Ben Cameron: Adevărata putere a artelor spectacolului

Sunt un omnivor cultural, unul al cărui drum zilnic e posibil prin ataşarea la un iPod, un iPod care conține Wagner şi Mozart, diva pop Christina Aquilera, cântărețul de country Josh Turner, artistul gangsta rap Kirk Franklin, concerte, simfonii şi multe altele. Sunt un cititor lacom, un cititor care devorează de la Ian McEwan la Stephanie Meyer. Am citit tetralogia "Amurg". Şi unul care trăieşte pentru sistemul home theater, acolo unde devorez DVD-uri, video-uri la cerere şi multă televiziune. Pentru mine, "Lege şi Ordine: SVU," Tina Fey şi "30 Rock" şi "Judge Judy" -- "Oamenii sunt reali, cazurile sunt reale, deciziile sunt finale." Sunt convins că mulți dintre voi aveți aceleaşi pasiuni ca mine, în special cea pentru "Judge Judy," şi că v-ați lupta cu oricine care ar încerca să ne-o răpească, dar sunt mai puțin convins că împărtăşiți pasiunea centrală a vieții mele, o pasiune pentru spectacolele profesionale în direct, artele spectacolului care reprezintă repertoriul orchestral, da, dar şi jazz-ul, dansul modern, opera, teatrul şi altele şi altele.

Ştiți, sincer acum, e un sector pentru care mulți dintre noi, cei care lucrăm în domeniu, ne facem griji că este pus în pericol şi poate chiar dezmembrat de tehnologie. Deşi inițial am anunțat internetul ca fiind noul instrument fantastic de marketing care urma să ne rezolve toate problemele, ne dăm acum seama că internetul este prea eficace în privința asta. Depinde pe cine citeşti, o organizație artistică, sau un artist care încearcă să atragă atenția unui singur potențial cumpărător de bilete, concurează acum cu între trei şi 5.000 de mesaje de marketing diferite pe care un cetățean obişnuit le vede în fiecare zi. Ştim cu siguranță că tehnologia e cel mai mare concurent al nostru în privința timpului liber. Acum cinci ani, generația X petrecea 20,7 ore online şi la TV, majoritatea la TV. Generația Y petrecea chiar mai mult -- 23,8 ore, majoritatea online. Iar acum, un student tipic care intră la facultate începe aceste studii după ce a petrecut deja 20.000 de ore online şi încă 10.000 ore jucându-se jocuri video, o puternică dovadă a faptului că ne manifestăm într-un context cultural în care jocurile video depăşesc ca vânzări muzica şi filmele la un loc.

Ba mai mult, ne temem că tehnologia a modificat chiar şi presupunerile noastre despre consumul de cultură. Datorită internetului, credem că putem obține orice vrem, oricând vrem, livrat chiar la uşa noastră. Putem face cumpărături la trei dimineața sau opt seara, comandând jeanşi croiți după formele unice ale trupurilor noastre. Acestea sunt aşteptări de personalizare şi adaptare pe care spectacolele -- care au ore fixe de desfăşurare, locații stabilite, inconveniențe legate de călătorie, parcare şi altele de genul acesta -- pur şi simplu nu le pot satisface. Şi de fapt ştim cu toții: ce va însemna în viitor când cerem cuiva să plătească o sută de dolari pentru un bilet la o simfonie, la operă sau la balet, dacă acel consumator de cultură e obişnuit să descarce de pe internet 24 de ore pe zi un cântec pentru 99 de cenți sau gratis? Acestea sunt întrebări enorme pentru aceia dintre noi care lucrează în domeniu. Dar chiar dacă nouă ni se par specifice, ştim că nu suntem singuri.

Cu toții suntem implicați într-o realiniere seismică, fundamentală a culturii şi a comunicațiilor, o realiniere care zguduie şi decimează industria presei, a revistelor, a cărților şi a editurilor şi nu numai. Aşa înşeuați în lumea spectacolelor cum suntem, prin înțelegeri sindicale învechite care inhibă şi adesea interzic reproducerea şi difuzarea mecanică, încuiați în structuri menite să osifice relația ideală dintre artist şi public cea mai potrivită secolului 19 şi prinşi într-un model de business care depinde de încasări mari din bilete, unde cerem prețuri exorbitante, pe mulți dintre noi îi trece un fior gândindu-se la prăbuşirea Tower Records şi ne întrebăm, "Noi urmăm?" Toţi cei din artele spectacolului cu care vorbesc rezonează cu vorbele lui Adrienne Rich, care, în "Visurile unei limbi comune" scria, "Ne aflăm într-o țară care nu are nici limbă, nici legi. Orice facem împreună este pură invenție. Hărțile date de ei sunt depăşite de ani de zile." Şi pentru aceia dintre voi care iubesc arta, nu vă bucurați că m-ați invitat aici să vă fac ziua mai frumoasă?

