Bruce Bueno de Mesquita prezice viitorul Iranului

Ceea ce voi încerca să fac este să vă explic repede, cum se fac previziuni, şi vă voi ilustra cu nişte previziuni cu privire la ceea ce va face Iranul în următorii câţiva ani.

Pentru a face o previziune utilă, trebuie să ne folosim de ştiinţă. Şi motivul pentru care trebuie să folosim ştiinţa este fiindcă atunci putem reproduce ceea ce facem, nu este doar înţelepciune sau supoziţii. Şi dacă putem prezice, atunci putem construi viitorul. Deci dacă eşti interesat să influenţezi politica energetică, sau eşti interesat să modifici politica de securitate naţională, sau politica de sănătate, sau educaţie, ştiinţa, mai exact o anumită ramură a ştiinţei este o calea de urmat, nu cum am făcut noi până acum, adică bazându-ne pe bun-simţ.

Acum înainte de a intra în detalii cu privire la cum facem aceasta lăsaţi-mă să vă împărtăşesc un mic adevăr legat de publicitate, pentru că nu implicat în afacerile cu farmece, sunt multe lucruri pe care prin abordarea mea pot fi prezise, dar sunt şi unele care nu pot. Pot prezice rezultatul unor negocieri complexe, sau al situaţiilor ce implică constrângere, adică în esenţă cam tot ce ţine de politică, dintre care multe au legătură cu afacerile, dar imi pare rău, dacă urmăreaţi să speculaţi bursa de valori, nu prezic evoluţia burselor -- OK, nu va creşte prea curând. Dar nu sunt implicat în acest lucru. Nu nu sunt implicat în prezicerea generatoarelor de numere aleatoare, chiar primesc telefoane de la oameni care vor să ştie ce numere vor ieşi câştigătoare la loterie. Habar n-am!

Sunt implicat în folosirea teoriei jocurilor, teoria jocurilor este o ramură a matematicii şi aceasta înseamnă, scuze, că chiar şi în studiul politicii, matematica a intrat pe scenă. Nu mai putem pretinde că facem numai speculaţii cu privire la politică, trebuie să privim această problemă într-un mod riguros. Acum, cu ce se ocupă teoria jocurilor? Presupune că oamenii îşi urmăresc propriul interes. Ceea ce nu pare extraordinar de şocant-- deşi este un fapt controversat pentru mulţi-- că ne urmărim interesul. Pentru a putea să facă ceea ce este mai bine pentru ei, sau ce cred ei că e mai bine pentru ei, oamenii au valori -- identifică ce îşi doresc şi ce nu îşi doresc. Şi au păreri cu privire la ce îşi doresc alţi oameni, şi ce nu îşi doresc alţi oameni, la câtă putere au alţi oameni, în ce măsură acei oameni ar putea sta în calea a ceea ce îţi doreşti. Şi sunt confruntaţi cu limitări, constrângeri, pot fi slabi, se pot afla în partea nepotrivită a lumii, pot fi Einstein, arând câmpul undeva într-un sat din India nefiind remarcaţi, cum a fost cazul lui Ramanujan pentru mult timp, un mare matematician dar pe care nimeni nu-l remarcase.

Acum, cine e raţional? Mulţi oameni sunt preocupaţi de ce înseamnă raţionalitatea. Oamenii sunt raţionali. Maica Theresa era raţională. Teroriştii, sunt raţionali. Cam toată lumea e raţională. Cred că sunt numai două excepţii de care ştiu eu -- copiii de 2 ani, ei nu sunt raţionali, ei au preferinţe foarte schimbătoare, tot timpul schimbă la ce se gândesc, şi schizofrenicii sunt probabil iraţionali, dar în mare cam toţi ceilalţi sunt raţionali. Adică, pur şi simplu încearcă să facă ceea ce cred că este în interesul lor.

