Bono ne cere sã acţionãm în Africa.

Ei bine, dupã cum a spus Alexander Graham Bell în binecunoscuta, prima sa conversaţie telefonică de succes “Alo, sunteţi Pizza Domino?” (Râsete) Vreau doar sã vã mulţumesc foarte mult. Şi dupã cum a spus o altã celebritate, Jerry Garcia, “Ce cãlãtorie lungã şi neobişnuitã.” Şi ar fi trebuit sã spunã: “Ce cãlãtorie lungã şi neobişnuitã urmeazã sã devinã.” În acest moment urmãriţi jumãtatea superioarã a corpului meu, Jumãtatea inferioarã se aflã acum la o altã conferinţã, (Râsete) într-o altã ţarã. Se poate, dupã cum se pare, sã fii în douã locuri în acelaşi timp. Totuşi, îmi pare rãu cã nu mã aflu în persoanã, alãturi de voi. Vã voi explica altă dată.

Şi cu toate cã sunt o vedetã rock, vreau sã vã asigur cã nici una din dorinţele mele nu va include un jacuzzi. Ceea ce mã atrage cel mai mult la tehnologie nu este posibilitatea de a pune cât mai multe melodii pe un mp3 player. Revoluţia, aceastã revoluţie, e mult mai mult decât atât. Sper, am încredere. Ceea ce mã atrage la aceastã epocã digitalã, ceea ce mã atrage, personal, este cã nu mai existã limite între a visa şi a face. Înainte, dacã voiai sã scoţi un disc cu o nouã melodie aveai nevoie de un studio şi de un producãtor. Acum ai nevoie de un laptop. Dacã voiai sã faci un film aveai nevoie de o mulţime de aparaturã şi un buget de la Hollywood. Acum ai nevoie de o camerã care îţi încape într-o palmã şi vreo doi dolari pentru un DVD neinscripţionat. Imaginaţia s-a eliberat de vechile constrângeri şi asta chiar mã încântă. Mă încântă când întrezãresc acest mod de a gândi scris cu majuscule.

Ceea ce mi-ar plãcea sã vãd este idealismul eliberat de orice fel de constrângeri: politice, economice, psihologice şi tot restul. Universul geopolitic mai are multe de învãţat de la universul digital. De la uşurinţa cu care ai eliminat obstacole de care nimeni nu a ştiut nici mãcar cã pot fi clintite. Şi despre asta aş vrea, de fapt, sã vã vorbesc astãzi. Pentru început, însã, ar trebui probabil sã vã explic de ce şi cum am ajuns aici. E o cãlãtorie care a început acum 20 de ani. Vã mai aduceţi aminte, probabil, de melodia “We Are the World” sau “Do They Know It's Christmas?” Grupul Band Aid şi concertul de caritate Live Aid pentru Etiopia. Un alt star rock foarte înalt şi grizonat, prietenul meu Sir Bob Geldof, face publicã încercarea de a strânge resurse pentru “ a hrãni lumea neajutoratã”. A fost un moment extraordinar şi mi-a schimbat viaţa complet. Vara aceea, eu şi soţia mea Ali am plecat în Etiopia. Am mers, pe ascuns, cu scopul de a vedea cu ochii noştri ce se întâmplã. Am stat în Etiopia o lunã, timp în care am lucrat într-un orfelinat. Copiii mi-au dat un nume. Mã strigau: “Fata cu barbã.”

(Râsete)

Fãrã comentarii. În orice caz, Africa ni s-a pãrut un loc magic. Ceruri înalte, inimi mari, un continent mare și luminos. Oamenii frumoşi, nobili. Oricine care a dat cât de puţin Africii a primit mult mai mult în schimb. Etiopia a fãcut nu numai ca mintea sã-mi stea în loc ci mi-a și deschis-o. Totuși, în ultima zi pe care am petrecut-o la orfelinat un bãrbat mi-a dat copilul sãu în braţe şi mi-a spus: “N-ai vrea sã-l iei pe fiul meu cu tine?” Ştia cã în Irlanda fiul sãu ar fi supravieţuit şi cã în Etiopia fiul sãu urma sã moarã. Era în mijlocul acelei foamete îngrozitoare. Ei bine, l-am refuzat. Am avut un fel de sentiment ciudat de dezgust şi cu toate astea l-am refuzat. Şi e un sentiment pe care nu am reuşit niciodatã sã îl uit în totalitate. Şi în acel moment am început aceastã cãlãtorie.

