Blaise Agura y Arcas face o demonstraţie în Photosynth

Ceea ce vreau să vă arăt mai întâi, foarte rapid, este o lucrare fundamentală, o nouă tehnologie pe care am adus-o la Microsoft ca parte dintr-o achiziţie aproximativ acum un an. Acesta este Seadragon. Este un mediu care poate interacţiona fie local fie la distantă cu o mare cantitate de date vizuale.

Ne uităm acum la mulţi, mulţi gigabaiţi de poze digitale si mărind în continuu aproape perfect, panoramând prin aceasta, rearanjând-o oricum dorim. Nu conteaza la cât de multă informaţie ne uităm, cât de mari sunt aceste colecţii sau cât de mari sunt imaginile. Majoritatea sunt poze făcute cu o camera digitală obişnuită, dar aceasta, de exemplu, este o scanare de la Biblioteca Congresului, de ordinul a 300 megapixeli. Nu are importanţă pentru că singurul lucru care ar trebui să limiteze performanţa unui asemenea sistem este numărul de pixeli al monitorului vostru

la un moment dat. Este de asemenea o arhitectură foarte flexibilă. Aceasta este o carte intreagă, un exemplu de dată non-imaginativă. Este vorba despre "Casa pustie" (Bleak House) a lui Charles Dickens. Fiecare coloană reprezintă un capitol. Pentru a vă demonstra că este vorba despre text, şi nu o imagine, putem face aşa ceva, pentru a arată cu adevarat că este o reprezentare reală a unui text; nu este o poză. Poate acesta este un mod artificial de a citi o carte în format electronic. Nu v-aş recomanda.

Acesta este un caz mai real. Este o ediţie a "Gardianul"-ui. Fiecare imagine reprezintă începutul unei secţiuni. Acest lucru iţi dă într-adevar bucuria unei experienţe plăcute de a citi versiunea tiparită a unei reviste sau a unui ziar, lucru care este inerent un mediu multi-dimensional. Am făcut şi noi ceva micuţ cu colţul acestui număr din "Gardianul". Am creat o reclamă falsă la o rezoluţie foarte mare -- mult mai mare decât în orice reclamă obişnuită -- şi am încorporat un conţinut suplimentar. Dacă doriţi să vedeţi proprietăţile acestei maşini, le puteţi vedea aici. Sau alte modele, sau chiar specificaţiile tehnice. Şi acest lucru chiar prinde la anumite idei, înlăturarea limitelor unui monitor. Sperăm ca aceasta să însemne eliminarea pop-up-urilor şi a altor mizerii de genul acesta -- care nu sunt necesare.

Bineînţeles, maparea este una dintre aplicaţiile evidente pentru o tehnologie de genul acesta. Nu voi zăbovi mult timp asupra acesteia, ci doar ca să vă spun ca mai avem de contribuit la acest domeniu. Acestea sunt toate drumurile din Statele Unite suprapuse pe o imagine geospaţială de la NASA. Să trecem acum la altceva. Acesta este de fapt activ pe Internet acum; puteţi verifica.

Acesta este un proiect denumit Photosynth, care îmbină doua tehnologii diferite. Una dintre ele este Seadragon iar cealaltă o minunata cercetare în domeniul percepţiei vizuale computerizate realizată de Noah Snavely, absolvent al Universităţii din Washington, îndrumat de Steve Seitz la U.W. şi Rick Szeliski la Cercetare Microsoft. O colaborare frumoasă. Astfel aceasta este activă pe Internet. Posibilă datorită Seadragon. Puteţi observa că atunci când creăm astfel de perspective, când putem naviga prin imagini putem avea acest tip de experienţă în multe rezoluţii.