Deci, pentru a determina ceea ce vor face oamenii pentru a-şi urmări interesul, trebuie să ne gândim la cine are influenţă în lume. Dacă încerci să influenţezi corporaţiile să-şi schimbe comportamentul, în ceea ce priveşte emisiile de substanţe poluante, o abordare, abordarea comună, este să le îndemni să fie mai bune, să le explici ce rău fac planetei. Şi mulţi dintre voi poate aţi observat că asta nu are un efect prea mare, cum probabil v-ar plăcea să aibă, dar dacă le arătaţi că este în beneficiul lor atunci sunt receptive.

Deci, trebuie să descoperim cine are influenţează problemele. Dacă ne-am uita la Iran, preşedintele Statelor Unite ne-ar plăcea să credem că ar putea avea ceva influenţă -- cu siguranţă preşedintele din Iran are influenţă -- dar facem o mare greşeală dacă ne îndreptăm atenţia numai asupra persoanelor din vârful ierarhiei pentru că acea persoană nu ştie prea multe despre Iran, sau despre politica energetică, sau despre sănătate, sau despre orice altă politică. Acea persoană se înconjoară cu consilieri. Dacă vorbim de probleme de siguranţă naţională, poate că este secretarul de stat, poate că este secretarul pe probleme de apărare, directorul serviciului de informaţii, poate ambasadorul la Naţiunile Unite, sau altcineva despre care cred că va şti mai multe într-un anumit domeniu. Dar să fim realişti. secretarul de stat nu ştie prea multe despre Iran. Secretarul pe probleme de apărare nu ştie multe despre Iran. Fiecare dintre aceşti oameni, la rândul lui, are consilieri care îl sfătuiesc, astfel încât să îl poată sfătui pe preşedinte. Sunt mulţi oameni care conturează deciziile astfel încât pentru o predicţie corectă trebuie să fim atenţi la toţi cei care încearcă să modeleze rezultatul, nu numai la cei din vârful piramidei decizionale.

Din păcate, în multe situaţii nu facem asta. Există un motiv întemeiat pentru care nu facem asta, şi există un motiv bun pentru care utilizând teoria jocurilor şi computerele putem depăşi limitările în a urmări numai câţiva oameni. Imaginaţi-vă o problemă cu numai cinci decidenţi. Imaginaţi-vă spre exemplu că Sally de aici, vrea să ştie ce gândesc Harry şi Jane şi George şi Frank şi trimite mesaje acestor oameni. Sally le împărtăşeşte părerile ei, şi ei îi împărtăşesc lui Sally, opiniile lor. Dar Sally vrea să ştie şi ce le zice Harry celorlaţi trei, şi ce îi spun ei lui Harry. Şi Harry vrea să ştie ce îşi spun toţi ceilalţi oameni între ei, şi aşa mai departe, şi lui Sally i-ar plăcea să afle ce crede Harry că spun ceilalţi oameni. Este o problemă complicată, sunt multe de ştiut. Cu cinci decidenţi sunt multe legături -- 120 de fapt dacă mai tineţi minte matematica combinatorică. 5 factorial este egal cu 120. Veţi fi surprinşi să aflaţi că oamenii deştepţi pot reţine 120 de lucruri, fără să le încurce, mintal. Să presupunem că dublă numărul de decidenţi de la 5 la 10. Asta înseamnă că am dublat numărul informaţiilor pe care trebuie să le aflăm de la 120 la 240? Nu, l-am crescut de 10 ori? La 1200? Nu. L-am crescut la 3,6 milioane. Nimeni nu poate reţine atâtea lucruri fără să le amestece. Dar computerele, ele pot. Nu au nevoie de pauze de cafea, nu au nevoie de vacanţe, nu trebuie să doarmă noaptea, şi nici nu cer măriri de salariu. Pot stoca aceste informaţii şi asta înseamnă că noi putem procesa aceste informaţii.

