Aaron Koblin: Vizualizări artistice ale umanității noastre

Cred că informația ne poate umaniza. Strângem și creăm toate felurile de informații despre cum ne trăim viața, și asta ne permite să relatăm niște povești uimitoare. Recent, un înțelept teoretician media a scris pe Twitter: „Cultura secolului al 19-lea a fost definită de roman, cultura celui de-al 20-lea secol a fost definită de cinema, iar cultura secolului 21 va fi definită de interfață.” Și cred că asta se va dovedi adevărat. Viețile noastre sunt conduse de informație, iar prezentarea acelei informații este o oportunitate ca noi să creăm niște interfețe uimitoare care spun povești grozave. Deci vă voi arăta câteva din proiectele la care am lucrat în decursul ultimilor ani și care se reflectă în viețile și sistemele noastre.

Acesta este un proiect numit „Traiectorii de zbor”. Ce vedeți este traficul aerian de deasupra Americii de Nord pe parcursul a 24 de ore. După cum vedeți, totul începe să pălească, și vedem cum oamenii se culcă. Apoi, vedeți pe coasta de Vest avioane traversând către coasta de Est. Și veți vedea pe toată lumea trezindu-se pe coasta de Est, apoi zborurile Europene sosind în colțul din dreapta sus. Toată lumea se mișcă dinspre coasta de Est spre cea de Vest. Vedeți San Francisco și Los Angeles care-și încep călătoriile spre Hawaii în colțul din stânga jos.

Cred că una este să spui că sunt 140.000 de avioane monitorizate permanent de guvernul federal, și alta e să vezi sistemul în sine cum pulsează. Aceasta este o captură în timp a acelorași date, dar am colorat după tip, și puteți vedea diversitatea aeronavelor care sunt pe cerul de deasupra noastră. Am început să le creez și să le plasez în Google Maps și să vă permit să vă apropiați până la aeroporturi individuale pentru a vedea tiparele care se întâlnesc acolo. Aici putem vedea că albul reprezintă altitudini joase, iar albastrul altitudini înalte. Ne putem apropia. Acesta este aeroportul din Atlanta. Puteți vedea că este un aeroport major, sunt tot felul de activități acolo. Puteți colora după altitudine și fiecare model și producător. Vedeți din nou diversitatea... Și puteți să vă plimbați pe hartă și să vedeți câteva din diferitele aeroporturi și diferitele tipare pe care le au. Aici am ajuns pe coasta de Est. Vedeți haosul din jurul New York-ului cu controlorii de trafic aerian care trebuie să se confrunte cu toate aeroporturile importante aflate unul lângă altul.

Printr-o vedere de ansamblu rapidă, vedem din nou SUA — Florida în colțul din dreapta jos. Traversând spre coasta de Vest, vedeți San Francisco și Los Angeles — zone mari de trafic redus deasupra deșerturilor Nevada și Arizona. Și aceștia suntem noi în Los Angeles și Long Beach în partea de jos. Am început să arunc o privire și la diverse zone, pentru că poți alege ce vrei să obții din datele disponibile. Acum vedem aterizări și decolări. Și puteți vedea, în timp, cum se schimbă aeroporturile. Vedeți șabloanele care încep să se dezvolte în partea de jos a ecranului. Și puteți vedea, la un moment dat aeroportul își inversează direcțiile.

Acesta este un alt proiect la care am lucrat cu Sensible Cities Lab din MIT. Vizualizarea comunicațiilor internaționale. Așa comunică New York-ul cu alte orașe internaționale. Am dispus asta ca un glob în Muzeul Artei Moderne din New York pentru expoziția Design-ul Minții Elastice. Avea informații în timp real, cu decalare de 24 de ore, ca să puteți vedea schimbările de relații și niște informații demografice venind prin datele AT&T-ului. Acesta e un alt proiect la care am lucrat cu Sensible Cities Lab și CurrentCity.org. Vizualizarea SMS-urilor trimise în orașul Amsterdam. Vedeți fluxul și refluxul zilnic al oamenilor care trimis SMS-uri din diverse părți ale orașului, până când ne apropiem de Anul Nou, când toată lumea spune „La mulți ani!”