În acel moment am devenit cel mai rãu lucru dintre toate: Am devenit o vedetã rock cu o cauzã. Doar cã aceasta nu e o cauzã, aşa-i? Şase mii cinci sute de africani mor în fiecare zi de SIDA, boalã care poate fi prevenitã şi tratatã, din cauza lipsei de medicamente, pe care le putem gãsi în orice farmacie. Asta nu e o cauzã, e o urgenţã. 11 milioane de copii africani rămaşi orfani din cauza bolii SIDA, 20 de milioane până la sfârşitul acestei decade. Asta nu e o cauzã, e o urgenţã. Astăzi, în fiecare zi, încă 9000 de africani vor fi infectați cu virusul HIV din cauza stigmatizării şi a lipsei de educație. Asta nu e o cauzã, e o urgenţã. Aşadar, vorbim aici despre drepturile omului. Dreptul de a trăi ca o ființă umană. Dreptul de a trăi, atât. Cu ceea ce ne confruntăm astăzi în Africa este o amenințare fără precedent asupra demnității şi egalității între oameni.

Ceea ce aş vrea să mai stabilim clar astăzi este ce constituie o problemă şi ce nu constituie o problemă. Pentru că aici nu este vorba doar de caritate. Este vorba de dreptate. Cu adevărat vă spun. Aici nu e vorba de caritate. E vorba de dreptate. Asta e. Şi e păcat pentru că suntem foarte buni când e vorba de caritate. Americanii, ca şi irlandezii, sunt foarte buni la actele de caritate. Până şi cartierele cele mai sărace dau mai mult decât îşi pot permite. Ne place să dăm şi dăm cât de mult. Uitați-vă la reacția de după tsunami, e impresionant. Dreptatea este însă un standard mult mai ridicat decât caritatea. Vedeți voi, Africa râde de idea noastră despre dreptate. Ridiculizează ideea noastră despre egalitate. Sfidează pietatea noastră. Se îndoieşte de preocuparea noastră. Pune la îndoială angajamentul nostru. Pentru că e imposibil să privim la ceea ce se întâmplă astăzi în Africa, oneşti fiind, şi să tragem concluzia că asta ar putea să mai fie permis să se întâmple pe undeva în lume.

După cum ați auzit în film, pe oriunde în lume, dar nu aici. Nu aici, nu în America, nu în Europa. De fapt, un şef de stat pe care îl cunoaşteți cu toții a afirmat următoarele. Şi asta chiar e adevărat. E imposibil ca o astfel de pierdere de vieți omeneşti să fie permisă oriunde altundeva în afară de Africa. Africa e un continent în flăcări. Şi în adâncul conştiinței noastre, dacă am accepta într-adevăr că africanii sunt egalii noştri, am face mai mult ca să stingem focul. Stăm pe lângă cu stropitorile în mână când în realitate avem nevoie de o brigadă întreagă de pompieri.

Vedeți voi, nu e la fel de dramatic ca şi tsunami-ul, E o nebunie, într-adevăr, dacă stai să te gândeşti. Chiar trebuie ca lucrurile să arate ca într-un film de acțiune ca să ne dăm seama care e realitatea. Stingerea lentă a nenumărate vieți nu e suficient de dramatică, s-ar părea. Catastrofele pe care le-am putea evita nu sunt la fel de interesante ca şi cele pe care le-am fi putut evita. Amuzant, nu? În orice caz, eu cred că un astfel de mod de a gândi jigneşte rigurozitatea intelectuală din această sală. Şase mii cinci sute de oameni ce mor zilnic în Africa ar putea fi rezultatul unei crize africane, dar faptul că asta nu se transmite la ştirile din fiecare seară, faptul că noi în Europa sau voi în America, nu tratăm asta ca pe o urgență... Vreau să argumentez în această seară că aceasta este criza noastră. Vreau să argumentez că deşi Africa nu este linia de front în războiul împotriva terorii, ar putea deveni curând. În fiecare săptămână grupuri religioase extremiste ocupă încă un sat african. Încearcă să stabilească ordinea peste haos. Ei bine, de ce nu suntem noi aceştia.