Deci vă voi vorbi în continuare despre se procesează acestea, şi vă voi da nişte exemple legate de Iran, şi vă veţi întreba, "De ce l-am asculta pe tipul ăsta? De ce am crede ceea ce zice?" Vă voi arăta ceva ce este presupus adevărat. Aceasta este o evaluare a CIA a procentului de cazuri în care modelul despre care vă vorbesc este corect în a prezice lucruri, a căror finalitate nu este cunoscută încă, în momentul în care experţii care furnizau datele de intrare s-au înşelat. Nu pretind eu asta, este ceea ce pretinde CIA-ul -- puteţi citi acest raport, a fost desecretizat de ceva vreme. Îl puteţi citi într-un volum editat de H. Bradford Westerfield, Yale University Press.

Deci, ce trebuie să ştim pentru a face o previziune? Veţi fi surprinşi să aflaţi că nu trebuie să ştim prea multe. Trebuie să ştim cu adevărat cine are un interes în a încerca să modeleze rezultatul unei decizii. Trebuie să ştim ceea ce pretind că vor, nu ceea ce vor cu adevărat, nu ceea ce cred că pot obţine, dar ceea ce spun că vor, pentru că aceasta este o poziţie strategică aleasă, şi putem face o analiză înapoi, plecând de la acest lucru, pentru a face deducţii cu privire la caracteristicile importante ale procesului lor decizional. Trebuie să ştim cât sunt de concentraţi pe problemele la îndemână. Adică, cât sunt de dispuşi să renunţe la ceea ce fac la un moment dat când se pune problema şi să se ocupe de rezolvarea acesteia în loc de altele aflate în ordinea de zi -- cât de importantă este pentru ei o afacere? Şi câtă influenţă ar putea să aducă la masă dacă ar decide să se implice în această problemă.

Dacă ştim aceste lucruri le putem prezice comportamentul presupunând că tuturor le pasă de două lucruri în luarea oricărei decizii. Le pasă de rezultat. Şi-ar dori un rezultat cât mai apropiat de ceea ce îi interesează, pe cât posibil. Sunt carierişti, preocupaţi de asemenea de a căpăta credibilitate -- este implicarea ego-ului, vor să fie văzuţi ca având un rol important în modelarea rezultatului, sau importanţi, dacă asta este ceea ce preferă, în a bloca un rezultat. Şi deci trebuie să ne dăm seama cum echilibrează cele două lucruri. Unii oameni fac un compromis între a-şi susţine rezultatul, cu îndârjire, căzând acoperiţi de glorie, sau a renunţa la el, a se orienta după cum bate vântul, şi adoptând acea decizie pe care ei o cred câştigătoare Cei mai mulţi oameni adoptă însă calea de mijloc şi dacă ne putem da seama de orientarea lor, ne putem da seama cum să negociem cu ei şi să le schimbăm comportamentul.

Deci cu aceste puţine informaţii iniţiale putem determina ce alegeri au oamenii, care este riscul pe care sunt dispuşi să şi-l asume, ce urmăresc, ce preţuiesc, ce vor, şi ce cred despre alţi oameni. Puteţi observa ce nu e nevoie să ştim, nu este implicată istoria aici. Cum au ajuns unde sunt poate fi important în a modela informaţiile de intrare, dar o dată ce ştim punctul în care se află sunt preocupaţi de ceea ce vor decide să facă pe viitor. Cum au ajuns până acolo nu este extrem de important pentru predicţie. Vă reamintesc de acurateţea de 90% a modelului.

Deci de unde vom face rost de aceste informaţii? Putem lua aceste informaţii de pe Internat, din The Economist, The Financial Times, The New York Times, U.S. News sau World Report, multe surse de genul acesta, sau putem întreba experţi care îşi petrec viaţa studiind locuri şi probleme, deoarece acei experţi cunosc aceste informaţii. Dacă nu ştiu, cine sunt acei oameni care încearcă să influenţeze decizia, cât de multe cunosc, cât de mult le pasă de acea problemă şi ce afirmă că vor, sunt experţi? Asta înseamnă să fii expert, astea sunt lucrurile de bază pe care un expert trebuie să le cunoască.

