Andrew Mwenda priveste Africa cu alti ochi

Sunt foarte fericit sa ma gasesc intre unii dintre cei mai -- luminile imi deranjeaza ochii si mi se reflecta in ochelari. Sunt foarte fericit si onorat sa ma aflu intre oameni foarte foarte inovatori si inteligenti. I-am ascultat pe cei trei vorbitori dinaintea mea si ce credeti ca s-a intamplat? Fiecare lucru pe care planuisem sa il zic, l-au zis ei aici si se pare ca nu mai am nimic de zis.

(Rasete)

Dar exista o zicala in cultura mea aceea ca daca un boboc paraseste un copac fara a zice nimic, atunci acel boboc este unul tanar. Asa ca voi -- din moment ce nu sunt tanar si sunt foarte batran -- voi spune totusi ceva.

Gazduim aceasta conferinta intr-un moment foarte oportun deoarece o alta conferinta are loc in Berlin. Este vorba de Summit-ul G8. Summit-ul G8 propune ca solutia la problemele Africii ar trebui sa fie o crestere masiva a ajutorului, ceva de genul planului Marshall. Din pacate, eu personal nu cred in planul Marshall. Unu, pentru ca beneficiile planului Marshall au fost supraestimate. Cei mai mari beneficiari ai sai au fost Germania si Franta, si a fost doar 2,5 la suta din PIB-ul lor. O tara africana medie primeste ajutor strain in valoare de aproximativ 13, 15 % din PIB-ul sau, iar acest fapt reprezinta un transfer de resurse financiare fara precedent din partea tarilor bogate catre cele sarace.

Dar vreau sa spun ca exista doua lucruri intre care trebuie sa facem legatura. Felul in care media reflecta Africa de vest si consecintele acestui fapt. Aratand disperare, neajutorare si lipsa sperantei, media spune adevarul si numai adevarul despre Africa. Cu toate acestea, media nu ne spune tot adevarul. Deoarece disperarea, razboiul civil, foamea si foametea, cu toate ca sunt parte integranta din realitatea noastra africana, nu sunt singura realitate. Si apoi, ele reprezinta acea realitate mai mica.

Africa are 53 de natiuni. Avem razboi civil doar in 6 tari, ceea ce inseamna ca media reflecta doar 6 tari. Africa are oportunitati imense care nu trec niciodata prin reteaua disperarii si neajutorarii pe care media vestica o prezinta pe scara larga audientei sale. Dar efectul acelei prezentari este acela ca apeleaza la compatimire. Apeleaza la mila; apeleaza la ceva numit caritate. Si ca o consecinta, viziunea vestica a dilemei economice a Africii este incadrata gresit. Incadrarea gresita este un produs al gindirii ca Africa este un loc al disperarii. Ce ar trebui sa facem cu ea? Ar trebui sa dam mancare infometatilor. Ar trebui sa distribuim medicamente celor bolnavi. Ar trebui sa trimitem trupe de mentinere a pacii pentru a-i servi pe cei care se confrunta cu un razboi civil. Si in cadrul acestui proces Africii i s-a rapit propria initiativa.

Vreau sa spun ca este important sa recunoastem ca Africa are slabiciuni fundamentale. Dar ca in mod egal, are oportunitati si mult potential. Trebuie sa reincadram provocarea care priveste Africa dintr-o provocare a disperarii, disperare care se numeste reducerea saraciei, intr-una a sperantei. O incadram drept o provocare a sperantei, adica a crearii bogatiei. Provocarea cu care se confrunta toti cei interesati de Africa nu este provocarea de a reduce saracia. Ar trebui sa fie provocarea de a crea bogatia.

Odata ce schimbam aceste doua lucruri -- daca spui ca africanii sunt saraci si au nevoie de reducerea saraciei, asociatiile internationale ale bunelor intentii se muta pe continent, dar cu ce? Medicamente pentru saraci, mancare pentru infometati si trupe de mentinere a pacii pentru cei care se confrunta cu razboiul civil. Si in realitate niciunul dintre aceste lucruri nu este cu adevarat productiv deoarece trateaza simptomele si nu cauzele problemelor fundamentale ale Africii. Trimiterea cuiva la scoala si dandu-i medicamente, doamnelor si domnilor, nu ii creeaza bogatie. Bogatia este o functie a venitului, iar venitul vine din gasirea unei oportunitati profitabile sau a unei slujbe bine platite.