(Râsete)

Aceasta e o unealtă interactivă pe care o poți muta pentru a vedea diverse zone are orașului. Acesta e alt eveniment. Se numește Ziua Reginei. Din nou, fluxul și refluxul zilnic al oamenilor care trimit SMS-uri din diverse părți ale orașului. Și apoi veți vedea oameni care încep să se adune în centrul orașului pentru a celebra noaptea dinainte, care se întâmplă aici. Apoi puteți vedea oamenii celebrând ziua următoare. Și puteți pune pauză și vă puteți mișca înainte și înapoi pentru a vedea diverse faze.

Acum către ceva complet diferit. Unii din voi vor recunoaște asta. Acesta este mașina mecanică care joacă șah a Baronului Wolfgang von Kempelen. Și e un robot uimitor care joacă șah extrem de bine, doar că nu e deloc un robot. E un om fără picioare care stă în acea cutie și controlează acest jucător de șah. Asta a fost sursa de inspirație pentru un serviciu al Amazon numit Turcul Mecanic — după tipul ăsta. Pleacă de la premisa că sunt anumite lucruri care sunt ușoare pentru oameni și foarte grele pentru calculatoare. Și au creat acest serviciu web prin care-au zis „Orice programator poate crea o bucată de software prin care să intre în mințile a mii de oameni.” Tocilarul din mine s-a gândit „Uau, e uimitor! Pot să accesez mințile a mii de oameni.” Și celălalt tocilar din mine s-a gândit „E oribil! E complet bizar. Ce înseamnă asta pentru viitorul omenirii când vom fi cu toții legați la acest borg?” Probabil că gândeam prea extrem. Dar ce înseamnă asta când nu există context pentru lucrurile la care lucrăm și facem aceste mici trude?

Așa că am creat o unealtă de desen. Am rugat oamenii să deseneze o oaie cu fața la stânga. Și le-am zis „vă plătesc doi cenți pentru contribuție”. Și am început să adun oi. Am strâns foarte, foarte multe oi diferite. Foarte multe oi. Am luat primele 10.000 de oi strânse și le-am pus pe un site numit TheSheepMarket.com (piața de oi) unde poți chiar să cumperi colecții de 20 de oi. Nu poți alege oi individuale, dar poți cumpăra un grup de astfel de timbre ca un produs. Și juxtapuse în această grilă, veți vedea, uitându-vă la fiecare în parte, umanitatea din spatele acestui enorm proces mecanic. Cred că e ceva cu adevărat interesant în a urmări acești oameni cum trec prin procesul creativ — ceva cu care ne identificăm cu toții, acest proces creativ de a crea ceva din nimic. Cred că a fost foarte interesant să juxtapun această umanitate versus această grilă de distribuție masivă. E uimitor ce-au făcut unii oameni.

Iată câteva statistici ale proiectului. Rată de colectare aproximativă de 11 oi pe oră, ceea ce-ar însemna cam 69 de cenți pe oră. Au fost 662 de oi refuzate care nu întruneau criterii de oaie și au fost alungate din turmă. (Râsete) Cantitatea de timp petrecută desenând varia de la 4 secunde la 46 minute. Asta vă dă o idee despre diversele tipuri de moviație și dăruire. Au fost 7.599 de oameni care au contribuit la proiect, având IP-uri unice — deci cam atâți oameni au contribuit. Dar doar unul din cei 7.599 a spus asta: (Râsete) Am fost surprins de acest lucru. Mă așteptam ca oamenii să se întrebe mai mult „de ce am desenat o oaie?” și cred că e o întrebare destul de validă.

Sunt multe motive pentru care am ales oile. Oile au fost primele animale care au fost crescute din mâncare procesată, primele care au fost crescute selectiv pentru trăsături de producție, primul animal clonat. Evident, ne gândim la oi ca la animale supuse. Și există și referința către „Micul Prinț” unde naratorul roagă prințul să deseneze o oaie. El desenează oaie după oaie. Naratorul e mulțumit doar când desenează o cutie. Și spune „nu-i vorba despre redarea științifică a unei oi. E despre propria ta interpretare și a face ceva diferit.” Și îmi place ideea.

