Alex Tabarrok despre cum înving ideile criza

Prima jumătate a secolului douăzeci a fost un dezastru absolut în afacerile umane, un cataclism. Am avut Primul Război Mondial, Marea Depresiune Economică, al Doilea Război Mondial, şi apariţia naţiunilor comuniste. Şi fiecare din aceste forţe a împărţit lumea, a rupt lumea în bucăţi, a divizat lumea. Au clădit ziduri, ziduri politice, ziduri comerciale, ziduri care împiedicau transportul, ziduri de comunicaţie, cortine de fier, care au separat oamenii şi naţiunile.

Doar în a doua jumătate a secolului douăzeci am început încet să ne smulgem afară din abis. Zidurile comerciale au început să cadă. Iată nişte date despre taxele comerciale: pornesc de la 40 procente, coboară la mai puţin de 5 procente. Am globalizat lumea. Şi ce înseamnă asta? Înseamnă că am extins cooperarea peste graniţele naţionale. Am făcut lumea mai cooperativă. Zidurile de transport s-au prăbuşit. Ştiţi că în 1950 un vas normal căra de la 5.000 la 10.000 de tone de bunuri. Azi un vas transportor de containere poate căra 150.000 tone. Poate fi echipat cu un echipaj mai mic, şi descărcat mult mai repede decât înainte. Zidurile de comunicaţie, nu trebuie să vă spun, Internetul, au căzut. Şi desigur cortinele de fier, zidurile politice au căzut.

Acum, toate acestea au fost nemaipomenite pentru lume. Comerţul a crescut. Iată aici câteva date. În 1990 exportul din China spre Statele Unite -- 15 miliarde dolari. În 2007, peste 300 miliarde dolari. Şi poate cel mai remarcabil, la începutul secolului douăzeci, pentru prima dată în istoria modernă, creşterea s-a extins în aproape toate părţile lumii. China, pe care am menţionat-o deja, începănd din 1978, cam pe vremea morţii lui Mao, creştere -- zece procente pe an. An după an după an, absolut incredibil. Niciodată înainte în istoria umană nu au fost aşa de mulţi oameni ridicaţi dintr-o aşa de mare sărăcie, cum s-a întâmplat în China. China este programul anti-sărăcie cel mai mare al lumii de-a lungul ultimelor trei decenii. India, pornind un pic mai târziu, dar în 1990, producînd o creştere spectaculoasă. Veniturile în acea vreme erau mai mici de 1000 dolari pe an. Şi în următorii 18 ani aproape că s-au triplat. O creştere de şase procente pe an. Absolut incredibil. Acum Africa, Africa sub-Sahariană. Africa sub-Sahariană a fost zona cea mai rezistentă la creştere din lume. Putem vedea tragedia Africii în primele câteva bare aici. Creşterea a fost negativă. Oamenii au devenit de fapt mai săraci decât părinţii lor. Şi câteodată chiar mai săraci decât au fost bunicii lor. Dar la sfârşitul secolului douăzeci, începutul secolului douăzeci şi unu, am văzut creştere în Africa. Eu cred, după cum veţi vedea, că sunt motive pentru optimism. Fiindcă eu cred că partea cea mai bună de abia urmează. Acum motivul.

Astăzi, ideile geniale sunt cele care conduct lumea spre creştere. Şi prin asta mă refer la produsele de vârf, pentru care costurile de cercetare şi dezvoltare sunt foarte mari, iar costurile de producţie sunt joase. Mai mult ca oricând înainte, aceste tipuri de idei sunt cele care conduc creşterea la vârf. Iar ideile au această proprietate uimitoare. Cred că Thomas Jefferson a exprimat asta într-adevăr foarte bine. El a spus, "Cel care primeşte o idee de la mine primeşte învăţăminte el însuşi, fără a o micşora pe a mea. Ca şi cum cel care îşi aprinde lumânarea de la a mea primeşte lumină fără să mă întunece.” Sau s-o spunem puţin altfel, un măr hrăneşte un om, dar o idee poate hrăni lumea. De fapt aceasta nu este ceva nou. Nu este ceva nou mai ales pentru cei care participă la TED. Aceasta este de fapt modelul TED. Ceea ce este nou este că utilizare mai intensă a ideilor va conduce la o creştere şi mai accentuată decât înainte. Acesta este motivul pentru care comerţul şi globalizarea sunt mai importante, mai puternice decât înainte, şi vor mări creşterea mai mult decât până acum.