Acum, din moment ce vom incepe sa vorbim despre crearea bogatiei in Africa, a doua noastra provocare va fi, care sunt agentii care creaza bogatie intr-o societate? Sunt intreprinzatorii. [Neclar] ne-a spus ca ei reprezinta intotdeauna cam 4% din populatie, dar 16% sunt imitatori. Dar si ei reusesc in ocupatia de intreprinzator. Deci unde ar trebui sa punem banii? Trebuie sa punem banii unde pot creste in mod productiv. Sprijiniti investitiile private in Africa, atat cele domestice cat si cele straine. Sprijiniti institutiile de cercetare, deoarece cunoasterea este o parte importanta a crearii bogatiei.

Dar ce face comunitatea internationala cu Africa azi? Arunca mari sume de bani pentru sanatatea primara, pentru educatia primara, pentru ajutor de hrana. Intregul continent a fost transformat intr-un loc al disperarii, al nevoii de caritate. Doamnelor si domnilor, imi poate arata vreunul dintre Dvs. un vecin, un prieten, o ruda de-a Dvs., care s-a imbogatit primind caritate? Tinand mana intinsa si primind pomana? Cunoaste vreunul dintre Dvs. o astfel de persoana? Stie careva dintre Dvs. o tara care s-a dezvoltat datorita generozitatii si bunavointei alteia? Ei bine, din moment ce nu vad acea mana ridicata, se pare ca ceea ce zic este adevarat.

Bono: Da!

Andrew Mwenda: vad ca Bono spune ca stie o astfel de tara. Care este acea tara?

Bono: e un nume irlandez.

(Rasete)

Bono: [neclar]

Multumesc foarte mult. Dar vreau sa va spun asta. Actorii externi pot doar sa iti prezinte o oportunitate. Abilitatea de a utiliza acea oportunitate si de a o transforma in avantaj depinde de capacitatea ta interna. Africa a primit multe oportunitati, de multe dintre ele nu am profitat foarte mult. De ce? Deoarece ne lipseste cadrul institutional intern si cadrul politic ce poate face posibil ca noi sa beneficiem de relatiile noastre externe. Va voi da un exemplu.

In cadrul Pactului Cotonou, cunoscut in trecut sub numele de Conventia Lome, Europa a dat tarilor africane oportunitatea de a exporta produse, fara taxe, pe piata europeana. Tara mea, Uganda, are o cota de export de 50.000 de tone metrice de zahar pe piata Uniunii Europene. Nu am exportat inca nici un kilogram. Importam 50.000 de tone metrice din Brazilia si Cuba. In al doilea rand, in cadrul protocolului despre carnea de vita, tarile africane care produc carne de vita au cote de export a carnii de vita, fara taxe, pe piata Uniunii Europene. Nici una dintre aceste tari, inclusiv cea mai de succes natiune a Africii, Botswana, nu a indeplinit cota vreodata.

Deci ceea ce vreau sa argumentez astazi este ca sursa incapacitatii Africii de a antrena restul lumii intr-o relatie mai productiva este un cadru institutional si politic insuficient. Si toate formele de interventie au nevoie de ajutor, evolutia tipurilor de institutii care creeaza bogatie, tipurile de institutii care creeaza productivitate. Cum incepem sa facem asta si de ce este ajutorul un instrument prost? Ajutorul este un instrument prost si stiti de ce? Pentru ca toate guvernele lumii au nevoie de bani pentru a supravietui. E nevoie de bani pentru a mentine un lucru simplu cum ar fi legea si ordinea. Trebuie sa platesti armata si politia pentru a intretine legea si ordinea. Si deoarece multe dintre guvernele noastre sunt dictatoriale, au nevoie ca armata sa innabuse opozitia. Al doilea lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-ti platesti asociatii politici. De ce ar trebui ca oamenii sa-si sprijine guvernul? Ei bine, pentru ca acesta le da locuri de munca bine platite. Sau, in multe tari africane, oportunitati neoficiale de a profita de pe urma coruptiei.

