Barry Schwartz despre pierderea înţelepciunii

La cuvântarea inaugurală, Barack Obama a apelat la fiecare dintre noi să dăm tot ce avem mai bun în timp ce încercăm să ne smulgem din această criză financiară. Dar la ce anume a facut apel? Din fericire, nu a călcat pe urmele predecesorului său, spunându-ne să facem cumpărături. Nici nu ne-a spus "Aveţi încredere în noi. Aveţi încredere în ţara voastră. Investiţi, investiţi, investiţi." În schimb, ne-a spus să lăsăm deoparte copilăriile. Şi a apelat la virtute. Virtutea este un cuvânt de modă veche. Pare că nu şi-ar găsi locul într-un mediu de vârf ca acesta. Şi totusi, unii dintre voi poate se vor întreba, la ce naiba s-a referit?

Lăsați-mă să încep cu un exemplu. Aceasta este fişa postului unui om de serviciu dintr-un spital şi o vedeţi afişată pe ecran. Şi toate elementele din ea nu au nimic deosebit. Sunt lucruri la care vă puteţi aştepta: spălaţi podelele, măturaţi, goliţi coşurile de gunoi, reaprovizionaţi dulapurile. Poate fi surprinzător cât de multe sarcini sunt, dar nu e surprinzător care sunt acestea. Dar singurul fapt pe care aş vrea să îl remarcaţi despre ele este următorul: Chiar dacă aceasta este o listă foarte lungă, nu veţi găsi nici măcar o sarcină care să implice alte fiinţe umane. Nici măcar una. Slujba unui om de serviciu poate fi îndeplinită la fel de bine într-o morgă sau într-un spital.

Şi totuşi, când câţiva psihologi au intervievat oameni de serviciu din spitale pentru a înţelege ce cred aceştia despre slujbele lor, l-au întâlnit pe Mike, care le-a povestit despre cum s-a oprit din a mai spăla pe jos deoarece Dl. Jones se dăduse jos din pat pentru a face puţină mişcare, încercând să îşi adune forţele, mergând încet de-a lungul coridorului. Şi Charlene le-a povestit despre cum a ignorat mustrarea superiorului său şi nu a trecut cu aspiratorul prin sala de aşteptare pentru că acolo se aflau câteva rude de-ale pacienţilor, care stătuseră acolo zile întregi şi care aţipiseră chiar atunci. Şi apoi au vorbit cu Luke, care a spălat de două ori podeaua în camera unui tânăr în comă pentru că tatăl acestuia, care stătea de veghe de şase luni, nu l-a văzut pe Luke spălând de prima dată şi s-a înfuriat. Iar comportamente ca acestea din partea oamenilor de serviciu, a tehnicienilor, a infirmierelor şi, dacă suntem norocoşi uneori, din partea doctorilor, nu numai că fac oamenii să se simtă un pic mai bine, dar îmbunătăţesc în mod efectiv calitatea îngrijirii medicale şi permit spitalelor să funcţioneze bine.

Nu toţi oamenii de serviciu sunt astfel, desigur. Dar cei care sunt aşa consideră că această interacţiune umană care implică bunătate, grijă şi empatie este o parte esenţială din slujbă. Şi totuşi fişa postului nu conţine nici măcar un cuvânt despre alţi oameni. Aceşti oameni de serviciu au voinţa morală de a face bine celorlalţi. Şi mai mult decât atât, au priceperea morală să înţeleagă ce înseamnă "a face bine".

"Înţelepciunea practică", spunea Aristotel, "este combinaţia de voinţă morală şi pricepere morală." O persoană înţeleaptă stie când şi cum să facă excepţie de la orice regulă, precum oamenii de serviciu au ştiut când să ignore îndatoririle de serviciu în slujba altor scopuri. O persoană înţeleaptă ştie cum să improvizeze, aşa cum a ştiut Luke când a spălat de două ori podeaua. Problemele lumii reale sunt adesea ambigui şi definite imprecis iar contextul este într-o continuă schimbare. O persoană înţeleaptă este ca un muzician de jazz... folosind notele de pe pagină, dar dansând în jurul lor, inventând combinaţii potrivite situaţiei şi oamenilor din jur. O persoană înţeleaptă ştie cum să folosească aceste calităţi morale în sprijinul scopurilor bune. Pentru a-i servi pe ceilalţi, nu pentru a-i manipula. Şi în sfârşit, probabil aspectul cel mai important, o persoană înţeleaptă se formează, nu se naşte. Înţelepciunea depinde de experienţă, şi nu de orice experienţă. Ai nevoie de timp să ajungi să îi cunoşti pe cei pe care îi serveşti. Ai nevoie să ţi se permită să improvizezi, să încerci lucruri noi, câteodată să greşeşti şi să înveţi din greşelile tale. Şi ai nevoie să fii îndrumat de dascăli înţelepţi.

