Bill Gross împărtăşeşte idei măreţe pentru găsirea unei noi energii

Chiar de la vârsta de 15 ani, când am început sa fiu interesat de energia solară Familia mea s-a mutat din Fort Lee, New Jersey în California, și ne-am mutat din tărâmul zăpezilor la căldură și cozi la benzină. Benzina se raționaliza în 1973. Criza energetică era în plină amploare.

Am început să citesc revista "Popular Science", și am fost fascinat de potențialul energiei solare pentru a încerca rezolvarea acelei crize. Abia ce făcusem trigonometrie în liceu, Am învațat despre parabole și cum aceasta poate concentra razele luminii într-un singur punct. Asta mi-a stârnit interesul foarte mult. Și chiar am simțit că ar exista potențial în construirea unui dispozitiv capabil să concentreze lumina.

Așadar, am înfiinţat această firmă pe nume Solar Devices. La această firmă construiam parabole, Am urmat un curs de prelucrare al metalelor şi îmi aduc aminte că intram în atelier şi construiam parabole şi motoare Stirling Şi construiam acest motor Stirling la strung şi toţi bikerii şi motocicliştii au venit şi au spus, "Construieşti o narghilea , nu-i aşa?" Iar eu am spus, "Nu, este un motor Stirling. Chiar asta este." Dar ei nu m-au crezut

Am vândut planurile pentru acest motor şi pentru aceasta parabolă pe spatele revistei Popular Science, pentru patru dolari fiecare. Şi am câştigat destui bani să îmi pot plăti primul meu an de la Caltech A fost un entuziasm foarte mare pentru mine să intru la Caltech.

Şi în primul meu an la Caltech, am continuat afacerea. Dar apoi, în al doilea an la Caltech, au început să pună note. Tot anul întâi, notarea a fost pe bază de admis/respins, dar în anul doi se puneau note. Nu am fost în stare să ţin pasul cu afacerea şi am ajuns să fac un ocol de 25 de ani Visul meu a fost acela de a converti energia solară, la un cost foarte practic, dar apoi am avut acest mare ocol În primul rând, cursurile la Caltech.

Apoi, când am absolvit de la Caltech, a ieşit pe piaţă PC-ul IBM, şi am ajuns dependent de PC-ul IBM în 1981. Şi apoi în 1983, Lotus 1-2-3 a ieşit, si am fost complet uimit de Lotus 1-2-3. Am început să rulez afacerea mea cu 1-2-3, am început să scriu programe adiţionale pentru 1-2-3, am scris o interfaţă a limbajului natural pentru 1-2-3. Am început o companie de software educaţional după ce m-am alăturat la Lotus Şi apoi am pornit Idealab, ca să pot avea un acoperiş sub care să pot construi mai multe companii în succesiune

Apoi, mult mult mai târziu - în anul 2000, foarte recent, nouă criză de energie în California -- sau ce s-a presupus a fi o mare criză de energie - urma sa vină. Iar eu încercam să îmi dau seama dacă există vreo cale să construim ceva care s-ar valorifica în urma acestei crize şi să încercăm să aducem oamenilor energie de rezervă, în cazul în care criza venea cu adevărat. Şi am început să mă gândesc la cum am putea construi sisteme de rezervă ce ar putea oferi oamenilor cinci ore, zece ore, poate chiar o zi întreagă sau 3 zile de energie de rezervă.

Mă bucur că aţi auzit mai devreme astăzi, că bateriile sunt energie incredibilă - lipsită de densitate, comparativ cu combustibilul. Aşa că mult mai multă energie poate fi stocată cu combustibil decât cu baterii. Ar fi nevoie să umpli un întreg spaţiu de parcare al unui garaj doar pentru a-ţi oferi patru ore de energie de rezervă pe bază de baterii. Şi am concluzionat, după ce am cercetat orice altă tehnologie că am putea implementa stocarea de energie -- roţi volante, diferite formule de baterii -- pur şi simplu nu era practică stocarea energiei.

