Alison Gopnik: La ce se gandesc bebelusii?

Ce se petrece in mintea unui bebelus? Daca ai fi intrebat oamenii acum 30 de ani, majoritatea, inclusiv psihologii ti-ar fi raspuns ca acest bebelus este irational, ilogic, egocentric- ca nu este capabil sa se puna in locul altei persoane sau sa inteleaga procesul cauzei si efectului. In ultimii 20 de ani, stiinta sociala a dezvoltarii a schimbat complet aceasta orientare. In asa fel incat, acum consideram ca gandirea acestui bebelus este asemanatoare cu cea a unora dintre cei mai straluciti oameni de stiinta.

Permiteti-mi sa va ofer un unic exemplu. Unul dintre lucrurile la care acest bebelus s-ar putea sa se gandeasca unul dintre lucrurile care ar putea sa-i treaca prin minte este sa incerce sa-si dea seama ceea ce-i trece prin cap celuilalt bebelus. La urma urmelor, unul dintre cele mai grele lucruri pentru noi toti este sa ne dam seama ceea ce gandesc si simt alte persoane. Si, probabil, cel mai greu lucru dintre toate este sa-ti dai seama ca ceea ce alti gandesc si simt nu este deloc identic cu ceea ce noi gandim si simtim. Orisicine care face politica poate sa dea marturie de cat este de greu sa-ti dai seama de ceea ce gandesc unii dintre noi. Noi am vrut sa stim daca bebelusii si tinerii sunt in stare sa inteleaga acest lucru atat de profund. Acum intrebarea este: Cum am putea sa-i intrebam in legatura cu asta? Pentru ca, la urma urmei, bebelusii nu pot sa vorbeasca si daca ii ceri unui copil de 3 ani sa-ti spuna ceea ce gandeste, ceea ce vei obtine este un extraordinar monolog de flux al constiintei in legatura cu niste ponei, zile de nastere si chestii de genul asta. Deci, mai exact, cum le punem intrebarea?

Pai bine, rezulta ca secretul este brocoli-ul. Ceea ce am facut-Betty Rapacholi, o studenta de-a mea, si cu mine- a fost sa le dam acestor bebelusi 2 boluri cu mancare: un bol cu brocoli crud iar altul cu biscuiti deliciosi in forma de pestisori. Si tuturor bebelusilor, inclusiv celor din Berkley, le plac biscuiti in timp ce nu vor brocoli crud. (Rasete) Dar ceea ce a continuat sa faca Betty a fost sa guste un pic din macarea din fiecare bol. Si s-a prefacut ca ii placea sau nu ii placea. Asa ca, in jumatate din experimente, a pretins ca ii placeau biscuitii si nu ii placea brocoli-ul exact ca orice bebelus sau adult sanatos. Dar in cealalta jumatate de experimente, a luat un pic din brocoli si facea: "Mmmmmmm, brocoli! Tocmai am gustat brocoli-ul. Mmmmmm!" Dupa care gusta un pic din biscuiti si zicea: "Pfui, biscuiti! Am gustat din biscuiti, groaznic!" Asa ca se prefacea ca ii place exact acea mancare care nu le placea bebelusilor. Am facut acest experiment cu bebelusi de 15 si 18 luni. Dupa care pur si simplu intindea mana si le spunea: "Imi dai un pic?"

Asa ca intrebarea este: Ce o sa ii dea bebelusul, ceea ce le placea lor sau ceea ce ii placea ei? Iar lucrul cel mai remarcabil a fost ca, bebelusii de 18 luni care de-abia mergeau si vorbeau, ii dadeau biscuti daca ea se prefacuse inainte ca-i placeau,in timp ce altii ii dadeau brocoli, daca ea se prefacuse in fata acestora ca-i placuse brocoli-ul. Pe de alta parte, cei de 15 luni mai degraba se uitau lung la ea in cazul in care ea se prefacea ca ii placuse brocoli-ul, ca si cum: " Nu inteleg de ce ii place brocoli-ul" Dar, dupa ce o priveau timp indelungat, ii dadeau biscuiti, pentru ca ei credeau ca tuturor trebuie sa le placa biscuitii. Asa ca aici avem doua descoperiri extraordinare. Prima este ca acesti bebelusi de 18 luni, au descoperit deja lucruri importante in legatura cu natura umana, ca de exemplu faptul ca nu toti dorim acelasi tip de lucruri. Si chiar mai mult, ei chiar simt nevoia sa faca acele lucruri cu care de fapt i-ar ajuta pe altii sa obtina ceea ce vor.