Ideea este ca, nici un guvern din lume, cu exceptia catorva ca cel al lui Idi Amin, poate cauta sa depinda in intregime de forta pentru a conduce. Multe tari din [neclar], au nevoie de legitimitate. Pentru a obtine legitimitate, guvernele trebuie adeseori sa puna la dispozitie lucruri cum ar fi educatia primara, sistemul de sanatate primar, drumuri, construirea spitalelor si clinicilor. Daca supravietuirea fiscala a guvernului depinde de strangerea banilor de la propria populatie, un astfel de guvern va fi interesat sa guverneze intr-un mod mai luminat. Se va insoti cu cei care creeaza bogatie. Va vorbi cu ei despre politicile si institutiile necesare pentru ca ei sa-si dezvolte marimea si scopul afacerilor astfel incat sa colecteze taxe mai multe de la ei. Problema continentului african si problema industriei intr-ajutorarii este aceea ca a distorsionat structura stimularii cu care se confrunta guvernele din Africa. Marja productivitatii din cadrul cautarii de fonduri specifica guvernelor noastre nu se afla in cadrul economiei interne, ci se afla in relatiile cu donatorii internationali.

Decat sa se asocieze cu oamenii de afaceri din Uganda --

(Aplauze)

decat sa se asocieze cu antreprenorii din Uganda, sau Ghana sau leader-ii afacerilor din Africa de Sud, guvernele noastre gasesc ca este mai productiv sa discute cu FMI si Banca Mondiala. Va pot spune, chiar daca aveti 10 doctorate, nu veti putea niciodata sa-l intreceti pe Bill Gates in intelegerea industriei computerelor. De ce? Deoarece cunoasterea care ve este necesara sa intelegeti stimulentele necesare extinderii unei afaceri, necesita ascultarea oamenilor, a sectorului privat in aceasta industrie.

Guvernelor din Africa le-a fost data o oportunitate de catre comunitatea internationala de a evita dezvoltarea unor intelegeri productive cu proprii lor cetateni, si astfel le-a fost ingaduit sa inceapa negocieri nesfarsite cu FMI si Banca Mondiala si astfel devin FMI si Banca Mondiala cei care le spun guvernelor ce nevoi au cetatenii lor. In cadrul acestui proces noi, poporul african, am fost dati la o parte din procesul crearii politicii, orientarii politicii si implementarii politicii din propriile noastre tari. Avem un aport limitat, deoarece cel care il plateste pe muzician comanda melodia. FMI, Banca Mondiala si cartelul bunelor intentii ale lumii ne-au preluat drepturile de cetateni, si astfel, guvernele noastre, deoarece depind de ajutor, nu fac decat sa asculte de cativa creditori internationali in detrimentul propriilor cetateni.

Dar vreau sa fac o observatie vis-a-vis de argumentatia mea, aceea ca nu este adevarat faptul ca ajutorul este intotdeauna distructiv. Unele ajutoare se poate sa fi construit un spital, hranit un sat infometat. Au construit un drum, iar acel drum sa fi avut un rol bun. Greseala industriei internationale de ajutorare este de a alege aceste incidente izolate de succes, de a le generaliza, de a turna miliarde si trilioane de dolari in ele, pentru ca apoi sa le imprastie in toata lumea, ignorand circumstantele specifice si unice dintr-un anume sat, abilitatile, indeletnicirile, normele si obiceiurile care au permis acelui ajutor minor sa reuseasca -- cum ar fi satul Sauri din Kenya unde lucreaza Jeffrey Sachs -- si sa generalizeze aceasta experienta drept experienta tuturor.

