Beverly şi Derek Joubert: Lecţii de viaţă de la marile pisici

Beverly Joubert: Suntem cu adevărat pasionaţi de sălbăticia africană şi de protejarea sălbăticiei africane. Şi astfel ce-am făcut e că ne-am concentrat pe pisici iconice. Şi ştiu, în lumina suferinţei şi sărăciei umane şi chiar a schimbării climatice, v-aţi putea întreba, de ce să ne îngrijorăm pentru câteva pisici? Ei bine, azi suntem aici să împărtăşim cu voi un mesaj pe care l-am învăţat de la un caracter foarte important şi special -- acest leopard.

Derek Joubert: Ei bine, vieţile noastre au fost de fapt ca un episod foarte lung din "CSI" -- timp de vreo 28 de ani. În esenţă, ce-am făcut e că am studiat ştiinţa, ne-am uitat la comportament, am văzut peste 2.000 de omorâri ale acestor animale uimitoare. Dar unul din lucrurile în care ştiinţa ne dezamăgește e acea personalitate, acea personalitate individuală pe care o au aceste animale. Şi aici e un exemplu. Am găsit acest leopard într-un baobab de 2.000 de ani în Africa, şi acelaşi copac în care am găsit-o pe mama ei şi pe bunica ei. Şi ne-a dus într-o călătorie şi ne-a arătat ceva foarte special pentru noi -- fiica ei în vârstă de opt zile. Şi în clipa în care am găsit acest leopard, ne-am dat seama că trebuie să ne mutăm acolo. Şi am stat de fapt cu acest leopard pentru următorii patru ani şi jumătate -- urmărind-o în fiecare zi, ajungând să o cunoaştem, acea personalitate individuală a ei, şi am ajuns să o cunoaştem cu adevărat. Acum e destinul meu să petrec mult timp cu câteva caractere unice, foarte, foarte speciale invidualiste şi de multe ori cu trăsături feminine seducătoare. (Râsete) Beverly e în mod evident una dintre ele, şi acest mic leopard, Legadema, e alta, şi ea ne-a schimbat vieţile.

BJ: Ei bine, am petrecut mult timp cu ea -- de fapt, mai mult timp decât mama ei. Când mama ei pleca să vâneze, stăteam şi filmam. Şi destul de devreme, un fulger a lovit un copac la 20 de paşi de noi. A fost înspăimântător. Şi ne-a umplut de frunze şi un miros înţepător. Şi desigur, am stat acolo o vreme, dar când am reuşit să ne luăm inima în dinţi, ne-am uitat la ea şi-am zis: "Doamne, ce se va întâmpla cu acel mic pui? Probabil va asocia mereu acea prăbuşire asurzitoare cu noi." Ei bine, nu trebuia să ne îngrijorăm. A sărit din desiş drept înspre noi, a stat lângă noi, tremurând, cu spatele la Dereck, şi uitându-se în afară. Şi de fapt din ziua aceea, ea s-a simţit foarte confortabil cu noi. Deci am simţit că acea zi a fost ziua în care ea şi-a câştigat de fapt numele. Am numit-o Legadema, ceea ce înseamnă "lumină din cer".

DJ: Acum am găsit acest individualism în toate tipurile de animale, mai ales în pisici. Aceasta se numeşte Eetwidomayloh, "el cel care te întâmpină cu foc." Şi poţi vedea asta la el, ştiţi -- ăsta e caracterul lui. Dar numai apropiindu-ne de aceste animale şi petrecând timp cu ele putem să atingem şi să scoatem la suprafaţă aceste caractere personale pe care le au.

BJ: Dar prin investigaţia noastră, trebuie să căutăm cele mai sălbatice locuri din Africa. Şi acum asta e în delta Okavango în Botswana. Da, e o mlaştină. Locuim în mlaştină într-un cort. Dar trebuie să vă spun, totul e amuzant. Dar şi inimile ne stau în gât mult timp, pentru că conducem prin apă, şi e un teritoriu necunoscut. Dar suntem acolo căutând şi filmând pisici iconice.