Ceea ce este si mai remarcabil, daca bebelusii de 15 luni nu fac acest lucru, si cei de 18 luni pot sa o faca,este ca cei de 18 luni au invatat acest lucru despre natura umana in cele trei luni de diferenta. Asa inseamna ca copiii pot sa gandeasca mult mai rapid si si sa invete mult mai multe decat noi credeam pana acum. Iar acesta este unul dintre sutele de studii si experimente facute in ultimii 20 de ani care au demonstrat acealsi lucru.

Intrebarea care ati putea sa o faceti este totusi: De ce invata copiii atat de multe? Si, cum e posibil ca ei sa invete toate aceste lucruri intr-un timp atat de scurt? Adica, vreau sa spun, bebelusii par destul de inutili mai ales daca te uiti la ei in mod superficial. Iar in multe situatii sunt chiar mai rau decat inutili pentru ca este nevoie de mult timp si energie din partea noastra doar ca sa ii mentinem cu viata. Asa ca, daca ceri raspunsul evolutiei, daca ceri raspunsul acestui puzzle, de ce pierdem atata timp ingrijind bebelusi inutili exista de fapt acest raspuns. Daca ne uitam la multe, multe specii diferite de animale, nu doar primate ca noi, ci si mamifere, pasari, chiar si marsupiale, ca de exemplu cangurii si ursul australian rezulta ca exista o legatura intre durata copilariei a fiecarei specii si cat de mare este creierul in comparatie cu corpul lor si cat de inteligenti si flexibili sunt.

Si pentru a exemplifica aceasta idee haideti sa ne uitam la aceste pasari de aici. Pe de o parte avem cioara de Noua Caledonie. Ciorile si alte pasari din familia Corvidelor, ca de exemplu corbii sau stancutele sunt pasari extrem de inteligente. Din anumite puncte de vedere sunt la fel de inteligente ca si chimpanzeii. Iar pasarea de aici a aparut pe coperta revistei Science pentru ca a invatat sa utilizeze o unealta pentru a obtine mancarea. Pe de alta parte, il avem pe prietenul nostru, puiul domestic. Acesti pui, ca si ratele si gastele si curcanii sunt mai prosti ca noaptea. Sunt foarte, foarte buni la ciugulit graunte dar practic nu sunt buni la nimic altceva. Si rezulta ca puii, ma refer la puii de cioara de Noua Caledonie, sunt pasari inexperte. Depind in totalitate de mamele lor ca sa le aduca viermi si sa ii introduca in ciocurile lor mici timp de vreo 2 ani, perioada extrem de lunga in comparatie cu durata vietii unei astfel de pasari. Pe de alta parte, puii domestici se maturizeaza in cateva luni. Ca urmare, copilaria este motivul pentru care pasari ca ciorile ajung pe coperta revistei Science in timp ce puii domestici termina in oala de ciorba.

Exista ceva in legatura cu acea perioada lunga a copilariei care pare sa aiba legatura cu procesul de cunoastere si invatare. Deci, ce fel de explicatie am putea oferi la acest lucru? Pai bine, anumite pasari, ca de exemplu puiul domestic, par extraordinar de adaptate la a face bine doar un singur lucru. Par extrem de adaptate pentru a ciuguli graunte intr-un mediu concret. In timp ce alte vietati, ca de exemplu ciorile, nu sunt foarte bune la a face un singur lucru in concret dar sunt extrem de bune cand vine vorba sa invete despre legile care guverneaza medii diverse.

Si bineinteles ca noi, fiintele umane sunt mult mai buni decat ciorile. Dimensiunea creierului nostru este mai mare decat ar trebui sa fie in relatie cu dimensiunea corpul nostru si intrecem in asta orice alta specie. Sunt mai isteti, mai flexibili, invatam mai mult putem sa supravietuim in mult mai multe tipuri de mediu inconjurator, migram pe cuprinsul intregii planete si chiar si in spatiul extraterestru. Iar bebelusii si copiii nostri depind de noi mult mai mult timp decat descendentii oricarei alte specii. Fiul meu are 23 de ani. (Rasete) Si, cel putin pana la varsta de 23 de ani, noi, ca parinti, continuam sa le aducem mura-n-gura tot ceea ce au nevoie.

