Béatrice Coron: Poveşti tăiate din hârtie

(Aplauze)

(Aplauze)

Sunt decupator. (Râsete) Tai poveşti. Procesul meu este foarte direct. Iau o bucată de hârtie, vizualizez povestea mea, uneori fac o schiţă, alteori, nu. Şi, deoarece imaginea mea este deja în hârtie, trebuie doar să elimin ceea ce nu face parte din poveste. Nu am ajuns să fac decupaje chiar în linie dreaptă. De fapt, o văd mai mult ca o spirală.

Nu m-am născut cu o lamă în mână. Nu-mi amintesc să fi decupat când eram mică. În adolescenţă, schiţam, desenam şi îmi doream să devin artistă. Dar eram şi rebelă. Şi am lăsat totul şi am avut o serie lungă de slujbe ciudate. Printre acestea, am fost ciobăniţă, şofer de camion, muncitoare într-o fabrică, femeie de serviciu. Am lucrat un an în turism în Mexic, un an în Egipt. M-am mutat pentru doi ani în Taiwan. Apoi, m-am stabilit în New York, unde am devenit ghid turistic. Şi încă mai lucrez ca ghid, călătoresc înspre şi dinspre China, Tibet şi Asia Centrală.

Desigur, a durat mult şi aveam aproape 40 de ani şi am decis că este vremea să încep ca artist. (Aplauze) Am ales decupajul deoarece hârtia este ieftină, este uşoară şi o poţi folosi în multe moduri diferite. Şi am ales limbajul siluetelor pentru că e foarte eficient din punct de vedere grafic. Şi, de asemenea, ajunge la esenţa lucrurilor. Cuvântul "siluetă" vine de la un ministru de finanţe, Etienne de Silhouette. El a tăiat atâtea bugete, încât oamenii au spus că nu îşi mai permit deloc picturi şi că trebuie să îşi facă portretele "a la Silhouette." (Râsete) Am făcut o serie de imagini, tăieturi şi le-am asamblat în portofolii. Şi lumea mi-a spus... cum ar fi aceste viziuni suprarealiste ale Empire State building... mi-au spus: "Faci cărţi artistice."

Aşadar, cărţile artistice au multe definiţii. Vin în multe forme diferite. Dar, pentru mine, sunt nişte obiecte fascinante pentru a nara vizual o poveste. Pot fi cu cuvinte sau fără cuvinte. Şi sunt pasionată de imagini şi de cuvinte. Ador jocurile de cuvinte şi relaţia lor cu inconştientul. Ador ciudăţeniile limbilor. Oriunde am trăit, am învăţat limbile, dar niciodată nu le-am stăpânit perfect. Mereu caut cuvinte fals înrudite sau cuvinte identice în limbi diferite.

După cum puteţi ghici, limba mea maternă este franceza. Şi limba de zi cu zi este engleza. Aşa că am făcut o serie de lucrări unde erau cuvinte identice în engleză şi franceză. Şi una dintre aceste lucrări este "Păianjenul ortograf". Păianjenul ortograf este văr cu albinuţa ortograf. (Râsete) Dar are mai mare legătură cu plasa internetului. (Râsete) Şi acest păianjen ţese un alfabet bilingv. Aşa că puteţi citi "architecture active", în franceză, sau "active architecture", în engleză. Acest păianjen trece prin tot alfabetul cu adjective şi substantive identice. Aşa că, dacă nu ştiţi una dintre aceste limbi, învăţaţi instantaneu.

O formă antică a cărţii au fost papirusurile. Acestea sunt foarte convenabile, căci poţi crea o imagine mare pe o masă foarte mică. Consecinţele neaşteptate ale acestui fapt sunt că nu vezi decât o parte a imaginii tale, deşi creează o arhitectură în stil liber. Şi fac toate acele feluri de ferestre. Asta înseamnă să priveşti dincolo de suprafaţă. Este să priveşti spre lumi diferite. Adesea, am fost un străin. Vreau să văd cum funcţionează aceste lucruri şi ce se întâmplă. Fiecare fereastră este o imagine şi este o lume pe care o revizitez adesea. Şi revizitez această lume gândindu-mă la imaginea sau clişeul despre care vrem să facem, şi care sunt cuvintele, colocvialismele, pe care le avem cu expresiile.