Acest ultim clip e din „Timpuri moderne” cu Charlie Chaplin. Îl arată pe Charlie Chalpin făcând schimbările majore din revoluția industrială. Așadar nu mai erau pantofari, erau oameni care băteau tălpi pe pantofii oamenilor. Și întreaga idee a relației omului cu munca sa s-a schimbat mult. M-am gândit că e un clip interesant pentru a-l împărți în 16 bucăți și a-l alimenta pe Turcul Mecanic cu o unealtă de desen. Asta a permis — ce vedeți în stânga e cadrul original, și în dreapta vedeți cadrul respectiv interpretat de 16 oameni care n-aveau nicio idee despre ce desenau.

Și asta a fost inspirația pentru un proiect la care am lucrat cu prietenul meu Takashi Kawashima. Ne-am decis să folosim Turcul Mecanic pentru exact ce a fost creat inițial, să scoată bani. Așa că am luat o bancnotă de 100$ și am divizat-o în 10.000 de bucățele, și am introdus bucățile respective în Turcul Mecanic. Am rugat oamenii să deseneze exact ce vedeau. Dar nu existau criterii de similitudine cu o oaie. Dacă oamenii desenau un om sau un smiley, chiar ajungea pe bancnota finală. Deci ce vedeți este o reprezentare a felului în care oamenii au făcut ce li s-a cerut să facă. Am luat acele bancnote de 100$ și le-am pus pe un site numit TenThousandCents.com (10.000 cenți), unde te poți uita prin toate contribuțiile individuale. Și poți de asemenea să schimbi bancnote reale de 100$ cu bancnote false de 100$ și să faci o donație către Proiectul Laptop de 100$, cunoscut acum ca One Laptop per Child (1 laptop / copil). Din nou, acestea sunt diversele contribuții. Puteți vedea că unii au făcut randări punctiforme frumoase, ca aceasta de sus — și-au petrecut multă vreme făcând versiuni realistice. Alții au desenat oameni sau smiley-uri. Aici în dreapta și în mijloc puteți vedea un tip scriind „1 cent!!! Pe bune?”. Doar atât mă plătiți pentru asta?

(Râsete)

Ultimul proiect de tipul Turcului Mecanic despre care-o să vă vorbesc este numit Bicicleta construită pentru 2000. E o colaborare cu prietenul meu Daniel Massey. Ați putea să-i recunoașteți pe acești doi tipi. Aceștia sunt Max Mathews și John Kelly din laboratoarele Bell din anii '60, unde au creat cântecul „Daisy Bell”, care a fost primul cântec cântat de calculator din lume. Îl puteți regunoaște din filmul „2001: Odiseea spațială”. Când HAL moare la sfârșitul filmului începe să cânte acest cântec, ca o referință la momentul când calculatoarele au început să devină umane. Am resintetizat cântecul. Iată cum suna. L-am împărțit în note individuale ale cântecului și în fonemele cântecului.

Daisy Bell: ♫ Daisy, Daisy ... ♫

Aaron Koblin: Și am luat toate aceste bucăți individuale, și le-am introdus într-o cererere către Turc. Iată cum ar fi arătat dacă ați fi mers pe site. Introduceați codul, și întâi vă testați microfonul. Ați fi primit un clip audio simplu. (Claxon) Și apoi ați încerca pe cât posibil să-l reproduceți cu vocea. După ce-ați ascultat și confirmat că asta vreți să trimiteți, ați putea să introduceți clipul în Turcul Mecanic fără alt fel de context. Iată ce-am obținut de la primul set de clipuri.

Înregistrare: ♫ Daisy, Daisy ♫ ♫ dă-mi răspunsul tău ♫ ♫ sunt nebun ♫ ♫ de îndrăgostit de tine ♫ ♫ Nu poate fi o nuntă de stil mare ♫ ♫ nu-mi pot permite o caleașcă ♫ ♫ Dar vei arăta drăguță pe ♫ ♫ o bicicletă tandem ♫

AK: James Surowieki are această idee a înțelepciunii mulțimilor, care spune că o grămadă de oameni sunt mai deștepți decât orice individ. Am vrut să vedem cum se aplică asta la crearea de muzică în mod colaborativ, distribuit, unde nimeni n-are idee la ce lucrează. Deci dacă mergeți la BicycleBuiltforTwoThousand.com puteți asculta toate aceste sunete împreunate. Îmi pare rău pentru asta...