Sărăcia cultivă disperare. Noi ştim asta. Disperarea cultivă violență. Şi noi ştim asta. În vremuri de nelinişte nu este mai ieftin şi mai inteligent, să ni-i facem prieteni pe potențialii duşmani decât să ne apărăm împotriva lor mai târziu? Războiul împotriva terorii e strâns legat de războiul împotriva sărăciei. Şi nu am spus eu asta. Colin Powell a spus asta. Acum când forțele armate ne spun că acesta este un război care nu poate fi câştigat doar de puterea militară, poate ar trebui să ascultăm. Există o oportunitate aici, şi e reală. Nu e doar o răstălmăcire. Nu e doar gândire optimistă. Problemele cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare ne aduc în țările dezvoltate o şansă de a ne prezenta altfel, pe noi înşine, întregii lumi. Nu doar vom transforma viața altora, dar vom transforma felul în care suntem văzuți de către ceilalți. Şi asta ar putea fi o mişcare inteligentă în aceste vremuri de nelinişte şi pericol.

Nu credeți că numai din punct de vedere comercial acele medicamente împotriva retrovirusurilor sunt o publicitate excelentă pentru ingenuitatea şi tehnologia vestică? Aşa-i că această compasiune ne face să arătam bine? Haideți să lăsăm tâmpeniile astea la o parte pentru un moment. În anumite colţuri ale lumii, mărcile UE şi USA, nu sunt în cele mai bune condiții. Neonul face scurtcircuit şi se crapă. Cineva aruncă o cărămidă în geam. Directorii sucursalei regionale devin nervoşi. Niciodată nu am fost scrutinizați astfel în vest. Valorile noastre... avem, oare, vreuna? Credibilitatea noastră? Toate acestea sunt atacate în lume. Mărcii americane nu i-ar lipsi nişte îmbunănătățiri? Şi spun asta ca şi fan, să ştiți. Ca persoană care cumpără această marcă. Dar gândiți-vă la asta. Mai multe medicamente împotriva retrovirusurilor ar avea sens. Dar asta e doar partea cea mai uşoară sau ar trebui să fie.

Dar egalitatea pentru Africa- asta este o idee măreață şi scumpă. Vedeți voi, dimensiunea suferinței ne amorțeşte şi ne induce într-o stare de indiferență. Ce Dumnezeu am putea face cu toții să schimbăm asta? Ei bine, mult mai mult decât am crede. Nu putem rezolva toate problemele, dar acelea pe care putem rezolva, susțin că trebuie să le rezolvăm. Şi tocmai pentru că putem, trebuie să le rezolvăm. Ăcesta este marele adevăr, adevărul moral. Nu e o teorie. Realitatea este că generația noastră este prima generație care poate privi boala şi sărăcia extremă direct în ochi, poate privi peste ocean la Africa şi spune cu sinceritate: Nu putem lăsa să se întâmple asta . Un întreg continent şters în totalitate- nu putem lăsa ca asta să se întâmple.

(Aplauze)

Şi lăsați-mă să spun toate acestea, fără nici o urmă de ironie, înainte de a o atribui unui grup de foşti hipioți. Uitați de anii 60’! Noi putem schimba lumea. Eu nu pot, tu nu poți, ca şi indivizi, dar împreună putem schimba lumea. Chiar cred că oamenii din sala asta pot. Uitați-vă la Fundația Gates. Au făcut lucruri incredibile, de necrezut. Lucrând împreună chiar putem schimba lumea. Putem schimba rezultatele inevitabile şi transforma calitatea vieții a milioane de oameni care, dacă privim de aproape, arată şi simt la fel ca noi. Scuzați-mă, îmi vine să râd, dar arătați cu totul altfel față de cum arătați în Haight- Ashbury în anii 60’.

