Bjarke Ingels: povestiri despre arhitectură la viteză superluminică

Dezbaterea publică asupra arhitecturii se rezumă destul de des la contemplarea rezultatului final, într-un fel, a obiectului arhitectonic. Cel mai recent turn din Londra este un castravecior, un cârnat sau un obiect sexual?

Astfel, ne-am pus întrebarea recent dacă am putea inventa un format care de fapt ar putea să ne spună istoriile din spatele proiectelor. Probabil combinând imagini şi desene şi cuvinte ca într-un anumit fel să spunem istorii despre arhitectură. Şi am descoperit că nu trebuia să-l inventăm noi, exista deja sub forma unei cărţi de benzi desenate.

Astfel că am copiat formatul cărţii de benzi desenate. Aşa povestim istoriile din spatele scenei, cum evolueză proiectele noastre prin adaptare şi improvizare. Printre confuziile și oportunitățile și incidentele din lumea reală. Numim această carte de benzi desenate: ”Da înseamnă mai mult”. Ceea ce, evident, reune într-un fel evoluția ideilor unora dintre eroii noștri.

E cazul ideii ”Mai puțin înseamnă mai mult” a lui Mies van der Rohe. El a declanșat revoluția modernistă. După el a urmat contra-revoluția post-modernistă. Robert Venturi spunând ”Mai puțin este plictisitor”. După el, Philip Johnson a introdus (Râsete) s-ar putea spune promiscuitatea, sau cel puțin deschiderea spre noi idei cu ”Sunt o cocotă.” Recent Obama a adus optimismul în contextul crizei financiare globale.

Și ceea ce vrem să spunem cu ”Da înseamnă mai mult”, este punerea sub semnul întrebării a acestei idei conform căreia avangarda arhitectonică este aproape întotdeauna definită în mod negativ, ca ceva sau cineva împotriva căreia ne opunem. Clișeul arhitectului cu vederi radicale ne prezintă un soi de tânăr furios revoltându-se împotriva sistemului. Ori această idee a geniului neînțeles, frustrat că lumea nu se potrivește cu ideile sale. În loc de revoluție, noi suntem mai degrabă interesați de evoluție. De această idee conform căreia lucrurile evoluează treptat --prin adaptare și improvizare-- la schimbările mediului.

De fapt, eu cred că Darwin este unul dintre cei care explică cel mai bine procesul nostru de creație artistică. Faimosul său copac al evoluției ar putea fi aproape un model al modului nostru de lucru. După cum vedeți, un proiect evoluează prin intermediul unor serii de ședințe de proiectare. În fiecare reuniune se aduc mult prea multe idei. Doar cele mai bune pot supraviețui. Și printr-un proces de selecție arhitectonică putem alege un model cu adevărat frumos. Sau putem selecţiona un model foarte funcțional. Le unim. Rezultă un soi de mutant. Iar în decursul acestor serii de ședințe de proiectare ajungem la un prototip.

O metodă literală de a arăta acest lucru este un proiect pe care l-am făcut pentru o bibliotecă și un hotel în Copenhaga. Procesul de proiectare a fost într-adevăr dificil, aproape ca o luptă pentru supraviețuire. Dar treptat a apărut o idee. Această idee a unui turn rațional care se îmbină cu orașul înconjurător. Un fel de expansiune a spațiului public în ceea ce numim o versiune scandinavă a "Treptelor Spaniole" din Roma. Un spaţiu public atât în exterior, cât și în interior, cu o bibliotecă.

Dar Darwin nu explică numai evoluția unei singure idei. După cum vedeți, câteodată se desprinde o subspecie. Și deseori suntem într-o ședință de proiectare și descoperim că avem o idee grozavă. Care nu se potrivește în acest context. Dar pentru alt client dintr-o altă cultură poate fi răspunsul potrivit la o altă întrebare. Drept rezultat, nu aruncăm niciodată nimic. Ne păstrăm biroul aproape ca o arhivă a biodiversității arhitectonice. Nu se ştie niciodată când o să ai nevoie de acea idee.