DJ: Acum, unul din marile lucruri, desigur, toată lumea ştie că pisicile urăsc apa. Şi asta a fost o revelaţie reală pentru noi. Şi am putut afla asta făcând un efort, mergând acolo unde n-ar merge nicio persoană sănătoasă la cap -- nu fără ceva ajutor, apropo, de la Beverly -- şi doar împingând plicul, mergând acolo, împingându-ne maşina, împingându-ne pe noi. Dar am reuşit să aflăm că aceşti lei sunt cu 15% mai mari decât alţii, şi că se specializează în vânarea bivolilor în apă.

BJ: Şi apoi, desigur, provocarea e să ştii când să te întorci. Nu ne iese întotdeauna. Şi în ziua aceea, am estimat greşit adâncimea. Am ajuns din ce în ce mai jos, până la înălţimea pieptului lui Derek. Ei bine atunci am ajuns într-o adâncitură mare, şi am scufundat vehiculul. De fapt am reuşit să înecăm echipament de filmat în valoare de două milioane. Ne-am înecat mândria, trebuie să vă spun, ceea ce era foarte grav, şi am blocat motorul.

DJ: Desigur, una din regulile pe care le avem în vehicul e că cel care îneacă vehiculul are ocazia să înoate cu crocodilii. (Râsete) Veţi observa şi că toate aceste imagini aici sunt luate dintr-un unghi de sus de Beverly -- unghiul uscat, apropo. (Râsete) Dar toate locurile în care rămânem blocaţi au privelişti minunate. Şi n-a fost un moment, şi aceşti lei se întorc înspre noi, şi Beverly a reuşit să facă o fotografie grozavă.

BJ: Dar chiar ne petrecem ziua şi noaptea încercând să capturăm imagini unice. Şi acum 20 de ani, am făcut un film numit "Duşmani eterni" în care am reuşit să capturăm acest comportament neobișnuit și deranjant la două specii -- lei şi hiene. Şi în mod surprinzător, a devenit un film cult. Şi putem să ne dăm seama de asta pentru că oamenii făceau legături între partea tâlhărească a naturii şi războiul între bande.

DJ: Era uimitor, pentru că puteţi vedea acest leu face exact ceea ce reprezintă numele lui, Eetwidomayloh. S-a concentrat pe hiena lui, şi o va prinde. (Sunete de animale) Dar asta e, cred despre ce este vorba, că aceşti indivizi au aceste persoanlităţi şi caractere. Dar pentru ca noi să le surprindem, nu numai că trebie să ne împingem limitele, dar trăim conform anumitor reguli care înseamnă că nu putem interveni. Acest gen de comportament a decurs de trei, patru, cinci milioane de ani, şi noi nu putem interveni şi spune, "Asta e greşit, şi asta e corect." Dar asta nu e mereu uşor pentru noi.

BJ: Deci aşa cum spune Derek, trebuie să lucrăm prin extreme -- temperaturi extreme, să facem efort noaptea. Lipsa somnului e extremă. Suntem stresaţi o mare parte din timp. Pentru 10 ani, am încercat să capturăm lei şi elefanţi împreună -- şi n-am reuşit niciodată până în noaptea asta. Şi trebuie să vă spun că a fost o noapte foarte problematică pentru mine. Lacrimile îmi curgeau pe obraz. Tremuram de nelinişte. Dar ştiam că pentru a captura ceva care n-a mai fost văzut înainte, n-a mai fost documentat niciodată. Şi cred că trebuie să stai cu noi.

DJ: Lucrul uimitor la aceste momente -- şi ăsta e probabil un punct culminant al carierei noastre -- e că nu ştii niciodată cum se va termina. Mulţi oameni cred, de fapt, că moartea începe în ochi, nu în inimă, nu în plămâni. Şi atunci oamenii îşi pierd speranţa, sau orice formă de viaţă îşi pierde speranţa. Şi poţi vedea începutul aici. Acest elefant, în ciuda tuturor şanselor, pur şi simplu îşi pierde speranţa. Dar în acelaşi fel, poţi să primeşti din nou speranţă. Deci chiar când crezi că totul s-a terminat, se întâmplă altceva, o scânteie intră în tine, un fel de dorinţă de luptă -- acel fier pe care-l avem toţi, pe care-l are acest elefant, pe care îl are conservarea, pe care-l au marile pisici. Totul are acea dorinţă de a supravieţui, de a lupta, de a împinge acea barieră mentală şi de a continua să meargă. Şi pentru noi, în multe feluri, acest elefant a devenit un simbol al inspiraţiei pentru noi, un simbol al acelei speranţe în timp ce înaintăm în munca noastră.

