Cameron Herold: Să ne creștem copiii să fie antreprenori

Aș fi dispus să pariez că sunt cel mai nătâng din încăpere pentru că nu am reușit să termin școala. M-am luptat cu ea. Dar ceea ce am știut de la o vârstă foarte fragedă a fost faptul că îmi plăceau banii și afacerile și îmi plăcea această latură antreprenorială. Și am fost crescut să fiu antreprenor. Și lucrul de care am fost într-adevăr pasionat încă de atunci -- și nu am vorbit niciodată despre asta, până acum -- deci este prima dată când cineva aude asta, cu excepția soției mele acum câteva zile, pentru că ea a întrebat: ”Despre ce vorbești?” și i-am spus -- că eu cred că ratăm oportunitatea de a găsi acești copii care au trăsături de antreprenori și să îi pregătim sau să le arătăm că a fi antreprenor este, de fapt, un lucru grozav. Nu este un lucru rău, dar este demonizat și asta se întâmplă în multe societăți.

Când suntem copii și creștem - avem visuri. Avem pasiuni și avem viziuni. Și cumva toate aceste lucruri sunt zdrobite. Și ni se spune că trebuie să studiem mai mult sau să ne concentrăm mai mult sau să ne luăm un preparator. Și părinții mei mi-au luat un preparator la franceză, dar eu încă sunt groaznic la franceză. Acum doi ani eram cel mai bine cotat lector la programul de master antreprenorial al MIT. Și era o conferință în fața unui grup de antreprenori din toată lumea. Când eram în clasa a II-a am câștigat o competiție pe oraș la cuvântări dar nu a spus nimeni ”Hei, băiatul acesta este un orator bun. Nu se poate concentra, dar îi place să se preumble și să îi energizeze pe ceilalți.” Nimeni nu a spus: ”Luați-i un tutore în oratorie” Au spus să îmi ia un preparator pentru lucrurile la care nu sunt bun.

Deci copiii arată aceste particularități. Și noi trebuie să începem să le căutăm. Cred că ar trebui să ne creștem copiii pentru a fi antreprenori si nu avocați. Și, din păcate, sistemul de învățământ pregătește lumea să spună: ”Hei, hai să fiu avocat or hai să fiu doctor” și noi ratăm o oportunitate pentru că nimeni nu spune: ”Hei, fă-te antreprenor!” Antreprenorii sunt oameni -- și sunt mulți așa în această cameră -- care au aceste idei și aceste pasiuni sau văd niște nevoi în lume și decid să iasă în față și să acționeze. Și punem totul în joc pentru a face ca acest lucru să se întâmple. Și avem abilitatea de a aduna în jurul nostru acest grup de oameni care își doresc să construiască împreună cu noi acest vis. Și cred că dacă am putea să îi facem pe copii să îmbrățișeze, de la o vârstă fragedă, ideea de a fi antreprenori am putea să schimbăm orice problemă din lumea de azi. Pentru fiecare problemă, există cineva care are o idee pentru ea. Și când suntem copii, nu spunem că este imposibil pentru că suntem prea nătărăi să ne dăm seama că există ceva ce nu am putea rezolva.

Cred că avem o obligație ca părinți și ca societate de a începe să ne învățăm copiii să pescuiască în loc să le dăm peștele. Vechea zicală: ”Dacă dai unui om un pește, l-ai hrănit pentru o zi. Dacă înveți un om să pescuiască, l-ai hrănit pentru o viață întreagă.” Dacă putem să ne învătăm copiii să fie antreprenori, pe aceea dintre ei care au potențial să fie, așa cum îi învățăm pe cei care sunt dotați pentru știință să meargă spre știință. Ce ar fi dacă i-am identifica pe cei cu trăsături de antreprenor și i-am învăța să fie antreprenori? Am putea să îi avem pe toţi aceşti copii care să dezvolte afaceri în loc să aştepte gratuități de la guvern.