Totul este "dacă". Ce-ar fi dacă am trăi în case-balon? Ar fi o lume foarte înălţătoare. Şi am lăsa o amprentă foarte scăzută pe planetă. Ar fi aşa de uşoară. Uneori văd din interior, ca egocentrismul şi cercurile interioare. Alteori, e o viziune globală, să văd rădăcinile noastre comune şi cum le putem folosi pentru a prinde visele. Şi le putem folosi şi ca plase de siguranţă.

Sursele mele de inspiraţie sunt foarte diverse. Sunt influenţată de tot ce citesc, de tot ce văd. Am câteva poveşti care sunt umoristice, cum ar fi "Ritmuri mortale". (Râsete) Altele sunt istorice. Acesta este "Oraşul bomboanelor". Este o neîndulcită istorie a zahărului. Trece de la traficul de sclavi la consumul excesiv de zahăr, cu câteva momente dulci pe parcurs. Uneori am un răspuns emoţional la ştiri, cum ar fi cutremurul din 2010 din Haiti. Alteori, nici măcar nu sunt poveştile mele. Oamenii îmi povestesc despre vieţile lor, amintirile, aspiraţiile şi eu creez o imagine mintală. Le canalizez trecutul, ca să aibă un loc în care să se întoarcă să îşi privească viaţa şi posibilităţile ei. Le numesc oraşe freudiene.

Nu pot vorbi despre toate imaginile mele, aşa că voi trece prin câteva dintre lumile mele doar spunând titlul. "Moderare". "Electricitate". "Creştere nebunească în Columbus Circle". "Oraşul-recif". "O plasă a timpului". "Oraşul haosului". "Lupte zilnice". "Fericire". "Insule plutitoare". Şi, la un moment-dat, a trebuit să fac "Toţi cei nouă iarzi". Chiar este un decupaj care are nouă iarzi. (Râsete) În viaţă şi în decupaj, totul este conectat. O poveste duce la alta. Am fost interesată şi de aspectul fizic al acestui format, deoarece trebuie să mergi pentru a-l vedea.

În paralel cu decupajul alerg. Am început cu imagini mici, am început cu câţiva kilometri. Cu imagini mai mari, am început să alerg la maratoane. Apoi am trecut să alerg 50 km, apoi 60 km. Apoi am alergat 80 km... ultramaratoane. Şi încă mai simt că alerg, e doar antrenamentul să devin decupator de cursă lungă.

(Râsete)

Alergatul îmi oferă multă energie. Aici e un maraton de decupat de trei săptămâni la Muzeul de Artă şi Design din New York. Rezultatul este "Iaduri şi Paradisuri". Sunt două panouri de 4 m înălţime. Au fost instalate în muzeu pe două etaje, dar, de fapt, e o imagine continuă. Şi am denumit-o "Iaduri şi Paradisuri" pentru că sunt iaduri zilnice şi paradisuri zilnice. Nu este nicio graniţă între ele. Unii oameni s-au născut în iaduri şi, în ciuda şanselor, au ajuns în paradisuri. Alţii fac drumul invers. Aceasta este graniţa. Sunt ateliere cu condiţii grele de muncă în iaduri. Şi sunt oameni care îşi închiriază aripile în paradisuri. Când ai toate aceste poveşti individuale în care uneori avem aceeaşi acţiune şi rezultatul ne duce în iaduri sau în paradisuri. Toată lucrarea "Iaduri şi Paradisuri" este despre liberul arbitru şi determinism.

În decupaj, desenul este însăşi structura. Şi o poţi lua de pe perete. Aici este montată o carte artistică numită "Proiectul identităţii". Nu sunt identităţi autobiografice. Sunt mai mult identităţile noastre sociale. Şi, apoi, puteţi trece în spatele lor, să le probaţi. Sunt ca diferite straturi din ceea ce ne formează şi ce prezentăm noi lumii drept identitate.

Acesta este un alt proiect de carte artistică. De fapt, în fotografie vedeţi două. Cea pe care o port eu şi cea care este expusă la Centrul pentru cărţi artistice din New York. De ce spun că este carte? Se numeşte "Declaraţie de modă" şi are citate despre modă, ca să le puteţi citi şi, de asemenea, deoarece definiţia cărţii artistice este foarte generoasă. Cărţile artistice le iei de pe perete. Le scoţi la plimbare. Poţi şi să le montezi ca artă publică. Aici este în Scottsdale, Arizona şi se numeşte "Amintiri plutitoare". Sunt amintiri regionale şi sunt mişcate la întâmplare de vânt.

