Allan Savory: Cum să înverzim deșertul și să contracarăm schimbarea climei

Cel mai mare tsunami, furtuna desăvârșită se abate asupra noastră. Această furtună desăvârșită prefigurează o realitate sumbră, din ce în ce mai sumbră, iar noi ne confruntăm cu această realitate în deplina încredere că ne putem rezolva problemele prin tehnologie, și este de înțeles. Furtuna desăvârșită ce ne paște e rezultatul creșterii populației spre 10 miliarde, al deșertificării și, desigur, al schimbării climei.

Fără discuție: tehnologia va putea rezolva problema înlocuirii combustibililor fosili. Dar combustibilii fosili, carbonul – cărbunele și gazele naturale – nu sunt nicidecum singurele cauze ale schimbării climei.

Deșertificarea e un cuvânt sofisticat ce desemnează procesul de transformare a pământului în deșert, iar asta se întâmplă doar atunci când creăm prea mult pământ descoperit. Nu există altă cauză. Vreau să mă concentrez asupra faptului că mare parte din terenuri se transformă în deșert.

Dar am pentru voi un mesaj foarte simplu ce dă mai multă speranță decât vă puteți imagina. Avem zone cu umiditate garantată pe tot parcursul anului. Acolo e aproape imposibil să apară zone pierdute, cu sol dezgolit. Indiferent ce s-ar face, natura acoperă foarte repede. Și avem zone cu perioade de luni umede urmate de luni secetoase, aici se produce deșertificarea. Din fericire, cu tehnologia spațială de azi, putem studia asta din cer. Și puteți vedea destul de bine raportul. În general, ce vedeți cu verde nu se deșertifică, ce vedeți cu maro se deșertifică, iar aceste zone sunt pe departe cele mai mari întinderi de pe Pământ. Cam două treimi, aș zice, din suprafața Pământului se deșertifică.

Am făcut poza în Deșertul Tihamah când cădea o ploaie de 25 de milimetri, adică de un inch. Gândiți-vă la butoaie cu apă a câte 200 de litri fiecare. Peste 1.000 de astfel de butoaie de apă au căzut pe fiecare hectar în acea zi. A doua zi, totul arăta așa. Unde s-a dus toată acea apă? Parte din ea s-a scurs provocând inundații, dar cea mai mare parte din apa ce-a impregnat solul pur și simplu s-a evaporat din nou, la fel cum se-ntâmplă în grădină dacă solul e lăsat fără vegetație. Dat fiind că soarta apei și a carbonului sunt legate de materia organică din sol, dacă prejudiciem solurile, se emite carbon. Carbonul se întoarce în atmosferă.

Vi se spune tot timpul, vi se repetă că deșertificarea apare doar în zonele aride și semi-aride ale globului, că pășunile cu iarbă înaltă ca aceasta, în perioadele ploioase nu suferă. Dar dacă nu vă uitați la iarba în sine, ci sub ea, veți vedea că acel sol este, în mare parte, gol și acoperit cu o crustă de alge, ceea ce duce la creșterea scurgerii și evaporării. Iată cancerul deșertificării pe care nu-l depistăm decât în fază terminală.

Știm că deșertificarea e cauzată de creșterea animalelor, mai ales a vitelor, oilor și caprelor, de pășunatul excesiv al solului ce duce la dezgolirea sa și producerea de metan. Aproape toată lumea știe asta, de la laureatul Nobel, la băiatul de mingi, și se învață peste tot, și eu am învățat asta. În zone ca cele pe care le vedeți, zonele cu mult praf din Africa, unde am crescut — iubeam animalele sălbatice, și deci uram animalele domestice din cauza daunelor pe care le produceau. Apoi, studiind ecologia la facultate, ideile mele s-au reconfirmat.

Am vești noi pentru voi. Pe vremuri, eram la fel de siguri că lumea e plată. Ne-am înșelat și acum ne înșelăm din nou. Aș dori să vă invit acum să mergem împreună în călătoria mea de reeducare și descoperiri.