Tot ce facem este să stăm şi să îi învăţăm pe copiii noştri toate lucrurile pe care nu ar trebui să le facă. Nu lovi, nu muşca, nu înjura. Acum îi învăţăm să se orienteze spre slujbe cu adevărat bune, ştiţi - iar sistemul şcolar îi învaţă să se orienteze spre a fi un doctor sau un avocat sau un contabil sau un dentist sau profesor sau pilot. Iar media spune că este cu adevărat grozav dacă ai putea să fii model sau cântăreţ sau un star sport ca Sidney Crosby. Programele noastre de MBA nu îi învaţă pe copii să fie antreprenori. Motivul pentru care am evitat un program MBA -- în afară de faptul că nu am putut să fiu admis la vreunul pentru că la liceu eram cam la 61% faţă de medie și apoi 61% la singura școală din Canada care m-a acceptat - Carlton -- este că programele noastre MBA nu îi învață pe copii să fie antreprenori. Îi învață să lucreze în corporații.

Și cine înființează aceste companii? Sunt acești câțiva oameni oarecare. Chiar și în literatura obișnuită, singura carte pe care am găsit-o -- și ea ar trebui să fie pe lista de lectura a tuturor -- singura carte pe care am găsit-o care îl privește pe antreprenor ca pe un erou este ”Atlas Shrugged.” Toate celelalte tind să îi privească pe antreprenori și să spună că suntem oameni răi. Mă uit chiar la familia mea. Ambii mei bunici au fost antreprenori. Tatăl meu a fost un antreprenor. Atât eu cât și fratele meu și sora mea, toți trei suntem proprietari de companii. Și cu toții ne-am decis să începem aceste lucruri pentru că sunt într-adevăr singurele locuri unde ne potrivim. Nu ne potriveam la un serviciu normal. Nu puteam să lucrăm pentru altcineva pentru că suntem prea încăpățânați și avem toate celelalte trăsături.

Dar și copiii ar putea fi antreprenori. Sunt o parte importantă a câtorva organizații globale numite Organizația Antreprenorilor și Organizația Tinerilor Președinti. Tocmai am avut o prezentare la Barcelona la o conferință globală a OTP și toți cei pe care i-am întâlnit acolo toți care sunt antreprenori s-au chinuit la școală. Am 18 din cele 19 semne din diagnosticul sindromului atenției deficitare. Deci acest lucru mă înnebunește. (râsete) Probabil de asta sunt și un pic panicat acum -- în afară de toată cofeina și zahărul pe care le-am luat -- dar este chiar înspăimântător pentru un antreprenor. Sindromul atenției deficitare, sindromul bipolar. Știați că sindromul bipolar este poreclit boala directorilor generali? Ted Turner o are. Steve Jobs o are. Toți cei trei fondatori Netscape o aveau. Aș putea continua la nesfârșit. Copiii - poți vedea aceste semne la copii. Și ceea ce facem noi este să le dăm Ritalin și să spunem ”Nu fi genul antreprenorial. Adaptează-te celuilalt sistem și încearcă sa devii un student.” Îmi pare rău dar antreprenorii nu sunt studenți. Noi mergerm pe repede înainte. Ne dăm seama care e jocul. Am furat eseuri. Am trișat la examene. Când eram la universitate, angajam copii care să îmi facă temele la contabilitate pentru 13 proiecte consecutive. Ca antreprenor nu faci contabilitate, angajezi contabili. Eu pur și simplu mi-am dat seama de asta mai devreme.

(râsete)

(aplauze)

Cel puțin eu pot să recunosc că am trișat la universitate; cei mai mulți dintre voi n-ar face asta. Și sunt citat -- și i-am spus persoanei care a scris manualul -- sunt citat în manualul universității și în toate universitățile canadiene și studiile postliceeale. În managementul contabilității, sunt la capitolul opt. Deschid capitolul 8 vorbind despre bugetare. Și i-am spus autorului, după ce mi-a luat interviul, că am trișat la acest curs. Și ea a crezut că e prea amuzant pentru a-l lăsa la o parte.

Dar copiii, poți să vezi aceste semne la ei. Definiția antreprenorului este ”o persoană care organizează, acționează și își asumă riscul unei afaceri.” Asta nu înseamnă că trebuie să mergi la un program MBA. Nu înseamnă că trebuie să termini școala. Înseamnă doar că sunt câteva lucruri pe care trebuie să le simți. Și am auzit discuțiile despre dacă ține de educație sau de genetică. Este prima variantă sau a doua? Ce este? Nu cred că este niciuna. Cred că pot fi amândouă. Eu am fost educat ca un antreprenor.