(Râsete)

Ceea ce vreau să vă spun este că ați fost destinați pentru acest moment. Este momentul înfloririi semințelor pe care le-ați plantat cu mult timp în urmă. Idei pe care voi le-aţi plantat în tinerețea voastră. Asta e ceea ce mă entuziasmează. Această sală s-a născut pentru acest moment, asta e ceea ce vroiam să vă spun în această seară. Majoritatea dintre voi ați început din dorința de a schimba lumea, nu-i aşa? Mulți dintre voi ați schimbat-o prin lumea digitală. Ei bine, acum, tocmai cu ajutorul vostru este posibil să schimbăm lumea fizică. E un fapt real. Economiştii confirmă acestea şi ei ştiu mai bine decât mine. Atunci de ce nu ne arătăm victorioşi? Probabil pentru că atunci când recunoaştem că putem aduce schimbări, trebuie să facem ceva în direcţia asta. E o mare durere de cap. Toată afacera asta cu egalitatea e o mare durere de cap. Dar pentru prima dată în istorie avem tehnologia necesară, avem acel “know how”, avem banii necesari, avem medicamentele care salvează vieţi.

Avem voința necesară ? Sper că este evident. Eu nu sunt hipiot. Şi nici nu sunt genul de persoană caldă, nostalgică. Nu port flori în păr. De fapt vin din punk rock. The Clash purtau bocanci militari mari, nu sandale. Dar ştiu ce înseamnă duritatea când o întâlnesc. Şi în legãturã cu aceastã discuţie despre pace şi dragoste de pe Coasta de Vest a fost nevoie de multă determinare pentru a începe această mişcare. Vedeți voi, idealismul separat de acțiune e doar un vis. Dar idealismul aliat cu pragmatismul, cu suflecarea mânecilor pentru a face ca lumea să se încline puțin, e incredibil, e foarte real. Şi foarte puternic. Şi acest idealism e prezent aici, în această mulțime.

Anul trecut, în cadrul DATA, o organizație înființată cu ajutorul meu, am lansat o campanie pentru a trezi acest spirit în lupta împotriva SIDA şi a sărăciei extreme. O numim campania ONE. Se bazează pe convingerea noastră că prin atitudinea luată de o persoană se pot schimba multe, dar prin atitudinea luată de mai multe persone, ca şi grup, se poate schimba întreaga lume. Ei bine, credem că a venit momentul să demonstrăm că avem dreptate. Există momente de-a lungul istoriei când civilizația se redefineşte pe sine. Acesta este unul dintre aceste momente. Credem că acesta ar putea fi momentul în care lumea ar decide, în sfârşit, că pierderea gratuită de vieți în Africa nu mai poate fi acceptată. Acesta ar putea fi momentul în care, în sfârşit, ne-am putea gândi cu seriozitate la idea de a schimba viitorul pentru majoritatea oamenilor ce trăiesc pe planeta Pământ.

Acest trend a fost construit continuu până acum. S-a clătinat adeasea dar se construieşte. Acest an este un test pentru noi toți dar mai ales pentru liderii țărilor membre ale Grupului celor Opt, care se află în nesiguranță sub privirea atentă a întregii lumi. Am fost dezamăgit, în ultima perioadă, de administrația Bush. Începuseră atât de promițător în Africa. Au făcut nişte promisiuni nemaipomenite şi de altfel au şi îndeplinit multe dintre acestea. Dar pe câteva dintre ele nu le-au îndeplinit. Nu simt acel impuls. Acesta e adevărul. Dar dezamăgirea mea capătă o altă perspectivă când vorbesc cu cetățeni americani care se plâng de deficitul financiar şi de bunăstarea sistemului fiscal al țării lor. Înțeleg asta. Dar impulsul ar fi mult mai puternic decât v-ați imagina dacă ne-am organiza.

Ceea ce încerc să vă transmit, şi mă puteți ajuta dacă sunteți de accord, este că ajutorul oferit Africii este rentabil într-un moment în care America are mare nevoie de rentabilitate. Cu alte cuvinte, nu tocmai cele mai apropiate, această investiție promite recolte bogate. Nu numai prin viețile salvate dar şi prin bunăvoința, stabilitatea şi siguranța pe care le-am câştigăm cu toții. Deci asta este ceea ce sper că veţi face, dacă aş putea îndrăzi să nu consider aceasta ca pe o dorință ce trebuie dedusă din cele pe care le mai am.