În regulă, să ne întoarcem la Iran. Să facem trei predicţii importante -- puteţi să verificaţi, timpul va confirma. Ce va face Iranul cu privire la programul armelor nucleare? Cât de sigur este regimul teocratic în Iran? Care este viitorul acestuia? Şi cel mai bun prieten al tuturor, Ahmadi-Nejad. Cum îi merge? Ce se va întâmpla cu el în următorii un an sau doi? Uitaţi-vă la acest grafic, nu este bazat pe statistici. Vreau să fie foarte clar. Nu proiectez nişte date din trecut, în viitor. Am luat date de intrare cu privire la poziţii şi aşa mai departe, le-am rulat printr-un model computerizat care a simulat dinamica interacţiunilor, iar acestea sunt rezultatele situlării, predicţiile cu privire la evoluţia politicilor.

Deci puteţi vedea aici, pe axa verticală, nu am reprezentat-o până la 0, sunt multe alte posibilităţi, dar aici vă arăt numai predicţia, aşa că am restrâns scara, în partea superioară a axei, "Construirea unei bombe". La 130, începem de undeva mai sus de 130, între a construi o bombă şi a produce suficient combustibil nuclear pentru a se putea construi o bombă. În acest punct, potrivit analizei mele, se situa Iranul la începutul acestui an. Apoi, conform modelului se poate observa o scădere, la 115 - vor produce suficient combustibil nuclear pentru a arăta că pot face asta, dar nu vor construi o bombă, vor produce în scop de cercetare. Asta le-ar aduce mândrie naţională, dar nu s-ar apuca să construiască o armă. Şi jos la 100 ar produce energie nucleară pentru civili, ceea ce ei susţin că ar fi obiectivul lor.

Linia galbenă ne arată scenariul cel mai probabil. Linia galbenă include o analiză a 87 de decidenţi din Iran, şi număr vast de persoane influente din străinătate care încearcă să preseze Iranul pentru a-şi schimba comportamentul, diverşi jucători din Statele Unite şi Egipt, şi Arabia Saudită şi Rusia, Uniunea Europeană, Japonia şi aşa mai departe. Linia albă reproduce analiza în situaţia în care mediul internaţional ar lăsa Iranul să ia propriile decizii pe plan intern, sub propriile presiuni politice interne -- ceea ce nu se va întâmpla -- dar puteţi vedea că linia coboară mai brusc dacă nu sunt supuşi presiunii internaţionale, dacă sunt lăsaţi să-şi urmărească propriile mecanisme.

Dar în orice caz, până la sfârşitul acestui an, începutul anului următor, vom ajunge la un echilibru stabil. Iar echilibrul nu este ceea ce şi-ar fi dorit Statele Unite, dar este un echilibru cu care Statele Unite se pot împăca, şi cu care mulţi alţii se vor împăca. Şi asta este că Iranul va obţine mândria naţionalistă producând suficient combustibil nuclear, pentru cercetare, pentru a arăta că pot produce combustibil nuclear, dar insuficient pentru a construi în realitate o bombă. Cum se va întâmpla asta? Aici puteţi observa distribuţia puterii în favoarea energiei nuclear în scop civil, în prezent, aşa se prezice că va arăta blocul de putere spre sfârşitul anului 2010, începutul anului 2011. Aproape nimeni nu susţine cercetarea cu privire la combustibilul nuclear în prezent, dar până în 2011 acesta va ajunge să fie un grup considerabil, şi corelândd cele două lucruri, aceata este influenţa determinantă în Iran.

Există în acest moment un grup de oameni -- Ahmadinejad spre exemplu -- cărora le-ar plăcea nu numai să construiască o bombă, dar să testeze o bombă. Această putere va dispărea complet, nimeni nu va mai susţine asta în 2011. Aceşti oameni devin tot mai slabi, Toată puterea se mută aici astfel încât rezultatul va fi combustibilul nuclear.