Când creșteam nu am avut altă opțiune, pentru că am fost învățat, la o vârstă fragedă -- când tatăl meu și-a dat seama că nu o să mă adaptez lucrurilor care se predau la școală -- că mă poate învăța cum să mă descurc cu afacerile de mic. Ne-a educat, pe noi trei, să disprețuim gândul de a avea un serviciu și să iubim ideea de a crea companii în care am putea să angajăm alți oameni.

Prima mea afacere - aveam 7 ani, eram în Winnipeg şi stăteam lungit în dormitorul meu, cu un receptor cu un fir din acela enorm. Şi sunam toate curăţătoriile chimice din Winnipeg pentru a afla cât m-ar plăti pentru umeraşe. Şi mama a venit în cameră şi m-a întrebat: "De unde o să faci rost de umeraşe pentru a le vinde curăţătoriilor?" Şi eu am spus: "Hai să mergem să ne uităm în pivniţă" Şi am mers în pivniţă. Şi am deschis un dulap. Şi aveam acolo vreo mie de umeraşe pe care le colectasem. Pentru că, eu îi spuneam că mă duc afară să mă joc cu copiii, dar mă duceam din uşă în uşă, pe la vecini pentru a colecta umeraşe de pus în pivniţă şi de vândut. Pentru că o văzusem în urmă cu câteva săptămâni înainte de asta - puteai fi plătit. Te plăteau doi cenţi pe umeraş. Atunci m-am gândit că sunt tot felul de umeraşe. Eu trebuie doar să fac rost de ele. Şi ştiam că ei nu i-ar fi plăcut ca eu să fac rost de ele, aşa că am făcut-o oricum. Şi am învăţat că poţi, într-adevăr să negociezi cu oamenii. Cineva mi-a oferit 3 cenţi şi am ridicat până la 3 şi jumătate. Chiar la 7 ani ştiam că aş putea primi un procent dintr-un cent şi că oamenii l-ar plăti şi banii s-ar înmulţi. Mi-am dat seama de asta la 7 ani. Am primit 3 cenţi jumătate pentru o mie de umeraşe.

Am vândut din uşă în uşă protecţii pentru plăcuţele de înmatriculare. Chiar tata m-a determinat să mă duc să găsesc pe cineva care să îmi vândă aceste lucruri en gros. Şi la 9 ani mergeam prin oraşul Sudbury şi vindeam din uşă în uşă protecţii pentru numerele de înmatriculare. Şi îmi aduc aminte foarte clar de un client pentru că mai făceam şi altele cu aceşti clienţi. Vindeam ziare. Şi el nu ar fi cumpărat în veci un ziar de la mine. Dar eram convins că îl voi face să cumpere o protecţie pentru plăcuţa de înmatriculare. Şi el era de genul: "Ei bine, nu avem nevoie." Şi eu am spus: "Dar aveţi două maşini..." -- Eu la 9 ani. Spuneam: "Dar aveţi două maşini şi nu au protecţii pentru plăcuţe." Şi el spune: "Ştiu." Şi eu spun: "Maşina de aici are o plăcuţă de înmatriculare şifonată." Şi el spune: "Da, este maşina soţiei mele." Iar eu spun: "De ce nu testăm una pe plăcuţa din faţă a maşinii soţiei dumneavoastră, să vedem dacă ţine mai mult." Ştiam că sunt două maşini, fiecare cu câte două plăcuţe de înmatriculare. Dacă nu puteam să le vând pe toate patru, cel puţin puteam să vând una. Am învăţat asta de mic.

Am făcut arbitraj comercial cu benzi desenate. Când aveam 10 ani vindeam benzi desenate în zona Golfului Georgian, unde era casa noastră de la ţară. Pedalam până la capătul plajei şi cumpăram toate benzile desenate de la copiii săraci. Şi apoi mergeam până la celălalt capăt al plajei pentru a le vinde copiilor bogaţi. Pentru mine era evident: cumperi ieftin şi vinzi scump. Ai cererea asta aici - unde sunt bani. Nu încerca să vinzi copiiilor săraci - ei nu au bani. Cei bogaţi au. Du-te şi fă rost de câțiva dintre ei. Asta este evident, nu-i aşa? Este ca o recesiune. Deci, avem o recesiune. Dar încă sunt 13 trilioane de dolari circulând în economia SUA. Du-te şi fă rost de o parte din ei. Şi am învăţat asta de mic. Şi am mai învăţat că nu trebuie să îţi dezvălui sursele, pentru că am luat bătaie după vreo 4 săptămâni de când am început sa fac asta din cauză că unul dintre copiii bogaţi a aflat de unde îmi cumpăram benzile desenate şi nu i-a plăcut că plătea mult mai mult.