(Râsete)

Ceea ce sper este ca pe lângă acele acte compătimitoare ale fiecăruia, să le spuneți politicienilor să aibă grijă de Africa, de America şi de restul lumii. Acordați-le permisiunea, dacă vreți, să cheltuie capitalul lor politic şi capitalul vostru financiar, punga cu bani a țării voatre pentru a salva viețile a milioane de persoane. Asta este ceea ce eu mi-aş dori cu adevărat ca voi să faceți. Pentru că avem nevoie şi de capitalul vostru intelectual: de ideile voastre, de abilitățile voastre, de ingenuitatea voastră. Şi voi, la această conferință, vă aflați într-o poziție unică. Parte din tehnologia despre care am vorbit până acum ați inventat-o voi sau măcar ați revoluționat felul în care aceasta se foloseşte. Împreună ați schimbat tehnologia analoagă în digitală, ați mutat granițele. Ne-ar plăcea să ne transmiteți această energie. Să ne ajutați să realizăm un astfel de vis, să facem ceva asemănător.

După cum am spus există două lucruri de care trebuie să ținem cont. E continetul Africa, pe de o parte, dar şi felul în care ne vedem pe noi înşine. Oamenii au început să-şi dea seama de asta. Se nasc tot felul de mişcări. Artişti, politicieni, vedete pop, preoți, directori organizații non-guvernamentale, asociații de mame, uniuni studențeşti. Mulți oameni organizează întruniri şi lucrează sub acest nume, ONE, campanie de care v-am vorbit mai devreme. Şi cred că au o singură idee în minte şi anume: locul în care trăieşti în lume nu ar trebui să determine dacă trăieşti sau nu.

(Aplauze)

Istoria, ca şi Dumnezeu, e cu ochii pe noi. Când se vor scrie cărțile de istorie cred că generația noastră va fi ținută minte pentru trei lucruri. Cu adevărat, vor fi trei lucruri ce vor aminti de generația noastră. Revoluția digitală, da. Războiul împotriva terorii, da. Şi ceea ce am făcut sau ce nu am făcut pentru a stinge focurile din Africa. Unii spun că nu ne putem permite. Eu spun că nu ne putem permite să nu o facem. Vă mulțumesc. Vă mulțumesc mult.

(Aplauze)

Ei bine, cele trei dorințe ale mele. Acelea pe care TED s-a oferit să le garanteze. Vedeți, dacă e adevărat, şi chiar cred că e adevărat, şi anume că lumea digitală pe care ați creat-o cu toții a deconectat imaginația creativă de constrângerile fizice ale materiei. Atunci asta ar trebui să fie floare la ureche.

(Râsete)

Ar trebui, de asemenea, să adaug că această listă de dorințe a fost mult mai lungă. Majoritatea dintre ele imposibil de realizat, altele greu de pus în practică şi una sau două cu siguranță imorale.

(Râsete)

Această treabă a început să dea dependenţă, înțelegeți, când altcineva plăteşte nota de plată. Oricum, iată care e prima dorință. Aş vrea să ajutaţi la organizarea unei mişcări sociale alcătuită din mai mult de un milion de activişti americani pentru Africa. Asta este prima mea dorință. Cred că se poate realiza. Acum câteva minute am vorbit despre toate acele campanii populare care au început să apară. Ştiți, sunt foarte multe peste tot. Şi cu această campanie ONE ca şi activitate principală, organizația mea, DATA, şi alte grupuri am reuşit să folosim din plin energia şi entuziasmul de acolo, de la Hollywood până în inima Americii. Ştim că există energie, mai mult decât suficientă, pentru a alimenta această mişcare. Avem nevoie doar de ajutorul vostru pentru a face ca asta să devină realitate.

Avem nevoie de voi toți de aici: America religioasă, America corporatistă, America Microsoft, America Apple, America Coke, America Pepsi, America tocilarilor, America gălăgioasă. Nu ne putem permite să stăm relaxați şi să lăsăm să se întâmple aşa ceva. Cred cu tărie că dacă inițiem o mişcare care să aibă puterea unui milion de americani, nu vom fi refuzați. Vom avea atenţia Congresului. Vom fi prima pagină în agenda secretarei de stat Condi Rice şi vom intra direct în Biroul Oval. Asta dacă sunt un milion de americani - şi sunt sigur de asta - care să fie dispuşi să dea telefoane, să trimită emailuri. Sunt ferm convins că putem cu adevărat să schimbăm cursul istoriei, literalmente, pentru continentul african. Aş cere, aşadar, ajutorul vostru pentru a realiza acestea. Ştiu că John Gage şi Sun Microsystems sunt deja în fruntea acestei operațiuni dar mai sunt mulți dintre voi cu care am dori să vorbim.

