Bob Thurman - Toţi putem fi Buddha

Vă mulţumesc. Toată această seară a fost senzaţională pentru mine. Am simţit că seamănă cu Vimalakirti Sutra, o lucrare străveche din India antică, în care Buddha apare la început şi o groază de oameni vin să îl vadă din cel mai mare oraş din zonă, Vaisali, şi să-i aducă ofrandă, un fel de umbrele încrustate cu bijuterii. De fapt, toţi tinerii din oraş -- bătrânii demodaţi nu vin pentru că erau supăraţi pe Buddha, pentru că a acceptat, atunci când a venit în oraşul lor -- el întotdeauna acceptă prima invitaţie primită, indiferent din partea cui vine, şi gheişa locală, o persoană cu comportament de vedetă de film, le-a luat-o înainte bătrânilor din oraş şi l-a invitat ea prima.

Deci, umbla alături de vedeta de film şi, bineînţeles, oamenii bombăneau: "Se vrea a fi o persoană religioasă. Ce caută el în casa lui Amrapali cu toţi cei 500 de călugări ai săi," şi aşa mai departe. Toţi bombăneau, drept urmare, l-au boicotat. Nu au mers să îl asculte. Dar tinerii au venit cu toţii. Şi au adus umbrelele astea cu nestemate şi le-au pus pe pământ. Şi imediat cum le-au aşezat, tot acest morman de umbrele cu nestemate, purtate de obicei în India antică, printr-un fel de efect special, a fost transformat într-un caleidoscop gigant, minunea universului. Toţi s-au uitat şi au văzut acolo toate formele de viaţă din toate universurile sunt complet interconectate.

Şi, bineînţeles, în universul budist sunt milioane şi miliarde de planete cu viaţă umană pe ele, iar fiinţele iluminate pot vedea viaţa de pe toate celelalte planete. Ei nu văd, atunci când privesc şi văd toate acele lumini arătate în cer, ei nu văd doar un fel de bucăţi de materie arzând sau pietre sau flăcări sau gaze explodând. Ei văd, de fapt, peisaje şi fiinţe umane şi zei şi dragoni şi fiinţe şerpuitoare şi zeiţe şi alte fiinţe asemănătoare.

El a făcut acel efect special la început pentru a-i face pe toţi să se gândească la interconectare şi la starea de a fi interconectat şi la cum totul în viaţă a fost interconectat total. Iar apoi Leilei -- îi ştiu celălalt nume al său -- ne-a vorbit despre interconectare şi despre cum noi toţi suntem total interconectaţi aici şi despre cum noi toţi ne-am mai cunoscut de fapt. Desigur, în universul budist, am mai făcut asta de miliarde de ori, în foarte multe vieţi din trecut. Şi nu am vorbit numai eu mereu. Şi voi aţi vorbit şi v-am ascultat şi tot aşa. Şi încă o mai facem, probabil încercăm să devenim parte din comunitatea TED, dacă aceasta e o formă modernă de iluminare. Cred că e. Deoarece, într-un fel, dacă un pasionat TED se regăseşte în starea de interconectare a tuturor computerelor şi lucrurilor, atunci vorbim despre creaţia unei conştiinţe în masă prin care toţi putem şti tot ce se întâmplă oriunde în lume.

Şi, astfel, va deveni inacceptabil -- compasiunea apare atunci când ne va deveni inacceptabil, absolut inacceptabil să trăim în confort și desfătare şi să ne bucurăm de trăiri spirituale sau orice or fi acestea, când alți oameni sunt complet ciuruiți de boală şi nu au o bucată de mâncare şi nici un loc al lor, sau sunt maltratați de vreo persoană îngrozitoare şi aşa mai departe. Devine pur și simplu inacceptabil. Când toți ştim totul, suntem cam forţaţi de tehnologie să devenim Buddha sau aşa ceva, să fim iluminaţi.