Dar crearea energiei? Poate am putea face energie. Am încercat să-mi dau seama, poate energia solară a devenit atractivă. Au trecut 25 de ani de când făceam asta, o să mă întorc să văd ce s-a mai întâmplat cu celulele solare. Şi preţul a scăzut de la 10 dolari un watt la aproximativ patru sau cinci de dolari pe watt, dar s-a stabilizat. Şi chiar trebuia să fie mult mai ieftin de atât pentru a fi rentabile.

Am studiat toate lucrurile noi ce au avut de-a face cu celulele solare şi am încercat să caut modalităţi pentru a le inova şi pentru a face celulele solare mai ieftine. Există o mulţime de lucruri noi care se petrec pentru a face acest lucru, dar fundamental, procesul necesită o cantitate imensă de energie. Unii oameni chiar spun că este nevoie de mai multă energie pentru a face o celulă solară decât va produce pe toată durata sa de viaţă. Sperăm ca prin reducerea cantităţii de energie necesară fabricării celulelor, totul să devină mai practic. Dar deocamdată, în principiu, trebuie să iei siliciu, să îl pui într-un cuptor la 871 de grade Celsius timp de 17 ore, pentru a produce celule. O mulţime de oameni lucrează la modalităţi de a reduce asta, dar eu nu am contribuit cu nimic în această zonă. Aşa că am încercat să îmi dau seama în ce alt mod putem încerca să facem energia solară rentabilă.

Şi am avut o idee , dacă am colecta soarele cu un reflector mare, cum mă gândeam tocmai atunci, când eram în liceu, dar poate, cu energia modernă, am putea face un colector mai mare şi mai ieftin şi să îl concentrăm pe un convertor mic, apoi aparatul de conversie nu ar mai fi aşa de scump, pentru că este mai mic, comparativ cu celulele solare, care ar avea acoperire pe toată zona din care vrei să aduni raze solare. Asta părea practic acum, pentru că o mulţime de noi tehnologii au venit în cei 25 de ani de când m-am gândit ultima oară la asta.

În primul rând, erau o mulţime de tehnici noi de fabricaţie, fără a mai menţiona, motoare în miniatură extraordinar de ieftine, motoare fără perii, servo motoare, motoare pas cu pas, care sunt folosite în imprimante, scanere şi lucruri de genul asta. Deci, acesta este un progres. Desigur , microprocesoarele ieftine iar apoi un progres foarte important - algoritmii genetici.

Vă voi explica pe scurt ce sunt algortimii genetici. Este un mod puternic de soluţionare a problemelor greu de rezolvat folosind selecţia naturală. Iei o problemă pe care nu o poţi rezolva cu un răspuns pur matematic, şi construieşti un sistem evoluţionar pentru a încerca multiple variante de încercare, adaugi sex -- unde adaugi jumătate dintr-o soluţie şi jumătate din altă soluţie si apoi creezi noi mutaţii -- apoi foloseşti selecţia naturală pentru a elimina soluţiile mai puţin bune. De obicei, cu un algoritm genetic pe un computer, în ziua de azi, cu un procesor de 3 gigaherţi poţi rezolva multe probleme care înainte erau greu de rezolvat, în doar câteva minute Am încercat să găsim un mod de a folosi algoritmi genetici pentru a crea un nou tip de concentrator. Şi o să vă arăt ce a ieşit.

În mod normal, concentratoarele arată aşa. Acele forme sunt parabole. Ele iau toate razele paralele şi le concentrează într-un singur punct. Ele trebuie să urmărească soarele, pentru că ele trebuie să fie îndreptate direct spre soare. De obicei, au marja de eroare de aproximativ un grad, însemnând că odată ce sunt dezaxate cu mai mult decat un grad, niciuna dintre razele soarelui nu va lovi focarul. Aşa că am încercat să facem un colector fără urmărire, un colector care ar aduna mult mai mult decât un grad de lumină, şi fără părţi mobile. Aşa că am creat acest algoritm genetic pentru a testa această idee, am făcut un model în XL al unui reflector cu suprafeţe multiple, şi un lucru uluitor a evoluat, literalmente a evoluat, după ce au fost încercate un miliard ce cicluri, un miliard de tentative diferite, cu o funcţie fitness care a definit cum poţi aduna cea mai multă energie, din cele mai multe unghiuri, în decurs de o zi, de la soare.