(zgomot)

Refren: ♫ Daisy, Daisy ♫ ♫ dă-mi răspunsul tău ♫ ♫ sunt nebun ♫ ♫ de îndrăgostit de tine ♫ ♫ Nu poate fi o nuntă de stil mare ♫ ♫ nu-mi pot permite o caleașcă ♫ ♫ Dar vei arăta drăguță pe ♫ ♫ o bicicletă tandem ♫

AK: Detașându-ne puțin, când eram la UCLA la facultate, munceam și undeva numit Center for Embedded Network Sensing. Scriam software pentru scannere vizuale cu laser. Mai precis, mișcare în spațiul tridimensional. Și acest proiect a fost văzut de un director din Los Angeles pe nume James Frost care-a zis „Stai puțin. Vrei să spui că poți să filmezi un videoclip fără să folosești video?” Și am făcut exact asta. Am făcut un videoclip pentru una din trupele mele preferate: Radiohead. Și cred că una din părțile favorite ale acestui proiect n-a fost doar filmarea videoclipului cu lasere, ci și publicarea sa open source și transformarea într-un proiect Google Code unde oamenii pot să downloadeze grămezi de date și ceva cod sursă pentru a-și construi propriile versiuni. Și oamenii construiau lucruri fantastice. Iată două din favoritele mele: Thom Yorke-ul pin-board și Thom Yorke-ul LEGO. Un întreg canal de YouTube cu oameni care trimiteau conținut cu adevărat interesant. Recent, cineva chiar a imprimat 3D capul lui Thom Yorke, ceea ce e puțin sinistru, dar destul de tare.

Cu toată lumea creând atâtea lucruri uimitoare și înțelegând cu adevărat lucrurile la care lucrau, am fost interesat să încerc să creez un proiect colaborativ unde oamenii să muncească împreună pentru a construi ceva. Și m-am întâlnit cu un regizor de videoclipuri muzicale pe nume Chris Milk. Am început să schimbăm idei pentru a crea un proiect muzical colaborativ. Dar știam că aveam nevoie de persoana potrivită în spatele căreia să ne strângem și pentru care să construim ceva. Deci am pus ideea înapoi în colimator pentru câteva luni. Și a sfârșit prin discuția cu Rick Rubin, care termina ultimul album al lui Johnny Cash numit „Ain't No Grave". Versurile piesei principale sunt „Niciun mormânt nu-mi poate ține trupul.” Și ne-am gândit că acesta e proiectul perfect pentru a construi o comemorare colaborativă și o readucere virtuală la viață a lui Johnny Cash.

Am făcut echipă cu bunul meu prieten Ricardo Cabello, cunoscut ca Mr. Doob, care e un programator mult mai bun ca mine, și care a făcut o unealtă de desen în Flash. După cum știți o animație este o serie de imagini. Am tăiat niște imagini de arhivă cu Johnny Cash, și la 8 frame-uri pe secundă, am permis oamenilor să deseneze un cadru care să fie integrat în acest videoclip dinamic. Nu am timp să rulez întregul clip pentru dumneavoastră, dar vreau să vă arăt două clipuri scurte. Unul e de la începutul videoclipului. Și apoi va urma un clip scurt cu oamenii care au contribuit deja la proiect discutând despre asta pe scurt.

(muzică)

(videoclip) Johnny Cash: ♫ Nu există un mormânt ♫ ♫ care să-mi poată reține corpul ♫ ♫ Nu există un mormânt ♫ ♫ care să-mi poată reține corpul ♫ ♫ Când aud sunetul trompetei ♫ ♫ voi călări afară din pământ ♫ ♫ Nu există un mormânt ♫ ♫ care să-mi poată reține corpul ... ♫

(Aplauze)

AK: Ce modalitate mai bună să aducă elogii omului decât să creeze ceva pentru unul din cântecele sale?

Colaborator: Am fost foarte trist când a murit. Și m-am gândit c-ar fi minunat, ar fi foarte frumos să contribui cu ceva amintirii sale.

Colaborator 2: Chiar ajută acest ultim său album să fie o pomenire vie.

Colaborator 3: Fiindcă toate cadrele sunt desenate de fani, fiecare cadru în parte, are un sentiment foarte puternic atașat.

Colaborator 4: Am văzut pe toată lumea din Japonia, Venezuela, până în State, în Knoxville, Tennessee.

