Adora Svitak: Ce pot învăţa adulţii de la copii

Vreau să încep cu o întrebare: Când vi s-a spus ultima oară că sunteţi copilăroşi? Pentru copiii ca mine a fi numit copilăros e o situaţie frecventă. De câte ori emitem pretenţii iraţionale, dăm dovadă de comportament iresponsabil sau dăm orice alt semn că suntem cetăţeni americani obişnuiti, suntem etichetaţi drept copilăroşi, ceea ce mă deranjează cu adevărat. Până la urmă, uitaţi-vă la următoarele evenimente: Imperialismul şi colonizarea, războaiele mondiale, George W. Bush. Intrebaţi-vă: Cine e responsabil? Adulţii.

Pe de altă parte, ce au făcut copiii? Ei bine, Anne Frank a impresionat milioane de oameni cu puternica ei poveste despre Holocaust, Ruby Bridges a contribuit la sfârşitul segregării în Statele Unite, şi, cel mai recent, Charlie Simpson a contribuit la strângerea a 120.000 £ pentru Haiti pe bicicleta sa mică. Deci, precum vedeţi în aceste exemple, vârsta nu are nimic de-a face. Trăsăturile pe care le implică cuvântul 'copilăros' sunt atât de des întâlnite la adulţi încât ar trebui să eliminăm acest cuvânt discriminatoriu din critica comportamentelor asociate cu iresponsabilitatea şi gândirea iraţională.

(Aplauze)

Mulţumesc.

Şi până la urmă cine poate spune că anumite tipuri de gândire iraţională nu sunt exact ceea ce îi trebuie lumii? Poate că aţi avut planuri măreţe, dar v-aţi oprit singuri, gândind: Asta e imposibil sau asta costă prea mult sau nu voi beneficia eu din asta. De bine de rău, noi copiii nu ne împiedicăm la fel de mult când vine vorba de a găsi motive de a nu face ceva. Copiii pot fi plini de năzuinţe care inspiră şi de gândire plină de speranţă, ca dorinţa mea ca nimeni să nu fie înfometat sau utopia de a avea totul gratuit. Câţi dintre dumneavoastră încă visaţi în acest fel şi credeţi că e posibil? Câteodată cunoscând istoria şi greşelile din trecut ale idealurilor utopice poate fi o povară pentru că ştiţi că dacă totul ar fi gratuit, stocurile de hrană s-ar epuiza, hrana ar deveni o raritate şi asta ar conduce la haos. Pe de altă parte, noi copiii încă visăm la perfecţiune. Iar asta e un lucru bun, pentru că pentru a realiza ceva trebuie să visezi întâi despre asta.

În multe privinţe, curajul nostru de a ne imagina ajută la lărgirea limitelor posibilului. De exemplu, Muzeul Sticlei din Tacoma, Washington, statul în care locuiesc -- yoohoo Washington -- (Aplauze) are un program numit Copiii Proiectează Sticlă, iar copiii desenează propriile lor idei de obiecte de artă. Artistul muzeului a spus că au primit unele dintre cele mai bune idei prin intermediul programului pentru că copiii nu se gândesc la limitări, la cât de greu poate fi sticla suflată în formă. Ei pur şi simplu caută idei bune. Acum, dacă vă gândiţi la sticlă, poate vă gândiţi la coloratele creaţii Chihuly sau poate la vazele italieneşti, dar copiii îi provoacă pe artiştii sticlei să meargă dincolo de asta pe tărâmul şerpilor trişti din dragoste şi al băieţilor de şuncă, ce visează la carne. (Râsete)

Înţelepciunea noastră inerentă nu trebuie să fie ştiinţa cunoscătorului. Copiii deja învaţă multe de la adulţi, iar noi avem multe de împărtăşit. Cred că adulţii ar trebui să înceapă să înveţe de la copii. Eu ţin majoritatea discursurilor în faţa unui public academic, profesori şi elevi, şi îmi place această analogie. Nu ar trebui să fie doar un profesor în faţa clasei spunându-le elevilor să facă una sau alta. Elevii ar trebui să-şi înveţe profesorii. Învăţarea între adulţi şi copii ar trebui să fie reciprocă. Realitatea, din păcate, e puţin diferită, şi are de-a face cu încrederea, sau lipsa acesteia.