Când întrebi oamenii de serviciu care se comportă aşa cum am descris cât de greu este să înveţe să îşi facă slujba, ei îţi vor spune că e nevoie de multă experienţă. Şi nu vor să spună că e nevoie de multă experienţă ca să înveţe să spele pe jos sau să golească coşurile de gunoi. E nevoie de multă experienţă să înveţi cum să ai grijă de oameni. La TED, inteligenţa este la cote extraordinare. E înspăimântător. Vestea bună e că nu trebuie să fii inteligent ca să fii înţelept. Vestea proastă e că fără înţelepciune, inteligenţa nu este de ajuns. Este foarte probabil să dea naştere unor necazuri, pentru tine şi pentru ceilalţi. (Aplauze)

Sper că ştim asta cu toţii. Într-un anumit sens este evident, şi totuşi, îngăduiţi-mi să vă povestesc ceva. E o anecdotă despre o limonadă. Un tată şi fiul său de 7 ani urmăreau un meci al celor de la Detroit Tigers pe stadion. Fiul a cerut o limonadă şi tatăl s-a dus la bar să o cumpere. Nu aveau decât Mike's Hard Lemonade, care conţine 5% alcool. Tatăl, fiind cadru universitar, habar nu avea că Mike's Hard Lemonade conţinea alcool. Deci s-a întors cu limonada. Iar copilul a început să bea, când un agent de pază l-a văzut, şi a chemat poliţia, care a chemat o ambulanţă care a năvălit pe stadion şi a şters-o cu puştiul la spital. Cei de la urgenţe s-au asigurat că nu există alcool în sângele copilului. Şi se pregăteau să lase copilul să plece.

Dar nu aşa de repede. Agenţia de Protecţie a Bunăstării Copilului din districtul Wayne a spus nu. Şi copilul a fost trimis la o casă de îngrijire pentru 3 zile. Ajuns la acest moment, poate oare copilul să se întoarcă acasă? Un judecător a zis da, dar numai dacă tatăl părăseşte casa şi se duce la un motel. După două săptămâni, sunt fericit să vă anunţ, familia s-a reunit. Dar lucrătorii de la agenţie şi oamenii de pe ambulanţă şi judecătorul au spus cu toţii acelaşi lucru: "Nu ne place să o facem, dar trebuie să urmăm procedura."

Cum de se întâmplă lucruri de acest fel? Scott Simon, care a povestit această întâmplare pe NPR, a spus "Regulile şi procedurile pot fi anapoda, dar te scutesc de a mai gândi." Şi, ca să fiu sincer, regulile sunt adeseori impuse pentru că responsabilii dinainte au fost neglijenţi şi au lăsat un copil să se întoarcă în sânul unei familii violente. Destul de just. Când lucrurile merg prost, şi desigur că vor merge, apelăm la două instrumente pentru a le drege.

Un instrument la care apelăm sunt regulile. Mai bune, mai multe. Al doilea instrument la care apelăm sunt stimulentele. Mai bune, mai multe. La urma urmei, ce altceva ar mai rămâne de făcut? Desigur putem recunoaşte această strategie în răspunsul la actuala criză financiară. Reglementaţi, reglementaţi, reglementaţi. Reglaţi stimulentele, reglaţi stimulentele, reglaţi stimulentele... Adevărul e că nici regulile, nici stimulentele nu sunt suficiente ca să rezolve situaţia. Cum ai putea scrie o regulă care să îndrume oamenii de serviciu să facă ce au făcut? Le-ai plăti un bonus pentru că sunt empatici? Ar fi anapoda. Şi ceea ce se întamplă este că în timp ce apelăm din ce în ce mai mult la reguli, regulile şi stimulentele poate îmbunătăţesc situaţia pe termen scurt, dar creează o spirală descendentă care înrăutăţeşte situaţia pe termen lung. Abilitatea morală este ştirbită de o încredere exagerată în reguli care ne privează de oportunitatea de a improviza şi de a învăţa din asta. Iar voinţa morală este subminată de apelarea continuă la stimulente care distrug dorinţa noastră de a face ceea ce e just. Şi fără să vrem, apelând la reguli şi stimulări, ne angajăm într-un război împotriva înţelepciunii.