Aşa, a doua dorință, numărul doi. Aş dori o mediatizare de success pentru fiecare persoană de pe planetă care trăieşte din mai puțin de un dolar pe zi. Asta ar constitui un miliard de mediatizări de succes. Acestea ar putea fi făcute pe Google, pe AOL. Steve Case, Larry, Sergey- au făcut deja multe. Ar putea fi NBC, pe ABC. De fapt astăzi la ABC vom vorbi despre premiile Oscar. Avem un film, produs de Jon Kamen de la Radical Media. Dar ştiți voi, vrem, avem nevoie de mai mult timp de difuzare pentru ideile noatre. Avem nevoie să facem calcule, să obținem statistici de la poporul American. Chiar cred în ceea ce spunea Truman mai demult şi anume că dacă dai americanilor fapte vor face ceea ce trebuie făcut. Şi o altă chestiune importantă e că asta nu e Sally Struthers. Asta trebuie să fie descrisă ca o aventură şi nu ca o povară.

(Video:) Unul câte unul îşi fac apariția, o asistentă medicală, un profesor, o casnică, şi vieţi sunt salvate. Problema e enormă. La fiecare trei secunde, o persoană moare. Peste alte trei secunde, o alta. Situația e atât de disperată în anumite părți ale Africii, ale Asiei, chiar şi ale Americii, încât grupuri de ajutor, la fel cum au făcut şi pentru tsunami, se unesc şi acționează împreună. Putem învinge sărăcia extremă, foametea, SIDA. Dar avem nevoie de ajutorul vostru. Fiecare persoană în plus, fiecare scrisoare, fiecare voce în plus va distinge între viață şi moarte pentru milioane de oameni. Vă rog alăturaţi-vă nouă lucrând împreună. Americanii au o oportunitate fără precedent. Putem face istorie. Putem face ca sărăcia să devină istorie. Unul, câte unul, câte unul. Vă rog vizitați ONE la această adresă. Nu avem nevoie de banii voştri. Ci de vocea voastră.

Bono: Ei bine, îmi doresc ca TED să arate adevărata putere a informației, puterea sa de a rescrie regulile şi de a transforma viețile prin conectarea fiecărui spital, policlinică, şcoală dintr-o țară africană. Şi mi-aş dori ca aceasta să fie Etiopia. Cred că putem conecta toate şcolile din Etiopia, toate policlinicile, spitalele. Putem să le conectăm la internet. Asta e dorința mea, cea de-a treia dorință. Cred că e posibil. Cred că avem banii şi inteligența necesară în această sală pentru a realiza asta. Şi aceasta ar fi o dorință de neimaginat care ar deveni realitate. Am fost în Etiopia, aşa cum spuneam mai devreme. De fapt acolo a început totul pentru mine. Ideea că internetul, care ne-a schimbat viețile tuturor, poate transforma o țară şi un continent care abia a ajuns să cunoască conexiunile analoage - mă lasă perplex. Dar nu a început aşa.

Prima linie de lungă distanţă între Boston şi New York a fost o linie telefonică folosită în 1885. Şi numai nouă ani mai târziu Addis Ababa era conectată telefonic de Harare, care e la 500 km distanţă. De atunci nu s-au schimbat multe. Timpul mediu de aşteptare pentru o linie de telefonie fixă în Etiopia este de aproximativ şapte sau opt ani. Dar pe atunci nimeni nu visa la tehnologia wireless. Oricum, sunt irlandez şi după cum vă puteți da seama ştiu cât de important e să vorbeşti. Comunicarea este foarte importantă în Etiopia - va transforma această țară. Asistentele medicale vor primi o pregătire mai bună, farmaciştii vor putea să se aprovizioneze, medicii vor putea răspândi cunoştințele în toate domeniile medicinei. E o idee foarte, foarte bună să-i conectăm pe toți. Şi aceasta este cea de a treia şi ultima mea dorință pentru voi la conferința TED. Încă o dată, vă mulțumesc foarte mult.

(Aplauze)