Anil Gupta: Nebănuitele pepiniere de invenții ale Indiei

Vă aduc un mesaj din partea zecilor de mii de oameni, din satele și din mahalalele din zonele rurale ale țării, care au rezolvat probleme prin propriul lor geniu, fără vreun ajutor din afară. Când ministrul nostru de interne a anunțat acum câteva săptămâni un război cu o treime din India, menționând cam 200 de districte, care nu pot fi guvernate, nu a înțeles ideea, ideea pe care am accentuat-o în ultimii 21 de ani, faptul că oamenii pot fi săraci din punct de vedere economic dar nu și în idei. Cu alte cuvinte, mințile de la periferie nu sunt mințile "scurte". [periferice, joc de cuvinte] Acesta este mesajul pe care l-am lansat acum 31 de ani. Și ce a provocat?

Dați-mi voie să vă povestesc, pe scurt, călătoria personală, care m-a făcut să ajung la această concluzie. Între anii '85 și '86 eram în Bangladesh sfătuind guvernul și consiliul de cercetare de acolo cum să ajute oamenii de știință să lucreze în regiunile cu oameni săraci și cum să dezvolte tehnologii de cercetare, care sunt bazate pe cunoștințele oamenilor. Am revenit în '86. Am fost extraordinar de entuziasmat de cunoștințele și creativitatea pe care le-am găsit în acea țară, în care 60% din populație nu deține teren, ci o creativitate uimitoare. Am început să îmi cercetez propria muncă. Munca pe care am depus-o în cei 10 ani de mai înainte, aproape de fiecare dată, conținea exemple de cunoștințe împărtășite de alți oameni.

Acum, eu eram plătit în dolari, în calitate de consultant, și m-am uitat la declarația mea de venit și am încercat să mă întreb: "Există vreun rând în declarația mea, care arată cât din acest venit a mers către persoanele ale căror cunoștințe l-au făcut posibil?" Oare din cauză că sunt genial primesc această recompensă, sau [neclar]? Oare pentru că scriu foarte bine? Oare pentru că mă exprim foarte bine? Oare pentru că analizez datele foarte bine? Este oare din cauză că sunt profesor, și, deci, trebuie să fiu îndreptățit la această recompensă din partea societății? Am încercat să mă conving că, "Nu, nu, am lucrat pentru schimbările politice. Ştii, interesul public va deveni mai sensibil la nevoile săracilor, și, de aceea, cred că e în regulă." Dar mi s-a părut că toți acei ani în care am lucrat asupra exploatării, exploatare de către proprietari de pământ, de către finanțatori, de către comercianți, m-au făcut să intuiesc că probabil și eu eram un exploatator, pentru că nu exista nicio linie în declarația mea de venit care să arate că acest venit provenea din strălucirea oamenilor, a acelor oameni care și-au împărțit cunoașterea și buna credință și încrederea în mine, și nu au obținut niciodată nimic din asta. Mai mult de-atât, că o mare parte din munca mea până la acel moment era în limba engleză.

Majoritatea oamenilor de la care învățasem nu știau engleză. Deci ce fel de colaborator eram? Vorbeam despre justiție socială, dar eram un profesionist care continua cel mai nedrept act, de a lua cunoaștere de la oameni, făcându-i anonimi, devenind bogat din acea cunoaștere prin împărțirea ei, făcând consultanță, scriind articole, publicându-le în ziare, fiind invitat la conferințe, obținând [contracte de] consultanță și multe altele. Astfel că o dilemă mi-a încolțit în minte, că dacă sunt și un exploatator, atunci nu este corect; nu pot continua așa. Și acesta a fost un moment de mare durere și traumă pentru că nu mă mai puteam împăca cu această idee. Așa că am trecut în revistă conflictele de valori și dilema etică în științele sociale și în cercetările de management, am scris, am citit cam 100 de lucrări. Și am ajuns la concluzia că, deși dilema este unică, ea nu este unică, soluția trebuie să fie unică.