La 10 ani a trebuit să îmi iau o rută de ziare. Nu prea vroiam o rută de ziare, dar la 10 ani, tata mi-a zis: "Asta va fi următoarea ta afacere" Deci nu numai că mi-a făcut rost de o rută, dar a trebuit să iau două, apoi a vrut să angajez pe cineva pentru a livra jumătate din ziare, lucru pe care l-am făcut şi apoi mi-am dat seama că toţi banii veneau din bacşişuri. Deci eu trebuia să colectez bacşicurile şi plata. Şi mergeam să colectez pentru toate ziarele. Celălalt putea doar să le livreze. Pentru că apoi am realizat că pot face bani. De la acest moment era clar că nu voi fi angajat.

(râsete)

Tatăl meu avea un service de reparaţii auto. Şi avea o groază de piese vechi care zăceau peste tot. Şi conţineau alamă şi cupru. Şi atunci l-am întrebat ce face cu ele. Iar el mi-a răspuns că le aruncă. Iar eu am spus: "Dar nu te-ar plăti cineva pentru ele?" Iar el răspunde: "Poate." Amintiţi-vă că asta era la vârsta de 10 ani -- deci acum 34 de ani am văzut o oportunitate în asta. Am văzut că erau bani în gunoi. Şi le colectam cu bicicleta de la toate service-urile auto din zonă. Şi tata mă ducea sâmbăta la un reciclator de fier vechi unde eram plătit. Şi mă gândeam că asta e destul de grozav. Destul de ciudat, 30 de ani mai târziu, construim 1-800-AI-GUNOI? şi facem bani şi cu asta.

Am făcut aceste pernuţe pentru ace când aveam 11 ani, şi am făcut aceste pernuţe pentru mamele noastre de Ziua Mamei. Şi am făcut aceste pernuţe din cârlige de rufe din lemn - pe care le foloseam pentru a agăţa rufele pe sârma de afară. Şi făceam aceste plăcuţe. Şi coseam aceste pernuţe pe ele. Şi puteai să pui acele în ele. Pentru că oamenii coseau şi aveau nevoie de pernuţă pentru ace. Dar mi-am dat seama că trebuia să ai opţiuni. Aşa că am vopsit cu spray-ul maro o mare parte dintre ele. Şi cînd eram la uşa nu ziceam: "Vreţi să cumpăraţi una?" Spuneam: "Ce culoare aţi prefera?" Uită-te la mine, am 10 ani, doar nu o să îmi spui nu, mai ales dacă ai două opţiuni: o ai pe cea maro şi pe cea natur. Şi aşa am învăţat această lecţie de foarte tânăr.

Am învăţat că munca manuală e chiar oribilă. Să tunzi iarba e chiar grosolan. Dar pentru că a trebuit să tai gazonul toată vara pentru toţi vecinii noştri şi să primesc bani pentru asta, mi-am dat seama că venitul regulat de la un client este ceva extraordinar. Dacă îl atrag pe acest client o dată, apoi în fiecare săptămână sunt plătit de acea persoană, atunci este mult mai bine decât dacă încerc să vând o pernuţă de ace unei persoane. Pentru că nu poţi să le vinzi mai mult. Prin urmare îmi place acest model de venituri regulate pe care l-am învăţat de mic.

Aduceţi-vă aminte că am fost educat aşa. Nu mi s-a permis să îmi iau slujbe. Mergeam pe terenul de golf şi strângeam mingile pentru oameni. Şi mi-am dat seama că era un deal pe terenul de golf, gaura numărul 13 care era pe un deal imens. Şi oamenii nu reuşeau niciodată să îşi care genţile acolo. Şi stăteam acolo pe şezlong şi căram pentru toţi oamenii care nu aveau ajutoare. Le căram genţile de golf până în vârf şi îmi dădeau un dolar. Între timp prietenii mei lucrau 5 ore pentru a târâi geanta unuia de colo până colo şi primeau 10 dolari. Eu îmi ziceam: "Asta-i o prostie pentru că trebuie să lucrezi cinci ore. Asta nu are sens pentru mine." Trebuie să găseşti o cale de a face bani mai rapid.