Și ceea ce mi-ar place să fac acum, în cadrul unei istorisiri super-rapide, este să vă povestesc cum au evoluat două proiecte prin adaptare și improvizare la cerinţele societăţii. Prima poveste începe anul trecut când am fost în Shanghai, la concursul pentru Pavilionul Național Danez pentru World Expo, în 2010. L-am văzut pe tipul ăsta, Haibao. Este mascota expoziției. Și ni se părea extrem de familiar. De fapt, arăta ca o clădire pe care o proiectaserăm pentru un hotel în nordul Suediei. Când am prezentat-o în cadrul competiției suedeze, ne-am gândit că este un plan fantastic. Dar nu arăta exact ca ceva potrivit pentru nordul Suediei. Nici juriul suedez nu credea asta. Aşa că am pierdut.

Dar după aceea am avut o întâlnire cu un om de afaceri chinez care a văzut proiectul nostru și care ne-a spus: ”Uau, acesta este simbolul chinezesc al cuvântului popor!” (Râsete) Deci în teorie, așa e cum se scrie ”popor”, ca de exemplu în "Republica Populară Chineză". Chiar am verificat de două ori. Și în același timp, am fost invitați să expunem la Săptămâna Industriei Creative din Shanghai. Și ne-am gândit, este o oportunitate foarte bună. Aşa că am angajat un maestru feng shui. Am redimensionat clădirea conform proporțiilor chinezești, mărindu-i scala de 3 ori, și ne-am dus în China. (Râsete) Iată Clădirea Poporului, cum am numit-o noi. Aceștia sunt cei doi interpreți ai noştri,ocupaţi într-un fel să-i citească arhitectura.

A ajuns pe coperta ziarului Wen Wei Po. Ceea ce l-a determinat pe domnul Liang Yu Chen, primarul Shanghaiului să viziteze expoziția. Și am avut ocazia să-i explicăm proiectul. Și el a spus: ”Shanghai este orașul cu cei mai mulți zgârie-nori din lume.” Dar pentru el a însemnat pierderea legăturilor cu tradiţia. Şi a văzut în Clădirea Poporului o arhitectură care ar putea să reducă prăpastia dintre vechea înțelepciune a Chinei și viitorul său în transformare. Iar noi am fost profund de acord cu el. (Râsete) (Aplauze) Din păcate domnul Chen se află acum în închisoare pentru corupție. (Râsete)

Dar,după cum am mai spus, Haibao ne părea foarte familiar. Pentru că este într-adevăr simbolul chinezesc pentru ”popor”. Și ei au ales această mascotă pentru că tema expoziției este: ”Un Oraș mai Bun, o Viață mai Bună.” Sustenabilitate. Și ne-am gândit că sustenabilitatea s-a transformat într-o fel de idee neo-protestantă care trebuie să facă rău ca să facă bine.

Înţelegeţi, nu trebuie să faceți dușuri lungi și calde. Nu trebuie să zburați cu avionul în vacanță pentru că dăunează mediului. Treptat căpătați ideea că viața sustenabilă este mai puțin amuzantă decât cea normală. Astfel ne-am gândit că poate ar fi mai interesant să ne axăm pe exemple în care un oraș sustenabil crește de fapt calitatea vieţii.

Ne-am întrebat de asemenea, ce poate arăta Danemarca Chinei care ar putea fi relevant? China este una dintre cele mai mari țări ale lumii, Danemarca, una dintre cele mai mici. Simbolul Chinei este un dragon. În Danemarca avem o pasăre națională, lebăda. (Râsete) China are mulți poeți mari.

Dar am descoperit că în Republica Populară, în programa școlilor publice, au trei basme de An Tu Shung, sau Hans Christian Anderson, cum îl numim noi. Asta înseamnă că 1,3 miliarde de chinezi au crescut cu ”Hainele Noi ale Împăratului”, ”Fetița cu Chibriturile” și ”Mica Sirenă”. E ca și cum un fragment din cultura daneză a fost integrat în cultura chineză.