Colaborator 5: Pe cât e de diferit de la cadru la cadru, pe atât e de personal. Colaborator 6: Văzând videoclipul în camera mea, am observat că nu-i înțelegeam începuturile. Și am trecut muncind prin probleme, până când micile bătălii pe care le purtam în imagine au început să se rezolve. Și am putut să ajung în final în momentul în care știam ce fac, și a intrat în asta mult întuneric și lumină. Și într-un mod ciudat, asta îmi place cu adevărat și la muzica lui Johnny Cash. Este însumarea întregii sale vieți, toate lucrurile care i s-au întâmplat – lucrurile rele și cele bune. Auzi viața unui om.

AK: Deci dacă mergeți la JohnnyCashProject.com, veți vedea videoclipul rulând. Și sub el sunt toate cadrele individuale pe care oamenii le-au trimis proiectului. El nu e terminat, e un proiect în desfășurare unde oamenii pot continua să colaboreze. Dacă mutați mouse-ul peste fiecare din miniaturile respective, puteți vedea persoana care a desenat acel cadru și locația sa. Și dacă găsiți un cadru care vă interesează, puteți să o click-ați și să deschideți un panou informativ unde puteți da note acelui cadru, asta ajutându-l să ajungă primul. Puteți vedea totodată și cum a fost desenat. Din nou, vedeți derularea și contribuția personală. În plus, sunt listate și numele și locația artistului și durata petrecută desenând cadrul. Puteți alege un stil. Acesta a fost etichetat „Abstract”. Dar există o grămadă de stiluri diferite. Și puteți sorta videoclipul în multe feluri. Puteți spune: „Vreau să văd versiunea pointilistă sau versiunea schițată sau versiunea realistică.” Și iat-o din nou, versiunea abstractă, care sfârșește prin a deveni puțin nebunească.

Ultimul proiect despre care vreau să vă vorbesc este altă colaborare cu Chris Milk. E numit „Pustietatea din oraș”. E un videoclip online pentru The Arcade Fire. Chirs și cu mine am fost uimiți de potențialul actual al browserelor web moderne, unde poți avea porțiuni audio și video cu HTML5 și prin puterea JavaScript-ului se randează uimitor de repede. Am vrut să extindem ideea videoclipului gândit pentru Internet dincolo de ferestrele 4:3 sau 16:9 și să încercăm să-l rulăm și coregrafiem pe întreg ecranul. Dar cel mai important, cred, ne-am dorit foarte mult să creem o experiență care nu se asemăna cu Proiectul Johnny Cash, unde exista un mic grup de oameni petrecând mult timp contribuind cu ceva pentru toată lumea. Ce-ar fi dacă am avea angajamente scăzute, dar livram ceva unic pentru fiecare persoană care contribuie la proiect?

Proiectul pornește prin a vă cere să introduceți adresa casei unde ați crescut. Și introduceți adresa – crează un adevărat videoclip făcut special pentru dvs., extrage imagini din Google Maps și Streetview și le introduce în experiență. Acesta ar trebui văzut acasă cu dvs. introducând propria adresă, dar vă voi arăta o mică avanpremieră cu ce vă puteți aștepta să vedeți.

(video) Win Butler: ♫ Acum viețile noastre se schimbă rapid ♫ ♫ Acum viețile noastre se schimbă rapid ♫ ♫ Sper ca ceva pur să poată dăinui ♫ ♫ Sper ca ceva pur să poată dăinui ♫ ♫ Ooh cât am așteptat ♫ ♫ Ooh cât am așteptat ♫ ♫ Ooh cât am așteptat ♫ ♫ Câteodată nu a venit deloc ♫ ♫ Câteodată nu a venit deloc ♫ ♫ Încă simțim durerea ♫ ♫ Ne-am obișnuit cu așteptarea ♫ ♫ Ne-am obișnuit cu așteptarea ♫ ♫ Ne-am obișnuit cu așteptarea ♫

AK: Cred că dacă există un singur lucru de ținut minte din discursul meu de azi, este că interfața este un dispozitiv narativ puternic. Și pe măsură ce colecționăm mai multe informații relevante personal și social, avem ocazia, și poate chiar obligația să păstrăm umanitatea și să spunem povești uimitoare pe măsură ce explorăm și colaborăm.

Mulțumesc mult.

(aplauze)