În tinerețe, ca tânăr biolog în Africa, m-am implicat în conservarea unor locuri minunate ca viitoare parcuri naționale. De îndată ce — era în anii '50 — de îndată ce am interzis vânătoarea, convingând asiduu oamenii să protejeze animalele, solul a început să se deterioreze, cum vedeți în cazul acestui parc pe care l-am înființat. Aici nu se pășuna, aveam suspiciunea că acum erau prea mulți elefanți, am făcut un studiu și am demonstrat că erau într-adevăr prea mulți și am făcut recomandarea să le reducem numărul aducându-l la un nivel ce putea fi susținut de acel mediu. A fost o decizie teribil de greu de luat, sincer, a fost o bombă politică. Guvernul a desemnat o echipă de experți să-mi evalueze studiul. Au cercetat. Au fost de acord cu mine și, în anii următori, am împușcat 40.000 de elefanți pentru a încerca să oprim distrugerea. Dar situația s-a înrăutățit, nu a devenit mai bună. Dat fiind că iubeam elefanții, a fost cea mai tristă și mai mare gafă a vieții mele, pe care o voi purta cu mine în mormânt. M-am ales cu un singur lucru bun. M-a hotărât definitiv să-mi dedic viața găsirii soluțiilor la această problemă.

Când am venit în Statele Unite, am fost șocat să găsesc parcuri naționale ca acesta deșertificându-se la fel de repede ca oricare altul din Africa. În acestea nu se pășuna de peste 70 de ani. Am aflat că cercetătorii americani nu aveau nicio explicație în afara faptului că era o zonă aridă de la natură. Așa că am început să studiez toate lucrările de cercetare disponibile din tot vestul Statelor Unite, în care se interzisese pășunatul, pentru a dovedi că asta ar opri deșertificarea, dar am constatat opusul. După cum vedem în această locație de cercetare, în care pășunea, verde în 1961, în 2002 arăta așa. Autorii raportului de evaluare a schimbării climei, de la care am obținut aceste poze, atribuie această schimbare unor „procese necunoscute“.

Clar că niciodată nu am înțeles ce cauzează deșertificarea, care a distrus multe civilizații și acum ne amenință la scară globală. Nu am înțeles niciodată. Luați un metru pătrat de teren dezgoliți-l ca aici și vă asigur că la apusul soarelui va fi mult mai rece și la amiază mult mai cald decât proba martor acoperită de litieră, de strat vegetal mort. Asta schimbă microclimatul. Făcând asta tot mai mult timp, mărind mult procentajul terenurilor descoperite, la peste jumătate din suprafața de uscat a Pământului, se schimbă și macroclimatul. Pur și simplu nu am înțeles, de ce a început să se-ntâmple asta acum 10.000 de ani? De ce s-a accelerat procesul mai apoi? Nu pricepeam asta.

Ceea ce nu am înțeles era că în aceste zone cu umiditate sezonală, solul și vegetația s-au format împreună cu un număr foarte mare de erbivore, și că aceste erbivore au evoluat împreună cu prădători feroce ce vânau în haită. Strategia principală împotriva acestor prădători de haită e agregarea în număr cât mai mare, cu cât e mai mare turma, cu atât e mai mare siguranța individului. Numărul mare de animale lasă balegă și urină pe propria hrană și ele trebuie să fie în continuă mișcare, iar această mișcare a ferit pătura erbacee de pășunatul excesiv, în timp ce călcatul periodic asigura o bună acoperire a solului, după cum se vede aici, locul pe unde a trecut o cireadă.

În această poză e o pășune sezonală tipică. Tocmai au trecut patru luni de ploi și urmează opt luni de secetă. Priviți schimbarea de trecere la acest lung sezon uscat. Toată vegetația pe care o vedeți trebuie să se descompună biologic înainte de următoarea perioadă de creștere, dacă nu, pășunea și solul încep să moară. Dacă nu se descompune, trece la oxidare, un proces foarte lent care sufocă și elimină iarba, ducând la o succesiune de vegetație lemnoasă și sol dezgolit ce produce carbon. Pentru a preveni asta, utilizam de obicei focul. Dar și focul lasă terenul dezgolit și produce carbon și, mai rău, incinerarea unui hectar de pășune, emite mai multe substanțe nocive decât rezultă de la 6.000 de mașini. Iar în Africa se incendiază în fiecare an peste un miliard de hectare de pășune și aproape nimeni nu aduce asta în discuție. Justificăm arderea din punct de vedere științific pentru că într-adevăr înlătură materia moartă, ceea ce permite plantelor să crească.