Cea mai mare atracție în China este Marele Zid Chinezesc. Marele Zid este singurul lucru care poate fi văzut de pe lună. Cea mai mare atracție în Danemarca este Mica Sirenă. Care de-abia se poate vedea într-un tur pe canale. (Râsete)

Într-un fel exprimă diferența dintre aceste două orașe, Copenhaga şi Shangai un Shangai modern,o Copenhagă europeană. Dar apoi ne-am uitat la dezvoltarea urbanistică recentă. Și am observat că aşa arăta o stradă în Shanghai cu 30 de ani în urmă. Numai biciclete, fără mașini. Așa arată azi. Numai ambuteiaje. Bicicletele au fost interzise în multe locuri.

Între timp, în Copenhaga extindem pistele de biciclete. O treime din populație se deplasează cu bicicleta. Avem un sistem gratuit de biciclete numit City Bike. Poți să închiriezi una dacă vizitezi orașul. Aşa că ne-am gândit, de ce nu reintroducem bicicletele în China? Am donat 1000 de biciclete oraşului Shanghai. Deci, dacă veniți la expoziție, mergeți direct la pavilionul danez. Luați o bicicletă daneză. Și apoi continuați să vizitați pe bicicletă celelalte pavilioane.

Cum am spus, Shanghai și Copenhaga sunt amândouă orașe-port. Dar în Copenhaga apa a devenit atât de curată că poți înota în ea. Unul dintre primele proiecte pe care le-am pus în practică a fost "baia portuară" în Copenhaga. Un fel de continuare a accesului public la apă. Noi credem că aceste expoziții de multe ori înglobează multă propagandă, finanțată de stat, imagini, declarații, dar nu și experiențe reale. Astfel, ca și în cazul bicicletei, nu vorbim despre asta. Puteți încerca. Ca și în cazul apei, în loc să vorbim despre ea, vom trimite un milion de litri de apă portuară din portul Copenhaga în Shanghai. Astfel încât chinezii care au curaj, pot să se bage într-adevăr în ea și să simtă cât de curată este.

Acesta este momentul în care, în mod normal ,oamenii obiectează că nu sună foarte sustenabil să duci apă din Copenhaga în China. Dar de fapt, navele transportă containere pline de bunuri din China în Danemarca. Apoi navighează, goale, înapoi. Asfel, destul de des, încarcă apă pe post de balast. Aşa că putem să ne folosim gratis de o călătorie.

Iar în mijlocul acestui fel de băi portuare vom pune de fapt adevărata Mică Sirenă. Deci adevărata Sirenă, apă adevărată și biciclete adevărate. Și în timp ce ea lipseşte (din Copenhaga), vom invita un artist chinez ca să o reintepreteze. Arhitectura pavilionului este acest tip de spirală de expoziții și biciclete. Când veți merge la expoziție, veți vedea Sirena și piscina. Vă veți plimba pe acolo, veți căuta o bicicletă pe acoperiș, veți începe călătoria și veți continua spre restul expoziției.

Aşa că, atunci când am câștigat concursul a trebuit să facem o expoziție în China care să explice proiectul. Și spre surprinderea noastă am primit una dintre planșe înapoi, cu modificări din partea cenzurii de stat chineze. În primul rând, lipsea Taiwanul de pe harta Chinei. Este o chestiune politică foarte serioasă în China. Noi vom contribui la agravarea acestei probleme. În al doilea rând, am comparat Lebăda cu Dragonul. Şi atunci statul chinez a spus: ”Sugerăm schimbarea cu Panda.” (Râsete) (Aplauze)

Aşa că, atunci când s-a făcut publică în Danemarca ştirea că vom muta monumentul nostru național, Partidul National Popular s-a revoltat. Au încercat să aprobe o lege împotriva mutării Sirenei. Astfel, pentru prima dată, am fost invitat să vorbesc în Parlamentul Național. A fost destul de interesant pentru că dimineața de la 9 la 11 s-a discutat pachetul de legi de finanţare, câte miliarde să se investească pentru salvarea economiei daneze. Iar după aceea, la ora 11 s-au oprit din discutarea acestor probleme mărunte. Și de la 11 la ora 1 s-a discutat dacă să trimită sau nu Sirena în China. (Râsete) (Aplauze)