În fiecare săptămână mergeam la magazinul de pe colţ şi cumpăram băuturi acidulate. Apoi mergeam să le livrez unor femei de 70 de ani care jucau bridge. Iar ele îmi spuneau care e comanda pentru săptămâna următoare. Iar eu livram băutura şi le taxam dublu. Aveam această piaţă captivă. Nu aveai nevoie de contracte. Aveai nevoie să ai o cerere şi o ofertă şi această audienţă pe care să o fi convins. Aceste femei nu aveau să cumpere de la altcineva pentru că le plăcea de mine - mă prinsesem eu de asta.

Mergeam şi strângeam mingi de golf de pe teren. Dar toţi se uitau în tufişuri şi în şanţuri după mingi de golf. Eu îmi ziceam, la naiba cu asta. Toate sunt în eleşteu şi nimeni nu intră acolo. Deci mergeam în eleşteu, mă învârteam pe acolo şi le ridicam cu degetele de la picioare. Pur şi simplu le ridicam cu picioarele. Nu pot să fac asta pe scenă. Prinzi migile de golf şi le pui în slip şi când ai terminat ai câteva sute. Dar problema este că oamenii nu doreau mingi de golf vechi. Prin urmare le ambalam. Aveam cam 12 ani. Le ambalam în trei feluri. Pe vremea aceea aveam Pinnacles-urile şi DDH-urile şi cele cu adevărat grozave. Acelea erau vândute pentru doi dolari fiecare. Apoi le aveam pe cele bune care nu arătau jalnic. Erau 50 de centi fiecare. Şi apoi pe cele foarte uzate le vindeam câte 50 odată. Şi le puteau utiliza ca mingi de antrenament.

Vindeam şi ochelari când eram în şcoală, tuturor copiiilor din liceu. Acesta este lucrul care îi cam face pe toţi să te urască - faptul că încerci tot timpul să storci bani de la toţi prietenii tăi. Dar aşa se plătesc facturile. Aşa că am vândut mulţi, mulţi ochelari. Şi când şcoala mi-a închis afacerea -- cei de la şcoală chiar m-au chemat la birou să îmi spună că nu mai am voie -- aşa că m-am dus la benzinării şi am vândut mulţi dintre ei la benzinării iar benzinăriile le-au vândut clienţilor lor. Asta era grozav pentru că aşa aveam magazine de vânzare cu amănuntul. Cred că aveam 14 ani.

Apoi mi-am plătit primul an de universitate la Carlton vânzând din uşă în uşă ploşti din piele pentru vin. Ştiaţi că puteţi ţine o sticlă de 1,2l de rom şi două sticle de cola într-o ploscă de piele pentru vin? Şi ce dacă, nu-i aşa? Da, dar ştiţi ceva? Poţi să o îndeşi în pantaloni când mergi la un meci de fotbal şi intri cu băutura gratis, toţi au cumpărat. Ofertă, cerere, oportunitate majoră. Le-am şi branduit, astfel încât le vindeam cu de 5 ori costul normal. Pusesem logoul universităţii noastre pe ele.

Ştiţi că ne educăm copiii şi le cumpărăm jocuri, dar de ce să nu le dăm jocuri, dacă sunt copii antreprenori, care să le dezvolte trăsăturile de care au nevoie pentru a fi antreprenori? De ce nu îi învăţăm să nu risipească bani? Îmi aduc aminte că am fost trimis să merg în mijlocul unei străzi din Banff, Alberta pentru că am aruncat un bănuţ pe strada. Iar tata mi-a spus: "Du-te şi ridică-l." Mi-a spus: "Lucrez prea din greu pentru banii mei. Nu am de gând să te văd vreodată risipind vreun bănuţ." Şi îmi aduc aminte de această lecţie până astăzi.