Și într-o zi - nu știu ce s-a întâmplat - când mă întorceam acasă de la birou, poate că am văzut o albină, sau mi-a trecut prin cap că, dacă aș putea fi ca albina, viața ar fi minunată. Ce face albina: polenizează, ia nectarul de la o floare, polenizează altă floare, polenizează încucișat. Și atunci când ia nectarul, florile nu se simt dezavantajate. De fapt, ele invită albinele prin culorile lor. Iar albinele nu păstrează toată mierea doar pentru ele. Acestea sunt cele trei principii călăuzitoare ale Honey Bee Network [Rețeaua Albinelor] -- că oricând învățăm ceva de la oameni, acel lucru trebuie împărțit cu ei pe limba lor. Ei nu trebuie să rămână anonimi.

Și trebuie să vă spun că, după 20 de ani, nu am schimbat nici măcar 1% din practica profesională a acestei arte. Este o mare tragedie pe care încă o port cu mine, și sper că voi toți o veți duce cu voi, că profesiunea încă legitimizează publicarea cunoștințelor oamenilor fără a le atribui, făcându-i anonimi. Liniile directoare pentru cercetare ale Academiei Naționale de Științe din SUA sau ale Consiliilor de Cercetare din UK sau ale Consiliilor Indiene pentru Cercetare Științifică nu solicită că tot ce înveți de la oameni, trebuie să împarți înapoi cu ei. Vorbim despre o societate responsabilă, o societate care este cinstită și corectă. Nici măcar nu facem dreptate în piața cunoașterii. Iar India vrea să fie o societate bazată pe cunoaștere. Cum poate să fie o societate bazată pe cunoaștere? Deci, evident, nu poți avea două principii de justiție, unul pentru tine și altul pentru ceilalți. Trebuie să fie același. Nu poți face discriminare. Nu poți fi în favoarea propriilor tale valori, care sunt îndepărtate de valorile pe care le sprijinești. În concluzie, favorizarea uneia sau a celeilalte nu este permisibilă.

Priviți această imagine. Îmi puteți spune de unde a fost luată, și unde trebuia să stea, cineva? Sunt un profesor; trebuie să vă întreb. Cineva? Măcar o presupunere? Poftim? (Membru al audienței: Rajastan.) Anil Gupta: Dar pentru ce este folosită? Pentru ce era folosită? (Șoapte) Poftim? Știu, aveți mare dreptate. Trebuie să-l aplaudăm. Pentru că acest om știe cât de insensibil este guvernul nostru. Priviți asta. Acesta este site-ul guvernului indian. Invită turișii să vadă rușinea țării noastre. Îmi pare foarte rău să spun asta. Este aceasta o imagine frumoasă -- sau una groaznică? Depinde cum privim viața oamenilor. Dacă această femeie trebuie să care apa pe capul ei pentru mulți kilometri, nu poți glorifica asta. Ar trebui să facem ceva. Vă mai spun că, deși avem la dispoziție atâta știință și tehnologie, milioane de femei încă mai cară apa pe cap. Și nu ne punem întrebarea aceasta.

Trebuie să fi băut ceai de dimineață. Gândiți-vă pentru un minut. Frunzele de ceai, culese din tufe. Știți care este acțiunea? Iat-o: Femeia culege câteva frunze, le pune în coșul din spatele ei. Faceți asta de doar 10 ori; veți simți o durere la umăr. Iar ea face asta de câteva mii de ori în fiecare zi. Orezul pe care l-ați mancat la prânz, și pe care-l veți mânca azi, este transplantat de femei care se apleacă într-o poziție foarte incomodă, milioane dintre ele, în fiecare sezon, în sezonul orezului, când transplantează orezul cu picioarele în apă. Iar picioarele ținute în apă vor dezvolta ciuperci, infecții. Iar acele infecții dor pentru că alte insecte mușcă acel loc. Și în fiecare an, 99,9% din orez este transplantat manual. Nu a fost dezvoltată nici o mașină.

Astfel că tăcerea oamenilor de știință, a tehnologilor, a făuritorilor politicilor publice, a factorilor de schimbare, ne-a atras atenția că asta nu se întâmplă, acesta nu e felul în care societatea va funcționa. Asta nu este ce-ar face parlamentul nostru, ştiţi. Avem un program pentru ocuparea forței de muncă. Conform acestuia, 250 milioane de oameni trebuie să primească, de la această măreață ţară, locuri de muncă pentru 100 de zile. Pentru a face... ce? Pentru spart piatră, săpat pământ. Așa că am întrebat parlamentul dacă săracii au cap? Au săracii picioare, gură și mâini, dar nu au cap?