(Râsete)

(Aplauze)

Dar decât să spunem că suntem pe marginea prăpastiei propriei noastre anihilări, prefer să cred că suntem implicați într-o reformare fundamentală, o reformare precum Reforma religioasă a secolului 16. Reforma artei, precum Reforma religioasă, e stimulată parțial de tehnologie, având, într-adevăr, presa scrisă conducător de ofensivă asupra Reformei religioase. Ambele reforme au fost afirmate prin discuții agitate, îndoială internă de sine şi realinieri masive ale modelelor de afaceri învechite. Iar în fond, cred că ambele reforme adresau aceste întrebări: cine are dreptul să profeseze? Cum au ei dreptul să profeseze? Şi într-adevăr, avem nevoie de cineva care să intermedieze pentru noi pentru a avea o experiență cu o trăire spirituală divină?

Chris Anderson, pe care bănuiesc că îl ştiți cu toții, redactor şef al revistei Wired şi autor al "The Long Tail," a fost pentru mine primul care a înțeles o mare parte din toate astea. Acesta a scris, acum multă vreme, datorită inventării internetului, a tehnologiei web, a minicamerelor şi altele, că mijloacele de producție artistică au fost democratizate pentru prima dată în întreaga istorie a omenirii. În anii 1930, dacă doreai să faci un film, trebuia să lucrezi pentru Warner Bros. sau RKO căci cine îşi permitea un platou de filmare şi echipament de iluminare şi editare sau pentru muzica din fundal şi altele? Iar acum cine din sala asta nu cunoaşte un copil de 14 ani care lucrează din greu la al doilea, al treilea sau al patrulea film? (Râsete) În mod asemănător, mijloacele de distribuire a artei au fost democratizate pentru prima dată în istoria omenirii. Din nou, în anii 1930, Warner Bros., RKO făceau asta pentru noi. Acum intri pe YouTube, Facebook; obții distribuție în întreaga lume fără a părăsi intimitatea dormitorului.

Acest dublu impact a prilejuit o redefinire masivă a pieții culturale, o vreme când oricine este un potențial autor. Sincer, ceea ce vedem acum în acest mediu este o perioadă masivă, în care întreaga lume se schimbă, depărtându-ne de vremea în care audiențele scad dramatic. Dar numărul celor ce se implică în arte, oameni care scriu poezii, care cântă, care fac parte din corurile bisericilor, explodează mai puternic decât ne putem imagina. Acest grup, numit de alții cei "pro am", artişti amatori care lucrează la un nivel profesionist. Îi vedeți pe YouTube, în competiții de dans, festivaluri de film şi altele. Aceştia extind în mod radical noțiunile noastre despre potențialul unui vocabular estetic, în timp ce provoacă şi subminează autonomia culturală a instituțiilor noastre tradiționale. Până la urmă, trăim într-o lume definită nu de consum ci de participare.

Dar vreau să mă fac înțeles, aşa cum Reforma religioasă nu a însemnat sfârşitul bisericii aşa cum o ştiam înainte sau a preoției, sunt de părere că instituțiile noastre artistice vor continua să fie importante. Acestea sunt în prezent cele mai bune ocazii ca artiştii să trăiască demn din punct de vedere economic, nu opulent, ci demn. Sunt locurile unde artiştii care merită şi îşi doresc să lucreze la o anumită scală a resurselor îşi vor găsi o casă. Dar să le consideri sinonime cu întreaga comunitate a artiştilor este de departe o vedere prea limitată. Într-adevăr, în timp ce noi am avut tendința de a polariza amatorul de profesionist, cea mai interesantă evoluţie din ultimii 5-10 ani a fost progresul artistului profesionist de viță nobilă, artistul profesionist care lucrează în primul rând nu în sala de concerte sau pe scenă, ci cel mai adesea în jurul subiectelor ca drepturile femeii, sau drepturile omului, sau încălzirea globală sau ajutorarea bolnavilor de SIDA, nu dintr-o nevoie economică, dar dintr-o convingere adâncă, organică cum că munca pentru care e chemat sau chemată nu poate fi îndeplinită în mediul artistic tradiţional şi ermetic.