(Aplauze)

Acum înapoi la leopard. Petreceam atât de mult timp cu acest leopard şi ajungeam să-i înţelegem individualismul, caracterul personal, încât poate că mergeam prea departe. Poate că o acceptam cum era fără să mai cercetăm, şi poate că ei nu-i plăcea asta atât de mult. Asta e despre cupluri lucrând împreună, şi aşa trebuie să spun că în vehicul avem teritorii stricte, Beverly şi cu mine. Beverly stă pe partea în care e aparatura ei, şi eu sunt pe partea unde e spaţiul meu. Acestea sunt preţioase pentru noi, aceste diviziuni.

BJ: Dar când acest pui a văzut că mi-am eliberat scaunul şi m-am urcat în spate să-mi iau nişte aparate, a venit ca o pisică curioasă să investigheze. A fost fenomenal, şi ne-am simţit recunoscători că a avut încredere în noi atât de mult. Dar în acelaşi timp, eram preocupaţi că dacă va deveni o obişnuinţă şi sărea în maşina altcuiva, s-ar putea să nu iasă acelaşi lucru -- ar putea să fie împuşcată pentru asta. Deci ştiam că trebuia să reacţionăm repede. Şi singura modalitate în care am crezut că puteam fără să o speriem e să încercăm să imităm un mârâit pe care mama ei îl face -- un şuierat şi un sunet. Deci Derek a pornit ventilatorul din maşină -- foarte inventiv.

DJ: A fost singurul mod de a-mi salva căsătoria, pentru că Beverly a simţit că era înlocuită, vedeţi. (Râsete) Dar e adevărat, aşa îşi arăta acest mic leopard personalitatea ei individuală. Dar nimic nu ne-a pregătit pentru ce s-a întâmplat apoi în relaţia noastră cu ea, când a început să vâneze.

BJ: Şi în timpul primei vânători, eram foarte entuziasmaţi. Era ca şi cum am fi privit o ceremonie de absolvire. Am simţit ca şi cum am fi fost părinţi adoptivi. Şi desigur, ştiam acum că va supravieţui. Dar numai când am văzut micuţul pui de babuin agăţându-se de blana mamei ne-am dat seama că se întâmpla ceva foarte unic aici cu Legadema. Şi desigur, puiul de babuin era atât de inocent, nu s-a întors să fugă. Deci ce am privit în timpul următoarelor două ore a fost foarte unic. A fost absolut uimitor când l-a ridicat în siguranţă protejându-l de hiene. Şi pe parcursul următoarelor cinci ore, a avut grijă de el. Ne-am dat seama că de fapt nu ştim totul, şi că natura e atât de imprevizibilă, trebuie să fim deschişi mereu.

DJ: Bine, deci ea a fost puţin cam dură. (Râsete) Dar de fapt, ce vedeam aici era interesant. Pentru că ea e un pui dorind să se joace, dar e şi un prădător având nevoie să ucidă, şi totuşi aflându-se într-un fel de conflict, pentru că era şi o mamă în curs de dezvoltare. Avea acest instinct matern, asemănător cu cel al unei fete pe drumul spre a deveni femeie. Şi deci asta ne-a dus la următorul nivel de înţelegere a acelei personalităţi.

BJ: Şi desigur, de-a lungul nopţii, au stat împreună. Au ajuns să doarmă ore întregi. Dar trebuie să vă spun -- toată lumea întreabă mereu, "Ce s-a întâmplat cu puiul de babuin?" A murit. Şi credem că a fost datorită nopţilor friguroase.

DJ: Deci în această etapă, bănuiesc, aveam idei foarte ferme despre ce însemna conservarea. Trebuia să ne ocupăm de aceste personalităţi individuale. Trebuia să le tratăm cu respect şi să le sărbătorim. Şi aşa că noi, împreună cu National Geographic, am format Iniţiativa Marile Pisici pentru a merge înainte cu conservarea, a avea grijă de marile pisici pe care le iubeam -- şi apoi am avut şansa să ne uităm înapoi la ultimii 50 de ani să vedem ce-am făcut noi toţi ca un colectiv. Deci când Beverly şi cu mine ne-am născut, erau 450.000 de lei, şi azi sunt 20.000. Tigrii n-o duc mult mai bine -- de la 45.000 până la poate 3.000.