Deci Honey Bee Network construiește pe resursele în care oamenii săraci sunt bogați. Și ce s-a întâmplat? Persoane anonime, fără înfățișare, necunoscute, vin în contact cu rețeaua, și apoi obțin o identitate. Pentru asta este Honey Bee Network. Și această rețea a crescut voluntar, continuă să fie voluntară, și a încercat să întocmească harta minților a milioane de oameni din țara noastră și din alte părți creative ale lumii. Ele pot fi creative în termeni de educație; pot fi creative în termeni de cultură; pot fi creative în termeni de instituții, dar o mare parte a muncii noastre este în zona creativității tehnologice, a inovațiilor, fie în termenii inovațiilor contemporane, fie în termenii cunoștințelor tradiționale. Și totul începe cu curiozitatea. Totul începe cu curiozitatea

Această persoană, pe care am întâlnit-o, și pe care o veți vedea și pe website, www.sristi.org, această persoană care trăiește în trib, avea o dorință. Și a spus: "Dacă dorința mea se împlinește" -- cineva era bolnav iar el trebuia să-l supravegheze -- "Doamne, te rog vindecă-l. Și dacă-l vindeci, îmi voi zugrăvi peretele." Și asta este ce a pictat. Cineva vorbea ieri despre piramida lui Maslow. Nu poate fi nimic mai greșit decât modelul ierarhic maslowian al nevoilor, pentru că oamenii săraci din această țară pot primi educație. Kabir, Rahim, toți marii sfinți Sufi, toți erau oameni nevoiași, și cu toții aveau o minte grozavă. Vă rog să nu credeți niciodată că doar după îndeplinirea nevoilor fiziologice și a altor nevoi te poți gândi la propriile nevoile spirituale ale educației. Orice persoană este capabilă să se ridice la acel cel mai înalt punct al realizărilor, doar prin hotărârea pe care o au în mintea lor cum că trebuie să realizeze ceva.

Priviți asta. Am văzut-o în Shodh Yatra. La fiecare 6 luni mergem în diferite părți ale țării. Am mers cam 4.000 de kilometri în ultimii 12 ani. Deci pe marginea drumului an găsit aceste balegi, care sunt folosite drept combustibil. Acum, acestă femeie, pe peretele grămezii de balegă, a făcut o pictură. Acesta este singurul spațiu unde și-a putut exprima creativitatea. Și este atât de minunată. Priviți la această femeie, Ram Timari Devi, pe un coș de grâu, în Champaran, am avut la Shodh Yatra. Și ne plimbam în ținutul unde Gandhiji a venit să audă despre tragedia, durerea crescătorilor de indigo. Bhabi Mahato din Purulia, în Bankura. Priviți la ce a făcut. Întregul perete este pânza ei. Stă acolo cu o mătură. Este ea un meșteșugar sau un artist? Evident că este o artistă; ea e o persoană creativă. Dacă putem crea piețe pentru acești artiști, nu va trebui să îi angajăm pentru săpatul pământului și pentru spart piatră. Vor fi plătiți pentru ce se pricep să facă, nu pentru ceva la care nu sunt buni. (Aplauze)

Priviți la ce a făcut Rojadeen. În Motihari, din Champaran, sunt mulți oameni care vând ceai în colibe și, evident, piața de ceai este limitată. În fiecare dimineață bei și ceai, și cafea. Așa că și-a spus, de ce să nu transform o oală de gătit sub presiune într-o cafetieră. Și iată cafetiera, a costat câteva sute de rupii. [100 rupii ~ 7 lei] Oamenii își aduc propriul vas, el atașează o valvă și o țeavă de abur, și acum îți oferă cafea expresso. Acum, acesta este un original și accesibil filtru de cafea care merge pe gaz. (Aplauze) Iată ce a făcut Sheikh Jahangir. O mulțime de oameni săraci nu au suficiente grâne ca să le macine. Așa că acest tip aduce o mașină de măcinat făină pe 2 roți. Dacă ai 500 de grame, 1000, un kilogram, ți le va măcina; moara de făină nu va măcina o cantitate așa mică.