Iubesc arta publică. Am participat la competiţii de mult timp. După opt ani de respingeri, am fost încântată să primesc prima comandă cu Percent for Art în New York. Era pentru o staţie comună pentru serviciul urgenţe şi pompieri. Am făcut o carte artistică din oţel inoxidabil în loc de hârtie. Am numit-o "Mersul în aceeaşi direcţie". Dar am adăugat giruete pe ambele părţi, să arăt că acoperă toate direcţiile. Pentru arta publică, folosesc şi sticlă tăiată. Aici este sticlă fasetată în Bronx. De fiecare dată când creez artă publică, vreau să fie ceva cu adevărat relevant pentru locul unde este montată. Pentru metroul din New York, am văzut o corespondenţă între mersul cu metroul şi citit. Este călătoria în timp, călătoria la timp. Şi literatura Bronxului ţine doar de scriitorii din Bronx şi poveştile lor.

Un alt proiect cu sticlă este biblioteca publică din San Jose, California. Am făcut o abordare vegetală a creşterii din San Jose. Am început în centru cu ghinda pentru civilizaţia indienilor Ohlone. Apoi am fructele din Europa pentru fermieri. Şi apoi fructele lumii pentru Silicon Valley de azi. Şi încă mai creşte. Aşadar, tehnica este tăierea sablarea, gravarea şi tipărirea sticlei în sticlă arhitecturală. În exteriorul bibliotecii am vrut să fac un loc unde să ne cultivăm minţile. Am luat materiale din bibliotecă care aveau fructe în titlu şi le-am folosit să fac o alee prin livadă cu aceste fructe ale cunoaşterii. Am plantat şi un bibliocopac. Este un copac şi în trunchiul lui sunt rădăcinile limbilor. Este vorba doar despre sistemele internaţionale de scriere. Pe crengi, creşte materialul pentru bibliotecă. Poţi avea şi funcţionalitate, şi formă în arta publică. În Aurora, Colorado, este o plajă. Dar capeţi un bonus la această bancă. Deoarece, dacă stai mult la soare în pantaloni scurţi vei pleca cu un branding temporar al elementului din poveste pe coapse.

(Râsete)

O altă lucrare funcţională este în partea de sud din Chicago pentru o staţie de metrou. Se numeşte "Seminţele viitorului sunt plantate azi". Este o poveste despre transformare şi conexiuni. Funcţionează ca un paravan pentru a proteja linia şi călătorul şi ca să nu cadă obiecte pe linie. Să reuşeşti să transformi gardurile şi gratiile de la fereastră în flori este fantastic. Aici lucrez de trei ani cu un dezvoltator din Bronxul de sud pentru a aduce arta la viaţă în clădirile pentru cei cu venituri mici şi adăpost convenabil. Fiecare clădire are propria personalitate. Uneori ţine de moştenirea zonei, ca în Morrisania, despre istoria jazzului. Pentru alte proiecte, ca în Paris, contează numele străzii. Se numeşte Rue de Prairie, Strada Preriei. Am readus iepurele, libelula, ca să stea pe acea stradă.

În 2009, mi s-a cerut să fac un poster care să fie afişat în vagoanele de metrou din New York timp de un an. Acesta a fost un public foarte prins. Şi voiam să le ofer o evadare. Am creat "Prin tot oraşul". Este un decupaj şi apoi am adăugat culori pe calculator. O pot numi tehno-meşteşugită.

Şi, pe traseu, fac într-un fel decupajul şi adaug alte tehnici. Dar rezultatul trebuie întotdeauna să aibă poveşti. Poveştile au o mulţime de posibilităţi. Au o mulţime de scenarii. Nu ştiu poveştile. Iau imagini din imaginaţia noastră generală, din clişeele, din lucrurile la care ne gândim, din istorie. Fiecare e narator, deoarece fiecare are o poveste de spus. Dar, şi mai important e că fiecare trebuie să facă o poveste ca să înţeleagă lumea. În toate aceste universuri, e ca şi cum imaginaţia este vehiculul prin care se transportă, dar destinaţia este minţile noastre şi cum ne putem reconecta la ceea ce este esenţial şi la magie. Şi la asta se rezumă decuparea poveştilor.

(Aplauze)