostru pot contribui la îmbunătățirea vieților noastre. Nu comunicăm cu fiecare vecin, așa că mare parte din înțelepciune nu se transmite, deși împărtășim aceleași spații publice.

În ultimii ani am căutat căi de-a împărtăși mai mult cu vecinii în spații publice, folosind mijloace simple ca autocolante, şabloane și cretă. Aceste proiecte au provenit din întrebări cum ar fi: Cât plătesc vecinii mei pentru apartamentele lor? Cum putem împrumuta lucruri fără să ne deranjăm la ore nepotrivite? Cum putem să ne împărtășim amintirile locurilor pe care le-am abandonat și să înțelegem mai bine comunitatea noastră? Și cum putem împărtăși speranțele pentru vitrinele vacante astfel încât comunitatea să reflecte visurile noastre?

Locuiesc în New Orleans și mi-e drag New Orleans. Sufletul mi-e mângâiat de stejarii giganți ce umbresc îndrăgostiții, bețivanii și visătorii de sute de ani și am încredere într-un oraș care are mereu timp pentru muzică. (Râsete) Parcă de fiecare dată când cineva strănută, New Orleans are o paradă. (Râsete) Orașul are o arhitectură dintre cele mai frumoase din lume, dar are și printre cele mai multe proprietăți abandonate din America.

Locuiesc lângă această casă și m-am întrebat cum o pot face un loc mai plăcut pentru vecinii mei și m-am gândit la ceva care mi-a schimbat viața pentru totdeauna.

În 2009, am pierdut pe cineva care mi-a fost foarte drag. O chema Joan, era ca o mamă pentru mine, moartea ei a venit brusc și neașteptat. M-am gândit mult la moarte și asta m-a făcut să resimt multă recunoștință pentru timpul pe care l-am avut și mi-a limpezit aspectele care au însemnătate în viața mea în prezent. Mă străduiesc să mențin această perspectivă în viața de zi cu zi. Simt că e ușor să te lași prins în iureșul zilnic și să uiți ce-i cu adevărat semnificativ pentru tine.

Cu ajutorul unor prieteni vechi și noi am transformat zidul acestei case abandonate într-o tablă uriașă și am umplut-o cu propoziția incompletă: „Înainte să mor aș vrea să..................” Orice trecător poate lua o cretă și, reflectând asupra vieții, își poate împărtăși propriile aspirații în spațiu public.

Nu știam la ce să m-aștept din acest experiment, dar a doua zi peretele era plin și continua să crească. Aș dori să împărtășesc câte ceva din ce au scris oamenii pe acest zid.

„Înainte să mor aş vrea să fiu judecat pentru piraterie.” (Râsete) „Înainte să mor doresc să încalec Linia internaţională de schimbare a datei.” „Înainte să mor doresc să cânt pentru milioane." „Înainte să mor doresc să plantez un copac." „Înainte să mor doresc să trăiesc autonom." „Înainte să mor doresc s-o mai țin în brațe încă o dată." „Înainte să mor doresc să fiu cavalerul cuiva." „Înainte să mor doresc să fiu eu însumi."

Acest spațiu neglijat a devenit unul constructiv, speranțele și visurile oamenilor m-au făcut să râd și să plâng, m-au consolat în zilele mele triste. Este ideea de-a ști că nu ești singur. Este ideea de a-ți înțelege vecinii într-o lumină nouă. Este găsirea spațiului pentru reflexie, contemplare și regăsirea a ceea ce contează pentru noi pe măsură ce creștem și ne schimbăm.

Am făcut asta anul trecut și de atunci am primit sute de mesaje de la oameni pasionați care doreau să facă un zid în comunitatea lor. Eu și colegii mei de la centrul civic am alcătuit o trusă și acum astfel de ziduri sunt făcute peste tot în lume, încluzând Kazakhstan, Africa de Sud, Australia, Argentina ș.a.m.d. Împreună am arătat cât de semnificative pot fi spațiile publice dacă ni se oferă ocazia de a ne exprima și împărtăși mai mult.

Două din cele mai valoroase lucruri pe care le avem sunt timpul și relațiile cu alți oameni. În epoca noastră cu tot mai multe preocupări e tot mai important să găsim căi de a menține perspectiva și să ne amintim că viața e scurtă și firavă. Moartea e un subiect despre care nu suntem încurajați să vorbim sau măcar să gândim. Dar am realizat că pregătirea pentru moarte e un lucru care dă multă putere. Gândindu-te la moarte îți clarifică viața.

Spațiile comune pot reflecta mai bine ce e important pentru noi ca indivizi și comunitate. Cu mai multe moduri de a împărtăși speranțele, temerile și poveștile oamenii ne pot ajuta să facem locuri mai bune, și să ducem vieți mai bune. Mulțumesc!

(Aplauze) Mulțumesc! (Aplauze)