Şi aceasta este forma care a evoluat. Acest colector, fără urmărire, cu aceste 6 hornuri ca de tubă, şi fiecare din ele colectează lumină în felul următor -- dacă raza soarelui loveşte aici, poate sări chiar în centru, către focar, în mod direct, dar dacă soarele nu este pe axă şi razele sale bat dintr-o parte, poate lovi două locuri şi poate face două salturi. Aşa că, pentru lumină directă face un singur salt, pentru lumină dezaxată poate face două, iar dacă este dezaxată extrem, poate face trei salturi. Eficienţa scade odată cu creşterea numărului de salturi, deoarece pierzi 10 la sută cu fiecare salt, dar asta ne permite să colectăm lumină de la un unghi de plus/minus 25 de grade. Deci, pentru aproximativ două ore şi jumătate din zi, putem colecta cu o componentă staţionară.

Totuşi, celulele solare colectează lumină timp de patru ore şi jumătate. Într-o zi obişnuită, o celulă solară -- pentru că soarele se mişcă pe cer, celula solară pierde din performanţe după o funcţie sinusoidală la unghiurile dezaxate. Adună aproximativ patru ore şi jumătate de lumină pe zi. Şi chiar aşa, cu toate că mergea bine fără componente mobile, puteam atinge temperaturi mari -- dar nu era deajuns. Trebuia să întrecem celulele solare. Aşa că ne-am orientat către o altă idee.

Am căutat un mod de a împărţi parabola în petale individuale care ar urmări razele solare. Deci ceea ce vedeţi aici sunt 12 petale separate, care pot fi controlate folosind microprocesoare individuale ce ar costa doar un dolar. Poţi cumpăra un microprocesor de doi megaherţi cu un dolar acum. Şi poţi cumpăra motoare pas cu pas care nu se uzează aproape niciodată pentru că nu au perii, pentru un dolar. Putem controla toate cele 12 petale pentru mai puţin de 50 de dolari şi asta ne-ar scuti de mişcarea focarului, ci doar să mişcăm petalele. Tot sistemul ar fi mai discret, şi am putea aduna raze solare de la 6 ore şi jumătate până la 7 ore pe zi.

Acum că avem raze solare concentrate, ce o să punem în mijloc pentru a transforma razele solare în energie? Aşa că ne-am documentat de diverse motoare termice ce au fost folosite de-a lungul istoriei pentru a transforma razele solare în electricitate sau căldura în electricitate. Şi unul din cele mai bune ale tuturor timpurilor, motorul cu abur al lui James Watt din 1788 a fost un mare, mare progres. James Watt nu a inventat motorul cu aburi, doar l-a perfecţionat. Dar, perfecţionările sale au fost incredibile. A adăugat ghiduri pentru mişcarea liniară la pistoane, a adăugat un condensator pentru a răci aburul ce iese din cilindru, a făcut motorul cu funcţie dublă, aşa că i-a dublat puterea. Acelea erau mari progrese. Vreau să spun că toate îmbunătăţirile pe care le-a făcut -- şi este justificat faptul că unitatea de măsură pentru energie în zilele noastre, watt-ul, este numit după el. Aşa că ne-am uitat la acest motor, şi avea ceva potenţial. Motoarele cu aburi sunt periculoase, şi au avut un impact enorm asupra lumii, după cum ştiţi -- revoluţia industrială şi nave şi locomotive. Dar de obicei e bine să fie mari, deci nu sunt prea bune la generarea energiei distribuite. De asemenea sunt sub foarte mare presiune, deci sunt foarte periculoase.