Alocaţiile îi învaţă pe copii conduite greşite. Alocaţiile, prin natura lor, îi învaţă pe copii să se gândească la un serviciu. Iar un antreprenor nu aşteaptă o plată regulată. Alocaţiile înseamnă să îi educi pe copii de mici să se aştepe la o plată regulată. Acesta este un lucrur greşit - din punctul meu de vedere - dacă vrei să creşti un antreprenor. Ce fac eu acum cu copiii mei -- am doi, de nouă şi şapte ani -- îi învăţ să se plimbe prin casă şi prin grădină, uitându-se după lucruri care trebuie făcute. Vino la mine şi spune-mi ce este. Sau merg eu şi le spun: "Iată ce am nevoie să fie făcut." Şi apoi ştiţi ce facem? Negociem. Ei se duc şi se uită după ce e de făcut. Şi apoi negociem ce vor primi ca plată. Şi atunci nu au o plată regulată, ci au mai multe oportunităţi de a găsi mai multe lucruri şi învaţă abilităţi de negociere, şi învaţă şi tehnici de a găsi noi oportunităţi.

Educi astfel de lucuri. Fiecare dintre copiii mei are două puşculiţe. 50% din banii pe care îi câştigă sau le sunt dăruiţi, 50% merg în contul lor personal, 50% merg în contul de jucării. Tot ce merge în contul de jucării poate fi cheltuit de ei oricum doresc. Cei 50% care merg în contul personal, o dată la 6 luni, merg la bancă. Mergem împreună. În fiecare an toţi banii din bancă merg la brokerul lor. Ambii mei copii - de nouă şi şapte ani - au deja un broker. Dar eu îi învăţ să accelereze deprinderea de a economisi. Mă înnebuneşte când oameni de 30 de ani spun "Poate că acum o să încep să contribui la fondul meu de pensii." Drace, ai pierdut 25 de ani. Poţi să îi înveţi pe copiii mici aceste obiceiuri, când încă nu simt durerea.

Nu le citi poveşti în fiecare seară. Poate că ar fi bine ca patru nopţi pe săptămână să le citeşti poveşti şi 3 nopţi să îi pui pe ei să spună poveşti. De ce să nu te aşezi lângă copilul tău şi să îi dai 4 lucruri, o cămaşă roşie, o cravată albastră, un cangur şi un laptop şi să îţi spună el o poveste despre aceste 4 lucruri. Copiii mei fac asta tot timpul. Îi învaţă cum să vândă; îi învaţă creativitatea; îi învaţă să gândească cu picioarele pe pământ. Faceţi aceste lucruri şi distraţi-vă cu ele.

Puneţi copiii să se ridice în faţa grupurilor şi să vorbească, chiar dacă înseamnă să stea doar în faţa prietenilor şi faceţi piese de teatru şi discursuri. Acestea sunt trăsături de antreprenori pe care vreţi să le dezvoltaţi. Arătaţi-le copiilor cum sunt clienţii şi angajaţii răi. Arătaţi-le angajaţii arţăgoşi. Când aveţi de a face cu servicii de proastă calitate, arătaţi-le. Spuneţi-le: Apropos, acest individ este un angajat de doi lei." Şi spuneţi: "Aceştia sunt angajaţi buni." (râsete) Dacă mergeţi la un restaurant şi aveţi parte de servicii proaste, arătaţi-le că acestea sunt servicii proaste. (râsete) Avem în faţa noastră toate aceste lecţii, dar nu folosim aceste oportunităţi; învăţăm copiii să îşi ia un meditator.

Imaginaţi-vă cum ar fi să luaţi toate nimicurile copiilor care sunt prin casă acum, toate jucăriile care de doi ani nu mai sunt de vârsta lor, şi să le spuneţi: "Ce-ar fi să vindem o parte din lucrurile astea pe Craiglist şi Kijiji?"[n.t. anunturi gratuite online] Şi chiar ei pot să le vândă şi să înveţe să deosebească escrocii când încep să vină ofertele pe mail. Pot să vină în contul tău sau într-un subcont sau altcumva. Dar învăţaţi-i cum să fixeze preţul, cum să îl ghicească, să pună pozele. Învăţaţi-i cum să facă aceste lucruri şi să câştige bani. Apoi din banii pe care îi câştigă, 50% merg în contul lor personal, 50% merg în contul pentru jucării. Copiilor mei le place acest lucru.