Pentru a explica de ce este aşa, am o întrebare. Să presupunem că există două boli. Una din ele este rară, cealaltă este comună. Dar dacă nu sunt tratate sunt la fel de severe. Dacă ar trebui să alegeţi, care aţi prefera s-o aveţi? Boala comună sau boala rară? Comună. Cea comună. Cred că este absolut corect. De ce? Fiindcă sunt mai multe medicamente pentru a trata bolile comune decât sunt pentru a trata bolile rare. Motivul pentru asta este motivaţia (financiară). Costă cam la fel să produci un medicament nou, indiferent că medicamentul tratează 1.000 de oameni, 100.000 de oameni, sau un milion de oameni. Dar veniturile sunt mult mai mari dacă medicamentul tratează un milion de oameni. Deci motivaţiile sunt mai mari pentru a produce medicamente care tratează mai mulţi oameni. Altfel spus, pieţele mai mari salvează vieţi. În acest caz mizeria chiar iubeşte compania.

Acum gândiţi-vă la următorul scenariu: dacă China şi India ar fi la fel de bogate ca şi Statele Unite azi, piaţa pentru medicamente anticancer ar fi de opt ori mai mare decât este acum. Acum nu suntem încă acolo, dar se întâmplă. În timp ce alte ţări devin mai bogate, cererea pentru aceste medicamente va începe să crească fenomenal. Şi asta înseamnă o motivaţie crescută pentru a face cercetare şi dezvoltare, de care beneficiază toată lumea. Pieţele mari măresc motivaţia de a produce tot felul de idei. Fie e un software, fie e o componentă de calculator, fie e un model nou. Pentru oamenii de la Hollywood din audienţă, explică chiar şi de ce filmele de acţiune au bugetul mai mare decât comediile. Este aşa fiindcă filmele de acţiune se traduc mai uşor în alte limbi şi în alte culturi. Deci piaţa pentru acele filme este mai largă. Oamenii sunt doritori de a investi mai mult, iar bugetele sunt mai mari.

Bine. Deci dacă pieţele mai largi măresc motivaţia de a produce idei noi, cum maximizăm acea motivaţie? O facem având o singura piaţă în lume, prin globalizarea lumii. Modul în care îmi place s-o spun este aşa, o idee, ideile sunt destinate a fi împărtăşite, astfel încît ideea să poată servi o lume, o piaţă. O idee, o lume, o piaţă. Ei, cum altfel putem crea idei noi? Acesta este un motiv. Prin globalizare, prin comerţ. Cum altfel putem crea idei noi? Păi, prin mai mulţi creatori de idei. Acum creatorii de idei, ei vin din toate domeniile. Artiştii şi inovatorii, mulţi din oamenii pe care i-aţi văzut pe această scenă. Mă voi concentra pe oamenii de ştiinţă şi pe ingineri fiindcă am nişte date despre asta, şi sunt un om al datelor.

Azi, mai puţin de o zecime a unui procent din populaţia lumii sunt oameni de ştiinţă şi ingineri. (Râsete) Statele Unite au fost un conducător de idei. O mare parte a acelor oameni sunt în Statele Unite. Dar SUA îşi pierde poziţia de conducător de idei. Şi pentru asta sunt foarte recunoscător. Aceasta este un lucru bun. Este bine că noi devenim mai puţin un conducător de idei fiindcă pentru prea mult timp Statele Unite şi o mână de alte ţări dezvoltate, au purtat pe umeri întreaga povară a cercetării şi dezvoltării. Dar să ne gândim la următorul scenariu: dacă lumea întreagă ar fi aşa de bogată precum Statele Unite acum ar fi de cinci ori mai mulţi oameni de ştiinţă şi ingineri contribuind la idei de care ar beneficia toată lumea, care ar fi împărtăşite de toţi. Mă gândesc la marele matematician, Ramanujan. Câţi Ramanujani sunt în India azi ostenindu-se pe câmpuri, abia fiind în stare să se hrănească pe sine, când ei ar putea hrăni lumea? Acum încă nu suntem acolo. Dar se va întâmpla în acest secol. Adevărata tragedie a ultimului secol este asta: dacă vă gîndiţi la populaţia lumii ca la un calculator gigant, un procesor paralel masiv, atunci marea tragedie a fost că miliarde din procesoarele noastre au fost oprite. Dar în acest secol China reporneşte. India reporneşte. Africa reporneşte. Vom vedea un Einstein în Africa în acest secol.

Iată aici nişte date. Aceasta este China. 1996, mai puţin de un milion de studenţi de facultate noi, pe an. 2006, peste cinci milioane. Gândiţi-vă ce înseamnă asta. Asta înseamnă ca vom beneficia cu toţii când o altă ţară devine bogată. Să nu ne temem de alte ţări care se îmbogăţesc. Aceasta este ceva ce trebuie să acceptăm -- o Chină bogată, o Indie bogată, o Africă bogată. Avem nevoie de o cerere mai mare pentru idei, acele mari pieţe de care am vorbit mai devreme, şi de o sursă mai mare de idei pentru lume. Acum puteţi vedea câteva din motivele pentru care sunt optimist. Globalizarea este creşterea cererii pentru idei, motivaţia de a crea idei noi. Investiţiile în educaţie măresc sursele noilor idei.