Alt tip de motor este motorul cu aer cald. Şi motorul cu aer cald, de asemenea, nu a fost inventat de Robert Stirling, dar Robert Stirling l-a îmbunătăţit radical în 1816. Acest motor, era foarte interesant, funcţiona doar pe aer, fără abur, a dus către sute de proiecte creative de-a lungul anilor care folosesc principiul motorului Stirling.

Dar după motorul Stirling, a apărut Otto, iar asemănător, el nu a inventat motorul cu combustie internă , doar l-a îmbunătăţit. L-a prezentat în Paris în 1867 şi a fost o mare realizare pentru că a ridicat foarte mult performanţele motorului. Astfel, puteai obţine mai multă putere într-un spaţiu mult mai mic şi asta a permis motorului să fie folosit în aplicaţii mobile. Aşa că, odată ce ai mobilitate, acum faci multe motoare pentru că ai multe unităţi, spre deosebire de nave cu aburi sau fabrici mari, unde nu produci la fel de multe unităţi, însemnând că acesta a fost motorul care s-a bucurat, în cele din urmă, de producţia în masă unde toate celelalte motoare nu au avut nimic de câştigat. Din cauza faptului că a fost produs în masă, costurile au fost reduse, 100 de ani de îmbunătăţiri, emisiile au fost reduse, valoare de producţie enormă. Au fost construite sute de milioane de motoare cu combustie internă, în comparaţie cu miile de motoare Stirling construite. Şi nu se mai construiesc aşa de multe motoare cu aburi de dimensiuni mici, doar cele mari pentru operaţiuni de proporţii. Iar după ce ne-am uitat la acestea trei şi alte 47 de tipuri de motoare, am ajuns la concluzia că motorul Stirling ar fi cel mai potrivit.

Vreau să vă explic pe scurt, cum ne-am uitat la el şi cum funcţionează. Am încercat să privim motorul Stirling într-un alt mod, din cauza faptului că era practic -- greutatea nu mai era o problemă pentru aplicaţia noastră. Motorul cu combustie internă s-a lansat deoarece greutatea conta pentru că te mişcai. Dar, dacă încerci să generezi energie solară într-un loc static. greutatea nu mai contează atât de mult. Alt lucru pe care l-am descoperit este că eficienţa nu contează atât de mult dacă sursa ta de energie este gratuită. În mod normal, eficienţa este crucială deoarece costul combustibilului pe durata de viaţă a motorului, depăşeşte cu mult costul motorului. Dar dacă sursa ta de combustibil este gratis, atunci singurul lucru care contează este doar preţul capital al motorului. Deci nu vrei să optimizezi pentru eficienţă, vrei să optimizezi pentru energie pe dolar. Astfel, folosindu-ne de această nouă schimbare, cu noile criterii, ne-am gândit că am putea să ne mai uităm odată la motorul Stirling, şi să apelăm la algorimii genetici.

Practic, Robert Stirling nu l-a avut pe Gordon Moore înaintea lui pentru a face rost de puterea unui procesor de trei gigaherţi. Aşa că am luat acelaşi algoritm genetic care l-am folosit mai devreme pentru a face acel concentrator, care nu a fost bun pentru noi, pentru a optimiza motorul Stirling. Şi a crea mărimile de design şi dimensiunile propriu-zise la un nivel optim pentru a acumula cea mai multă energie pe dolar, indiferent de greutate, indiferent de mărime, pentru a transforma cât mai multă energie solară, fiindcă lumina soarelui este gratuită.