O parte din trăsăturile antreprenoriale pe care trebuie să le dezvoltaţi la copii: dorinţa de a reuşi, tenacitate, autoritate, introspecţie, interdependeţă, valori. Toate aceste trăsături pot fi găsite la copiii mici şi ei pot fi ajutaţi să le dezvolte. Uitaţi-vă după aceste lucruri. Mai sunt două trăsături după care vreau să vă uitaţi pe care nu prea reuşim să le scoatem din sistemul lor. Nu daţi medicamente copiilor pentru sindromul atenţiei deficitare decât dacă este într-adevăr îngrozitor de rău. (aplauze) Acelaşi lucru şi cu mania şi stresul şi depresia decât dacă este îngrozitor din punct de vedere clinic, oameni buni. Sindromul bipolar este numit sindromul directorilor generali. Steve Jurvetson şi Jim Clark şi Jim Barksdale îl aveau şi au construit Netscape. Imaginaţi-vă cum ar fi fost dacă li s-ar fi dat Ritalin. Nu am mai fi avut lucrurile acestea, nu-i aşa? Al Gore ar fi inventat cu adevărat internetul.

(râsete)

Aceste abilităţi sunt cele pe care ar trebui să le predăm la şcoală la fel cum predăm toate celelalte lucruri. Nu spun că nu trebuie să îi lăsaţi pe copii să îşi dorească să devină avocaţi. Dar ce ar fi să propunem ca antreprenoriatul să fie catalogat la un loc cu toate celelalte. Pentru că sunt oportunităţi majore în asta.

Vreau să închei cu un mic material video. Este un material făcut de una dintre companiile pe care le îndrum. Aceşti băieţi - Grasshopper. Este vorba despre copii. Este vorba de antreprenoriat. Şi sper să vă inspire să luaţi ce aţi auzit de la mine şi să faceţi ceva pentru a schimba lumea. [Copilul..."Şi credeai că poţi să faci orice?"] [Încă poţi.] [Pentru că multe dintre lucrurile pe care le considerăm imposibile...] [...sunt uşor de realizat] [Pentru că, dacă nu aţi observat, locuim într-un loc în care] [O persoană poate să facă o diferenţa.] [Vreţi o dovadă?] [Uitaţi-vă la oamenii care au construit ţara noastră;] [Părinţii, bunicii, mătuşile, unchii noştri...] [Erau imigranţi, nou-veniţi gata să îşi lase amprenta] [Poate că au venit cu foarte puţin] [Sau poate nu deţineau nimic cu excepţia...] [...unei singure idei strălucite] [Oamenii aceştia erau gânditori, făuritori...] [...inovatori...] [...până când şi-au găsit numele de...] [...antreprenori!] [Ei schimbă felul în care ne gândim la ce este posibil.] [Ei au o viziune clară despre cum poate fi viaţa mai bună] [Pentru noi toţi, chiar şi în vremuri grele.] [Chiar acum este greu văzut...] [...pentru că vederea noastră este înceţoşată de obstacole.] [Dar turbulenţele creează oportunităţi] [pentru succes, realizări şi ne împing...] [să descoperim noi feluri de a face lucrurile] [Deci după ce oportunităţi veţi merge şi de ce?"] [Dacă eşti antreprenor] [ştii că recompensa nu este riscul.] [Nu. Recompensele sunt în stimularea inovaţiei...] [...schimbarea vieţilor oamenilor. Creearea de locuri de muncă.] [Alimentarea dezvoltării.] [Şi crearea unei lumi mai bune.] [Antreprenorii sunt peste tot.] [Conduc mici afaceri care ne susţin economia.] [proiectează unelte care să vă ajute...] [...să păstraţi legătura cu prietenii, familia şi colegii de peste tot din lume.] [Şi găsesc metode noi de a ajuta la rezolvarea celor mai vechi probleme ale societăţii.] [Cunoaşteţi un antreprenor?] [Antreprenorii pot fi oricine...] [Chiar şi...tu!] [Deci dă curs oportunităţii de a crea locul de muncă pe care ţi l-ai dorit întotdeauna.] [Ajută la vindecarea economiei.] [Fă o diferenţă.] [Du-ţi afacerea pe noi culmi.] [Dar, cel mai important,] [adu-ţi aminte de vremea când erai copil...] [Şi totul era la posibil] [şi spune-ţi încet, dar cu hotărâre] ["Încă este."]

Vă mulţumesc pentru atenţie.