Bun, si de ce ne-ar interesa aceasta corelatie? Pe de o parte observam ca aceasta strategie, aceasta strategie aplicata procesului de invatare, este o strategie extrem de puternica si de buna care ne ajuta sa mergem inainte dar care are un mare dezavantaj. Iar acest mare dezavantaj este ca, pana cand ajungi sa asimilezi tot ceea ce ai nevoie, ramai neajutorat. Asa ca, in momentul in care, sa zicem, iti apare in fata un mastodont si tu incepi sa-ti spui: "Hm...o prastie sau o sulita cred ca mi-ar fi de folos. Care ar fi mai potrivita?" ti-ar conveni mult mai mult sa stii toate acele lucruri inainte ca mastodontul sa apara de-adevaratelea. Iar modalitatea pe care procesul evolutiv a gasit-o ca solutie la aceasta problema este diviziunea muncii. Ca urmare, ne bucuram de aceasta perioada timpurie in viata cand sunt pe deplin protejati. Nu trebuie sa facem nimic. Tot ce trebuie sa facem este sa invatam. Ca apoi, adulti sa ne folosim de toate acele lucruri pe care le-am invatat cand eram bebelusi si copii mici si sa le punem de fapt la treaba ca sa ne facem treaba.

Asa ca un fel de a privi aceste lucruri este sa-i vezi pe bebelusi si pe copiii mici ca un departament de cercetare si dezvoltare in cadrul speciei umane. Asa ca ei sunt tipii care au birou sus, la ultimul etaj al companiei si care doar trebuie sa se ocupe cu invatatul si cu aducerea unor idei bune in timp ce noi suntem departamentul de productie si marketing. Noi trebuie sa luam toate acele idei la care ne-am gandit cand eram copii si sa le punem in practica. Un alt mod de a ne gandi la acest lucru are fi ca, in loc sa-i consideram pe bebelusi si copiii mici ca fiind niste adulti defectuosi, sa-i consideram o etapa aparte de dezvoltare in cadrul aceleasi specii, ceva de genul omizi contra fluturi, doar ca fluturii in acest caz sunt ei, si sunt cei care investigeaza in sus si in jos iar noi suntem omizile niste omizi care ne aliniam din ce in ce mai mult pe cararea ingusta a maturitatii.

Daca acest lucru se dovedeste adevarat, ca acesti bebelusi sunt programati sa invete- si procesul evolutiv ne spune ca acesti copii sunt aici ca sa invete, asta este motivul existentei lor, ca sa invete- atunci ar trebui sa ne asteptam la faptul ca ei poseda niste mecanisme de invatare extrem de puternice. De fapt, creierul bebelusilor pare cel mai puternic calculator de pe planeta. Desi calulatoarele de-adevarat se vor imbunatati din ce in ce mai mult. Si suntem martorii unei revolutii in ceea ce priveste intelegerea procesului prin care o masinarie invata. Si totul a inceput cu ideile acestui tip de aici reverendul Thomas Bayes, statisticianul si matematicul secolului XVIII. Ceea ce practic ofera Bayes este un model matematic in care se utilizeaza teoria probabilitatilor pentru a caracteriza si descrie maniera in care oamenii de stiinta fac descoperiri despre ceea ce ne inconjoara. Asadar, ceea ce oamenii de stiinta fac este sa emita o ipoteza cu care ei considera corespunzator sa inceapa un proiect. Dupa care incep sa o testeze si sa aduca probe pro si contra ei. Aceste probe ii vor obliga sa modifice ipoteza. Dupa care se testeaza noua ipoteza din nou, si asa mai departe. Iar ceea ce Bayes ne-a lasat este un model matematic de a face toate aceste lucruri. Si faptul ca matematica este cea care se afla la baza celor mai potente programe de invatare pe care masinile noastre le au in momentul de fata. Si de acum 10 ani eu insinuez ca si bebelusii ar putea fi capabili sa faca acelasi lucru.

Asa ca, daca doriti sa aflati ce se ascunde in spatele acelor frumosi ochi caprui cred ca aceasta imagine va poate servi. Este caietul de notite al reverendului Bayes. Pentru ca eu cred ca acei bebelusi sunt in stare sa faca calcule complicate care implica probabilitati, probabilitati pe care le revizeaza si le utilizeaza ca sa-si dea seama cum functioneaza lumea din jor. Bun, acum ajungem la un lucru care aparent, este si mai dificil de demonstrat. Pentru ca, la urma urmelor, daca pui intrebari de statistica oricarui adult toti par extrem de stupizi cu raspunsurile lor. Cum este posibil sa avem copii facam statistica?