Dar ca să închei, dacă vreți să vedeți Sirena din mai până în decembrie anul viitor, nu veniți în Copenhaga. Pentru că va fi în Shanghai. Dar dacă veniți în Copenhaga, probabil veți vedea un ansamblu al artistului chinez Ai Weiwei. Dar dacă intervine guvernul chinez, s-ar putea să fie chiar şi un panda. (Râsete)

Cea de-a doua poveste pe care aş vrea s-o spun începe în casa mea. Acesta este apartamentul meu. Aceasta este priveliștea din apartamentul meu, de deasupra unor specii de balcoane triunghiulare pe care clientul nostru le-a numit balcoane Leonardo di Caprio. Iar acestea formează un fel de curte verticală. Unde, într-o zi frumoasă de vară, poţi să faci de fapt cunoștință cu toți vecinii pe o rază verticală de 10 metri. Casa este un fel de distorsiune a unui cub. S-a încercat să se construiască în zig zag pentru a asigura o privelişte fără obstacole tuturor apartamentelor, în loc să se uite unul la altul.

Până de curând acesta era priveliștea de la apartamentul meu. Până când clientul nostru a cumpărat terenul vecin. Și ne-a spus că va construi un bloc de apartamente şi în apropiere, o clădire-parcare de maşini. Iar noi ne-am gândit că, decât să facem tradiționala stivă de apartamente, cu o privelişte orientată direct către un mare şi plictisitor bloc de parcare de ce să nu le transformăm mai degrabă în mansarde şi să le punem peste un podium de mașini.

Și deoarece Copenhaga este în întregime plată, dacă vrei să ai o pantă drăguță cu priveliște, orientată spre sud, practic trebuie să ţi-o faci singur. Apoi am redus volumul, astfel încât să nu blocăm priveliștea de la apartamentul meu. (Râsete) Şi practic parcarea ocupă tot spațiul de sub apartamente.

Iar deasupra, la lumina soarelui, există un singur rând de apartamente, care combină toate splendorile stilului de viață suburban, ca un fel de casă cu grădină cu o priveliște metropolitană într-o zonă dens populată. Acesta este primul nostru model arhitectonic. Aceasta este o imagine aeriană din vara trecută. În esență, apartamentele acoperă parcarea. Se ajunge la ele prin acest lift diagonal. Este, de fapt, un produs tipic elveţian. Pentru că în Elveția au o nevoie naturală pentru lifturile diagonale. (Râsete)

Iar fațada parcării, am vrut să facem o parcare ventilată natural. Așa că a trebuit s-o perforăm. Și am descoperit că prin controlarea mărimii găurilor putem transforma întreaga fațadă într-o uriaşă imagine pixelată, ventilată în mod natural. Și pentru că întotdeauna ne referim la proiect ca fiind "Muntele", am angajat un fotograf japonez de peisaje din Himalaya să ne reproducă această poză frumoasă a Muntelui Everest, transformând astfel întreaga clădire într-o operă de artă de 3.000 de metri pătrați. (Aplauze)

Dacă vă întoarceți în parcare, prin coridoare, e ca și cum ați călători dintr-un univers paralel de mașini și culori, într-un fel de oază urbană orientată spre sud. Lemnul din interiorul apartamentului continuă în afară transformându-se în fațadă. Dacă avansează şi mai departe devine o grădină verde. Și toată apa de ploaie care cade pe "Munte" este acumulată. Și există un sistem automat de irigare care ajută acest tip de grădini panoramice să se transforme într-un an sau doi într-un fel de templu cambogian în ruină, acoperit în totalitate în verde.