Cine sunt câştigătorii şi care sunt perdanţii în Iran? Uitaţi-vă la aceşti oameni, puterea lor creşte, şi apropopo, acest model a fost făcut acum ceva vreme înainte de criza economica care probabil va înrăutăţi situaţia. Aceşti oameni sunt deţinătorii puterii economice în Iran, bancheri, moguli ai petrolului, comercianţi, cresc în influenţă politică, pe măsură ce mulahii se izolează -- cu excepţia unui singur grup de mulahi, care sunt foarte cunoscuţi americanilor. Este această linie de aici, crescând în influenţă, sunt ceea ce iranienii numesc Liniştitori. Aceştia sunt Ayatolahii, în special localizaţi în Qom, care au o mare influenţă în comunitatea religioasă, au fost discreti in politica dar se vor face auziţi, pentru că văd Iranul îndreptându-se într-o direcţie nesănătoasă, o direcţie contrară celei la care se gândeau Khomeini. Aici este Dl. Ahmadinejad. Două lucruri de observat, devine mai slab, şi în ciuda faptului că primeşte multă atenţie din partea Statelor Unite, nu este un jucător important în Iran, se prăbuşeşte.

OK, deci mi-ar plăcea să rămâneţi cu ceva. Nu toate lucrurile sunt predictibile, bursa de valori este, cel puţin pentru mine, impredictibilă, dar cele mai complexe negocieri pot fi prezise. Din nou, vorbind despree politica de sănătate, educaţie, mediu, energie, procese, fuziuni, toate acestea sunt probleme complicate care pentru care se poate face o predicţie, pentru care poate fi aplicat acest model. Motivul pentru care este important că putem prezice aceste lucruri, nu este pentru a putea dezvolta un fond de investiţii şi să faci bani din asta, ci că putem prezice ce vor face oamenii, putem proiecta ce vor face. Iar dacă descoperim ce vor face, putem schimba lumea putem obţine un rezultat mai bune. As vrea să vă las cu o problemă de gândire, care reprezintă pentru mine, tema principală a acestei întâlniri, şi tema dominantă a acestui mod de a privi lumea. Când cineva vă spune, "Asta este imposibil," să-i răspundeţi "Când spuneţi " faceţi confuzie cu Mulţumesc.

(Aplauze)

Chris Anderson: O întrebare pentru dumneavoastră. A fost fascinant. Mă bucur că aţi făcut-o publică. Am devenit foarte neliniştit pe la mijlocul discuţiei însă, gândindu-mă cu teamă dacă veţi include în model, posibilitatea ca publicarea acestei predicţii ar putea schimba rezultatul. Avem 800 de persoane în Teheran care urmăresc discuţiile TED.

Bruce Bueno de Mesquita: M-am gândit la asta, de vreme ce am lucrat multă vreme pentru comunitatea de informaţii, şi ei au luat asta în considerare. Ar fi un lucru bun dacă oamenii ar fi mai atenţi, ar lua în serios, şi s-ar implica în acelaşi tip de calcule, pentru că asta ar schimba anumite lucruri. Dar ar schimba lucrurile în două moduri pozitive. Ar scurta timpul în care oamenii ajung la o înţelegere, şi asta ar scuti pe toată lumea de multă suferinţă şi pierdere de timp. Şi ar ajunge la o înţelegere cu care toată lumea este mulţumită, fără a fi nevoie să manipulăm atât de mult -- adică ceea ce fac, eu de fapt, îi manipulez. Deci ar fi un lucru bun.

CA: Deci încerci de fapt să spui, "Oameni din Iran, acesta este destinul vostru, hai să ajungem acolo."

BBM: De fapt, oameni din Iran, asta este ceea ce multi dintre voi vor ajunge să îşi dorească şi am putea ajunge la acest rezultat mult mai curând, şi aţi suferi mult mai puţin din cauza sancţiunilor economice, iar noi am avea mai puţină teamă că va fi folosită forţa militară din partea voastră, iar lumea ar fi un loc mai bun.

CA: Sper să fie percepută în acest mod. Mulţumesc foarte mult Bruce.

BBM: Mulţumesc.

(Aplauze)