Şi acesta este procesul pe care l-am ales -- permiteţi-mi să vă arăt cum funcţionează motorul. Cel mai simplu motor termic sau motor cu aer cald al tuturor timpurilor ar fi acesta -- iei o cutie, o canistră de oţel cu un piston. Pui o flacără sub el, pistonul se ridică. Îl iei de pe flacără, pui apă pe el sau îl laşi să se răcească, pistonul coboară. Acesta este un motor termic. Practic, este cel mai simplu motor termic pe care l-ai putea face. Problemă este că eficienţa este o sutime din unu la sută, pentru că încălzeşti tot metalul camerei apoi răceşti tot metalul camerei de fiecare dată. Şi obţii energie doar de la aerul care se încălzeşte în acelaşi timp, dar risipeşti toată energia încălzind şi răcind metalul. Astfel încât, cineva a avut o idee foarte inteligentă, ca în loc să încălzeşti tot cilindrul, apoi să răceşti tot cilindrul ce ar fi dacă ai pune un dezlocuitor înăuntru -- o chestie mică care transportă aerul înainte şi înapoi. Îl mişti în sus şi în jos cu puţină energie dar acum doar mişti aerul în jos către capătul cald şi în sus către capătul rece, jos la capătul cald şi sus la capătul rece. Deci acum nu mai încălzeşti şi răceşti metalul alternativ, doar încălzeşti şi răceşti aerul. Asta permite creşterea eficienţei de la o sutime din unu la sută la două procente.

Apoi, Robert Stirling a venit cu această idee ingenioasă, care a fost, ei bine, nu încălzesc metalul acum cu acest tip de motor , dar tot incălzesc tot aerul. Tot încălzesc aerul de fiecare dată apoi îl răcesc de fiecare dată. Ce ar fi dacă aş pune un burete termic în mijloc, în trecerea unde aerul trebuie să se mişte între cald şi rece? Aşa că a făcut fire subţiri şi cioburi de sticlă, şi alte materiale pentru a face un burete de căldură. Astfel, când aerul împinge în sus pentru a ajunge din capătul cald în capătul rece transferă nişte căldură în burete. Apoi, cănd revine aerul după ce a fost răcit ia ceva din căldura respectivă din nou. Deci refoloseşti energia de cinci sau sase ori şi asta ridica eficienţa undeva între 30 şi 40 la sută. Este putin cunoscuta, dar brilianta, invenţie genială a lui Robert Stirling, care ia motorul de aer cald ce este putin nepractic -- cum am descoperit când am făcut varianta foarte simplificată în liceu -- de la potenţial foarte posibil, odată ce îi ridici eficienţa, dacă poţi proiecta asta încât să fie îndeajuns de ieftin.

Şi am pornit pe un drum pentru a încerca să îl facem cât se poate de ieftin. Am construit un model matematic imens despre cum merge motorul Stirling. Am aplicat algoritmul genetic. Am primit de aici rezultatele pentru motorul optim. Am construit motoare -- şi am construit 100 de modele diferite în ultimii doi ani. L-am măsurat pe fiecare, am readaptat modelul la ce am măsurat, şi am ajuns treptat la prototipul actual. A dus către un motor, ieftin şi compact. Şi aşa arată motorul. Să vă arăt cum arată în realitate. Deci, acesta este motorul. Este doar un mic cilindru aici jos, care ţine înăuntru generatorul şi toate legăturile şi este capul cald -- cilindrul cald din vârf -- partea asta devine caldă, partea asta devine rece, şi iese curent electric. Contrariul este deasemeni adevărat. Dacă introduci curent electric, acesta se va încălzi şi acesta se va răci, obţii refrigeraţie. Deci este un ciclu complet reversibil, un ciclu foarte eficient şi un lucru uşor de făcut.

Şi acum le punem pe aceste două împreună. Şi aveţi motorul, şi acum, ce ar fi dacă combinăm petalele cu motorul în centru. Petalele urmăresc şi motorul primeşte raze solare concentrate, iau acea căldură şi o transformă în curent electric. Aşa arăta primul prototip al sistemului nostru, cu tot cu petale şi motorul în mijloc. Acesta este utilizat afară la soare, acum vreau să vă arăt cum arată de fapt aparatul real. (Aplauze) Vă mulţumesc.