Permiteţi-mi să vă dau câteva exemple, în primul rând despre reguli şi războiul împotriva abilităţii morale. Povestea cu limonada este un exemplu. Al doilea, fără îndoială mai cunoscut vouă, este natura educaţiei americane moderne: curriculum şcolar standardizat, cu etape fixe. Iată un exemplu de la o grădiniţă din Chicago. Citirea şi apropierea de literatură şi cuvinte care încep cu "B". Baia: adunaţi şcolarii pe o carpetă şi daţi-le indicaţii despre pericolele apei fierbinţi. Cam asta spun cele 75 de puncte din programa pentru predarea unei cărţi de 25 de pagini cu poze. Peste tot în Chicago, în fiecare grădiniţă din oraş, fiecare educator spune aceleaşi cuvinte, în acelaşi fel, în aceeaşi zi. Noi stim de ce există aceste programe. Nu avem destulă încredere în judecata educatorilor pentru a le acorda toată libertatea. Programe ca acestea reprezintă poliţe de asigurare împotriva dezastrelor. Şi ele previn dezastrele. Dar ceea ce ne asigură ele în schimb este mediocritatea. (Aplauze)

Să nu mă înţelegeţi greşit. Avem nevoie de reguli! Muzicienii de jazz au nevoie de câteva note... majoritatea au nevoie de câteva note pe pagină. Avem nevoie de mai multe reguli pentru bancheri, pentru Dumnezeu. Dar prea multe reguli îi împiedică pe muzicienii de jazz consacraţi să improvizeze. Şi ca urmare, ei pierd din har, sau, mai rău, renunţă de tot să mai cânte.

Or, ce se poate spune despre stimulente? Par un mecanism mai inteligent. Dacă ai deja un motiv pentru a face ceva şi eu iţi mai dau un al doilea motiv să faci acelaşi lucru pare logic că două motive sunt mai bune decât unul singur şi că vei fi mai înclinat să faci lucrul respectiv. Nu-i aşa? Ei bine, nu întotdeauna. Uneori două motive pentru a face acelaşi lucru pot intra în competiţie în loc să se completeze reciproc şi oamenii vor fi mai puţin înclinaţi să facă lucrul respectiv.

Vă voi da un singur exemplu pentru că timpul nu stă. În Elveţia acum aproximativ 15 ani se încerca stabilirea unui loc pentru depozitarea deşeurilor nucleare. S-a organizat un referendum naţional. Câţiva psihologi au făcut câteva sondaje cu cetăţenii care erau foarte bine informaţi. În chestionar se întreba: "Aţi aproba înfiinţarea unui depozit de deşeuri nucleare în comunitatea dumneavoastră?" Surprinzător, 50% dintre cetăţeni au răspuns afirmativ. Ştiau că este periculos. Ştiau că asta ar putea reduce valoarea proprietăţilor din zonă. Dar deşeurile trebuiau depozitate undeva iar ei erau responsabili în calitate de cetăţeni. Psihologii au adresat altor oameni o întrebare uşor diferită. Întrebau: "Dacă v-am plăti echivalentul a şase săptămâni de salariu în fiecare an aţi aproba înfiinţarea unui depozit de deşeuri nucleare în comunitatea dumneavoastră?" Două motive. Este responsabilitatea mea şi mai sunt şi plătit. În loc de 50% răspunsuri afirmative, doar 25% au răspuns da. Ce s-a întâmplat este că introducerea acestui al doilea stimulent i-a împins ca în loc să se întrebe "Care este responsabilitatea mea?" să se întrebe doar "Ce serveşte intereselor mele?" Când stimulentele nu funcţionează când managerii generali ignoră bunăstarea companiilor lor pe termen lung de dragul unor câştiguri pe termen scurt care să le aducă bonusuri masive răspunsul este mereu acelaşi. Implementaţi stimulente mai inteligente.