Vă rog să înțelegeți problema oamenilor săraci. Ei au nevoi care trebuie să fie satisfăcute eficient în termeni de energie, de cost, de calitate. Ei nu vor produse de mâna a doua, de calitate îndoielnică. Dar pentru a fi capabil să le oferi produse de calitate ridicată trebuie să adaptezi tehnologia la nevoile lor. Și asta e ce a făcut Sheihk Jahangir. Dar asta, ce-a făcut el, nu e de-ajuns. Priviți la ce-a făcut aici. Dacă ai haine, dar nu și timp suficient să le speli, el va aduce o mașină de spălat la ușa ta, montată pe două roți. Iată un model unde o mașină de spălat pe două roți ... El îți spală și-ți usucă hainele la ușa ta. (Aplauze) Îți aduci apa, îți aduci săpunul. Îți spăl rufele, te costă 50 paise, o rupie pe lot. Și un nou model de afacere poate să apară. Acum, ce avem nevoie sunt oameni care să fie capabili să le crească proporțional.

Uitați-vă la asta. Arată ca o fotografie frumoasă. Dar știți ce este? Poate cineva să ghicească ce este? Cineva din India ar ști, firește. E o tawa. [vas pentru gătit specific indian, concav, foarte gros, non-adeziv] Este un vas pentru gătit făcut din lut. Acum, în ce constă frumusețea sa? Când ai o tigaie non-adezivă, costă cam, poate 250 rupii, 5 dolari, 6 dolari. Aceasta costă mai puțin de un dolar. Și este non-adezivă. Este acoperită cu unul dintre acele materiale sigure pentru folosirea în alimentație. Și cea mai bună parte este că, în timp ce folosești o tigaie non-adezivă scumpă, mănânci și așa-numitul teflon, sau material similar cu teflonul. Pentru că după ceva timp chestia asta dispare. Unde s-a dus? S-a dus în stomacul tău. N-a fost făcută pentru asta. Știți asta, dar aici, în acest vas de lut, nu va ajunge niciodată în stomacul tău, deci este mai bun; este mai sigur; e accesibil; e eficient din punct de vedere al energiei. Cu alte cuvinte, soluțiile oamenilor săraci nu trebuie să fie mai ieftine, nu trebuie să fie improvizații, nu trebuie să fie vreun aranjament de compromis.

Ele trebuie să fie mai bune, ele trebuie să fie mai eficiente, ele trebuie să fie accesibile. Și asta e ce a făcut Mansukh Bhai Prajapati. A conceput acest vas cu un mâner. Iar acum, cu un dolar, îți poți permite o alternativă mai bună decât piața [neclar] îți oferă. Această femeie a dezvoltat un pesticid pe bază de ierburi. Am înaintat patentul pentru ea, [la] Fundația Națională pentru Inovație. Și, cine știe, cineva va breveta această tehnologie și va dezvolta produse ușor vandabile, și ea va obține venituri. Acum, vreau să menționez ceva. Cred că avem nevoie de un model policentric de dezvoltare, unde un număr larg de inițiative din diferite părți ale țării, din diferite părți ale lumii, ar rezolva nevoile locale într-o manieră foarte eficientă și adaptivă. Cu cât e mai mare potrivirea locală, cu atât e mai mare și șansa ridicării.

În ridicare este o inadecvare inerentă să potrivești nevoile localnicilor, punctual, cu oferta pe care o faci. Deci de ce sunt oamenii dispuși să se adapteze cu acea nepotrivire? Lucrurile pot crește proporțional, și ele au crescut proporțional. De exemplu, telefoanele mobile: avem 400 milioane de telefoane mobile în această țară. Acum, poate că eu folosesc doar 2 butoane de pe telefon, doar 3 opțiuni ale telefonului. El are 300; eu plătesc pentru 300; folosesc doar 3, dar sunt dispus să accept asta, deci este scalabil. Dar dacă ar trebui să le potrivesc, evident, aș avea nevoie de un design diferit al telefonului. Deci ce susținem este că scalabilitatea nu ar trebui să devină un inamic al durabilității. Trebuie să existe un loc în lume pentru soluții care sunt relevante doar local, și totuși, cineva trebuie să le poată finanța.