Ajutorul creste resursele disponibile guvernelor, iar asta face ca serviciul in cadrul unui guvern sa fie cel mai profitabil lucru care iti sta la dispozitie daca esti o persoana ce cauta sa-si faca o cariera in Africa. Crescand atractivitatea politica a statului, indeosebi in cadrul societatii noastre africane fragmentate etnic, ajutorul tinde sa accentueze tensiunile etnice pe masura ce fiecare grup etnic se chinuie acum sa intre in structura statului pentru a obtine acces la placinta ajutorului extern. Doamnelor si domnilor, cei mai intreprinzatori oameni din Africa nu pot gasi oportunitati de a face comert si de a munci in sectorul privat deoarece mediul institutional si politic este ostil afacerilor. Guvernele nu il schimba. Dc ce? Deoarece nu trebuie sa vorbeasca propriilor cetateni. Vorbesc donatorilor internationali. Astfel, cei mai intreprinzatori africani merg sa lucreze pentru guvern si asta creste tensiunile politice in tarile noastre tocmai pentru ca depindem de ajutor.

De asemenea vreau sa spun ca este important pentru noi sa luam in considerare faptul ca in ultimii 50 de ani Africa a primit ajutor din partea comunitatii internationale sub forma asistentei tehnice si ajutorului financiar precum si a altor forme de ajutor. Intre 1960 si 2003 continentul nostru a primit 600 miliarde de dolari ajutor si inca ni se spune ca exista multa saracie in Africa. Unde este ajutorul primit?

Vreau sa ma folosesc de exemplul propriei mele tari numita Uganda si de tipurile de structuri stimulative pe care ajutorul le-a adus acolo. In bugetul din 2006-2007, venitul asteptat a fost de 2,5 trilioane de silingi. Ajutorul extern asteptat: 1,9 trilioane. Cheltuielile recurente ale Ugandei -- prin recurente ce vreau sa spun? De azi pe miine -- este de 2,6 trilioane De ce cheltuie guvernul Ugandei 110% din propriile venituri? Deoarece exista ceva acolo numit ajutor strain care contribuie la asta. Dar asta arata ca guvernul Ugandei nu este interesat de cheltuirea propriului venit pentru investitii productive ci isi aloca veniturile spre a plati structurile de cheltuieli publice. Administratia publica, ce este majoritar alcatuita din patronate, ia 690 miliarde. Armata, 380 miliarde. Agricultura, care angajeaza 18% din cetatenii nostri loviti de saracie, ia doar 18 miliarde. Comertul si industria iau 43 miliarde. Si lasati-ma sa va arat ce reprezinta cheltuiala publica -- mai degraba cheltuiala cu administratia publica -- in Uganda? Iata. 70 de cabinete ministeriale, 114 consilieri prezidentiali -- care, a-propos, nu-l vad nicioadata pe presedinte, decat la TV.

(Rasete)

(Aplauze)

Iar atunci cand il vad fizic, il vad la sedinte publice ca aceasta, si chiar si acolo, este el cel care ii consiliaza pe ei.

(Rasete)

Avem 81 unitati ale guvernului local; fiecare guvern local este organizat ca cel central -- o birocratie, un cabinet, un parlament, si atat de multe job-uri pentru parazitii politici. Erau 56 de unitati, iar cand presedintele nostru a vrut sa schimbe constitutia si sa inlature termenele scadentelor, a trebuit sa creeze 25 noi districte si acum sunt 81. 333 membri ai parlamentului. Ai nevoie de stadionul Wembley pentru a gazdui parlamentul nostru. 134 comisii si corpuri de guvern semi-autonome, toate au directori si masini si -- un ultim lucru, acesta se adreseaza D-lui Bono. In munca sa s-ar putea sa ne ajute la asta.

Un studiu recent al guvernului ugandez a relevat faptul ca exista 3.000 de vehicule cu actionare pe 4 roti la centrul Ministerului Sanatatii. Uganda are 961 subcomitate, fiecare avand un dispensar, niciunul care sa aiba o ambulanta. Deci vehiculele de la centru transporta ministrii, secretarii permanenti, birocratii si birocratii ajutorului international care lucreaza in proiecte de ajutor in timp ce saracii mor fara ambulanta si medicamente.

In sfarsit, vreau sa spun ca inainte de a veni sa vorbesc aici, mi s-a spus ca principiul TEDGlobal este acela ca un discurs bun ar trebui sa fie ca o fusta mini -- ar trebui sa fie indeajuns de scurt sa trezeasca interesul, dar indeajuns de lung sa acopere subiectul. Sper ca am reusit asta.

(Rasete)

Va multumesc foarte mult.

(Aplauze)