Astfel "Muntele" este primul nostru exemplu de clădire la care ne place să ne referim sub numele de alchimie arhitectonică. Alchimia arhitectonică este idea că poți într-adevăr crea, dacă nu aur, cel puțin o valoare adăugată, prin amestecul de ingrediente tradiționale, cum sunt apartamentele normale și parcările normale, iar în acest caz chiar oferim oamenilor șansa de a nu trebui să aleagă între o viață la grădină, sau o viață la oraș. Chiar le pot avea pe amândouă.

Ca arhitect este greu să stabilești prioritățile. Nu-i de ajuns să spui că ţi-ar place să faci un oraș sustenabil în Asia Centrală. Pentru că nu e așa cum se obţin comenzile. Întotdeauna trebuie să improvizezi și să te adaptezi la oportunitățile și situaţiile fortuite care există, și la tumultul societăţii.

Un ultim exemplu este că recent, prin vara trecută, am câștigat concursul de a proiecta o bancă națională nordică. Acesta e directorul băncii pe vremea când încă mai zâmbea. (Râsete) Era în mijllocul capitalei și de aceea eram foarte încântați de această şansă. Din păcate,era vorba despre Banca Națională a Islandei.

În același timp am avut un vizitator, un ministru din Azerbaijan care a venit la biroul nostru. L-am dus să vadă "Muntele". Și a fost foarte entuziasmat de ideea că, într-adevăr se pot "face" munți cu ajutorul arhitecturii. Pentru că Azerbaijanul este cunoscut sub numele de Alpii Asiei Centrale. Aşa că, ne-a întrebat dacă putem de fapt să inventăm un super-plan urban, pe o insulă din afara capitalei, care ar recrea silueta a șapte dintre cei mai importanți munţi din Azerbaijan.

Aşa că am acceptat comanda. Și am făcut acest mic film pe care aş vrea să vi-l arăt. Facem mici filme destul de des. Ne certăm întotdeauna pentru coloana sonoră. Dar în acest caz a fost chiar ușor să alegem melodia. În esență, Baku este un golf în formă de semilună ascendentă cu vedere spre insula Zira, insula pentru care facem planuri. Aproape la fel ca simbolul steagului lor. Și principala noastră idee era să facem o mostră a celor mai importanți șapte munți din topografia Azerbaijanului. Și să-i reintepretăm în structuri urbane și arhitectonice locuite de oameni. Apoi am poziţionat acești munți pe insulă, împrejurul acestui soi de vale centrală înverzită. Aproape ca un parc central.

Și ceea ce face totul interesant este că, în acest moment, insula este doar o bucată de deșert. Nu are nici un fel de vegetație. Nu are apă. Nu are energie, nu are resurse. Astfel că am proiectat întreaga insula ca un unic ecosistem, exploatând energia eoliană ca să pună în funcțiune centralele de desalinizare, și folosind proprietățile termale ale apei ca să încălzească şi răcească clădirile. Și orice tip de exces de apă dulce este filtrat în mod organic înapoi în mediu, transformând în mod treptat o insulă pustie într-un peisaj verde şi luxuriant.

Se poate spune că unde în mod normal dezvoltarea urbană are loc în detrimentul naturii, în acest caz de fapt crează natura. Iar clădirile nu doar invocă imagini ale munţilor. Funcţionează şi ca munţi. Creează adăpost împotriva vântului. Acumulează energia solară. Acumulează apa. Astfel că, în realitate, transformă întreaga insulă într-un ecosistem unic.

Am prezentat recent planul master. Şi a fost aprobat. Iar în această vară începem cu planurile de construcţie ale primilor doi munţi, pe ceea ce va fi prima insulă cu emiteri zero de carbon din Asia Centrală. (Aplauze) Da, doar ca să rezum: Aşa că, aţi putut să vedeţi cum "Muntele" din Copenhaga s-a transformat într-un fel în cele "Şapte Vârfuri" din Azerbaijan. Cu ceva noroc şi ceva mai multă evoluţie poate că în 10 ani ar putea fi cei "Cinci Munţi" de pe Marte. Vă mulţumesc. (Aplauze)