De fapt dacă vă uitaţi la istoria lumii veţi vedea câteva motive pentru optimism. Cam de la începuturile umanităţii până în 1500, creştere economică zero, nimic. 1500 la 1800, poate o mică creştere economică. Dar mai puţin într-un secol decât la ce v-aţi aştepta azi să vedeţi într-un an. În anii 1900 poate un procent. Secolul douăzeci puţin peste două procente. Secolul douăzeci şi unu poate fi uşor 3.3 procente sau peste. Chiar şi la această rată în 2100, produsul intern brut (PIB) mediu pe cap de om în lume va fi 200.000 dolari. Acesta nu este PIB-ul pe cap de om din SUA, care va fi peste un milion. Ci PIB global pe locuitor, 200.000 dolari. Acesta nu este aşa de departe. Noi nu o vom apuca. Dar câţiva din nepoţii noştrii probabil că da. Ar trebui să spun că eu cred că aceasta este o prognoză modestă. În termeni Kurzweil-ieni aceasta este sumbră. În termeni Kurzweil-ieni eu sunt ca Eeyore (un pesimist) al creşterii economice. (Râsete)

Bine, dar cum stăm cu problemele? Ce spunem de marea depresie? Ei bine, să aruncăm o privire. Să ne uităm la Marea Depresie Economică. Aici este PIB-ul pe cap de om din 1900 până în 1929. Acum să ne imaginăm că aţi fi fost un economist în 1929, încercând să prognozaţi viitoarea creştere pentru Statele Unite, neştiind că economia se va prăbuşi în prăpastie. Neştiind că urmează să intrăm sigur în cel mai mare dezastru economic din secolul douăzeci. Ce aţi fi prezis neştiind acesta? Dacă v-aţi fi bazat prognoza, estimarea pe 1900 la 1929 aţi fi prezis cam aşa ceva. Dacă aţi fi fost puţin mai optimist, să zicem pe baza "anilor nebuni" din deceniul 2, aţi fi zis asta. Deci de fapt ce s-a întâmplat? Am căzut în prăpastie dar ne-am revenit. De fapt în a doua jumătate a secolului douăzeci creşterea a fost chiar mai mare decât orice aţi fi prezis pe baza primei jumătăţi al secolului douăzeci. Deci creşterea poate da la o parte chiar şi ceea ce pare a fi o mare depresie economică.

Bine. Ce altceva? Petrol. Petrol. Acesta a fost un mare subiect. Când îmi scriam notiţele, barilul de petrol costa 140 dolari. Iar lumea punea o întrebare. Ei spuneau, "Oare China ne fură petrolul?" (Râsete) Şi este ceva adevăr în asta în sensul că avem o resursă finită, epuizabilă. Iar creşterea mărită va împinge în sus cererea pentru ea. Dar eu cred că nu trebuie să spun acestui public că un preţ mai mare al petrolului nu este în mod necesar un lucru rău. Mai mult, aşa cum toată lumea ştie, ceea ce contează este de fapt energia, nu petrolul. Iar preţuri mai mari pentru petrol înseamnă o motivaţie mai mare de a investi cercetarea şi dezvoltarea energiei. Puteţi vedea asta în date. Cum cresc preţurile la petrol, patentele legate de energie cresc şi ele. Lumea este mult mai bine pregătită să depăşească o creştere a preţului petrolului azi, decăt oricând în trecut, datorită lucrului despre care vorbesc. O idee, o lume, o piaţă.

Deci sunt optimist cât timp aderăm la aceste două idei: continuăm globalizarea pieţelor lumii, continuăm să extindem cooperarea peste graniţele naţionale, şi continuăm să investim în educaţie. Acum Statele Unite au un rol deosebit de important de jucat în aceasta -- păstrarea sistemul nostru de educaţie globalizat, ţinerea sistemul nostru de educaţie deschis studenţilor din toată lumea -- fiindcă sistemul nostru de educaţie este lumânarea la care vin alţi studenţi să-şi aprindă propriile lumânări. Aduceţi-vă aminte ce a spus Jefferson. Jefferson a spus, "Când ei vin şi îşi aprind lumânările la ale noastre, ei vor câştiga lumină, iar noi nu suntem intuneciţi." Dar Jefferson nu a avut dreptate completă, aşa este? Fiindcă adevărul este acesta, când ei îşi aprind lumânările la ale noastre, este de două ori mai multă lumină disponibilă pentru toţi. Deci părerea mea este să fim optimişti. Împrăştiaţi ideile. Difuzaţi lumina. Mulţumesc. (Aplauze)