Pentru a testa aceasta ipoteza, am folosit o masina numita detectorul Blicket. Acesta este o cutie care se aprinde si din care se aude muzica cand pui deasupra ei niste obiecte in concret. Folosind aceasta masina simpla colegii mei de laborator, cat si alti cercetatori, au facut zeci de exerimente demonstrand cat de buni sunt bebelusii cand vine vorba dea invata despre lumea inconjuratoare. Permiteti-mi sa va arat doar unul dintre aceste experimente pe care l-a facut un stundent de-al meu, Tumar Kushner. Daca va arat acest detector este destul de probabil ca primul lucru la care v-ati gandi este ca modul de functionare al detectorului este cu ajutorul unui bloc care se aseaza deasupra. In schimb, acest detector functioneaza putin diferit. Daca miscati un bloc pe deasupra acestui detector se va intampla ceva la care poate nu v-ati gandi, si anume ca detectorul se va activa de 2 ori intr-un grup de 3 miscari; in timp ce, daca pui un bloc pe detector se va activa de 2 ori intr-un grup de 6 miscari. Ca urmare, la posibilitatea cea mai putin probabila este cea care ofera de fapt o proba mai puternica. In aparenta, miscarea pe deasupra detectorului este o strategie mai efectiva decat oricare alta. Asa ca asta este ceea ce am facut; le-am oferit unor copii de 4 ani acest model de functionare si le-am cerut sa faca detectorul sa functioneze. Si cum era de asteptat, copiii de 4 ani au utilizat acest model si au miscat obiectele pe deasupra detectorului.

Aici avem doua lucruri care sunt foarte interesante. Primul este ca, va rog sa retineti, acesti copii au 4 ani. Sunt aceiasi care tocmai invata sa numere. Dar, intr-un mod inconstient sunt capabili sa faca calcule destul de complicate care ii capaciteaza cu o masura a probabilitatii conditionale. Iar cel de-al doilea lucru interesant este ca ei se folosesc de aceste experimente pentru a-si face o idee, pentru a crea o ipoteza despre lumea din jurul lor idee care in alte conditii ar fi dificil sa o aiba. Iar in studii facute la mine in laborator, studii similare celui de mai sus, am putut sa demonstram ca, de fapt, copiii de 4 ani sunt mult mai buni la a gasi o solutie la o ipoteza improbabila in comparatie cu adultii carora li se da aceasi misiune. Ca urmare, in aceste conditii copiii folosesc statistica pentru a scoate concluzii despre ceea ce ii inconjoara exact ca si oamenii de stiinta care fac experimente si care doresc sa vada daca copiii fac experimente. Cand ei fac aceste experimente, consideram ca ei "se baga in tot" sau "se joaca".

Si sunt o groaza de studii recente si interesante care demonstreaza ca aceasta joaca este de fapt un fel de program experimental de cercetare. Aici va prezint unul din laboratorul Cristinei Legare. Cristina a utilizat detectoarele Blicket si le-a aratat copiilor cum cele galbene se pun miscare, in timp ce cele rosii nu functioneaza dupa care le-a aratat o anomalie. Si ceea ce veti vedea este un copil care va prezenta 5 ipoteze pe parcursul unor 2 minute.

Baietelul: Si asa? La fel ca in partea cealalta.

Alison: OK, prima ipoteza a fost expusa.

(Rasete)

Baietelul: Asta se aprinde, dar asta nu face nimic.

AG: OK, deci a venit cu caitelul de notite.

Baietelul: Cum face sa se aprinda? (Rasete) Nu stiu,

AG:Oricare om de stiinta recunoaste aceasta fata de disperare.

(Rasete)

Baitelul: Aaa, cred ca e pentru ca e nevoie sa se puna asa, si asta asa.

AG. OK, ipoteza numarul 2.

Baietelul: De asta. Oh.

(Rasete)

AG:Acum va prezenta urmatoarea idee. I-a spus cercetatorului sa faca asta, sa incerce sa o aseze in alt loc. Dar nici asa nu functioneaza.

Baietelul: Aa, pentru ca lumina se aprinde doar aici si aici nu. Aa, prin fundul cutiei trece curent dar prin asta nu ai curent.

AG: OK, a patra ipoteza.

Baitetelul: Se aprinde. Deci cand ai 4. Deci pui 4 aici deasupra ca sa se aprinda si 2 pe astalalta ca sa se aprinda.

AG: OK, deci a cincea ipoteza.

Acest copil este deosebit un baietel deosebit de adorabil si coerent, dar Cristina a descoperit ca, de fapt, ai multi copii de genul acesta. Daca ii observi pe copii in timp ce se joaca, si le ceri sa-ti explice ceva ceea ce ei fac de fapt este sa initieze o serie de experimente. Aceasta atitudine este destul de obisnuita intre copiii de 4 ani.