Şi, bineînţeles, cu toţii vom fi profund dezamăgiţi când se va întâmpla. Deoarece credem că fiind oarecum obosiţi de la ceea ce facem, fiind puţin obosiţi, chiar suferim. Într-un fel, chiar ne place suferinţa. Uităm de suferință refugiindu-ne în altă parte, dar, de fapt, cu toții avem această suferinţă comună că suntem prizonierii corpului nostru când toţi ceilalți sunt afară. Iar ocazional, ne întâlnim cu o altă persoană prizonieră în corpul său şi ne place prezența celuilalt şi fiecare încercăm să evadăm, dar, în cele din urmă, eșuăm, desigur, și revenim de unde am început.

Deoarece percepţia noastră egocentrică -- eronată, din perspectiva lui Buddha -- este că tot ceea ce suntem se află în corpul nostru. Dar se află și în interior și în exterior, în sine și în altceva iar acest altceva este complet diferit. Din păcate, toată lumea de aici s-a cam obişnuit cu acea percepție, puţin măcar, nu-i aşa? Stați confortabil pe scaun lângă cineva pentru că sunteți într-o sală de teatru, dar dacă erați pe o bancă în parc şi cineva venea și se aşeza așa aproape de voi, v-aţi fi speriat serios. Ce vor de la mine? Sau, cine e ăsta? Şi, astfel, nu aţi mai sta atât de aproape de altă persoană din cauza noţiunii că te lupți cu universul -- asta e tot ce a descoperit Buddha. Datorită ideii cosmice de bază că fiecare dintre noi este singur şi că toți ceilalți sunt diferiți atunci suntem puși într-o situaţie imposibilă, nu-i aşa? Cine va primi suficientă atenţie din partea lumii? Cine va obține destul din partea lumii? Cine nu va fi depășit de un număr infinit de alţi oameni -- dacă sunteţi diferiţi de toți ceilalţi oameni?

Deci, compasiunea intervine atunci când descoperi cu surprindere că într-un fel te pierzi: prin artă, prin meditaţie, prin înţelegere, de fapt, prin cunoaştere, ştiind că nu ești limitat sub nicio formă, ştiind că eşti interconectat cu ceilalţi oameni. Vă puteţi simți ca fiind celelalte ființe când depășiți deziluzia separării de ceilalţi. Când faceţi asta, sunteţi obligaţi să simţiţi ce simt ei. Din fericire -- încă nu sunt sigur -- se spune că atunci când ajungi în acel punct deoarece unii au zis așa în literatura budistă, cine vrea cu adevărat să arate compasiune? Îngrozitor! Sunt atât de nefericit de unul singur. Mă doare capul. Mă dor oasele. Trec de la naştere la moarte. Nu sunt niciodată satisfăcut. Nu am niciodată destul, chiar dacă sunt miliardar, nu am niciodată destul. Îmi trebuie o sută de miliarde, așa sunt. Imaginaţi-vă cum ar fi dacă ar trebui să simt numai suferinţa a sute de alţi oameni. Ar fi groaznic.

Dar aparent, este un paradox ciudat al vieţii. Când nu mai ești încuiat în tine, şi pe măsură ce înţelepciunea sau inteligenţa sau cunoştinţele științifice despre natura lumii, care îi permit minții să umble şi să empatizeze şi să sporească abilitatea umană de bază de a empatiza şi realizând că eşti celălalt, cumva prin această deschidere, poţi vedea natura mai profundă a vieţii şi poţi scapi din acest cerc de fier groaznic format de EU, MIE, PE MINE, AL MEU, aşa cum cânta Beatles.

Ştiţi, chiar am aflat totul din anii '60. Foarte păcat că nimeni nu a realizat vreodată asta şi încă de atunci încearcă suprimarea acestei idei. Eu, mie, pe mine, al meu. E un cântec perfect. O lecţie perfectă. Dar când scăpăm de asta, cumva devenim interesaţi de toţi ceilalţi oameni. Şi ne percepem în mod diferit pe noi înşine. Este total ciudat. Este total ciudat. Lui Dalai Lama îi place să spună mereu -- spune că atunci când se naşte ideea de compasiune în mintea ta se întâmplă pentru că îţi dai seama singur că tu, durerile şi plăcerile tale sunteţi, de fapt, pentru inteligenţa ta, o scenă prea restrânsă. Chiar e plictisitor dacă te simţi într-un fel sau altul, ştiţi cum e -- şi, apropo, cu cât te concentrezi mai mult pe cum te simţi, cu atât mai rău îţi e. Chiar şi când te simţi bine, te întrebi: oare când se va termina distracţia? Distracţia e gata când te gândeşti, cât e de bine? Iar atunci, niciodată nu e suficient de bine.