Vizând această pășune ce s-a uscat ce-am putea face ca s-o păstrăm sănătoasă? Rețineți, vorbesc despre cea mai mare parte a terenurilor de pe Pământ. Nu putem reduce efectivele de animale pentru ca terenul să se odihnească mai mult fără să producem deșertificare și schimbarea climei. Nu putem să-i dăm foc fără a produce deșertificare și schimbarea climei. Și atunci ce-i de făcut? Există o singură opțiune, repet, o singură opțiune a rămas pentru climatologi și cercetători, anume să facem ceva de neconceput, să folosim animalele domestice, adunate și în mișcare, ca substitut al turmelor și prădătorilor de odinioară și să mimăm natura. Omenirea nu are altă alternativă.

Hai să facem asta! Vom face asta pe această bucată de pășune, dar numai în partea din față. O punem sub impactul puternic al cirezilor de vite pentru a mima natura, am făcut asta și, priviți! Toată iarba acoperă acum pământul ca bălegar, urină și litieră sau mulci, după cum orice grădinar înțelege, iar acest sol e gata să absoarbă și să rețină apa din ploi, să fixeze carbonul și să descompună metanul. Am reușit să facem asta fără a folosi focul, fără a vătăma solul și plantele pot crește.

Când mi-am dat seama că nu există altă opțiune științifică pentru a adresa schimbarea climei și deșertificarea, decât folosirea animalelor domestice pe post de mulcificatori, am fost pus în fața unei dileme reale. Cum vom face asta? Am avut o perioadă de 10.000 de ani cu păstori extrem de cunoscători care practicau transhumanța, dar ei au transformat lumea într-un mare deșert antropic. Apoi am avut un secol de știință modernă care a accelerat deșertificarea, după cum am descoperit mai întâi în Africa, confirmând mai apoi în Statele Unite, așa cum vedeți în această imagine a unor terenuri administrate de guvernul federal. E clar că e nevoie de mai mult decât adunatul animalelor și mutatul lor, iar oamenii, în mii de ani, n-au reușit niciodată să înțeleagă complexitatea naturii. Dar noi, biologii și ecologiștii, nu ne-am ocupat niciodată de ceva atât de complex. Așa că, în loc să mă apuc să reinventez roata, am început să studiez alte domenii ca să văd dacă alții făcuseră asta. Și am găsit că existau tehnici de planificare pe care le-aș putea adapta nevoilor biologice, iar pe baza acestora am proiectat ceea ce numesc management holistic și pășunat planificat, un proces de planificare care ține cont de complexitatea naturii, și de complexitatea noastră socială, ecologică și economică.

La ora actuală, există tinere ca aceasta care îi învață pe sătenii din Africa cum să-și adune animalele în cirezi mari, cum să planifice pășunatul pentru a mima natura și unde trebuie să-și țină animalele peste noapte – le ținem fără prădători pentru că avem mult teren etc. – și unde fac asta și le țin peste noapte pentru a pregăti suprafețele cultivate, obținem și o creștere însemnată a producției.

Să vedem câteva rezultate. Iată un teren din apropierea celui pe care îl gospodărim în Zimbabwe. Tocmai s-au terminat cele patru luni de ploi foarte bune din acel an și urmează un lung sezon secetos. Dar după cum vedeți, toată ploaia, aproape toată s-a evaporat de la suprafața solului. Râul a secat, deși nu demult ploua și sunt 150.000 de oameni dependenți aproape total de ajutoare alimentare. Să mergem la terenul nostru din apropiere, în aceeași zi, cu același regim de precipitații, și priviți! Râul nostru are apă, e curat, sănătos. E în regulă. Producția de iarbă, arbuști, arbori, fauna, totul este acum mai productiv și nu ne mai temem de anii secetoși. Am obținut asta sporind cu 400% numărul vitelor și al caprelor, făcând ca pășunatul să mimeze natura și integrându-le cu elefanții, bivolii, girafele și celelalte animale existente. Dar înainte, terenul nostru arăta așa. Locul a fost dezgolit și solul erodat de peste 30 de ani indiferent de cantitățile de precipitații. Priviți arborele însemnat și observați schimbarea ce s-a produs folosind animalele domestice pentru a mima natura. Acesta a fost un alt punct în care solul a fost dezgolit și erodat și la baza copăcelului marcat, am pierdut peste 30 de centimetri de sol. Din nou, priviți schimbarea ce s-a produs doar folosind animalele domestice pentru a mima natura. Acum sunt acolo arbori căzuți pentru că terenul mai bun atrage elefanții etc. Acest teren din Mexic era extrem de degradat și a trebuit să însemnez dealul pentru că schimbarea e profundă.