Una dintre marile învățături pe care le-am aflat este că de multe ori investitorii pun această întrebare - "Ce înseamnă model scalabil?" -- de parcă nevoia unei comunități care este unic localizată într-un spațiu și timp și are acele nevoie localizate doar în acele locuri, nu are dreptul legitim de a le obține gratuit, pentru că nu sunt parte a unui plan mai mare. Deci fie sub-optimizezi nevoile tale unui plan mai mare, fie rămâi pe dinafară. Acum, modelul eminent, modelul "cu coada lungă" îți spune că vânzările mici ale unui număr mare de cărți, spre exemplu, cu doar câteva copii vândute. poate totuși să fie un model viabil. Și trebuie să găsim un mecanism prin care oamenii [care] pot vor pune în comun în portofoliu, vor investi în portofoliu, unde inovații diferite vor merge către un mic număr de oameni în localitățile lor, și totuși, [neclar] din model va deveni viabil.

Priviți ce face el. Saidullahsahib este un bărbat uimitor. La vârsta de 70 de ani, el înlănțuie ceva foarte creativ.

(Muzică)

Saidullahsahib: Nu am putut aștepta vaporul. Trebuia să-mi întâlnesc iubita. Disperarea mea m-a făcut inventator. Chiar și dragostea are nevoie de ajutor din partea tehnologiei. Inovația este lumina soției mele, Noor. Noile invenții sunt pasiunea vieții mele. Tehnologia mea.

(Aplauze)

Anil Gupta: Saidulluhsahib este din Motihari, din nou în Champaran. Un om minunat, dar el încă vinde, la vârsta lui, miere pe o bicicletă, ca să-și câștige existența pentru că noi nu am fost în stare să convingem oamenii de la parcul acvatic, oamenii de la lacuri, [pe cei] din [neclar] corporații. Și nu am fost capabili să-i convigem pe pompierii din Mumbai, unde au fost inundații acum câțiva ani, iar oamenii au fost nevoiți să meargă 20 de kilometri, trecând prin apă, că, iată, ar trebui să aveți această bicicletă în unitatea de pompieri pentru că puteți apoi merge în acele alei unde autobuzele voastre nu vor putea merge, unde mijloacele voastre de transport nu vor merge. Deci încă nu am rezolvat problema de a o face disponibilă ca mijloc de salvare, ca mijloc de vânzare în timpul inundațiilor din India estică, când trebuie să livrezi lucruri oamenilor din diferite insule unde aceștia sunt izolați. Dar ideea are un merit; ideea are un merit.

Ce a făcut Appachan? Appachan nu mai este printre noi, din nefericire, dar a lăsat în urmă un mesaj, un mesaj foarte puternic

Appachan: Privesc lumea cum se trezește în fiecare zi.

(Muzică)

Nu din cauză că mi-a căzut o nucă de cocos în cap şi mi-a venit această idee. Fără bani pentru a-mi continua studiile, m-am ridicat pe noi culmi. Acum, ei îmi spun Spiderman local. Tehnologia mea.

(Aplauze)

Anil Gupta: Mulți dintre voi poate nu-şi dau seama și cred că am vândut internațional acest produs -- ce numesc eu modelul G2G, de la local la global. Iar un profesor de la Universitatea din Massachusetts, de la departamentul de zoologie, a cumpărat acest ajutor pentru cățărare pentru că dorea să studieze diversitatea insectelor din vârful coronamentului copacilor. Iar acest dispozitiv îi permite să ia mostre dintr-un mai mare număr de palmieri, decât din doar câțiva, pentru că altfel ar fi trebuit să facă o platformă mare de cărămidă iar studenții cercetători ar fi urcat pe aceasta. Deci, știți, împingem frontierele științei.