Această unitate are 12 petale. Petalele costă aproximativ un dolar fiecare -- foarte uşoare, plastic dur nituit, aluminizat. Mecanismul care controlează fiecare petală este aici jos cu un microprocesor pe fiecare. Aici sunt cuplurile termice de pe motor -- mici senzori care detectează căldura când razele solare le ating. Fiecare petală se ajustează independent pentru a păstra o temperatură cât mai mare. Când soarele răsare dimineaţa, petalele vor căuta soarele. îl găsesc, căutând cea mai înaltă temperatură. După un minut şi jumătate sau două minute, dupa ce razele solare ating capul termic motorul va fi destul de cald pentru a porni, apoi motorul va genera curent electric timp de aproximativ şase ore şi jumătate pe zi -- şase ore şi jumătate la şapte ore, odată cu mişcarea soarelui pe cer.

Un punct esenţial de care putem profita este că avem aceste microprocesoare ieftine şi fiecare petală este autonomă, şi fiecare din aceste petale află unde este soarele fără interferenţă umană. Aşa că nu trebuie să spui la ce latitudine sau longitudine te afli, nu trebuie să afli unghiul de înclinare al acoperişului, nu trebuie să-ţi dai seama de orientare. Nu prea contează. El caută pentru a găsi cel mai fierbinte punct, caută din nou o jumătate de oră mai târziu, caută din nou o zi mai târziu, caută din nou o lună mai târziu. Practic află poziţia ta pe Pământ urmărind direcţia în care se deplasează soarele, deci nu trebuie să introduci absolut nimic despre asta.

Modul în care funcţionează unitatea este, atunci când răsare soarele motorul va porni şi obţii energie pe aici. Avem curent alternativ, curent continuu, primeşti 12 volti curent continuu, aşa că poate fi folosit in anumite aplicaţii. Avem înăuntru un invertor, deci poţi primi 117 volţi curent alternativ şi deasemeni primeşti apă caldă. Apa caldă este opţională. Nu trebuie să folosiţi apa caldă, se va răci singură. Dar poate fi folosit pentru a încălzi opţional apa caldă şi asta ridică eficienţa şi mai mult, pentru că o parte din căldura pe care voi in mod normal aţi risipi-o o puteţi folosi acum în mod util, fie că este pentru o piscină sau apă caldă.

O să vă prezint un film scurt despre cum arată asta în funcţiune. Acesta este primul test când am dus-o afară şi fiecare petală căuta în mod individual. Şi ele se mişcă foarte rigid la început, dar apoi foarte delicat. Odată ce citesc pe cuplul termic temperatura care indică găsirea soarelui, ele încetinesc şi fac o căutare fină, apoi toate petalele se vor poziţiona şi motorul va porni.

Aşa că am lucrat la asta în ultimii doi ani. Suntem foarte entuziasmaţi de progres, mai avem mult de lucru de acum încolo, dar să vă mai povestesc câte ceva despre asta. Aşa ne închipuim noi că ar fi o instalaţie rezidenţială, probabil aţi avea mai mult de o unitate pe acoperiş. Poate fi pe acoperiş, în curte sau altundeva. Nu trebuie să aveţi unităţi destule pentru a alimenta întreaga casă, doar economisiţi bani cu fiecare unitate adăugată. Deci tot folosiţi reţeaua, în acest gen de aplicaţie, ca şi generator de rezervă -- desigur, nu poate fi folosită noaptea, şi nu poate fi folosită în zile înnorate.

Dar, reducând din energia folosită, în momentele cheie -- deobicei când aveţi aerul condiţionat pornit, sau situaţii de genul acesta -- aceasta generează energia de vârf in acel moment de utilizare de vârf, deci este foarte complementar în acest sens. Aşa ne închipuim noi aplicarea rezidenţială.

Deasemeni , credem că este un mare potenţial pentru ferme de energie, în mod deosebit în terenuri îndepărtate unde este foarte mult soare. Este o combinaţie foarte bună a celor doi factori. Se pare că este mult soare puternic peste tot în lume, evident, dar mai ales în locuri unde este relativ ieftină amplasarea acestora şi deasemeni în multe locuri unde este multă putere eoliană.