(Aplauze)

În 1970 am început să ajut o familie în Deșertul Karoo să transforme deșertul ce se vede aici, la dreapta, în pășune. Iar acum, din fericire, nepoții trăiesc pe acest pământ, încrezători în viitor. Priviți această uimitoare schimbare, râpa s-a închis complet cu ajutorul exclusiv al animalelor domestice ce mimează natura și, de-asemenea, e a treia generație din acea familie e pe pământ cu steagul încă arborat.

Pășuni întinse din Patagonia se transformă în deșert, după cum vedeți aici. Omul din mijloc e un cercetător argentinian care a documentat degradarea rapidă a acelor terenuri pe parcursul anilor, pe măsură ce numărul oilor continua să se reducă. Au adunat 25.000 de oi într-o turmă imitând natura, de data asta pășunând planificat și s-a înregistrat o creștere cu 50% a productivității terenului, în primul an.

Avem acum în violentul Corn al Africii păstori ce-și planifică păstoritul pentru a mima natura și care o spun deschis că aceasta e singura lor speranță pentru a-și salva familiile și cultura. 95% din acel pământ poate susține oameni ce trăiesc doar din creșterea animalelor.

Vă reamintesc că e vorba aici despre cea mai mare parte a suprafeței terestre, ce ne determină soarta, incluzând zonele de maximă violență ale lumii, unde doar animalele pot hrăni oamenii pe circa 95% din suprafață. Ce facem pe plan global determină schimbarea climei la fel de mult ca și combustibilii fosili, poate chiar mai mult. Mai rău, e cauza foametei, sărăciei, violenței, descompunerii sociale și a războaielor și acum, când vă vorbesc, milioane de bărbați, femei și copii suferă, mor. Dacă se continuă așa, e improbabil că vom putea opri schimbarea climei, chiar dacă am elimina combustibilii fosili.

Cred că v-am demonstrat cum putem lucra cu natura, la costuri foarte scăzute, pentru ca redresa procesul. Deja facem asta pe circa 15 milioane de hectare, pe cinci continente și oameni care înțeleg mult mai multe despre carbon decât eu au calculat, pentru a ilustra ce se poate întâmpla, că, dacă facem ceea ce vă arăt aici, putem lega suficient carbon atmosferic, depozitându-l în solul pășunilor pentru mii de ani, iar dacă facem asta pe doar jumătate din suprafața totală a pășunilor, ce v-am arătat, ne putem întoarce la nivelul din epoca pre-industrială, hrănind populația în același timp. Nu pot concepe nimic ce să ofere mai multă speranță pentru planeta noastră, pentru copiii voștri și copiii copiilor voștri, pentru toată umanitatea.

Mulțumesc.

(Aplauze) Mulțumesc. (Aplauze)

Mulțumesc, Chris.

Chris Anderson: Mulțumesc. Am, și sunt sigur că toți cei prezenți au: A) o sută de întrebări, B) dorința de a te îmbrățișa. Te voi întreba doar scurt. Când începi asta și aduci o turmă de animale, e deșert. Cu ce se hrănesc ele? Cum funcționează în această fază? Cum începi?

Allan Savory: Facem asta de multă vreme și singura dată când a trebuit să asigurăm hrană a fost la refacerea haldelor de mină, care sunt 100 dezgolite. Dar cu mulți ani in urmă, am luat cel mai rău teren din Zimbabwe, unde am oferit o bancnotă de 5 GBP pe o rază de 160 de km, pentru oricine care putea găsi iarbă pe o rază de 160 km. Acolo am triplat efectivele, numărul animalelor, în primul an, fără a le hrăni, doar prin transhumanță, mimarea naturii și folosirea principiului curbei sigmoide. E cam tehnic ca să pot explica aici, dar așa am făcut.

CA: Aș dori -- e o idee forte interesantă și importantă. Cei mai buni de pe blogul nostru te vor contacta. Vreau mai multe detalii, pe care să le putem împărtăși pe lângă acest discurs. AS: Minunat.

CA: Un discurs uluitor, cu totul uluitor, cred că ți-ai dat seama că ești salutat de toată lumea. Mulțumesc mult. AS: Eu îți mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc, Chris.

(Aplauze)