Mi-a plăcut că Leilei a zis că modul de a-i ajuta pe cei în mare suferinţă fie în plan fizic fie în oricare altul, este să îi facem să se simtă bine, simţindu-ne noi bine. Cred că Dalai Lama ar fi trebuit să audă asta. Îmi doresc să fi fost acolo să audă. Mi-a spus odată -- părea destul de trist; că îşi face multe griji pentru ce avem şi ce nu avem. Părea puţin trist, pentru că, spunea el, cu o sută de ani în urmă, s-a luat tot ce se putea avea. E vorba de marile revoluţii comuniste din Rusia, din China şi restul. Li s-a luat totul prin violenţă, spunând că vor împărţi tuturor celorlalţi, dar apoi a fost şi mai rău. Nu a ajutat la nimic.

Deci, ce ar putea acoperi această breşă groaznică din lumea de azi? Şi apoi s-a uitat la mine. Şi am zis, "Ei bine, eşti implicat complet în asta. Tu propovăduieşti generozitatea," doar la asta m-am putut gândi. Ce e virtutea? Dar desigur, cred că cheia salvării omenirii, cheia compasiunii, este mai multă plăcere. Trebuie facută prin plăcere. Generozitatea e mai multă plăcere. Asta este cheia. Toţi au înţeles greşit. Cred că Buddha era atât de plictisitor, şi sunt aşa surprinşi când îl întâlnesc pe Dalai Lama şi el e destul de vesel. Chiar dacă oamenii lui sunt ucişi prin genocid -- şi, credeţi-mă, simte fiecare pală de vânt bătând pe capul oricărui călugăr bătrân, din fiecare închisoare chineză. O simte. Simte cum se obţin roadele de la iaci în zilele noastre. Nici nu voi spune ce fac. Dar el simte asta. Şi totuşi, este foarte jovial. E extrem de jovial.

Deoarece atunci când te deschizi aşa, nu mai poţi fi altfel - la ce bun e să fii nefericit din cauza nefericirii altora. Trebuie să găseşti partea plină de speranţă, şi să vezi cum poţi schimba. Gândiţi-vă la lucrurile frumoase prezentate de Chiho. Ne-a speriat cu omul lavă. Ne-a ameninţat că vine omul lavă şi apoi că vine tsunami, dar, în final, au fost flori şi copaci şi a fost foarte frumos. Este chiar foarte frumos.

Deci, compasiunea înseamnă să simţi ce simt ceilalţi şi fiinţa umană este, de fapt, compasiune. Fiinţa umană aproape că nu mai are timp. Fiinţa umană e compasiune pentru că, atunci la ce ar mai fi bun creierul? Acum, mintea lui Jim memorează almanahul. Dar ar putea memora toate nevoile tuturor fiinţelor care sunt, vor fi, au fost în el. Ar putea memora multe lucruri fantastice pentru a ajuta mulţi oameni. Şi s-ar distra excelent făcând asta.

Deci, primul care va fi fericit când nu te mai gândeşti cu egoism la cât de fericit eşti şi tot timpul eşti nemulţumit-- aşa cum ne-a zis Mick Jagger, nu vei obţine niciodată satisfacţie aşa. Atunci te decizi că te-ai săturat de tine însuţi. Mai voi gândi cum ceilalţi oameni pot fi fericiţi. Mă voi trezi dimineaţa şi mă voi gândi, ce pot face măcar pentru o altă persoană, chiar un câine, câinele meu, pisica mea, animalul meu de companie, fluturele meu. Şi prima persoană pe care o faci fericită fără să mai faci ceva pentru altcineva eşti tu. Tu devii mai fericit pentru că toată percepţia ta se lărgeşte şi vezi dintr-o dată lumea întreagă şi pe toţi oamenii din ea. Şi realizezi că a fi alături de aceşti oameni este chiar grădina cu flori pe care ne-a arătat-o Chiho. E Nirvana. Şi mi-a expirat timpul. Şi ştiu poruncile TED. Vă mulţumesc.