Deci, cum e sa fi o astfel de fiinta? Cum e sa fi unul din acesti fluturi extraordinari care emit 5 ipoteze in 2 minute? Daca ne intoarcem la psihologi si la filozofi vedem ca majoritatea au sustinut ca bebelusii si copii mici sunt constienti intr-o foarte mica masura sau chiar deloc. Iar eu cred ca de fapt este exact invers. Sunt convinsa ca bebelusii si copii mici sunt de fapt mult mai constienti decat adultii. Pentru ca asta este ceea ce stim despre felul in care functioneaza constiinta in adulti. Atentia si constiinta in adulti e ca un fel de punct luminos. Adultii decid, in cazul in care ceva este relevant sau important, ca ar trebui sa ii dam atentie. Faptul ca suntem constienti de acel lucru caruia ii dam atentie se transforma intr-o zona extrem de luminoasa si vie in timp ce restul se intuneca. Si stim cate ceva despre cum creierul face toate aceste lucruri.

Deci, cand noi acordam atentie, vorbim de cortexul prefrontal, care este un fel de parte executiva a creierului nostru, care trimite un semnal si care ajuta o mica parte a creierului sa devina mult mai flexibila, mai plastica, mai predispusa la a invata, in timp ce blocheaza toata activitatea din restul creierului. Ca urmare, dispunem de un fel de atentie foarte localizata pe motivele noastre. Daca ne uitam la bebelusi si la copiii mici vedem cu totul altceva. Cred ca bebelusii si copiii mici au mai degraba un evantai de constiinta decat un punct fix al constiintei. Ca urmare sunt foarte stangaci cand vine vorba sa se concentreze asupra unui singur lucru. Dar sunt foarte buni la a folosi, in acelasi timp, o multime de informatii luate dintr-o multime de surse diferente. Si daca ne uitam inauntru creierului lor se pot observa multimea neurotransmitatorilor, -care au un cuvant de spus in procesul de inductie a plasticitatii si invatarii,- si lipsa inhibitorilor care inca nu exista. Asa ca, atunci cand se spune ca bebelusii si copiii mici nu sunt atenti, ceea ce vrem de fapt sa spunem este ca atentia lor nu este focalizata, ca nu sunt capabili sa de descotoroseasca de toate acele lucruri interesante care ar putea sa insemne ceva pentru ei si pur si simplu sa se concentreze doar la un lucru important in acel moment. Acesta este tipul de atentie, tipul de constiinta pe care l-am astepta de la acesti fluturasii care sunt programati sa invete.

Dar daca noi cautam o cale prin care sa experimentam, ca adulti, constiinta copiiilor mici, cred ca cel mai bun lucru ar fi sa ne imaginam in situatii noi, in care nu ne-am mai aflat pana atunci, ca de exemplu ca atunci cand ne indragostim de cineva necunoscut sau cand ne aflam intr-un oras nou pentru prima data. Pentru ca, in astfel de situatii, constiinta noastra nu se contracta, se dilata, de aceea acele 3 zile in Paris par sa fie mai pline de viata si experiente ca toate lunile in care eram niste zombi care se duc la facultate, vorbesc, participa la reuniuni si se intorc acasa. Si apropo, cafeaua aia, cafeaua extraordinar de buna pe care ati baut-o jos in hol de fapt imita efectul acelor neurotransmitatori din creierul bebelusilor. Deci, cum e sa fi un bebelus? E ca atunci cand esti indragostit, in Paris, pentru prima data, dupa ce-ai baut trei cafele mari. (Rasete) Este un fel fantastic de a exista care, intr-adevar, tinde sa te faca sa te trezesti plangand la trei dimineata.

(Rasete)

E bine sa fi si adult. Nu vreau sa fac prea multa reclama de cat e de bine sa fii bebelus. E bine sa fi adult. Putem sa facem singuri chestii de genul: sa ne facem funda la siret si sa trecem singuri strada. Si e logic ca investim o groaza de efort ca sa-i facem pe bebelusi sa gandeasca ca si adultii. Dar, daca dorim sa fim ca acesti fluturasi, sa fim deschisi la minte, deschisi la a invata, sa avem imaginatie, sa fim creativi si inovatori probabil, cel putin din cand in cand, ar trebui sa fim acei adulti care sa inceapa sa gandeasca la fel ca si copilasii.

(Aplauze)