Adevărul este că nu se pot inventa stimulente care să fie vreodată suficient de inteligente. Orice sistem bazat pe stimulente poate fi denaturat de rea voinţă. Avem nevoie de stimulente. Oamenii trebuie să-şi câştige pâinea. Dar bazându-ne în mod exagerat pe stimulente demoralizăm activitatea profesională din două puncte de vedere. Oamenii implicaţi în respectiva activitate îşi pierd moralul şi însăşi activitatea îşi pierde moralitatea.

Barak Obama a spus, înainte să fie confirmat în funcţie, "Trebuie să ne întrebăm nu numai , ci " Iar când profesiile îşi pierd moralitatea toţi cei implicaţi devin dependenţi de stimulente şi încetează să mai întrebe "Este bine?" Vedem asta în medicină. ("Deşi nu e nimic îngrijorător, haideţi să o ţinem sub observaţie, să fim siguri că nu se transformă într-o acţionare în justiţie.") Şi desigur că o vedem în lumea afacerilor. ("Ca să rămânem competitivi pe piaţa de astăzi, mi-e teamă că va trebui să vă înlocuim cu un om fără scrupule.") ("Mi-am vândut sufletul pentru o zecime din cât valorează acum drăciile astea.") Este evident că nu acesta este modul în care oamenii vor să-şi facă treaba.

Deci ce putem face? Câteva motive de speranţă: Trebuie să încercăm să re-moralizăm munca. Un mod de a nu face asta: să predăm mai multe cursuri de etică. (Aplauze) Nu există un mod mai evident de a arăta oamenilor că nu eşti serios decât să îngrămădeşti tot ce ai de spus despre etică într-un pachet cu fundă şi să-l vinzi colateral ca fiind un curs de etică.

Ce e de făcut în schimb? Unu: cinstiţi exemplele de moralitate. Admiteţi, când vă înscrieţi la facultatea de drept, că o voce vă şopteşte la ureche despre Atticus Finch. Niciun puşti nu studiază dreptul pentru a face fuzionări şi achiziţii. Oamenii sunt inspiraţi de eroi morali. Dar învăţăm că, odată cu sofisticarea vine şi înţelegerea că nu poţi admite public că ai eroi morali. Aşadar, recunoaşteţi-i public. Fiţi mândri că îi aveţi. Cinstiţi-i. Şi cereţi ca cei care vă învaţă să îi recunoască şi să îi cinstească şi ei. Şi mai este ceva ce putem face.

Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc asta: un alt erou moral, acum 15 ani, Aaron Feuerstein, care era directorul Malden Mills din Massachussetts... cei care produceau Polartec... Fabrica a ars complet. 3000 de angajaţi. I-a ţinut pe toţi pe statul de plată. De ce? Pentru că ar fi fost un dezastru pentru ei şi pentru comunitate dacă i-ar fi concediat. "Poate că pe hârtie compania noastră valorează mai puţin pe Wall Street, dar eu vă garantez că valorează mai mult. O ducem bine."

Chiar aici la TED am audiat conferinţe ale mai multor eroi morali. Doi dintre ei m-au inspirat în mod deosebit. Unul a fost Ray Andreson, care a transformat... (Aplauze) ... a transformat, ştiti, o parte din imperiul răului într-o afacere cu impact zero, sau aproape zero. De ce? Pentru că aşa era corect. Iar bonusul pe care îl descoperă este că va face de fapt şi mai mulţi bani. Angajaţii săi sunt inspiraţi de efortul său. De ce? Pentru că sunt mai bucuroşi să facă ceea ce este corect. Ieri l-am auzit pe Willie Smits vorbind despre re-împădurirea Indoneziei. (Aplauze)

Din multe puncte de vedere acesta este exemplul perfect. Pentru că a fost nevoie de efort să facă ceea ce este corect. Pentru Dumnezeu, a fost nevoie şi de foarte multă pricepere. Sunt uimit de cât de multe lucruri au trebuit să ştie el şi asociaţii lui ca să planifice totul. Dar cel mai important pentru a face totul să funcţioneze... şi el a subliniat asta... este că a fost nevoie să cunoască oamenii din comunităţi. Dacă oamenii cu care lucrezi nu te susţin orice va da greş. Şi nu există o formulă pentru a învăţa cum să obţii susţinerea oamenilor deoarece oameni diferiţi în comunităţi diferite îşi organizează vieţile în moduri diferite.