Aşa că un exemplu pentru asta, aici este o hartă a Statelor Unite. Mai peste tot unde nu este albastru sau verde, este un loc ideal, dar până şi zonele verzi sau albastre sunt bune, doar nu la fel de bune ca zonele care sunt roşii, oranj şi galbene. Dar zonele de lângă Las Vegas şi Valea Morţii şi perimetrul acela sunt foarte, foarte bune.

Şi tot ce face asta, este să afecteze perioada de recuperare a investiţiei, nu înseamnă că nu poţi folosi energia solară, poţi folosi energia solară oriunde pe Pământ. Doar afectează perioada de recuperare în comparaţie cu energia electrică de la retea. Dar dacă nu ai energie electrică de la retea, atunci toată întrebarea de recuperare este cu totul alta. Este doar câţi watţi primeşti pe dolar, şi cum poţi beneficia de ea, utilizând acea energie pentru a-ţi schimba viaţa în vreun fel.

Aceasta este o hartă a Statelor Unite. Aceasta este o hartă a Pământului şi din nou, puteţi observa un bandaj imens în mijloc, cam unde este marea parte a populaţiei, sunt şanse enorme pentru energie solară. Şi desigur, priviţi Africa. Este pur şi simplu de necrezut care este potenţialul de a profita de energia solară acolo, şi sunt foarte entuziasmat să discutăm mai mult despre moduri în care putem fi de folos cu asta.

Deci, în concluzie, aş spune călătoria mea mi-a arătat că putem revizita idei vechi într-o lumină nouă, şi uneori idei la care s-a renunţat în trecut pot fi practice acum, dacă le aplici noi tehnologii sau întorsături. Credem că ne apropiem foarte mult de ceva folositor şi posibil. Obiectivul nostru pe termen scurt este să fie la jumătate de preţ faţă de celulele solare şi pe termen lung este ca investiţia să fie recuperată în mai puţin de 5 ani. Şi la o recuperare în mai puţin de 5 ani, aceasta devine deodată foarte economic.

Deci nu trebuie doar să vrei să ai o atitudine de bine faţă de energie să vrei să ai una din acestea. Pur şi simplu are sens din punct de vedere economic. Deocamdată, recuperările solare sunt între 30 şi 50 de ani. Dacă se reduce la sub 5 ani atunci devine foarte evident, datorită interesului de a o poseda -- altcineva te va finanţa şi puteţi face bani, practic din prima zi. Aşa că asta este obiectivul nostru pentru care ne luptăm în companie.

Două lucruri care le-am învăţat şi care m-au surprins -- unu este cât de comozi suntem în privinţa energiei. Veneam de la lift încoace, şi doar privind la scenă acum -- sunt probabil 20 500 watţi în lumini chiar acum. Sunt 10,000 de watţi de lumină care curg pe scenă, un cal putere este 756 de watţi, la capacitate maximă. Deci în principiu sunt 15 cai care fug la capacitate maximă doar pentru a ţine scena luminată. Fără a mai menţiona cei 200 de cai care aleargă chiar acum pentru a ţine aerul condiţionat în funcţiune. Şi este pur şi simplu uimitor, intri în lift şi sunt lumini acolo.

Desigur acum, sunt foarte sensibil acasă când lăsăm luminile aprinse din greşeală. Dar, peste tot în jur avem o utilizare lacomă a energiei pentru că este foarte ieftină. Şi este ieftină pentru că am subventionat-o, prin energia care a fost concentrată de soare. În principiu, petrolul este energie solară concentrată. Este lovită timp de miliarde de ani cu foarte multă energie pentru ca să poată conţine toată acea energie. Şi cred că nu avem un drept nativ să folosim totul aşa de repede pe cât facem noi. Şi ar fi extraordinar dacă am putea găsi un mod de a face utilizarea energiei regenerabilă, adică pe măsură ce folosim energia, in aceaşi măsură s-o şi creem, şi chiar sper că putem ajunge acolo.

Vă mulţumesc foarte mult, aţi fost un public minunat. (Aplauze)