Acum, dacă nu ai încredere în cineva, bineînţeles că îi aplici nişte restricţii. Dacă mă îndoiesc de abilitatea surorii mele mai mari de a plăti cei 10% dobândă pe care i-am stabilit pentru ultimul ei împrumut, nu am să-i mai dau posibilitatea de a lua bani de la mine până când nu plăteşte. (Râsete) E o poveste adevarată, apropos. Acum, adulţii pare că au o atitudine prevalent restrictivă faţă de copii de la fiecare 'nu face aia' 'nu face asta' din manualele şcolare, până la restricţii privind folosirea internetului la şcoală. După cum indică istoria, guvernările devin opresive atunci când se tem că pierd controlul. Şi, deşi adulţii nu sunt probabil la nivelul regimurilor totalitare, copiii nu au nimic - sau foarte puţin - de spus în stabilirea regulilor, când atitudinea ar trebui să fie reciprocă, însemnând că adulţii ar trebui să înveţe şi să ia în calcul dorinţele populaţiei mai tinere.

Acum, mai rea decât restricţiile e subestimarea abilităţilor copiilor de către adulţi. Nouă ne plac provocările, dar când aşteptările sunt modeste, credeţi-mă, ne vom limita la ele. Părinţii mei nu au avut în nici un caz aşteptări modeste de la mine şi sora mea. OK, nu ne-au spus să ne facem doctori sau avocaţi, sau ceva similar, dar tata ne-a citit despre Aristotel şi despre pionieri în lupta cu microbii pe când mulţi alţi copii auzeau "Căţeluş cu părul creţ" Şi noi am auzit asta, dar "Pionieri in lupta cu microbii" e mult mai bună. (Râsete)

Mi-a plăcut să scriu de la vârsta de 4 ani, iar la 6 ani mama mi-a cumpărat propriul laptop cu Microsoft Word. Mulţumesc Bill Gates şi mulţumesc mama. Am scris mai mult de 300 de povestiri pe micul laptop şi am vrut să public. In loc să ia în râs această erezie că un copil doreşte să publice, sau să-mi spună să aştept până mai cresc, părinţii mei m-au susţinut cu adevărat. Mulţi editori n-au prea fost încurajatori. O editură importană pentru copii a spus ironic că ei nu lucrează cu copii. O editură pentru copii nu lucrează cu copii? Nu ştiu, cam îndepărtaţi un client important. (Râsete) Aşadar, o editură, Action Publishing, a hotărât să rişte şi să aibă încredere în mine şi să asculte ce aveam de spus. Mi-au publicat prima carte, "Degete zburătoare" -- iat-o -- şi de atunci, am vorbit în sute de şcoli, către mii de educatori şi în sfârşit azi, vorbindu-vă dumneavoastră.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată azi, deoarece pentru a arăta că vă pasă cu adevărat, ascultaţi. Dar e o problemă cu această imagine idealizată a copiilor fiind mai buni ca adulţii. Copiii cresc şi devin adulţi ca dvs. (Râsete) Sau chiar ca dumneavoastra? Scopul nu este să transformaţi copiii în tipul dvs de adult, ci în adulţi mai buni decât dvs, ceea ce poate fi mai greu ţinând seama de calificările voastre, dar modul în care are loc progresul este datorită a noi generaţii şi noi ere cresc şi se dezvoltă mai bine decât cele anterioare. Din acest motiv nu mai suntem în Evul Mediu. Indiferent de locul în viaţă, este imperativ să creaţi oportunităţi pentru copii pentru ca ei să crească şi să vă uimească. (Râsete)

Adulţi şi colegi TED, aveţi nevoie să ascultaţi şi să învăţaţi de la copii şi să aveţi încredere şi să aşteptaţi mai mult de la noi. Trebuie să ne ascultaţi astăzi, pentru că noi suntem liderii de mâine, ceea ce înseamnă că vom avea grijă de voi când voi veţi fi bătrâni şi senili. Nu, glumeam. Serios, noi suntem generaţia următoare, cei care vom duce lumea înainte. Şi, în caz că nu credeţi că vă priveşte, amintiţi-vă că clonarea e posibilă şi că implică trecerea din nou prin copilărie, iar în cazul acesta veţi dori să fiţi ascultaţi exact ca generaţia mea. Acum, lumea are nevoie de oportunităţi pentru lideri noi şi idei noi. Copiilor trebuie să li se dea ocazia să conducă şi să aibă succes. Sunteţi gata să acceptaţi provocarea? Pentru că problemele lumii nu ar trebui să fie moştenirea familiei umane.

Mulţumesc. (Aplauze) Mulţumesc. Vă mulţumesc.