Şi iată că sunt multe lucruri de apreciat aici la TED şi în alte părţi. Şi nu trebuie să fii un mega-erou. Există eroi obişnuiţi. Eroi obişnuiţi precum oamenii de serviciu care merită apreciaţi. Fiecare dintre noi trebuie să se străduiască să fie un erou obişnuit, dacă nu unul extraordinar. Directorii organizaţiilor trebuie să creeze medii de lucru care să încurajeze şi să cultive priceperea morală şi voinţa morală. Chiar şi ce mai înţelepţi şi mai bine intenţionaţi dintre oameni vor renunţa dacă trebuie să înoate împotriva curentului în organizaţiile în care lucrează.

Dacă sunteţi la conducerea unei organizaţii ar trebui să vă asiguraţi că nicio slujbă... niciuna dintre ele... nu are fişa postului precum cea a omului de serviciu. Pentru că adevarul este că orice muncă ce implică interacţiunea cu alţi oameni este muncă morală. Şi orice muncă morală depinde de înţelepciunea morală.

Şi, poate cel mai important, în calitate de îndrumători, ar trebui să ne străduim să fim eroi obişnuiţi, exemple de moralitate pentru oamenii pe care îi îndrumăm. Şi iată câteva lucruri pe care ar trebui să ni le amintim în calitate de îndrumători. Unul este că îndrumăm fără încetare. Cineva ne observă întotdeauna. Camera ne filmează fără încetare. Bill Gates a vorbit despre importanţa educaţiei şi, în particular, de modelul pe care îl oferă KIPP. "Cunoaşterea este putere." Şi a vorbit despre o mulţime de lucruri minunate pe care le face KIPP pentru a lua copii din oraşe şi a-i îndruma spre studii superioare.

Aş vrea să atrag atenţia asupra unui detaliu al KIPP pe care Bill nu l-a menţionat. Şi anume că ei au ajuns să înţeleagă că singurul cel mai important lucru pe care copii trebuie să îl înveţe este caracterul. Trebuie să înveţe să se respecte pe ei înşişi. Trebuie să înveţe să îşi respecte colegii de şcoală. Trebuie să înveţe să îşi respecte învăţătorii. Şi, cel mai important, trebuie să înveţe să respecte învăţatul. Acesta este obiectivul principal. Dacă faci asta, restul va merge ca pe roate. Şi învătătorii: modul în care îi invăţaţi aceste lucruri pe copii este prin exemplul pe care voi toţi îl daţi în fiecare zi.

Obama a apelat la virtute. Şi cred că avea dreptate. Şi cred că virtutea de care avem nevoie cel mai mult este înţelepciunea practică, pentru că este cea care permite celorlalte virtuţi - onestitate, bunătate, curaj etc - să se manifeste la timpul potrivit şi în modul potrivit. El a facut apel de asemenea la speranţă. Are din nou dreptate. Cred că există motiv de speranţă. Cred că oamenii vor să li se ofere posibilitatea să fie virtuoşi.

În multe privinţe, TED la asta se referă. Să doreşti să faci ceea ce este corect aşa cum trebuie făcut pentru motivele corecte. Acest tip de înţelepciune este la îndemâna fiecăruia dintre noi trebuie doar să începem să fim atenţi. Să fim atenţi la ce facem, la cum facem, şi, probabil cel mai important, la structura organizaţiilor în care lucrăm, în aşa fel încât să ne permitem nouă şi celorlalţi oameni să dezvoltăm înţelepciunea iar nu să o suprimăm.

Vă mulţumesc foarte mult. Vă mulţumesc. (Aplauze)

Chris Anderson: Trebuie să mai rămâneţi câteva clipe.

Barry Schwartz: Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)