BJ: Şi apoi gheparzii s-au prăbuşit până jos la 12.000. Leoparzii au scăzut de la 700.000 până la doar 50.000. Acum, la vremea extraordinară când lucram cu Legadema, care e o perioadă de cinci ani -- 10.000 de leoparzi au fost împuşcaţi legal de vânătorii safari. Şi aceştia nu sunt singurii leoparzi care au fost omorâţi în acea perioadă. Există şi foarte mult braconaj. De fapt, poate la fel de mult. Pur şi simplu nu poate fi susţinut. Îi admirăm, şi ne e teamă de ei. Şi totuşi, ca oameni, vrem să le furăm puterea. Au fost vremuri când doar regii purtau blană de leopard, dar acum în ritualuri şi ceremonii, vindecătorii tradiţionali şi miniştrii. Şi desigur, uitându-ne la această labă de leu care a fost jupuită, îmi aminteşte în mod straniu de o mână umană. Şi asta e ironic, pentru că soarta lor e în mâinile noastre.

DJ: Există un comerţ de oase înfloritor. Africa de Sud a pus în vânzare nişte oase de leu. Oasele de leu şi oasele de tigru arată exact la fel, şi deci dintr-o lovitură, industria de oase de leu va extermina toţi tigrii. Deci avem o problemă reală aici, nu mai mult decât au leii, leii masculi. Deci cifra de 20.000 de lei pe care aţi văzut-o e de fapt un mijloc de diversiune, pentru că sunt doar vreo 4.000 de lei masculi, şi toţi sunt de fapt infestaţi cu aceeaşi boală. O numesc mulţumire de sine -- mulţumirea noastră de sine. Pentru că este un sport, există o activitate de care suntem cu toţii conştienţi, pe care o scuzăm cu toţii. Şi asta e probabil pentru că nu am văzut-o aşa cum suntem azi.

BJ: Şi trebuie să ştiţi că, atunci când un leu e omorât, perturbă total întreagul grup. Un alt mascul vine în zonă şi preia grupul, şi, desigur, prima oară omoară toţi puii şi poate şi unele femele care îşi apără puii. Deci am estimat că între 20 şi 30 de lei sunt omorâţi când un leu atârnă de un perete undeva într-un loc îndepărtat.

DJ: Deci, ce au arătat investigaţiile noastre e că aceşti lei sunt esenţiali. Sunt esenţiali pentru habitat. Dacă ei dispar, întregi ecosisteme din Africa vor dispărea. Există un flux de venituri din eco-turism de 80 de miliarde de dolari pe an în Africa. Deci asta nu e doar o preocupare față de lei, e şi o preocupare față de comunităţile din Africa. Dacă ei dispar, totul dispare. Dar ce mă îngrijorează în multe moduri e că, pe măsură ce ne îndepărtăm de natură, pe măsură ce ne îndepărtăm spiritual de aceste animale, pierdem speranţa, pierdem acea legătură spirituală, demnitatea noastră, acel lucru dinăuntrul nostru care ne ţine conectaţi cu planeta.

BJ: Deci trebuie să ştiţi, uitându-ne în ochii leilor şi leoparzilor acum, e vorba despre conştientizare critică. Şi deci ce facem, în februarie, scoatem un film numit "Ultimul leu." Şi "Ultimul leu" e exact ce se întâmplă acum. Asta e situaţia în care ne aflăm -- ultimii lei. Asta e, dacă nu facem ceva, aceste câmpii vor fi complet lipsite de pisici mari, şi apoi, la rândul său, tot restul va dispărea. Şi practic, dacă nu-i putem proteja, vom avea de treabă protejându-ne pe noi.

DJ: Şi de fapt, acel lucru original de care am vorbit şi ne-am construit viaţa în funcţie de el -- că conservarea e despre respect şi sărbătorire -- e probabil adevărat; ăsta e lucrul de care e nevoie. Noi avem nevoie de asta. Ne respectăm şi ne sărbătorim unii pe alţii ca un bărbat şi o femeie, ca o comunitate şi ca parte a acestei planete, şi trebuie să continuăm să facem asta.

Şi Legadema? Ei bine putem spune, de fapt, că suntem bunici.

(Râsete)

BJ/DJ: Mulţumim foarte mult.

(Aplauze)