Remya Jose a dezvoltat - puteți merge pe Youtube și să căutați "India Innovates" [India inovează], și veți găsi aceste videoclipuri. Inovația ei de când era în clasa a 10-a: o mașină de spălat devenită mașină de exerciții. Dl. Kharai, o persoană cu dizabilități, înalt de doar o jumătate de metru. Dar el a modificat un aparat pe două roţi în așa fel încât să obțină autonomie și libertate și flexibilitate. Această inovație vine din mahalalele din Rio. Iar această persoană, Dl. Ubirajara, despre care discutam, prietenii mei din Brazilia, despre cum am putea crește proporțional acest model în China și Brazilia. Și avem o rețea foarte vibrantă mai ales în China, dar de asemenea a apărut în Brazilia și în alte părți ale lumii. Acest stand de pe roata din față, nu-l veți găsi pe orice bicicletă. India și China au cel mai mare număr de biciclete. Dar această inovație a apărut în Brazilia.

Ideea este că nici unul dintre noi nu ar trebui să fie parohial, nici unul dintre noi nu ar trebui să fie atât de naționalist încât să creadă că toate ideile bune vor veni doar din țara noastră. Nu, trebuie să avem smerenia să învățăm din cunoștințele oamenilor săraci din punct de vedere economic, oriunde s-ar afla. Și priviți la întreg acest spectru de inovații bazate pe biciclete: bicicleta care e și pulverizator, bicicleta care generează energie din șocurile de pe drum. Nu pot schimba condițiile rutiere; pot face bicicletele să meargă mai repede. Asta este ce a realizat Kanakdas. Iar în Africa de Sud, ne-am adus inventatorii, și mulți dintre noi au mers acolo să împartă cu colegii din Africa de Sud despre cum inovația poate deveni un mijloc de eliberare de munca ingrată pe care o fac oamenii. Iar acesta este căruța cu măgar pe care au modificat-o. Aici este o osie, de 30, 40 de kilograme, care nu avea niciun scop. Îndepărtați-o, căruța va avea nevoie de un măgar mai puțin.

Asta este în China. Această fată avea nevoie de un aparat de respirat. Acești 3 oameni din sat s-au așezat hotărâți să se gândească "Cum să prelungim viața acestei fete din satul nostru?" Nu erau înrudiți cu ea, dar au încercat să afle cum să folosească țeava de la mașina de spălat, au folosit o bicicletă, au încropit un aparat de respirat. Iar acest aparat de respirat i-a salvat viața, și este foarte bine-venit.

Avem o paletă largă de inovații. O mașină care merge cu aer comprimat cu 6 paisa pe kilometru. Assam, Kanak Gogoi. Și nu veți găsi această mașină în SUA sau în Europa, dar este disponibilă în India. Acum, această femeie, obișnuia să țeasă firele pentru sari-ul pochampalli. Într-o zi, de 18.000 de ori, trebuia să țeasă pentru a face 2 sari-uri. Asta a făcut fiul ei după 7 ani de strădanie. Ea a spus: "Schimbă-ți profesia." El a spus: "Nu pot. Este singurul lucru pe care-l știu, dar voi inventa o mașinărie care va rezolva problema ta." Și asta a făcut, o mașină de cusut în Uttar Pradesh. Deci, iată ce spune Sristi: "Dă-mi un punct de sprijin, și voi răsturna lumea."

Vă voi mai spune doar că organizăm şi o competiție între copii pentru creativitate, printre multe altele. Am vândut lucruri în toată lumea, din Etiopia până în Turcia și SUA și oriunde. Produsele au ajuns pe piață, câteva. Aceștia sunt oamenii ale căror cunoștințe au făcut posibilă această cremă Herbavate pentru eczeme. Iar aici, o companie care a brevetat acest pesticid ierbal a pus fotografia inventatorului pe ambalaj astfel că, de fiecare dată când cineva îl folosește, îi spune utilizatorului "Și tu poți fi un inventator. Dacă ai o idee, trimite-o înapoi la noi." Deci, creativitatea se pune la socoteală, cunoașterea are importanță, inovaţia transformă, stimulentele inspiră. Și stimulentele, nu doar materiale, ci și stimulentele non-materiale.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)