Dar aranjamentul spaţial al acestor imagini contează cu adevărat. Algoritmii de percepţie vizuală au înregistrat aceste imagini împreună, astfel încât să corespundă spaţiului real unde aceste poze -- toate facute lângă Lacurile Grassi din Stâncile Canadiene -- au fost realizate. Vedeţi aceste elemente aici ale unei proiecţii stabilizate sau panoramare, iar aceste elemente au fost relaţionate spaţial. Nu sunt sigur dacă am timp să vă arăt alte medii. Există unele care au mult mai multa spaţialitate. Aş vrea să mergem direct la unul din seturile originale ale lui Noah -- acesta face parte dintr-un prototip timpuriu al Photosynth la care am lucrat în vară -- ca să vă arăt ceea ce cred eu că este piesa de rezistenţă a acestei tehnologii, tehnologia Photosynth. Nu este neapărat evident doar vizionând proiecţiile pe care le-am pus la dispoziţie pe site. A trebuit să avem grijă de aspectele legale ş.a.m.d.

Aceaste este o reconstrucţie a Catedralei Notre Dame făcută complet computaţional din imagini culese de pe Flickr. Doar cauţi Notre Dame pe Flickr, şi găseşti ceva poze cu tipi în tricou, din campus ş.a.m.d. Iar fiecare din aceste conuri portocalii reprezintă o imagine care a fost găsită că ar corespunde acestui model. Acestea sunt poze de pe Flickr, şi toate au fost relaţionate spaţial în acest mod. Putem pur şi simplu să navigăm în acest mod. (Aplauze)

Ştiţi, nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să lucrez la Microsoft Este foarte măgulitor să am parte de o asemenea primire aici. (Râsete)

Bănuiesc că observaţi că sunt o multitudine de camere: toată gama de la telefoane celulare la SLR-uri profesionale, chiar un număr foarte mare, împletite în acest mediu. Dacă pot, voi mai găsi dintr-acestea ciudate. Sunt atât de multe mascate de feţe, ş.a.m.d. Undeva pe aici este o serie de fotografii -- iată. Acesta este un poster cu Notre Dame care a fost înregistrat corect. Te poţi îndepărta de poster spre un mediu fizic al acestui mediu.

Ideea este că se pot face anumite lucruri cu mediul social. Acest lucru înseamnă să colectezi date de la toată lumea -- de la o întregă memorie colectivă despre ce însemnă Pământul vizual -- şi să le interconectezi. Toate acele poze au fost interconectate, au devenit ceva emergent care este mai mare decât suma părţilor. Aveţi un model al ceea ce iese din întregul Pământ. Gândiţi-vă la asta ca la coada lungă a lucrării lui Stephen Lawler "Pământul Virtual". Iar aceasta creşte în complexitate pe măsură ce lumea îl foloseşte, şi ale cărui beneficii devin mai mari pe măsură ce utilizatorii îl folosesc. Propriile poze sunt etichetate cu meta-data pe care altcineva a introdus-o. Dacă cineva ar eticheta toţi aceşti sfinţi şi ar spune cine sunt, atunci poza mea cu Catedrala Notre Dame s-ar îmbunătăţi brusc cu toate aceste date, şi aş putea-o folosi ca punct de placare pentru a naviga prin acel spaţiu, într-un meta-univers pentru a realiza astfel un fel de experienţă socială combinată. Şi, bineînţeles, un produs secundar a toate acestea sunt imensele şi bogatele modele virtuale a fiecărei părţi interesante a Pământului, colecţionate nu doar din zboruri deasupra pământului şi din imagini din satelit ş.a.m.d., ci dintr-o memorie colectivă.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)

Chris Anderson: Am înţeles corect? Ceea ce va permite softul vostru, este ca la un moment dat, în urmatorii câţiva ani, este ca toate pozele împărtăşite de cineva de pe glob să fie interrelaţionate?

BAA: Da. Ceea ce face cu adevarat este să descopere. Creează hiper-legături, dacă vreţi, între imagini. Şi realizează asta bazându-se pe conţinutul imaginilor. Şi aceasta devine incitant când te gândeşti la bogăţia informaţiei semantice pe care o au acele imagini. Ca atunci când faci o cautare de imagini pe Internet, cauţi dupa anumite cuvinte, şi textul de pe pagina de Internet dă o multitudine de informaţii despre ce reprezintă poza. Acum, ce s-ar fi dacă acea poză face legătura cu toate pozele tale? Atunci cantitatea de interconectare semantică şi bogăţia care derivă din aceasta este imensă. Este unde efect clasic de reţea.

CA: Blaise, este într-adevăr incredibil. Felicitări.

BAA: Mulţumesc foarte mult.