Lumea dansului de astăzi nu e definită doar de Baletul Regal din Winnipeg sau de Baletul Naţional al Canadei, ci de compania de dans Dance Exchange a lui Liz Lerman, o companie profesionistă de dans care include mai multe generaţii, ai cărei dansatori au vârste cuprinse între 18 şi 82 de ani şi care lucrează alături de oameni de ştiinţă din domeniul genomicii pentru a încorpora codul ADN şi alături de oameni de ştiinţă de la CERN. În ziua de azi, comunitatea teatrală profesionistă nu e definită doar de festivalurile Shaw şi Stratford, ci şi de Teatrul Cornerstone din Los Angeles, o colectivitate de artişti care, după 11 septembrie, au strâns la un loc 10 comunităţi religioase diferite -- religia Bahia, cea catolică, musulmană, evreiască, chiar şi cea nativ americană şi comunităţile religioase ale homosexualilor şi lesbienelor, ajutându-i să îşi creeze propriile piese şi o piesă principală, în care aceştia explorau diferenţele dintre credinţele lor şi găseau că aspectele comune, ca un prim pas important înspre tămăduirea între comunităţi. Interpreţii de astăzi, ca Rhodessa Jones, lucrează în închisori pentru femei, ajutând prizonierele să articuleze durerea încarcerării, în timp ce dramaturgii şi scenariştii de azi lucrează alături de grupuri tinere pentru a găsi canalele alternative violenţei şi altele şi altele şi altele. Şi într-adevăr, cred că, în loc să fie anihilate, spectacolele sunt surprinse la marginea unor vremuri când vom fi mai importanţi decât am fost vreodată.

Ştiţi, multă vreme am zis că suntem o parte critică a bunăstării comunităţilor economice din oraşul vostru. Şi cu siguranţă. Sper că ştiţi că fiecare dolar cheltuit pe un bilet la o reprezentare artistică dintr-o comunitate generează între cinci şi şapte dolari în plus pentru economia locală, bani cheltuiţi pentru restaurante sau parcări, în fabricile de unde cumpărăm materialele pentru costumele noastre, la cel care ne acordează instrumentele şi tot aşa. Dar artele vor deveni şi mai importante pentru economii în viitor, în special în industrii la care nici nu ne-am gândi acum, la fel cum ele au fost elementul central pentru iPod şi pentru industria jocurilor pe calculator, lucru pe care puţini sau nici unul dintre noi nu l-ar fi putut prevedea acum 10 sau 15 ani. Capacitatea de conducere din afaceri va depinde tot mai mult de inteligenţa emoţională, de capacitatea de a asculta atent, de a empatiza, de a defini schimbarea, de a-i motiva pe ceilalţi -- adică exact capacităţile pe care arta le cultivă cu fiecare ocazie.

În special acum, când toți suntem nevoiți să ne confruntăm cu absurditatea unei orientări numai către piețe, neuniformizată de conştiința socială, trebuie să înțelegem şi sărbătorim puterea artelor de a da contur personalităților noastre individuale şi naționale, dar în special personalitățile celor tineri, care sunt adesea subiectul unui bombardament de senzații, şi nu al unei experiențe digerate. În ultimul rând, în special acum, în lumea aceasta, unde trăim într-un context de legi pentru imigrare regresive şi împovărătoare, de emisiuni TV bazate pe realitate care au succes pe baza umilirilor, şi într-un context al analizei, unde ceea ce auzim cel mai des, în fiecare zi în Statele Unite, în fiecare stație de tren, de autobuz, fiecare aeroport, este "Doamnelor şi domnilor, vă rugăm să semnalați orice comportament sau individ suspect autorităților de lângă dumneavoastră." când toate acestea ne încurajează să îi privim pe ceilalți cu ostilitate şi teamă şi dispreț şi suspiciune.

Artele, oricum s-ar manifesta ele, oricând ne strâng la un loc, ne invită să ne privim semenii cu generozitate şi curiozitate. Dumnezeu ştie că dacă am avut vreodată nevoie de acea capacitate în istoria omenirii, acum este momentul. Ştiți, ceea ce ne uneşte, cred că nu este tehnologia, distracția şi design-ul, ci o cauză comună. Muncim pentru promovarea unor societăți sănătoase, vibrante, pentru a alina suferințe, pentru a promova o orânduire mai grijulie mai substanțială, mai empatică a lumii.

Vă salut pe toți activiştii acestei aventuri şi vă îndemn să îmbrățişați arta şi să o puneți la loc de cinste în munca voastră indiferent care vă este scopul. Vă promit că mâna Fundației Caritabile Doris Duke este întinsă cu prietenie acum şi în anii ce vor veni. Vă mulțumesc pentru amabilitatea şi răbdarea cu care m-ați ascultat în această după masă.

Mulțumesc şi succes.